Prostituția este o formă de muncă sexuală ce presupune implicarea în activități sexuale în schimbul unei plăți. Definiția „activității sexuale” variază și este adesea descrisă ca o activitate ce implică contact fizic cu clientul. Aceasta este cunoscută eufemistic ca „cea mai veche meserie din lume”. Majoritatea persoanelor care practică prostituția sunt femei și sunt numite prostituată sau lucrătoare sexuală, sau peiorativ „curvă” sau „târfă”.Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000
Prostituția se manifestă sub diverse forme, în funcție de contextul cultural, economic și legal. Aceasta poate fi practicată pe stradă, prin servicii de escortă, sau în cadrul unor unități specializate, precum bordelurile. În cazul serviciilor de escortă, întâlnirile pot avea loc fie la domiciliul clientului sau într-un hotel („out-call”), fie la reședința furnizorului sau într-un spațiu închiriat special („in-call”). Prostituția constituie una dintre ramurile industriei sexului, alături de pornografie, striptease-ul și dansul erotic.
Statutul juridic al prostituției diferă între state sau chiar între regiuni din cadrul aceleiași țări. În funcție de legislație, aceasta poate fi clasificată:
activitate ilegală cu apllicare activă (Iran) ilegală, dar rar sancționată (India) dezincriminată, legală, dar nereglementată (Noua Zeelandă) recunoscută și reglementată prin lege (Germania).
Proxenetism Proxenetismul se referă la facilitatea sau intermedierea activității sexuale dintre o prostituată și un client, în scopuri comerciale. Un proxenet, cunoscut în limbaj colocvial drept pimp, codoș sau pește, este o persoană care facilitează prostituția altora și încasează o parte din veniturile acestora. Un astfel de intermediar poate colecta o parte din câștigurile prostituatei, în schimbul unor servicii precum publicitate, protecție fizică sau furnizarea unui spațiu pentru desfășurarea activității. La fel ca prostituția, legalitatea activităților specifice unui proxenet variază în funcție de legislația locală. Ca exemple de activități de tip proxenet sunt:
recrutarea sau racolarea sau traficarea de persoane în scopul exploatării sexuale; administrarea, deținerea sau organizarea unui spațiu în care se desfășoară activități de prostituție (bordeluri sau apartamente închiriate); încasarea de bani sau alte beneficii materiale din prostituția altor persoane, indiferent dacă a existat consimțământul acestora; furnizarea de servicii logistice (transport, promovare online, protecție etc.) în scopul facilitării prostituției; constrângerea, manipularea emoțională sau psihologică a unei persoane pentru a întreține relații sexuale contra cost; utilizarea internetului sau a altor mijloace de comunicare pentru promovarea sau intermedierea activităților sexuale comerciale ale altora; acompanierea unei persoane în vederea întâlnirii cu clientul și supervizarea acesteia; exploatarea minorilor sau a persoanelor vulnerabile din punct de vedere psihologic, economic sau social.
În numeroase contexte, proxenetismul este asociat cu forme grave de abuz și exploatare. Relațiile dintre proxeneți și persoanele prostituate sunt frecvent marcate de control coercitiv, violență fizică sau psihologică, manipulare, constrângere economică și intimidare. Printre metodele utilizate se numără violența fizică, violul (inclusiv în grup), privarea de hrană, izolarea, marcarea corporală prin tatuaje forțate pentru a semnala „proprietatea”, administrarea forțată de droguri și amenințările la adresa apropiaților victimei.
În multe cazuri, victimele sunt recrutate prin înșelăciune, sechestrare sau chiar răpite și forțate să se prostitueze, inclusiv minori. În jurisdicțiile în care prostituția este ilegală, teama de repercusiuni legale determină persoanele exploatate să nu raporteze abuzurile, ceea ce consolidează dependența față de proxenet, reprezentat ca un „protector”.
Forme de proxenetism Proxenetismul clasic presupune obținerea de beneficii materiale de pe urma prostituției altor persoane. Această formă poate include recrutarea, transportul, cazarea sau administrarea activității persoanelor implicate în sex comercial. Proxenetul poate coordona mai multe persoane, controla locațiile unde acestea activează și poate impune taxe sau comisioane din veniturile obținute.
Grooming-ul, cunoscut și sub denumirea de metoda „Loverboy” sau „Romeo pimp”, constă în manipularea emoțională a unei persoane vulnerabile, adesea o minoră sau o tânără cu probleme sociale, pentru a o determina să se implice în prostituție. Proxenetul începe prin a simula o relație romantică, oferind afecțiune și sprijin, iar ulterior introduce constrângeri psihologice sau economice, determinând victima să se prostitueze „pentru binele relației”.
Marcarea corporală este o practică des întâlnită, prin care proxenetul își „semnează” persoanele controlate, utilizând tatuaje vizibile sau simbolice. Acestea pot conține numele, inițialele, porecla proxenetului sau alte semne distinctive și au rolul de a descuraja fuga, de a intimida și de a demonstra „proprietatea” asupra victimei.
Proxenetismul delegat constă în atribuirea rolurilor-cheie unei persoane intermediare, adesea o femeie de încredere sau o „madamă”, care administrează prostituatele, colectează banii și menține disciplina. Această structură permite liderului rețelei să se disocieze juridic, în timp ce controlează indirect activitatea.
Controlul prin violență și intimidare este o formă coercitivă de proxenetism, în care victima este menținută într-o stare de teamă constantă. Se utilizează frecvent bătăi, amenințări, violuri repetate, privare de hrană, drogare, izolare socială sau abuzuri psihologice, inclusiv rușinarea și devalorizarea constantă. Aceste metode au rolul de a rupe voința victimei și de a o face dependentă de proxenet.
Proxenetismul digital s-a extins odată cu dezvoltarea tehnologiei. Proxeneții moderni pot opera exclusiv online, controlând conturile de pe site-uri de escorte, publicând anunțuri și negociind direct cu clienții. Această formă reduce expunerea fizică a proxenetului, dar menține controlul asupra veniturilor și activității.
Proxenetismul asociat criminalității organizate implică rețele transnaționale sau locale care includ prostituția ca parte a unui ansamblu de activități ilegale, precum traficul de persoane, droguri, arme sau spălare de bani. În aceste structuri, prostituția este exploatată sistematic pentru generarea de venituri și recrutarea de noi membri.
Prostituția forțată se deosebește de cea voluntară prin lipsa consimțământului real al persoanei implicate. Chiar dacă o persoană aparent acceptă să practice sex comercial, dacă există constrângere, manipulare, dependență economică sau presiuni directe ori indirecte din partea unei alte persoane, situația se încadrează juridic ca formă de proxenetism sau trafic de persoane.
Reglementarea prostituției miniatura|400x400px| În anumite țări, prostituția este reglementată prin lege și permite lucrătorilor sexuali să activeze în condiții controlate și protejate legal. Aceste reglementări sunt menite să reducă riscurile asociate activității. Printre măsurile reglementării se numără:
Lucrătorii sexuali sunt autorizați să practice în condiții reglementate pentru a delimita activitatea legală de cea ilegală. Lucrătorii sexuali au acces la servicii de sănătate și protecție socială (pensie, indemnizații) pentru a reduce marginalizarea socială. Lucrătorii sexuali sunt impozitați conform legislației fiscale pentru a transforma venitul din prostituție într-o sursă legală de venit. Lucrătorii sexuali beneficiază de reconversie profesională pentru reintegrarea lor în societate. Guvernul impune controale medicale periodice pentru lucrătorii sexuali pentru a preveni răspândirea bolilor cu transmitere sexuală. Guvernul implementează măsuri de protecție legală, precum drepturi, acces la justiție, protecție împotriva proxenetismului, sisteme de intervenție sau programe de educație. Guvernul previne traficul de persoane, exploatarea lucrătorilor sexuali și crima organizată prin monitorizarea activității.
Decriminalizarea Decriminalizarea privește prostituția ca pe orice alt tip de muncă și susține că locațiile industriei sexuale nu ar trebui să fie supuse unor reglementări sau legi speciale. Susținătorii acestei perspective, precum Amnesty International, invocă adesea cazuri de reglementare guvernamentală în regim de legalizare pe care le consideră intruzive, degradante sau violente, dar consideră că criminalizarea afectează negativ lucrătorii sexuali.
Legalizarea Unii consideră că prostituția ar trebui să fie legalizată și reglementată: prostituția poate fi considerată o afacere legitimă; prostituția și angajarea prostituatelor sunt legale, dar reglementate. Aceasta este situația actuală în Țările de Jos, Germania, majoritatea Australiei și părți din Nevada. Gradul de reglementare variază foarte mult; de exemplu, în Țările de Jos, prostituatele nu sunt obligate să urmeze controale de sănătate obligatorii, în timp ce în Nevada, reglementările sunt foarte stricte.
Deoarece prostituția este considerată o infracțiune în multe jurisdicții, veniturile sale substanțiale nu contribuie la veniturile fiscale ale statului, iar lucrătorii sexuali nu sunt examinați de rutină pentru infecțiile cu transmitere sexuală. Acest lucru este periculos în culturile care favorizează sexul neprotejat și duce la cheltuieli în serviciile de sănătate. În 1992, Australia a estimat o pierdere de 96 milioane de dolari din veniturile fiscale din câștigurile nedeclarate ale prostituției.
Aboliționism În aboliționism, prostituția nu este interzisă, dar majoritatea activităților asociate sunt ilegale, încercându-se să se facă mai dificilă angajarea în prostituție, aceasta fiind văzută ca o problemă socială. Prostituția (schimbul de servicii sexuale pentru bani) este legală, dar activitățile înconjurătoare, cum ar fi solicitarea în public, operarea unui bordel și alte forme de proxenetism sunt interzise. Printre țările care folosesc acest sistem se numără Italia și Regatul Unit.
Neo-aboliționism Neo-aboliționismul consideră prostituția ca fiind intrisec abuzivă și o formă de violență împotriva femeilor. Prostituatele nu sunt urmărite penal, dar clienții și proxeneții lor sunt. În 1999, după o campanie de lobby a unei coaliții de feministe și creștini, Suedia a criminalizat cumpărarea, dar nu vânzarea, de sex, iar neo-aboliționismul a devenit cunoscut și sub numele de „modelul nordic”. Acest model a fost adoptat și de Franța, Norvegia și Islanda (în Norvegia legea este chiar mai strictă, interzicând și sexul cu o prostituată în străinătate).
În 1949, Adunarea Generală a ONU a adoptat o convenție prin care se afirmă că „prostituția și răul însoțitor al traficului de persoane în scopul prostituției sunt incompatibile cu demnitatea și valoarea persoanei umane”. Această convenție cere părților semnatare să pedepsească proxeneții, proprietarii de bordeluri și să abolească orice tratament special sau înregistrare a prostituatelor.
În februarie 2014, membrii Parlamentului European au votat o rezoluție non-legislativă (343 de voturi pentru, 139 voturi împotrivă și 105 abțineri) în favoarea „Modelului suedez” de criminalizare a cumpărării, dar nu a vânzării de sex.
Prohibiționism În prohibiționism, atât prostituatele cât și clienții sunt criminalizați și sunt considerați infractori. Atunci când este ilegală, prostituția este folosită în șantaj.
Prostituția de supraviețuire