miniatura|Urmările celei de-a treia împărțiri a Commonwealth-ului, odată cu dispariția Poloniei și Lituaniei suverane. A Treia Împărțire a Poloniei (1795) a fost ultima dintr-o serie de Împărțiri ale Poloniei-Lituaniei și ale teritoriului Commonwealth-ului Polono-Lituanian între Prusia, monarhia Habsburgică și Imperiul Rus, care a pus capăt efectiv suveranității naționale polono-lituaniene până în 1918. Împărțirea a fost rezultatul Revoltei lui Kościuszko și a fost urmată de o serie de revolte polono-lituaniene în această perioadă. miniatura|Parte a expoziției permanente dedicate împărțirilor Poloniei la Muzeul de Istorie a Evreilor Polonezi din Varșovia În urma Primei Împărțiri a Poloniei din 1772, într-o încercare de a consolida Commonwealth-ul semnificativ slăbit, regele Stanisław August Poniatowski a pus în aplicare o serie de reforme pentru a îmbunătăți sistemul militar, politic, economia și societatea Poloniei. Aceste reforme au atins punctul culminant odată cu adoptarea Constituției din mai din 1791, care a stabilit o monarhie constituțională cu separarea în trei ramuri ale guvernului, a întărit burghezia și a abolit multe dintre privilegiile nobilimii, precum și multe dintre vechile legi ale iobăgiei. Pentru a consolida poziția internațională a Poloniei, regele Stanislaw a semnat Pactul polono-prusac din 1790. Înfuriată de ceea ce era considerat a fi reforme periculoase, de tip iacobin, Rusia a invadat Polonia în 1792, începând Războiul pentru apărarea Constituției. Abandonată de aliații săi prusaci și trădată de nobilii polonezi care doreau să restabilească privilegiile pe care le pierduseră sub Constituția din mai, Polonia a fost forțată să semneze a Doua Împărțire în 1793, care a cedat Prusiei o mare parte din Polonia Mare și toate provinciile estice ale Poloniei, de la Moldova la Livonia și până la Rusia.

Indignate de umilința suplimentară la care a fost supusă Polonia de către vecinii săi și de trădarea nobilimii poloneze, precum și încurajate de Revoluția Franceză care se desfășura în Franța, masele poloneze s-au întors rapid împotriva forțelor de ocupație din Prusia și Rusia. În urma unei serii de revolte la nivel național, pe 24 martie 1794, patriotul polonez Tadeusz Kościuszko a preluat comanda forțelor armate poloneze și a declarat o revoltă la nivel național împotriva ocupanților străini din Polonia, marcând începutul Revoltei lui Kościuszko. Ecaterina a II-a și Frederic William al II-lea au răspuns rapid și au înăbușit revolta până în noiembrie 1794.

Reprezentanții austrieci, prusaci și ruși s-au întâlnit pe 24 octombrie 1795 pentru a dizolva Uniunea Polono-Lituaniană, cele trei puteri cuceritoare semnând un tratat de împărțire a regiunii pe 26 ianuarie 1797. Aceasta a oferit monarhiei habsburgice controlul asupra teritoriilor Galiției de Vest și Mazoviei de Sud, cu aproximativ 1,2 milioane de oameni. Prusia a primit Podlachia, restul Mazoviei și Varșovia, cu 1 milion de oameni. Rusia a primit restul de teritorii, inclusiv Vilnius și 1,2 milioane de oameni. Spre deosebire de împărțirile anterioare, niciun reprezentant polonez nu a fost parte la tratat. Habsburgii, Rusia și Prusia l-au forțat pe regele Stanislau să abdice și să se retragă la Sankt Petersburg, unde a murit ca prizonier trofeu în 1798. Pe plan internațional, dispariția Poloniei nu a stârnit nicio reacție oficială nici din partea Franței, nici a Regatului Unit. Imperiul Otoman, însă, precum și Persia, au refuzat să recunoască împărțirile.

Note

Vezi și

A patra împărțire a Poloniei

Categorie:Tratate ale Imperiului Rus Categorie:Împărțirile Poloniei