miniatura| Castelul Lucilinburhuc (cea mai veche vedere a cetății Luxemburg din 1598) miniatura| Sfântul Imperiu Roman sub împăratul Carol al IV-lea de Luxemburg miniatura|400x400px| Relația de rudenie cu Carol al V-lea al Franței Casa Limburg-Luxemburg, adesea numită Casa de Luxemburg (în sau Lützelburger) a fost o dinastie căreia îi aparțin patru regi romano-germani în Evul Mediu târziu între 1308 și 1437, dintre care trei au fost încoronați ca împărați ai Sfântului Imperiu Roman. Cei patru regi romano-germani din Casa de Luxemburg au fost în același timp regi ai Boemiei, iar unul dintre ei a fost de asemenea rege al Ungariei și al Croației. (Dinastia predecesoare, Hohenstaufen, a dat cinci regi romano-germani, iar ulterior Casa de Habsburg a dat douăzeci de regi romano-germani, ceea ce s-a datorat și posesiunilor moștenite în 1437 de la Casa de Luxemburg.)

Casa de Luxemburg este o linie a Casei Limburg-Arlon care nu trebuie confundată cu Casa de Luxemburg din secolele al X-lea și al XI-lea (Wigeriche sau Ardene-Verdun).

Istoria Fondatorul acestei linii a fost Henric al V-lea de Luxemburg, un fiu al lui Walram al IV-lea de Limburg (din Casa Limburg-Arlon), și a doua sa soție, Ermesinde a II-a de Luxemburg (din Casa Namur), cel ce a moștenit comitatul Luxemburg de la mama sa, în timp ce fratele vitreg, Henric al IV-lea de Limburg, a moștenit Ducatul de Limburg. Fiul cel mic al lui Henric al V-lea, Walram I, a primit domeniul Ligny și a fondat linia numită Casa de Luxemburg-Ligny .

Primul reprezentant al Casei de Luxemburg pe tronul regal romano-german a fost Henric al VII-lea în 1308, un nepot al lui Henric al V-lea de Luxemburg. El a reușit să determine în 1310 alegerea fiului său, Ioan, ca rege al Boemiei, ceea ce a creat baza puterii sale ulterioare. Henric al VII-lea l-a înfeudat pe Ioan, în vârstă de 14 ani, cu Regatul Boemiei, convenind cu cercurile de opoziție din Boemia asupra destituirii regelui ales, Henric de Carintia. Ioan s-a căsătorit cu Elisabeta, prințesa Boemiei și soră a lui Venceslau al III-lea, prin al cărui asasinat în 1306 a dispărut dinastia Přemyslid. Henric al VII-lea a devenit în cele din urmă împărat romano-german în 1312, dar intenția sa de a restaura vechiul Imperiu Roman (Restauratio imperii) a eșuat. Ioan a câștigat o reputație deosebită ca rege al Boemiei și a dus o politică de succes. Fratele lui Henric, Balduin de Luxemburg, arhiepiscop de Trier, a fost unul dintre politicieni importanți ai secolulului al XIV-lea și a determinat în mod decisiv politica din imperiu până la moartea sa.

Cel mai important conducător din Casa de Luxemburg a fost fiul lui Ioan de Luxemburg, Carol al IV-lea, un politician de succes al Evului Mediu târziu. În calitate de margraf al Moraviei, a primit de la tatăl său orb regența Boemiei în 1341 și a fost ales antirege în 1346 împotriva adversarului său, Ludovic Bavarezul. În 1347 Carol al IV-lea l-a urmat la tron pe tatăl său în Boemia, iar în 1349 a fost din nou ales și încoronat rege romano-german. El a devenit împărat romano-german și rege al Italiei în 1355, tron pe care l-a păstrat până la moartea sa în 1378. Pentru o vreme membrii Casei de Luxemburg au reușit să se impună și în Brabant și Limburg (1355–1404) și în Brandenburg (1373–1415). În 1387 au obținut, de asemenea, coroana Ungariei, ceea ce Carol plănuise deja. Încă din timpul vieții, lui Carol îi reușise alegerea fiului său, Venceslau ca rege romano-german. Pentru o perioadă de timp a părut că, prin puterea Casei de Luxemburg și dispozițiile Bulei de Aur, regatul urma să se transforme de facto într-unul ereditar. Cu toate acestea, Carol al IV-lea a vândut părți considerabile ale proprietății imperiale (Reichsgut).

Regele Venceslau nu a reușit să îndeplinească ceea ce se aștepta de la el. Casa de Luxemburg a pierdut nu numai coroana regală (odată cu destituirea lui Venceslau în 1400) și prin urmare, respectul de care se bucura. Prin fratele său vitreg, Sigismund, Casa de Luxemburg a recâștigat în 1411 coroana romano-germană, deși regatul nu mai era hegemonic ca în timpul lui Carol al IV-lea. La moartea lui Sigismund, care a avut o domnie lungă și relativ de succes, Casa de Luxemburg s-a stins pe linie masculină în 1437.

Moștenitorul lui Sigismund a fost ginerele său, ducele Albert al Austriei, care a reușit să unească cele trei coroane ale lui Sigismund: cea a Boemiei, a Ungariei și a Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. Acest lucru a contribuit semnificativ la creșterea puterii Casei de Habsburg, deși unificarea Boemiei, Ungariei și Austriei a fost doar una episodică. Posesiunile Casei de Luxemburg situate la vest de Rin au fost integrate în complexul teritoriilor Casei de Burgundia, care câteva decenii mai târziu a fost moștenită tot de Casa de Habsburg.

Regi și împărați din Casa de Luxemburg

Henric al VII-lea (1278–1313), rege romano-german (1308–1313) și împărat din 1312; Ioan de Boemia (1296–1346), fiul lui Henric, rege al Boemiei între (1311–1346) și rege titular al Poloniei (1311–1335); Carol al IV-lea (1316–1378), fiul lui Ioan, rege romano-german (1346–1376), rege al Boemiei (1347–1363) și din 1355 rege al Italiei, iar din 1355 împărat; Venceslau al IV-lea (1361–1419), fiul lui Carol al IV-lea, rege al Boemiei (1363–1419), principe elector de Brandenburg (1373–1378) și rege romano-german (1376–1400); Sigismund (1368–1437), fiul lui Carol al IV-lea, principe elector de Brandenburg (1378–1388), rege al Ungariei (1411–1415), rege al Croației din 1387, rege romano-german din 1411, rege al Boemiei din 1419 și împărat din 1433.

Bibliografie

Martin Bauch, Julia Burkhardt, Tomáš Gaudek, Václav Žůrek (ed.): Heilige, Helden, Wüteriche. Herrschaftsstile der Luxemburger (1308–1437) (Forschungen zur Kaiser- und Papstgeschichte des Mittelalters, vol. 41, Editura Böhlau, Köln, 2017, ISBN 978-3-412-50164-8. František Šmahel, Lenka Bobková (ed.): Lucemburkové. Česká koruna uprostřed Evropy, Nakl, Lidové Noviny, Praga 2012, ISBN 978-80-7422-093-7 (prezentare generală a cercetării). Franziska Heidemann: Die Luxemburger in der Mark. Brandenburg unter Kaiser Karl IV. und Sigismund von Luxemburg (1373-1415)., Editura Fahlbusch, Warendorf, 2014, ISBN 978-3-925522-26-0 (monografie nouă). Jörg K. Hoensch: Die Luxemburger. Eine spätmittelalterliche Dynastie gesamteuropäischer Bedeutung 1308–1437., Editura Kohlhammer, Stuttgart, 2000, ISBN 3-17-015159-2 Sabine Penth, Peter Thorau (ed.): Rom 1312. Die Kaiserkrönung Heinrichs VII. und die Folgen. Die Luxemburger als Herrscherdynastie von gesamteuropäischer Bedeutung (Forschungen zur Kaiser- und Papstgeschichte des Mittelalters. vol. 40), Editura Böhlau, Köln, 2016, ISBN 978-3-412-50140-2.

Categorie:Familii regale Categorie:Familii regale din Europa Categorie:Casa de Luxemburg