Ordinul Republicii este distincția de stat supremă a Republicii Moldova care se conferă pentru „merite excepționale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei și al omenirii”. A fost instituit la 30 iulie 1992 prin Legea nr. 1123 cu privire la distincțiile de stat ale Republicii Moldova; primii cavaleri ai ordinului au fost decorați în același an.

Descriere Însemnul Ordinului „Ordinul Republicii” reprezintă o stea convexă cu 16 colțuri formate din fascicule de raze piramidale divergente multiplicate, în relief, opt centrale de aur, a câte 5 raze, alternate cu opt intercalate, broșând, de argint, a câte trei raze. Vârfurile razelor centrale ale fasciculelor de aur se înscriu într-un cerc imaginar cu diametrul de 45 mm, iar ale celor de argint – într-un cerc imaginar cu diametrul de 43 mm. Steaua este încărcată cu un medalion rotund cu diametrul de 25 mm, având chenar-cadru de aur în relief, iar în mijloc, în câmp alb, broșând, imaginea în relief a Stemei de Stat a Republicii Moldova, acvila și accesoriile acvilei fiind în întregime de aur.

Reversul însemnului are gravat în incizie numărul de rând al distincției și este prevăzut cu o urechiușă mascată, sudată de reversul însemnului în dreptul vârfului razei superioare, prin care, cu ajutorul unui ineluș de aur cu diametrul de 10 mm, însemnul se fixează de colanul ordinului.

Însemnul se confecționează din argint, poleit cu aur și emailat.

Colanul ordinului este constituit din trei tipuri de cartușe circulare, toate executate în relief, prevăzute pe părțile laterale cu câte două tortițe pătrate, cu colțurile ușor rotunjite, pentru prinderea lănțișoarelor. Cartușele sunt unite între ele cu un lanț dublu de argint, din zale dreptunghiulare, cu colțurile ușor rotunjite.

Cartușul central, singular, de argint brunat, reprezintă o cunună circulară continuă închisă, din ramuri de măslin cu fructe, înscrisă într-un cerc imaginar cu diametrul de 25 mm, peste care broșează ajurat o cruce recruciată, cu înălțimea de 21 mm. Cartușul este prevăzut suplimentar, pe partea de jos, cu o toartă decorativă pentru suspendarea însemnului distincției.

Celelalte două tipuri de cartușe, de aur, reprezintă o cununiță circulară continuă închisă din ramuri de măslin cu fructe, legate cu panglici, înscrisă într-un cerc imaginar cu diametrul de 21 mm. Peste cunună broșează ajurat și retras de marginea exterioară a cununii figuri individualizatoare, cartușele fiind înlănțuite alternativ: pe primele cartușe din dreapta și stânga cartușului central broșează un scut heraldic de tip triunghiular, purtând stema istorică a Țării Moldovei (un cap de bour, însoțit între coarne de o stea cu 5 raze, la dextra de o roză heraldică și la senestra de o semilună conturnată); pe următoarele cartușe broșează o acvilă romană, reprezentată heraldic.

Colanul se confecționează din metal comun necoroziv, poleit cu aur, poleit cu argint și lăcuit și are lungimea de circa 800 mm.

Panglica baretei de substituire a Ordinului „Ordinul Republicii” reprezintă un tricolor vertical albastru (Pantone 293 C) – galben (Pantone 109 C) – roșu (Pantone 186 C), în culorile naționale ale Republicii Moldova, și are în mijlocul câmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, acvila și accesoriile acvilei fiind în întregime de aur (h 9 mm).

Decernare

Conform legii, Ordinul Republicii se conferă cetățenilor Republicii Moldova, cât și cetățenilor străini și apatrizilor, de asemenea întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor, colectivelor de creație și unităților militare din țară sau din străinătate. Poate fi decernat și post-mortem. Doar Președintele Republicii Moldova poate decerna ordinul, prin decret prezidențial. Dacă el însuși este decorat, el primește medalia de la Prezidiul Parlamentului.

Persoanele care au fost distinse cu decorații de stat trebuie să le păstreze cu grijă. Fiecare distincție se înscrie în fișa de personală a celui decorat. Cavalerii ordinului au dreptul să utilizeze simbolistica acestei decorații în calitate de element aplicat pe ștampila personală, pe cartea de vizită. Duplicate ale decorațiilor de stat nu se eliberează; aceasta se poate întâmpla doar la decizia Președintelui, în cazul în care ordinul a fost pierdut în urma unei calamități naturale sau au avut loc alte circumstanțe în care prevenirea pierderii era imposibilă. Ordinile, medaliile, adeverințele și insignele care au aparținut persoanelor decedate rămân în patrimoniul familiilor acestora. Persoanele decorate care au ieșit la pensie beneficiază de un adaos la pensie în valoare de 500 lei moldovenești.

De-a lungul timpului, Ordinul Republicii a fost conferit veteranilor de război, personalităților cu merite deosebite în cultură, știință, sport, medicină și alte domenii, cât și unor politicieni, disidenți politici sau oameni politici din străinătate. Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, a oferit 104 medalii. Petru Lucinschi și Vladimir Voronin au decorat 59 și, respectiv, 74 de oameni și organizații. Președinții interimari Mihai Ghimpu și Marian Lupu, în doi ani și jumătate, au scris mai multe decrete de decorare cu Ordinul Republicii: Ghimpu a oferit 133 de medalii, iar Lupu 24. Vlad Filat, și el interimar, nu a conferit niciun ordin în cele trei zile de interimat. Nicolae Timofti a oferit peste 264 de medalii. Igor Dodon a semnat primul decret de decorare a unor persoane cu Ordinul Republicii la doar câteva zile de la inaugurare; în perioada mandatului său a decorat aproximativ 176 de persoane și instituții. Maia Sandu a semnat, până în noiembrie 2025, 22 de decrete prin care a decorat cu Ordinul Republicii 59 de persoane și instituții.

Controverse Decizia președintelui de a decora anumite persoane au stârnit critici încă de la începutul anilor 1990. Vladimir Voronin a atras o atenție deosebită atunci când a dispus decorarea lui Ivan Bodiul, ex-prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist. Decretul a stârnit un val de critici din partea altor deținători ai ordinului, printre care scriitorii Grigore Vieru și Nicolae Dabija. Tot Voronin a decorat mai multe persoane din anturajul său, unele dintre care au fost cercetate penal ulterior.

În perioada post-PCRM, Mihai Ghimpu a fost criticat de comuniști pentru „graba de a decora persoane ce urmau să-i servească lui Ghimpu politica de guvernare”, printre persoanele decorate fiind identificați oameni apropiați lui. Nicolae Timofti este președintele cu cele mai multe ordine conferite. În 2012, primul său an în fotoliul de președinte, Timofti a decorat cu Ordinul Republicii printr-un singur decret 226 de oameni, semnatari ai Declarației de independență a Republicii Moldova. Gestul a fost criticat printre altele de generalul Ion Costaș, care a declarat: „Nu meritau să primească Ordinul Republicii semnatarii Declarației de Independență. Nu este un eveniment că a semnat o hârtie. [...] Este o făcătură despre care e mult de discutat, iar ordinele s-au dat în stânga și în dreapta”. Decorarea în 2014 a unui grup de politicieni care au contribuit la semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană a făcut unii cavaleri ai Ordinului să renunțe la acesta, pe motiv că „funcționarii cu pricina nu aveau dreptul moral la distincții, iar locul multora dintre ei ar fi la pușcărie”, iar unul din politicienii decorați este suspectat de mai multe atacuri raider. Directorului întreprinderii „Apă-Canal” Chișinău, Constantin Becciev, i-a fost deschis un dosar penal la scurt timp după decorarea cu Ordinul Republicii, în urma unui audit care constata că întreprinderea a făcut cheltuieli exagerate din banii publici. Decorarea președinților străini a fost de asemenea criticată, atât de opinia publică pro-rusă, ca în cazul decorării președintei Lituaniei Dalia Grybauskaitė, cât și de cea pro-europeană, în urma decorării președintelui Republicii Belarus Alexandr Lukașenko.

Cavaleri ai Ordinului Republicii Anii 1990 1992 decorați de Mircea Snegur

Sergiu Andreev, plutonier de poliție Ion Fulga, sergent major de poliție Anton Gămurari, colonel de poliție Victor Gusleacov, comisar de poliție Dumitru Roman, caporal de poliție Nicolae Sulac, Artist al Poporului Ion Mițcul, președintele Comitetului executiv Dubăsari Eugen Pâslaru, președintele Comitetului executiv Căușeni Grigore Popovici, prim-adjunct al ministrului Tineretului, Sportului și Turismului Tudor Casapu, campion olimpic Veronica Garștea, dirijoare Maria Bieșu, primadona Operei Naționale Vladimir Curbet, conducător al Ansamblului „Joc” Mihail Grecu, artist plastic Ion Aldea-Teodorovici, compozitor Doina Aldea-Teodorovici, interpretă de muzică ușoară (1993, după alte surse)

1993

Domnica Darienco, actriță Eugeniu Ureche, actor Valeriu Cupcea, actor Vasile Micu, Institutul de Cercetări Științifice „Porumbeni” Victor Șaragov, director, AO “Combinatul de pâine” Bălți Mihai Vronschih, director al Asociației științifice „Selecția” Constantin Popovici, istoric literar Pavel Barbalat, președinte al Curții Constituționale Mihai Munteanu, tenor

1994

Ion Bostan, rector UTM Eva Gudumac, doctor habilitat în medicină Dumitru Tabac, medic Efim Tiron, medic Artiom Lazarev, academician, AȘM Fiodor Idjilov, director al sovhozului „Albota”, raionul Taraclia Sava Arnăut, doctor în științe agricole Mihai Lupașcu, academician al Academiei de Științe a Moldovei Petru Patron, șef de catedră la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, membru-corespondent al AȘM Dumitru Blajinu, muzician Mefodie Apostol, Artist al Poporului Petru Baracci, Artist al Poporului Constantin Constantinov, Artist al Poporului Arcadie Plațînda, Artist al Poporului Chiril Știrbul, Artist al Poporului

1995

Natalia Gheorghiu, membru-corespondent al Academiei de Științe a Moldovei Andrei Frunza, mecanic la mașina de tăiat piatră la mina „Mineral” din Cricova, concernul „Inmacon” Ion Stratulea, conducător auto în gospodăria agricolă „Călmățui”, raionul Hîncești, Ministerul Agriculturii și Alimentației Mihai Gajiu, președinte al gospodăriei agricole „Patria”, raionul Drochia Ion Popușoi, director al Institutului de Protecție Biologică a Plantelor, AȘM Vasile Rusu, președinte al Comisiei Parlamentului Republicii Moldova pentru agricultură și industria de prelucrare Nicolai Vetrogon, director al Regiei „Apă-Canal”, or. Chișinău Nicolae Corlăteanu, academician Ion Popovici, șef al Direcției generale a Ministerului Agriculturii Valeriu Sîtari, președinte al asociației agricole „Hlina”, raionul Briceni Victor Gheriac, Artist al Poporului Ilie Untilă, academician al Academiei de Științe a Moldovei Mihail Sîromeatnicov, președinte al Societății pe Acțiuni „Pelinia”, raionul Rîșcani Zaharii Pascalov, conducător de brigadă în Firma Agricolă „Tvardița” Valentina Halitov, profesor universitar, USMF „N. Testemițanu” Alexandru Nacu, șef de catedră, USMF „N. Testemițanu” Gheorghe Paladi, șef de catedră, USMF „N. Testemițanu” Alexei Iașan, președinte al Asociației pe Acțiuni „Corjeuți”, raionul Briceni Alexandru Chiricoi, președinte al colhozului „Miciurin”

1996

Emilian Chirtoacă, șef de secție la Procuratura Generală Vasile Guțu, procuror, Procuratura Generală Liubomir Iorga, maestru emerit în arte Valentina Savițchi, Artistă a Poporului Anatol Codru, președinte al Uniunii Cineaștilor din Moldova Sergiu Rădăuțanu, director al Centrului de materiale semiconductoare al Institutului de Fizică Aplicată Mihail Dumbravanu, președinte al Societății pe acțiuni „Corlăteni” Vladimir Beșleagă, scriitor Pavel Vlad, vicepreședinte al AȘM Vasile Vasilache, scriitor Mihai Cimpoi, scriitor Igor Crețu, traducător Nicolae Dabija, scriitor Alexei Marinat, scriitor Dumitru Matcovschi, scriitor Spiridon Vangheli, scriitor Grigore Vieru, poet Silviu Berejan, director al Institutului de Lingvistică al AȘM Anatol Ciobanu, șef de catedră, USM Ion Hadârcă, scriitor Leonida Lari, scriitoare