Pițigoii, sau paridele (Paridae), sunt o familie de păsări arboricole insectivore paseriforme larg răspândite în Eurasia, America de Nord, Africa. Preferă pădurile, parcurile, livezile și grădinile cu pomi fructiferi, și numai puține trăiesc prin tufișuri. De obicei sunt sedentare, dar unele specii se deplasează spre sud sau vest în unii ani. În afara perioadei de cuibărit, adeseori formează stoluri mixte, hoinărind din loc în loc, asociindu-se uneori și cu țicleni, cojoaice și aușei. Sunt păsări vioaie, veșnic în mișcare.
Descriere Cu excepția celor trei genuri monotipice Sylviparus, Melanochlora și Pseudopodoces, pițigoii sunt extrem de asemănători ca aspect și au fost descriși ca „una dintre cele mai conservatoare familii de păsări în ceea ce privește morfologia generală”.Gosler & Clement (2007) P.669 Lungimea corporală tipică a membrilor adulți ai familiei este între 10 și 16 cm; când sunt adăugate genurile monotipice, acest interval este de la 9 la 21 cm. În greutate, familia variază de la 5 la 49 g. Majoritatea variațiilor din cadrul familiei sunt în penaj și în special în culoare.
Au corpul sferic, acoperit cu penaj des și moale, cu picioare și unghii puternice, care le permit cățăratul pe arbori. Ciocul este conic, subțire. Speciile mai insectivore au ciocuri mai fine, în timp ce cele care consumă mai multe semințe au ciocuri mai robuste. Sexele sunt asemănătoare, iar juvenilii destul de asemănători cu adulții.
Comportament Pițigoii nu-și clădesc singuri cuibul, ci cuibăresc în scorburi de arbori, în crăpături de stânci și de ziduri sau în cuiburi părăsite de alte păsări. Cuibăresc cu încredere în cuiburile artificiale ce li se pun la dispoziție. Pițigoii sunt păsări prolifice depunând multe ouă, uneori câte 15-16 ouă într-o pontă. Adesea depun 2 ponte pe an. Ouăle sunt clocite de femelă, puii sunt hrăniți de ambii părinți.
Hrana este formată din insecte, larve, pupe sau ouă de insecte, pe care le culeg de pe ramuri, frunze, trunchiuri, fapt pentru care iau cele mai diverse poziții în cățăratul lor. Iarna consumă și boabe de semințe; unele specii fac în acest scop provizii pentru sezonul rece. Prin regimul lor de hrană, sunt păsări folositoare omului, în preajma căruia trăiesc.
Familia paridelor include 14 genuri și 60 specii. În România au fost înregistrate 8 specii: pițigoiul albastru, pițigoiul azuriu, pițigoiul moțat, pițigoiul mare, pițigoiul de brădet, pițigoiul de livadă, pițigoiul de munte, pițigoiul sur, iar în Republica Moldova 6 specii: pițigoiul mare, pițigoiul de brădet, pițigoiul albastru, pițigoiul sur, pițigoiul de munte, pițigoiul moțat. Speciile din alte 3 familii de păsări sunt numite tot pițigoi: pițigoiul pungar sau boicușul (familia Remizidae), pițigoiul codat (familia Aegithalidae), pițigoiul de stuf (familia Panuridae).Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Prof. Dr. Doc. Al. V. Grossu. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983Dimitrie Radu. Păsările în peisajele României. Editura Sport-Turism, București, 1984Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946
Sistematica Familia paridelor conține 62 de specii și 13 genuri:
Imagine Gen Specie Cephalopyrus Pițigoi cu creștet roșu Cephalopyrus flammiceps Sylviparus Pițigoi cu sprâncene galbene, Sylviparus modestus Melanochlora Pițigoi sultan, Melanochlora sultanea Periparus Pițigoi cu ceafă roșcată, Periparus rufonuchalis Pițigoi cu târtiță roșcată, Periparus rubidiventris Pițigoi de brădet, Periparus ater Pițigoi cu burtă galbenă, Periparus venustulus Pițigoi elegant, Periparus elegans Pițigoi de Palawan, Periparus amabilis Lophophanes Pițigoi moțat, Lophophanes cristatus Pițigoi cu creastă cenușie, Lophophanes dichrous Baeolophus Pițigoi arlechin, Baeolophus wollweberi Pițigoi de stejar, Baeolophus inornatus Pițigoi de ienupăr, Baeolophus ridgwayi Pițigoi bicolor, Baeolophus bicolor Pițigoi cu creastă neagră, Baeolophus atricristatus Sittiparus Pițigoi japonez, Sittiparus varia Pițigoiul lui Owston, Sittiparus owstoni Pițigoi de Iriomote, Sittiparus olivaceus Pițigoi cu burtă castanie, Sittiparus castaneoventris Pițigoi cu frunte albă, Sittiparus semilarvatus Poecile Pițigoi cu sprânceană albă, Poecile superciliosus Pițigoi de livadă, Poecile lugubris Pițigoi cu pieptul ruginiu, Poecile davidi Pițigoi sur, Poecile palustris Pițigoi caspic, Poecile hyrcanus Pițigoi cu bavetă neagră, Poecile hypermelaenus Pițigoi de munte, Poecile montanus Pițigoiul Weigold Poecile weigoldicus Pițigoi de Carolina, Poecile carolinensis Pițigoi cu cap negru, Poecile atricapillus Pițigoiul lui Gambel, Poecile gambeli Pițigoi mexican, Poecile sclateri Pițigoi siberian, Poecile cinctus Pițigoi de taiga, Poecile hudsonicus Pițigoi cu spate castaniu, Poecile rufescens Cyanistes Pițigoi albastru african, Cyanistes teneriffae (anterior inclus în C. caeruleus) Pițigoi albastru, Cyanistes caeruleus Pițigoi azuriu, Cyanistes cyanus Pseudopodoces Pițigoi de sol, Pseudopodoces humilisJames, H. F. et al. (2003). Pseudopodoces humilis, a misclassified terrestrial tit (Paridae) of the Tibetan Plateau: evolutionary consequences of shifting adaptive zones. Ibis 145: 185–202.pdf file Parus Pițigoi mare, Parus major Pițigoi răsăritean, Parus minor (adesea inclus în P. major) Pițigoi indian, Parus cinereus (split from P. major) Pițigoi cu spate verde, Parus monticolus Machlolophus Pițigoi cu ceafă albă, Machlolophus nuchalis Pițigoi galben, Machlolophus holsti Pitigoi de Himalaya, Machlolophus xanthogenys Pițigoi galben indian, Machlolophus aplonotus Pițigoi cu obraji galbeni, Machlolophus spilonotus|- | || Melaniparus || Pițigoi negru cu umerii albi, Melaniparus guineensis Pițigoi negru cu aripi albe, Melaniparus leucomelas Pițigoi albastru-negru, Melaniparus niger Pițigoi namibian, Melaniparus carpi Pițigoi cu burtă albă, Melaniparus albiventris Pițigoi negru cu spate alb, Melaniparus leuconotus Pițigoi fumuriu, Melaniparus funereus Pițigoi cu burtă ruginie, Melaniparus rufiventris Pițigoi cu piept scorțișoriu, Melaniparus pallidiventris Pițigoi cu gât roșu, Melaniparus fringillinus Pițigoi cu piept dungat, Melaniparus fasciiventer Pițigoi somalez or Somali Tit, Melaniparus thruppi Pițigoi cu burtă cenușie, Melaniparus griseiventris Pițigoi sud-african, Melaniparus cinerascens Pițigoi cenușiu, Melaniparus afer''
Specii din România
Denumirea științifică latinăDenumirea românăSubspecii Categorie fenologicăDimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Păsările lumii. Editura Albatros, București. 1983Populația estimată din RomâniaAtlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Texte prezentare: Milca Petrovici. Coordonare științifică: Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate. Editura Noi Media Print S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L. București, 2015 |width="16%" style="background:#deb887;" align="center"|Statutul IUCN, Imaginea|- |colspan=7 align="center" style="background:#BBFFFF;"|Familia: Paridae'|- |Cyanistes caeruleus (Linnaeus, 1758), sin. Parus coeruleus Linnaeus, 1758, Parus caeruleus Linnaeus, 1758Eurasian Blue Tit (Cyanistes caeruleus). HBW Alive ||Pițigoi albastru, Pițigoi vânăt. ||Cyanistes caeruleus caeruleus (Linnaeus, 1758) ||Sedentară, cuibăritore. ||În România populația este stabilă, iar efectivul speciei a fost estimat la 750.000-1.500.000 de perechi cuibăritoare. ||Cyanistes caeruleus. IUCN |- |Cyanistes cyanus (Pallas, 1770), sin. Parus cyanus Pallas, 1770Azure Tit (Cyanistes cyanus). HBW Alive ||Pițigoi azuriu. ||Cyanistes cyanus cyanus (Pallas, 1770) ||Specie accidentală pentru România, dar necolectată.Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946 ||Specie foarte rară. ||Cyanistes cyanus. IUCN |- |Lophophanes cristatus (Linnaeus, 1758), sin. Parus cristatus Linnaeus, 1758Crested Tit (Lophophanes cristatus). HBW Alive ||Pițigoi moțat || Lophophanes cristatus cristatus (Linnaeus, 1758), Lophophanes cristatus mitratus (C. L. Brehm, 1831). ||Sedentară. ||Populația din România este considerată stabilă, fiind apreciată la 50.000-150.000 de perechi cuibăritoare. ||Lophophanes cristatus. IUCN |- |Parus major Linnaeus, 1758Great Tit (Parus major). HBW Alive ||Pițigoi mare, Pițigoi de grădină, Pițigane, Pițigoi de sat, Pițigoi de pomet, Simțivară, Pițigușă, Sucitoare. ||Parus major major Linnaeus, 1758 ||Sedentară, cuibăritore. ||În România trăiesc între 3.100.000 și 6.200.000 de perechi cuibăritoare, iar populația este considerată a fi stabilă. ||Parus major. IUCN |- |Periparus ater (Linnaeus, 1758), sin. Parus ater Linnaeus, 1758Coal Tit (Periparus ater). HBW Alive ||Pițigoi de brădet, Pițigoi mic, Pițigoi negru, Pițigoi puturos, Pițigoi de scoarță, Pițigane mică. ||Periparus ater ater (Linnaeus, 1758) ||Sedentară, cuibăritoare. ||În România cuibăresc între 1.000.000 și 2.000.000 de perechi. ||Periparus ater. IUCN |- |Poecile lugubris (Temminck, 1820), sin. Parus lugubris Temminck, 1820Sombre Tit (Poecile lugubris). HBW Alive ||Pițigoi de livadă, Pițigoi lugubru, Pițigoi jalnic, Pițigoi sihastru. || Poecile lugubris lugubris (Temminck, 1820); Poecile lugubris lugens (C. L. Brehm, 1855 - Pițigoi lugubru dobrogean). ||Sedentară, cuibăritoare. ||În România populația cuibăritoare a speciei este apreciată la 3.000-15.000 de perechi și este considerată stabilă. ||Poecile lugubris. IUCN |- |Poecile montanus (Conrad von Baldenstein, 1827), sin. Parus montanus Conrad von Baldenstein, 1827, Parus atricapillus Linnaeus, 1766Willow Tit (Poecile montanus). HBW Alive ||Pițigoi de munte, Pițigoi cu cap negru carpatin, Pițigoi cu cap negru transilvănean. || Poecile montanus montanus (Conrad, 1827) (sin. Poecile atricapillus montanus, Parus atricapillus montanus, include Parus atricapillus transsylvanicus Kleinschmidt, 1921 - Pițigoi cu cap negru transilvănean); Poecile montanus borealis (Sélys-Longchamps, 1843, sin. Parus atricapillus assimilis Brehm 1855 - Pițigoi cu cap negru carpatin).Vaurie, Charles, and David David William Snow. Systematic notes on Palearctic birds. No. 27, Paridae, the genera Parus and Sylviparus. American Museum novitates; no. 1852. (1957). ||Sedentară, cuibăritoare ||În România, efectivul este estimat la 150.000-600.000 perechi cuibăritoare și este considerat a fi stabil. ||Poecile montanus. IUCN |- |Poecile palustris (Linnaeus, 1758), sin. Parus palustris Linnaeus, 1758Marsh Tit (Poecile palustris). HBW Alive ||Pițigoi sur, Pițigoi sur, Pițigoi cenușiu, Pițigoi sălbatec. || Poecile palustris stagnatilis (C. L. Brehm, 1855, sin. Parus palustris stagnatilis C. L. Brehm, 1855 - Pițigoi sur răsăritean); Poecile palustris palustris (Linnaeus, 1758, sin. Parus palustris communis Baldenstein, 1827 - Pițigoi sur, include subspecia Parus palustris congrevei'' Kinnear, 1928 - Pițigoi sur de munte).Sedentară, cuibăritoareRomânia este una dintre țările europene cu cea mai mare populație stabilă de pițigoi sur, aceasta fiind formată din 350.000-700.000 de perechi cuibăritoare.Poecile palustris. IUCN