Opilioacariformes este cel mai mic ordin (sau supraordin) de acarieni, conținând o singură familie și în jur de 10 genuri. Primul reprezentat al Opilioacariformes, Opilioacarus segmentatus, a fost descoperit în Algeria, de Carl Johannes în 1902, urmat Eucarus italicus (Sicilia) și de Eucarus arabicus (Aden), ambele descrise în 1904. Se cunosc două exemplare fosile, dintre care unul a fost descoperită în chihlimbarul baltic din Eocen, și celălalt a fost descoperit în chihlimbarul de Birmania din Cretacicul târziu (Cenomanian), atribuit provizoriu genului Opilioacarus.
Morfologie externă Aspectul extern al opilioacarienilor se aseamănă cu opilionii și acarienii parazitiformi, totuși ei sunt foarte deosebiți. Opilioacarienii sunt arahnide foarte mici, de 1 – 3 centimetri în lungime. Corpul, acoperit cu cuticulă dură, are formă alungit-ovală, picioarele sunt foarte lungi ca la opilioni. Prosoma și opistosoma se contopesc foarte larg, nu există niciun pețiol care să le unească. Opistosoma este formată din 8 segmenteWith C. J. (1904). The Notostigmata, a new suborder of Acari. Videnskabelige Meddelelser fra Dansk Naturhistorisk Forening i Kjøbenhavn 1904, pp. 137—191. Текст , lucru neîntâlnit la alți acarieni (la majoritatea toate segmentele sunt fizionate). Anterior, prosoma poartă aparatul bucal – gnathosoma – alcătuită din chelicere, buza superioară (labrum) și articolele terminale ale pedipalpilor. Vederea este asigurată de 3 perechi de ochi, la genurile Paracarus și Siamacarus sunt doar două perechi. Respirație este de tip traheală. Traheile se deschid în exterior prin 4 perechi de stigme situate pe primile patru segmente ale opistosomei. Interesant, stigmele nu se află pe partea ventrală a corpului, ci pe cea dorsală. Orificiile genitale se află între coxele celei de a treia perechi de picioare, femelele posedă ovopozitor.
Ecologie Opilioacarienii populează locurile umede: solurile, stâncăriile, litiera pădurilor. Mult timp se considerau exclusiv prădători, vânând diverse artropode mici, însă la sfârșitul sec. XX s-a demonstrat experimental că consum și trupurile artropodelor, polenul florilor și ciuperci.
Sistematică Ordinul include o singură familie, 10 genuri și 26 de speciiHarvey M. S. (2002). The neglected cousins: what do we know about the smaller arachnid orders? Journal of Arachnology, vol. 30, pp. 357—372. Текст . Adenacarus Hammen, 1966 Caribeacarus Vázquez & Klompen, 2009 Indiacarus Das & Bastawade, 2007 Neocarus Chamberlin & Mulauk, 1942 Opilioacarus With, 1902 Panchaetes Naudo, 1963 Paracarus Chamberlin & Mulauk, 1942 Phalangioacarus Coineau & Hammen, 1979 Salfacarus Hammen, 1977 Siamacarus Leclerc, 1989 Vanderhammenacarus Leclerc, 1989
Răspândire Opilioacarienii se întâlnesc în regiunile tropicale și subtropicale. Până în prezent au fost descrise foarte puține exemplare. Ei au fost observați în Europa de Sud, Arabia, Patagonia, Texas și Asia Centrală.
Referințe
Categorie:Acari