Eponim este un cuvânt folosit în terminologia lingvistică cu trei înțelesuri:O importantă resursă terminologică – numele proprii personaje ale căror nume proprii ajung să desemneze o altă entitate decât cea pe care au numit-o inițial; numele proprii devenite nume comune; substantivele comune care își au sursa în nume proprii.

Eponim (de la gr. Eponymos - cel care dă numele): cuvint derivat de la nume proprii - persoane, locuri geografice, personaje literare, mitologice etc substantive inițial proprii, care au devenit termeni comuni, desemnând clase de obiecte: atlas, algoritm, badminton, barem, cadran, macadam, Watt magistrat care în antichitate dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii. semne, sindroame, boli care poartă patronimul personalităților științifice (în general) care le-au realizat, observat, descris primele care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc.

Originea unor eponime Hermafrodit Hermafrodit - cel care are caracterele ambelor sexe, după Hermaphroditos, fiul lui Hermes și al Afrdoitei, tânăr de o rară frumusețe. Nimfa lacului Salmacis a rugat zeii să le unească trupurile pe vecie și în locul celor doi a apărut o ființă fabuloasă, având ambele sexe.

Adidași

La început adidașii desemnau pantofii de sport marca Adidas, dar ulterior termenul s-a generalizat definind orice tip de încălțăminte sportivă. În 1920 Adolf (Adi) Dassler un cizmar german, a inventat pantofi cu crampoane pentru antrenamente care aveau o stabilitate mai mare pe teren sau pistă. În 1924 Adi, împreună cu fratele său Rudolf (Rudi) au înființat compania germană de pantofi de sport Gebrüder Dassler OHG, dar 1948, în urma unor neînțelegeri între ei compania s-a divizat în două firme rivale: Rudi a fondat Puma, iar Adi și-a împrumutat numele firmei Adidas.

Boicot Boicot - încetare a unor relații în semn de protest sau pentru obținerea unui scop. Acest tip de măsură a fost atestat pentru prima dată în Anglia în 1880. Cel mai interesant este că Charls Boycot nu protesta, ci se protesta contra politicii de folosire a pământurilor duse de el. Liga pământurilor din Irlanda nu i-a dat lucrători să strângă roada, el nu era deservit în magazinele din regiune, și cu el nu mai vorbeau concetățenii. Până la urmă roada a fost strânsă, dar el a plătit mult mai mult decât putea.

Huligan Termenul dat a început să figureze la începutul sec. 19 în rapoartele oficiale ele poliției londoneze. După una din versiuni în Londra trăia un oarecare Patrik Hooligan, care era membru a unei bande din Irlanda. După alta, el avea familia Hooley (din irlandeză - petrecere alcoolică destrăbălată) și era conducătorul unei bande (engl. gang) - Hooley gang.

Sandwich John Montagu, al 4-lea conte Sandwich, era un mare jucător de cărți, încât cu greu ieșea din joc pentru a mânca ceva. Într-o bună zi el rugase sluga să pună mâncarea între două felii de pâine pentru a nu se sustrage de la joc. Prietenilor și oaspeților le plăcuse atât de mult astfel de aperitiv încât l-au răspândit departe de pământurile contelui.

Cuvinte provenite de la numele unor companii

Cuvânt Semnificație Numit dupăadidași Încălțăminte comodă de sport Adidas AGartex Minge de fotbal din piele Artex® marcă a firmei Artimex Sportaspirină Acid acetilsalicilic - Medicament antiinflamator Aspirin® marcă a firmei Bayercico Băutură răcoritoare cu gust de portocale Ci-Co® marcă a Întreprinderii de sucuri și răcoritoare Bucureștidero Detergent Dero® DetergentRomaniadrujbă Ferăstrău cu lanț Druzhba® marcă a firmei ZiDeugenie Biscuit cu cremă Eugenia® marcă a firmei DobrogeaflexPolizor unghiularFlex Elektrowerkzeuge GmbHfrigider Instalație frigorifică Frigidaire® marcă a firmei Electroluxinterfon Intercom - Aparat de comunicație în interiorul clădirii Interphone Cojacuzzi Baie cu jeturi de apă și bule Jacuzzi Inc.jeep Mașină de teren Jeep® marcă a firmei Chrysler Groupness Cafea solubilă instant Nescafe® marcă a firmei Nestlepemperși Scutece de unică folosință Pampers® marcă a firmei Procter & GambleprimusLampă pentru lipit cu benzinăPrimus Int. AB din Suediarimel Mascara - produs cosmetic de înnegrit genele Rimmel® marcă a firmei Maybellinescoci Bandă adezivă transparentă Scotch Tape® marcă a firmei 3Mtermos Recipient pentru păstrare lichide la temperatură constantă Thermos LLCxerox Foto copiator Xerox Corporation Ltd

Cuvinte provenite de la numele unor oameni celebri

Cuvânt Semnificație Numit dupăadidași încălțăminte comodă de sport Adolf (Adi) Dassler (1900-1978), un cizmar germanalgoritm Sistem de reguli, simboluri și operații pentru efectuarea de calcule al-Horezmi (c.780-c.850), matematician arabbarem culegere de tabele conținând calcule gata făcute Bertrand François Barrème (1640-1703), matematician francezboicot Interdicție declarată împotriva unui individ, a unui grup social, a unui stat etc Charles Cunningham Boycott (1832-1897), proprietar irlandezBraille sistem de scriere pentru orbi Louis Braille, (1809-1852), pedagog francez. Inventatorul alfabetului pentru orbi Caesar Titlu dat împăraților romani după numele lui Caius Iulius Caesar Caius Iulius Caesar(100-44 i. Hr.), impărat roman casanova aventurier Giovanni Jacopo Casanova de Seingalt (1725-98), aventurier italiandalie Plantă ornamentală, gherghină, leurdină Anders Dahl (1751-1789), botanist suedezderbi 1) Cursă anuală de cai în vârstă de trei ani. 2) Întrecere sportivă de mare importanță Edward Stanley, al 12-lea conte de Derby (1752-1834) diesel motor cu ardere internă la care combustibilul se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat de piston Rudolf Diesel (1858-1913), inginer germandoberman rasă de câini de pază și de companie Friedrich Ludwig Dobermann (1834-1894)draconic excesiv de sever, foarte aspru Dracon (sec. 7 î. Hr. ), legiuitor atenian drezină vehicul (deschis) pentru transporturi ușoare pe o linie ferată, Vagonetă Karl Friedrich Drais, baron von Sauerbronn (1785-1851), inginer germanfermiu Element chimic transuranian, produs pe cale artificială Enrico Fermi (1901-1954), fizician american de origine italianăghilotină 1. Instrument de decapitare, constând dintr-un cuțit care alunecă pe două ghidaje peste gâtul celui condamnat. 2. (Poligr.) Mașină de tăiat hârtia Joseph Ignace Guillotin (1738-1814), medic francez care a propus utilizarea acesteia in anul 1789 ca fiind mai umană decat spanzurareahuligan Persoană care comite acte de huliganism Patrick Hooligan, hoț și tâlhar de origine irlandeză iulie A șaptea lună a anului; luna lui cuptor Gaius Iulius Caesar (100-44 î. Hr.)jacuzzi mic bazin de jeturi de apă sub presiune, care creează vârtejuri relaxante Roy Jacuzzi și Candido Jacuzzi (1903-1986), inventori americanijoben Pălărie înaltă, cilindrică Jobin, pălărier francez stabilit în București la mijlocul sec. 19lavalieră Cravată înnodată ca o fundă și cu capetele lăsate în jos Louise Françoise de la Vallière(1644-1710), amanta regelui Ludovic al XIV-lea al Franței linșa A ucide pe cineva fără judecată (de către o mulțime) William Lynch (1742-1820), căpitan american macadam Drum pavat cu piatră măruntă John Loudon McAdam(1756-1836), inginer scoțianmachiavelic duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean Niccolò Machiavelli (1469-1527), om politic, scriitor și istoric italianmagnolie Nume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau roșii, plăcut mirositoare Pierre Magnol (1638-17175), botanist francezmansardă Încăpere de locuit situată direct sub acoperișul unei case François Mansart(1598-1666), arhitect francezmarghiloman Cafea turcească fiartă cu rom sau cu coniac Mihail Marghiloman, prefect al poliției din București între 1861-1863masochism Perversiune sexuală, care constă în a căuta plăcerea în durere Leopold von Sacher-Masoch (1836-1895), romancier austriacmausoleu Monument funerar ridicat în memoria unei persoane ilustre Mausol (377-353 î. Hr.), rege din Caria în Grecia anticănapoleon Veche monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I și, mai târziu, cu cea a lui Napoleon al III-lea Napoleon I Bonaparte (1769-1821) și Napoleon al III-lea (1808-1873)nicotină Substanță toxică sub formă de lichid incolor, uleios, extrasă din tutun Jean Nicot (c.1530-1600), ambasador francez în Portugaliapasteurizare A steriliza prin încălzire de obicei până la o temperatură de 60-70 ºC și apoi prin răcire bruscă (pentru a preveni alterarea) Louis Pasteur (1822-1895), chimist francezpatefon Fonograf asemănător gramofonului, dar fără pâlnie de rezonanță frații Émile Pathé (1860-1937) și Charles Pathé (1863-1957), ingineri francezipubelă recipient portabil pentru resturile menajere Eugène René Poubelle (1831-1907), prefect al Parisuluirecamier studio Jeanne Françoise Julie Adélaïde Bernard, Madame de Récamier (1777-1849), proprietara unui salon celebru la Parisrenglotă varietate de prun cu fructe mari, sferice, galbene-verzui sau roșcate; fructul însăși regina Claude a Franței (1499-1524)sadism Cruzime anormală, exagerată, plăcere patologică de a chinui. ♦ Perversiune constând în asocierea plăcerii sexuale cu acte de cruzime Marchizul de Sade, (1740–1814), scriitor francezsandvish Tartină Două felii de pâine, așezate una peste alta, între care se pune un aliment rece (unt, salam, jambon, brânză, etc.)John Montagu, al 4-lea conte Sandwich (1718-1792), diplomat englezsavarină Prăjitură preparată din aluat moale, care se îmbibă cu sirop și cu lichior sau rom, garnisită cu frișcă bătută, gem sau marmeladă și coaptă în forme speciale Jean Anthelme Brillat-Savarin (1755-1826), magistrat, gastronom și scriitor francezsaxofon Instrument muzical de suflat din alamă, de forma unui tub conic îndoit Antoine Josephe "Adolphe" Sax(1814-1894), creator de instrumente muzicale belgiansiluetă Imagine a unei ființe, a unui lucru etc. care se proiectează ca o umbră pe un fond luminos Talie zveltă, bine proporționată Etienne de Silhouette (1709-1767), ministru francez de finanțeșrapnel Obuz încărcat cu gloanțe, a cărui explozie poate fi reglată Henry Shrapnel (1761-1842), ofițer de artilerie englez Șovin(ism) atitudine politică ce constă în afirmarea dușmănoasă a superiorității unei națiuni asupra altora, în manifestarea rasismului și a exclusivismului național Nicolas Chauvin, un personaj al sec. 19tontină asociație în care fiecare membru contribuie la creșterea unui fond comun, din care se plătesc anual supraviețuitorilor rente crescânde Lorenzo Tonti (1635-1690), bancher napolitan vermorel Aparat portativ folosit la stropitul plantelor cu soluții speciale de combatere a dăunătorilor Victor Vermorel (1853-1927), inventator francez vernier cară gradată suplimentară trasată pe cursorul unor instrumente sau aparate de măsură, care permite citirea unor fracțiuni de diviziuni din scala principală; nonius Pierre Vernier (1580-1637), matematician francezvespasiană Closet public (pentru bărbați) pisoar public suprateran Titus Flavius Vespasianus (9-79), împărat romanzepelin Balon dirijabil de mari dimensiuni, cu un înveliș rigid de metal și cu numeroase compartimente umplute cu hidrogen Ferdinand von Zeppelin (1838-1917) conte german

Cuvinte provenite de la nume de locuri

Proveniența unor unități de măsură