Ion Ungureanu () a fost un actor, regizor și luptător pentru identitate națională din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al culturii și cultelor al Republicii Moldova (6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova între anii 1990-1994.

Ion Ungureanu este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.

Biografie

Ion Ungureanu s-a născut la 2 august 1935 în satul Opaci din comuna Căușeni (județul Tighina, România), astăzi în raionul Căușeni (Republica Moldova). Membru ULCT. A făcut studii de filologie la Institutul Pedagogic din Chișinău (1954-1955), apoi a studiat actoria la cunoscuta Școală teatrală “Boris Șciukin” din Moscova (1955-1960). Între anii 1963-1964 a mai urmat cursurile superioare de regie din capitala URSS.

După absolvirea studiilor actoricești, a fost angajat în anul 1960 ca actor la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău, îndeplinind în perioada 1964-1971 și funcția de director artistic al teatrului. Este acuzat de naționalism și nevoit să părăsească RSS Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor la Teatrul Armatei din metropola rusă (1978-1989).

Ion Ungureanu a debutat în cinematografie în anul 1958 în filmul Când omul nu-i la locul lui, primul film artistic realizat la studioul "Moldova-film". În decursul timpului, s-a impus ca un interpret care știe să îmbine firescul cu expresivitatea artistică. A jucat în 25 filme. Rolurile sale cele mai cunoscute au fost Boris Grădinaru din Când omul nu-i la locul lui (1958), Sfântul Petru din Se caută un paznic (1967) și cel din filmul Favoritul (1976). De asemenea, a dublat zeci de filme în limba română. A regizat mai multe filme la televiziunea centrală din Moscova.

În anul 1989 revine în Republica Moldova. Îndeplinește funcția de ministru al culturii și cultelor (6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației Culturale Române din București (1995-2005).

În calitate de ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi ani, pentru învățarea limbii române literare, regizorii basarabeni să lucreze în teatrele din România. El a desființat în anul 1992 Teatrul Național "A. Pușkin" din Chișinău, înființând în locul lui Teatrul Național "Mihai Eminescu" Ziua, 21 iunie 2005 - Trădarea Basarabiei de la București.

A repus în centrul Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare.De asemenea a avut mare impact asupra readucerii statuii lupoaicei.

Ion Ungureanu a decedat sâmbătă, 28 ianuarie 2017, la Spitalul Colțea din București. A fost înmormântat marți, 31 Ianuarie, în Cimitirul Central din Chișinău, cu onoruri militare. Președintele moldovean de atunci, Igor Dodon, a refuzat cererea premierului Pavel Filip de a declara zi de doliu național în Moldova.

Distincții și decorații Ordinul Republicii (2012) Medalia „Meritul Civic” (1996)

Ion Ungureanu a primit titlurile de Maestru emerit în arte al Uniunii Sovietice (1981), Artist al poporului din RSS Moldovenească (1989), decernându-i-se și Premiul "Intervidenie" pentru filmul televizat "Lika" (Plovdiv, Bulgaria, 1981) și Premiul Național (1990).

Filmografie Actor Filme de ficțiune

Când omul nu-i la locul lui (1958) - Boris Grădinaru Armaghedon (1962) - mirele Călătorie în april (1962) - președinte 1962 Omul merge după soare (Человек идёт за солнцем), regia Mihail Kalik Leacuri amare (s/m, 1963) - Somnilă Bariera (s/m, episod, 1963) Serghei Lazo (1967) - Komarovski Se caută un paznic (1968) - Sfântul Petru Ofițer în rezervă (1971) - instructor Viforul roșu (1971) - Gheorghe Ghiță Acest dulce cuvânt - libertatea ("Mosfilm", 1972) - senatorul Ramires Podurile (1973) - Ștefanache Bărbații încărunțesc de tineri (1974) - Chiril Armașu Calul, pușca și nevasta (1975) - Novac Favoritul (1976) - inspectorul Lodge; Povestea lui Făt-Frumos (1977) - Laur-Balaur Când ai alături un bărbat (episod, 1977) Centaurii ("Mosfilm", 1978) - senator Pregătire de examen (episod, 1979) Taina vilei Greta ("Mosfilm", 1984) - procurorul Cum să devii fericit ("Mosfilm", 1985) - savantul Povestea unui om necunoscut ("Mosfilm", 1986) - avocatul Pekarski Nikolai Vavilov ("Mosfilm", 1987) - președintele Academiei de Științe Dansul efemer al dragostei (1988) - conducătorul ansamblului Codrii (serial televizat, 1991) - președinte ș.a.

Teatru de televiziune

Păsările tinereții noastre (după Ion Druță, 1974) Lika (după A.Zubarev, 1980) Nora (după piesa "Casa cu păpuși" de Henrik Ibsen, 1982) Ultima întâlnire (după A.Galin, 1986) Trandafiri albi, elefanți de culoare roză (după W.Gibson, 1987) Sfânta sfintelor (după Ion Druță, 1988).

Scenarist

Monolog (film documentar, 1967) - coautor

Referințe

Legături externe - 27 august 1989, Ion Ungureanu citește Proclamația de Suveranitate a R.S.S.Moldovenești Web-enciclopedia filmului moldovenesc - Ion Ungureanu

Categorie:Nașteri în 1935 Categorie:Nașteri pe 2 august Categorie:Decese în 2017 Categorie:Decese pe 28 ianuarie Categorie:Actori moldoveni Categorie:Actori de teatru moldoveni Categorie:Actori de teatru români Categorie:Actori de film moldoveni Categorie:Actori de film români Categorie:Actori de televiziune moldoveni Categorie:Actori de televiziune români Categorie:Decorați cu Ordinul Republicii al Republicii Moldova Categorie:Deputați moldoveni Categorie:Directori de teatre români Categorie:Miniștri ai culturii din Republica Moldova Categorie:Oameni din județul interbelic Tighina Categorie:Regizori moldoveni Categorie:Regizori români Categorie:Români basarabeni Categorie:Profesori universitari sovietici Categorie:Profesori universitari moldoveni Categorie:Scenariști moldoveni Categorie:Scenariști români Categorie:Semnatarii Declarației de Independență a Republicii Moldova Categorie:Decorați cu Medalia Meritul Civic (Republica Moldova) Categorie:Decorați cu Ordinul Onoarei al Republicii Moldova Categorie:Înmormântări în Cimitirul Central din Chișinău Categorie:Militanți ai românismului Categorie:Actori sovietici Categorie:Regizori sovietici Categorie:Artiști ai Poporului din RSS Moldovenească Categorie:Scenariști sovietici Categorie:Decese în București Categorie:Comisari ai poporului și miniștri ai RSS Moldovenești Categorie:Absolvenți ai Universității Pedagogice de Stat Ion Creangă din Chișinău