Bogdan Vlăduță (n. 3 ianuarie 1971, București) este un pictor român.Ateliere de artiști din București, Bogdan Vlăduță,p.173-177, Editura Noi Media Print, 2008
Studii A absolvit Universitatea de Artă, București în 1996, clasa de pictură a profesorului Ștefan Câlția. Din 1996 este asistent la Catedra de Pictură a Universității de Artă, București. În 2010 fondează Galeria de Artă Contemporană „RECYCLE NEST” din București
Expoziții personale
2010 ,Pictură, Galeria Recycle Nest, București 2009, Roma, Expoziție – eseu, Galeria de Artă a Palatului Cotroceni București 2008,“Zwei Kunstler aus Rumanien- Aurel Vlad- Skulptur und Bogdan Vladuta- Malerei”/G5/Munchen 2008, “Annales Meorum – Rome seen by a peinter”- Galeria Arcade - Bistrița Năsăud 2008, “Death to Rome!”- Muzeul Național de Artă - Cluj-Napoca 2004, „Arte in Cantiere”, A.A.M./ Architecttura Arte Moderna , Roma 1999, „Picturi Extreme”, Galeria Catacomba, M.N.A.R., București 1994, “Vladuță”expoziție de pictură, U.N.A.B.
Expoziții de grup- selecție 2010, Depozitul la vedere, Galeria Recycle Nest, București; 2010, „Construcții Auxiliare Provizorii”, Galeria Recycle Nest, București 2009, 10 Pictori români contemporani, Santiago de Compostela, Spania 2007, „Lamentations”- HT003 Gallery/ București 2007, participare la Bologna Arte Fiera, Italia / Galeria Posibilă 2005, Portretul, Palatele Brancovenesti Mogoșoaia 2004, “Nașterea Icoanei – Icoana Nașterii”, Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia 2003, “Cărți, Muzee, Lumea cu minunile ei”, Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia 2002, “IOAN ALEXANDRU in memoriam”, Galeria ART, Bistrița Năsăud 2002, “Focsani 2002”, Galeria Turn, Focșani 2001, “Autoportretul în arta contemporană”, Muzeul de Artă al Banatului, Timisoara 2001, “Imagini / Icoane”, Tradiție si prezent, ediția a doua, Galeria Cupola, Iasi 2001, “Colecția Regală a României de artă contemporană”, Muzeul Literaturii Române, București 2001, “Film despre revista Arta”, Colocviul de critică de artă, Colegiul Noua Europă, București 1999, “Kinship and Patrimony” Centrul Cultural Kalinderu, București 1999, “The other One”, Dom Kultury, Bratislava 1999, “Una Bisanzio Latino”, Salla Bramante, Roma / Italia 1999, “Sacralitatea în artă”, Galeria Parlamentului, București 1999, “Tineri artiști români”, Muzeul Național de Artă, Chișinău / Moldova 1999, “Desen” Galeria Atelier 35, expoziție organizată de Bogdan Vladuță, București 1998: “Filocalia”, Muzeul Național de Artă, Cluj 1998, “Labirintul”- Instalație, The Tower Gallery, Institutul de Arhitectură, București 1998, “Desen” Galeria Atelier 35, București 1998, “Sperietoarea de ciori”- Instalație, Otopeni 1997, “Spațiu și timp”, Galeria Galla, București 1997, “The Sacral + 7 Arts” Galeria Parlamentului, București 1997, “Desen în creion” Galeria Apollo, București 1997, “Trienala tinerilor artiști”, Muzeul Sticlei, Charleroy 1996, “Icon and Dolorism”, Muzeul Colecțiilor, Galeria Catacomba, București 1996, Expoziția absolvenților Galeria Apollo, București 1995: “Festivalul Național de Filocalie”, Muzeul Național de Artă, Cluj 1995, “B.A.E. - a 5-a ediție a Târgului Internațional de Artă, Budapesta 1994: “Pas d’accord avec Zeffirelli”- Fresco Performance, Muzeul Kiscelli, Budapesta 1994, “Expoziția aniversară a Academiei de Arte Frumoase”, Galeria Barcsay Jeno, Budapesta
Burse și premii 2002, Bursa Vasile Pârvan / 2 ani pentru studii de pictură la Accademia di Romania, Roma 1996, Ludwig Stiftung fur Kunst und Internationale Verstandigung / 2 luni bursă la Fundația Ludwig, Aachen 1993, premiul oferit de organizatorii expoziției “Europe seen by the Romanian Painters”
Lucrări în colecții publice sau private din țară și străinătate A.A.M. Gallery Collection, Rome/ Italia, Cafe Europe - Centro di Arte Contemporanea Collection, Roma/ Italia, Muzeul de Artă al Banatului, Timișoara, M.N.A.R. București, Colecția de Artă U.N.A.B., Colecția Fundației Anastasia / București, Colecția Casei Regale a României / București Colecția Alexandrei Coropiotou / Atena, Colecția Edgar Nicolau / Rheinfelden. Colecția Preotului Ioan Bizău / Cluj
Opera […] Deși acele opere se înfățișau cu fundalurile lor întunecate, densificate prin prezența cvasi-bituminoasă a culorii, pe filonul unei constante dimensiuni monocrome, nu era în ele nimic funebru, nu plutea nici cea mai vagă umbră a vreunui presentiment funest asupra acelor viziuni. Chiar și în cazul temelor în aparență mai sumbre, ca acelea din seria sicrielor, în care materialitatea expresionistă a lui Anselm Kiefer se prezenta diluată de Bogdan Vlăduță în lichiditate corozivă, reducând soliditatea spectrală a acelor figuri la memoria larvara, ceea ce precumpanea era puternica rațiune geometrică a unor ambigue și mute prezențe. Era vorba mai curând de un vizionarism care, plecând de la date obiective, recognoscibile – ca monumentele din Foruri, care au supraviețuit timpului, relicvele de bazilici și porticuri, bucățile de zid cu colane ieșite în afară – reușea să propună o viziune diferită asupra ideii de cetate eternă. Acele opera se tranformau, ca prin miracol, într-un fel de pangiric al orașului, după modelul Panathenaikonului închinat de Aristide Atenei sau, mai aproape de noi – tot în sfera literarului – după al aceluia dedicat de Leonardo Bruni, la începutul secolului al xv-lea , Florenței. Dar lucrul cel mai uimitor era recontextualizarea realizată de Bogdan Vladuta, în acest omagiu al său, mergând până la a metamorfoza alchemic cetatea într-o „altă” Romă: Roma devenită Bizanț, tocmai prin acel tip de „synkresis” între antica și noua Roma, pe care artistul reușește sa îl realizeze transformând extraordinara confruntare dintre prima Roma și cea de–a doua – înțeleasă în accepțiunea de Constantinopol – într-un paralelism similar celui trasat de Manuel Crisoloras la momentul de vârf al Umanismului, într-o scrisoare adresată lui Ioan Paleogogul. În același timp, această răsturnare de perspectivă, îi dă ocazia artistului de a suprapune peste propria-i cultura valorile dobandite in decursul experienței sale romane, fără a renunța la specificul identității sale, al culturii și al spațiului său. […] Francesco Moschini, Pictura lui Bogdan Vlăduță între clasicitate și modernitate, (fragment), Ateliere de artiști din București, p. 173, Editura Noimedia Print Francesco Moschini
Bogdan Vlăduță expune la Muzeul Național de Artă Cotroceni, în câteva săli boltite, cu pereți de cărămidă netencuită, mai multe lucrari inspirate de un lung sejur la Roma. S-ar crede că pictorii se duc la Roma spre a descoperi lumina sudului, căci de acolo toți, inclusiv artistul nostru, coboară spre rădăcinile luminii (care nu sunt deloc la răsărit, ci în sud), dar experienta acestui tânăr extrem de interiorizat, artist format la o vârstă încă fragedă, contrazice locul comun. Bogdan Vlăduță a descoperit la Roma și în călătoriile sale prin Italia anilor de început de mileniu trei istoria, trecutul mai mult anonim decât pe cel glorificat de cărți, acela al mormintelor antice, al ruinelor unor epoci faimoase. Lucrările sale expuse în salile boltite de la Cotroceni rețin imaginea morții strecurata ca printr-un praf fin, al timpului să zicem, în culori intunecate, dar deloc sumbre. Combinația de lumină și exultanta solara, specifica Italiei, și nostalgie a unor vieți și întamplări încheiate și uitate de mult extrage de sub penelul tânărului artist lucrari care trimit cu gândul la impresioniști, deși tonurile sunt foarte diferite de cele din picturile acelora. Un fel de transparență extrem de sugestivă dă acelor lucrări intunecate o lumină interioară, care colorează altfel, afectiv, lumea privită și reținută de paleta pictorului. Într-un splendid catalog-album editat de I.C.R. și editura Unarte, pictorul transcrie și câteva dintre paginile jurnalului său din timpul sejurului italian, care îl marchează ca artist și ca om, luând cunostință de propriul destin. `Carnea de pe ziduri îmi întărește iubirea pentru uleiuri. Aici totul pare să fi fost acoperit cu pigmenți colorati. Subtirimea cerului răzbate prin ochiul tavanului, pe acolo pe unde pătrundeau ploaia și respirau grădinile impluviilor. Totul e imitatie a naturii - adusă elegant pe ziduri cu pat gros de fresca (cam 3-4 cm grosime!). Ce ipocrizie sau ce neșansă să fii tentat de pictura altora, renunțând la natura… Va trebui să uit, o vreme îndelungată, lecția acestora despre pictura, ca mai apoi s-o adaug ceremonios în recuzita sarcofagului meu`, notează Bogdan Vlăduță. Drumul său pornește de la psalmi, pictorul fiind o natura fundamental religioasă, chiar modul în care privește, smerit, lumea demonstrează acest lucru. Bogdan Vlăduță s-a făcut remarcat încă de la expoziția sa de la Catacomba (1999), intitulată `Picturi extreme`, dar a continuat să expuna, rar și temeinic, lucrări care trimit la reflecție asupra adevarurilor esențiale, epurate de tot ceea ce este trecător. Astfel sunt și picturile, dar și fotografiile pe care artistul le expune la Cotroceni, totul configurându-se într-o meditație estetică asupra lumii, un fel de alta `vieata a lumii` descifrata pe meleagurile solare ale peninsulei italice. Expoziția mai este deschisa până la mijlocul acestei luni și trebuie văzută neaparat, pentru ca artistul de 36 de ani este unul despre care se va auzi în continuare.“Fața ascunsă a lumii în pictura lui Bogdan Vlăduță” / Nicolae Prelipceanu - “România Liberă”/ 09 februarie 2007 Nicolae Prelipceanu
În această perioadă sunt deschise în București două expoziții, pot spune speciale, pe care nu le întâlnim prea des pe simezele săilor noastre. La Muzeul Cotroceni, Bogdan Vlăduță ne oferă experiența sa culturală dupa o bursa de doi ani la Roma, iar în salile de expozitii ale Teatrului National, sala Etaj 3/4, cunoastem experienta Ioanei Batranu in mediul german, dupa un an de bursa la Bamberg. Voi consacra, timp de doua numere, spatiul acestei rubrici celor doua expoziții, întrucât fiecare aduce o experiență artistică proprie în contactul cu alte lumi, vorbesc, mai ales pentru tânara generație, despre importanța cunoașterii, a experiențelor culturale, despre felul în care suntem pregatiți să le asimilăm.
Bogdan Vlăduță este un tânăr plastician a cărui primă expoziție am văzut-o la Galeria Catacomba, în 1999. Aflat atunci doar la trei ani de la terminarea Academiei de Arte din București, am fost surprinsă de maturitatea lui, de siguranța cu care opta pentru un tip de artă în care demonstrația mergea spre o expresie minimala, iar problematica se concentra asupra unei dimensiuni existențiale, ce viza limitele unei experiente totale. La cei 28 de ani, Bogdan Vlăduță ne vorbea despre o experiență trăită numai din perspectiva încercarii finale, acolo unde lucrurile sint importante prin continutul lor spiritual, esente pentru care materialitatea își pierde importanța.
Așa interpretăm urmele mai mult desenate pe scinduri negeluite, siluete și obiecte, într-o geometrie menită a sublinia forma, prezenta estompata a materiei inerte. Pot spune acum, la un interval de sapte ani, când îi văd cea de-a doua expoziție, că Bogdan Vlăduță este tipul de artist ce iși asumă în mod constient acest exercițiu al privitului ca autodefinire, ca o confesiune făcută din perspectiva gravă a existenței. El este tipul de artist ce nu se lasă tulburat de lucrurile trecatoare, de frumuseti ce tin de aparente. Cu asiduitate as spune, întreaga strategie a creației sale țintește confruntarea cu marele necunoscut, cu ceea ce supraviețuiește materialității trecătoare. Și din acest punct de vedere, experienta romană a fost cu siguranță una dintre cele mai apropiate sufletului său. În puține locuri am putea descoperi, înlănțuite într-un firesc tulburator, lumi trecute și prezentul, „consemnând“ o realitate ce dă legitimitate lumii noastre din perspectiva condiției trecătoare pe care ne-o asumăm.