Edițiile de Platină Walt Disney sunt o linie de DVD-uri (însoțite de casete VHS și, mai târziu de Blu-Ray-uri), lansate de Walt Disney Home Entertainment pentru a urma Colecției de Aur Disney, aflate pe piață între 2000 și 2001. Această serie cuprinde cele mai cunoscute și mai de succes filme de animație Disney. La data de 10 martie 2009 linia de Platină s-a încheiat, iar în 6 octombrie 2009, a debutat o nouă linie, cea de Diamant, care relansa edițiile de Platină și în format Blu-Ray.
Istoric Inițial, seria cuprindea 10 dintre cel mai bine vândute titluri VHS și urmau să fie lansate în luna octombrie a fiecărui an. Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici a fost primul film lansat în seria de DVD-uri, în 2001. Următoarele două titluri, Frumoasa și Bestia și Regele Leu au fost lansate în cinematografe IMAX în timpul sărbătorilor de dinaintea lansărilor pe DVD. Datorită profitului foarte mic, lansarea planificată pentru Aladdin în IMAX a fost anulată, iar practica a fost lăsată la o parte. În mai 2003, Disney a anunțat că va adăuga încă patru titluri de succes la colecție. Începând cu 2005, au fost lansate câte două Ediții de Platină în fiecare an, una în octombrie și una în februarie/martie.
Primele șase Ediții de Platină, de la Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici în noiembrie 2001, la Cenușăreasa din octombrie 2005, au fost disponibile și în format VHS.
Ultimele două Ediții de Platină, Frumoasa din Pădurea Adormită și Pinocchio, au devenit disponibile și în format Blu-Ray. Pe lângă discul cu filmul și cel cu elementele speciale, ediția Blu-Ray include și o copie pe DVD a filmului, pentru ca cei care doresc să aibă filmele în HD să poată să le urmărească și fără compatibilitate Blu-Ray.
Planul inițial pentru Ediția de Platină a fost ca filmele să fie relansate pentru un timp limitat, o dată la zece ani. De atunci, perioada de lansare a fost oarecum scurtată, durata dintre lansări fiind de șapte ani.
De asemenea, începând cu Frumoasa și Bestia, la scurt timp după lansarea filmului original a urmat și lansarea continuării filmelor într-o ediție specială pe DVD.
Edițiile de Platină și de Diamant # Film Ediție de Platină Ediție de DiamantAnul LansăriiData Lansării DVDData Lansării VHSMoratoriuData LansăriiMoratoriu1Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici19379 octombrie 200127 noiembrie 200131 ianuarie 20026 octombrie 200915 martie 20112Frumoasa și Bestia19918 octombrie 20028 octombrie 200231 ianuarie 20035 octombrie 2010Va fi anunțat3Regele Leu19947 octombrie 20037 octombrie 200331 ianuarie 2005Toamnă 2011Va fi anunțat4Aladdin19925 octombrie 20045 octombrie 200431 ianuarie 2008Va fi anunțat5Bambi19421 martie 20051 martie 200531 ianuarie 20071 martie 2011Va fi anunțat6Cenușăreasa19504 octombrie 20054 octombrie 200531 ianuarie 2008Va fi anunțat7Doamna și Vagabondul195528 februarie 2006Nelansat31 ianuarie 2007Va fi anunțat8Mica Sirenă19893 octombrie 2006Nelansat31 ianuarie 2009Va fi anunțat9Peter Pan19536 martie 2007Nelansat31 ianuarie 2009Va fi anunțat10Cartea junglei19672 octombrie 2007Nelansat31 ianuarie 2010Va fi anunțat11101 dalmațieni19614 martie 2008Nelansat31 ianuarie 2010Va fi anunțat12Frumoasa din Pădurea Adormită19597 octombrie 2008De asemenea lansat pe Blu-ray31 ianuarie 2010Va fi anunțat13Pinocchio194010 martie 2009De asemenea lansat pe Blu-rayVa fi anunțatVa fi anunțat
Toate filmele au fost restaurate digital pentru ediția lor „Platină”. Coloanele sonore au fost remixate pentru 5.1 Dolby Digital Surround Sound. De asemenea, fiind lansate într-o ediție de două discuri, pe cel de-al doilea există scene tăiate (unele chiar foarte vechi), desenele originale ale lui Disney și documentare „Cum s-a făcut?”, precum și alte elemente speciale.
Videoclipurile Edițiilor de Platină Alături a fost inclus și cântecul predominant al filmului (cântecul-temă) interpretat de un contemporan, cântecul fiind însoțit de un videoclip (toate Edițiile de Platină în afară de Bambi).
Acestea au fost:
Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici: "Someday My Prince Will Come" de Barbra Streisand Frumoasa și Bestia: "Beauty and the Beast" de Jump5 Regele Leu: "Circle of Life" de Disney Channel Circle of Stars Aladdin: "A Whole New World" de Nick Lachey și Jessica Simpson Cenușăreasa: "A Dream is a Wish Your Heart Makes" de Disney Channel Circle of Stars Doamna și Vagabondul: "Bella Notte" de Steve Tyrell Mica Sirenă: "Kiss the Girl" de Ashley Tisdale Peter Pan: "The Second Star to the Right" de T-Squad Cartea junglei: "I Wanna Be Like You" de Jonas Brothers 101 dalmațieni: "Cruella De Vil" de Selena Gomez Frumoasa din Pădurea Adormită: "Once Upon a Dream" de Emily Osment Pinocchio: "When You Wish Upon a Star" de Meaghan Jette Martin
Continuările filmelor Continuările unor filme au fost lansate la scurt timp după lansările lor Platină. Ele sunt după cum urmează: Film An Continuare An Continuare Relansarea continuării Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici 1937 Nu are continuare na na Frumoasa și Bestia 1991 Frumoasa și Bestia: Crăciunul Fermecat 1997 2002 Regele Leu 1994 Regele Leu 2: Regatul lui Simba 1998 2004 Aladdin 1992 Întoarcerea lui Jafar și Aladdin și Regele Hoților1994 și 19962005 și 2005 Bambi 1942 Bambi II 2006 2006 Cenușăreasa 1950 Cenușăreasa II: Visele se împlinesc și Cenușăreasa III: O Călătorie în Timp 2002 și 2007 2007 și 2007 Doamna și Vagabondul 1955 Doamna și Vagabondul II: Aventura lui Scamp20012006 Mica Sirenă 1989 Mica Sirenă II: Întoarcere în Mare și Mica Sirenă: Începuturile lui Ariel 2000 și 2008 2008 și 2008 Peter Pan 1953 Întoarcerea în Țara de Nicăieri 2002 2007 Cartea junglei 1967 Cartea junglei 2 2003 2007 101 dalmațieni 1961 101 Dalmațieni II: Aventura lui Patch la Londra 2003 2008 Frumoasa din Pădurea Adormită 1959 Nu are continuare na na Pinocchio 1940 Nu are continuare na na
Ediția de Platină în România Din nefericire pentru iubitorii Disney și colecționarii din România, nu există până în momentul de față în România toate Edițiile de Platină. Există pe piață doar o parte din ele, toate de la „Peter Pan” încoace, fiind dublate și în limba română. Celelalte titluri nici nu vor fi lansate pe piața din România, având în vedere faptul că urmează mult-așteptatele relansări sub titlul „Ediție de Diamant”, acestea fiind accesibile și în format DVD. Toate continuările începând cu „Mica Sirenă: Începuturile lui Ariel” sunt disponibile, de asemenea dublate în limba română.
Ediția de Diamant Începând cu Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici în octombrie 2009, Disney a început să relanseze titlurile Ediției de Platină sub franciza Ediție de Diamant, atât în format DVD (două discuri) cât și Blu-Ray (două discuri Blu-Ray și o copie digitală DVD). Disney plănuiește să relanseze toate titlurile Ediției de Platină. Despre Aladdin, care se zvonea că ar fi înlocuit de Fantasia și Fantasia 2000, în Ediție de Diamant, încă nu se știe nimic cu precizie variantele fiind acelea de a face parte din Setul de Diamant și astfel vom avea Setul de Platină relansat și remasterizat, sau de a nu fi lansat sub „Diamant”, iar în acest caz Colecția se va reduce la 12 titluri. Toate Edițiile de Diamant vor fi lansate până în 2016.
Listă cu Edițiile de Diamant Walt Disney #FilmData Lansării Ediției de Diamant Blu-RayData Lansării în format DVD1Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici6 octombrie 200924 noiembrie 20092Frumoasa și Bestia5 octombrie 201023 noiembrie 20103Bambi1 martie 201119 aprilie 20114Regele Leu4 octombrie 201115 noiembrie 20115Doamna și Vagabondul7 februarie 201220 martie 20126Cenușăreasa2 octombrie 201220 noiembrie 20127AladdinPrimăvara 2013Primăvara 20138Mica SirenăVa fi anunțatVa fi anunțat9Peter PanVa fi anunțatVa fi anunțat10Cartea jungleiVa fi anunțatVa fi anunțat11101 dalmațieniVa fi anunțatVa fi anunțat12Frumoasa din Pădurea AdormităVa fi anunțatVa fi anunțat13PinocchioVa fi anunțatVa fi anunțat
Elementele Speciale Ediția de Diamant conține în mare parte toate extrasurile de pe Ediția de Platină, însă cu multe alte activități în plus și un nou videoclip muzical cu piesa filmului. Până în prezent, acestea sunt:
Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici: "Someday My Prince Will Come" de Tiffany Thornton Frumoasa și Bestia: "Beauty and the Beast" de Jordin Sparks
Ediția de Diamant în România Primul titlu al Ediției de Diamant, și anume Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici, este disponibil în format DVD cu două discuri și în format Ediție de Diamant Blu-Ray, cu două discuri Blu-Ray și cu copia digitală DVD. A fost dublat în limba română.
Legături externe Site oficial ultimatedisney.com
Categorie:Disney