Jilava (în trecut, Jilava-Mierlari) este o comună în județul Ilfov, Muntenia, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Comuna a devenit notorie datorită penitenciarului Jilava (nume oficial - Penitenciarul București) care a fost folosit de diferitele guverne românești pentru încarcerarea deținuților politici, precum și din cauza a două masacre comise aici de către legionari: cel săvârșit în noiembrie 1940 chiar în penitenciar contra unor politicieni antilegionari, precum și cel din pădurea Jilava, din ianuarie 1941, ale cărui victime au fost evrei aduși din București ca parte a pogromulului din timpul rebeliunii Gărzii de Fier.Masacrul de la Jilava și progromul de la București, comemorate în pădurea Jilava, historia.ro, 21 ianuarie 2018. Accesat 11 decembrie 2022.
Comuna se află amplasată la sud de București, de-a lungul șoselei DN5 și al căii ferate ce leagă Bucureștiul de Giurgiu.
Geografie Comuna este traversată de șoseaua națională DN5, care leagă Bucureștiul de Giurgiu. La Jilava, DN5 se intersectează cu șoseaua de centură a Bucureștiului. Prin comună trece și calea ferată București–Giurgiu.
Comuna Jilava are coordonatele geografice: 44°19′58″ latitudine nordică și 26°4′41″ longitudine estică. Suprafața comunei este de 2830 ha, din care 330 ha sunt ocupate de vatra satului, iar restul reprezintă teren arabil — 2026 ha și nearabil — 474 ha.
Comuna Jilava s-a format prin contopirea a trei sate: Jilava, Mierlari și Odăile. Satul Jilava, cel mai mare dintre cele trei, era alcătuit la rândul său din patru cătune: Români, Ungureni, Sârbi și Țigănie. Din punct de vedere etnic, populația comunei cuprinde trei grupe: români, bulgari și romi. O parte a populației românești este băștinașă, în timp ce o altă parte este originară din Transilvania. Românii ardeleni au venit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea.Petre Ramneteanu: Problema iradierii romanilor din Tranmsilvania in Principatele Romane, Cluj, tip. Cartea Românească, 1946. Bulgarii au venit în mai multe valuri: 1806-1812, 1828-1834 și 1876.Constantin Velichi: Emigrari la nord si la sud de Dunare in perioada 1828-1834, in RomanoSlavica, XI,1965 Locuitorii romi sunt urmașii robilor care aparțineau marilor boieri stăpânitori ai acestor locuri.I. Chelcea, I.: Țiganii din România, București, Ed. Institutului Central de Statistică, 1944.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Jilava se ridică la 10.611 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 12.223 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (67,25%), cu o minoritate de romi (6,04%), iar pentru 26,27% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (70,51%), iar pentru 27,1% nu se cunoaște apartenența confesională.
Politică și administrație Comuna Jilava este administrată de un primar și un consiliu local compus din 17 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Economie Ocupația principală a locuitorilor comunei Jilava a fost și este agricultura, porumbul, grâul, meiul fiind principalele plante cultivate. După 1921, jilăvenii au început să practice legumicultura, care a luat o extindere considerabilă începând cu deceniul șapte când s-au introdus culturile protejate cu solarii, fapt ce a permis realizarea mai multor culturi într-un singur an pe același teren. Culturile legumicole cele mai des întâlnite sunt cele de roșii, varză, ardei, vinete, salată și castraveți.
Apropierea de capitala țării, București, a adus în comuna Jilava și unități industriale. În perioada interbelică funcționau trei fabrici : Bumbăcăria Românească Jilava, Fabrica de cărămidă și Fabrica de cauciuc Mira. În anii regimului comunist cele trei unități au fost extinse și modernizate (Fabrica de cauciuc transformându-se în Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc Jilava) și au luat naștere noi unități: Întreprinderea de Prefabricate din Beton Progresu, Întreprinderea de Bunuri de Consum de Cauciuc Jilava, Tăbăcăria Minerală Jilava, Trustul de Mecanizare București ș.a. Aceste unități au absorbit o parte însemnată din forța de muncă a localității. După 1989, aceste unități au fost reorganizate, o mare parte a jilăvenilor salariați ai lor ajungând șomeri și reorientându-se din nou spre agricultură.
Istorie Comuna Jilava are o istorie milenară. Cercetările arheologice din în anul 1929 au scos la iveală importante vestigii care dovedesc existența unei locuiri umane în această zonă cu peste 2000 de ani e.v. (aparțin culturii de tip “Gumelnița B”).Eugen Comsa: Quelques considerations sur la culture Gumelnita (L'agglomeration Magura Jilavei), in Dacia, Tom XX, 1976.
Au fost descoperite și două morminte datând din sec III-IV pe care specialiștii le-au identificat ca aparținând dacilor liberi sau sarmațilorDinu V. Rosetii: Așezări și locuințe preistorice din preajma Bucureștilor, Buicurești, Institutul de arte grafice Bucovina, 1932. și unul din secolul al XI-lea, al unui călăreț cu cal care, judecând după inventar (un vârf de lance, o zăbală de fier), nu aparținea autohtonilor, ci unui peceneg.Sâmpetru, M.: Înmormântări pecenege în Câmpia Română, Studii și cercetări de istorie veche, 24:455, 1973.
Cel mai vechi document cunoscut până acum care atestă existența Jilavei a fost emis la București în iunie 1716 prin care „popa Radu de la Jilava vinde logofătului Matei Fărcășanu o casă cu loc și grădină”. Dintr-un alt document emis 6 ani mai târziu tot la București, și în care este pomenit același „popa Radu de la Jilava”, reiese că satul aparținea logofătului Constantin II. După aceste izvoare, satul Jilava a luat ființă în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714).
Inițial, satele Jilava și Mierlari erau așezate pe malurile Sabarului. Tot acolo se afla și o biserică ale cărei urme se mai vedeau încă înainte de cel de al Doilea Război Mondial. Tradiția spune că apele Sabarului s-au revărsat și au înecat satul, așa că locuitorii au fost nevoiți să se mute pe locurile mai înalte. Posibil că acest eveniment s-a petrecut la începutul secolului al XIX-lea, prin anii 1815-1831, când a fost ctitorită actuala biserică de la Jilava și s-au așezat în sat un mare număr de „ungureni” veniți din Ardeal.
În momentul adoptării legii rurale din 14 august 1864, proprietara moșiei Jilava era Eufrosina Ghica, iar proprietarul moșiei Odăile-Mierlari era Costache Crețulescu. Din moșia Eufrosinei Ghica au fost expropriate 1438 pogoane și 22 prăjini, cu care au fost împroprietăriți 200 de țărani. Din moșia lui Costache Crețulescu au fost expropriate 837 pogoane și 23 prăjini cu care au fost împroprietăriți 101 săteni.
Contopirea celor 3 sate a avut loc în urma Legii pentru organizarea comunelor rurale și urbane adoptată în 1864. În „Tabloul comunelor rurale din România la 1864” este menționată pentru prima dată comuna Jilava-Mierlari din plasa Sabar, județul Ilfov. Comuna este menționată și un an mai târziu ca fiind alcătuită din cătunele Jilava, Mierlari și Odăile, având în total 285 de case, două biserici și o populație de 328 de familii. „Jilava: sat în județul Ilfov, plasa Sabaru; formează comună cu cătunele Mierlari și Odăi; are 1640 locuitori; este stație a drumului de fier; aici se țin anual două bâlciuri - unul în Duminica Mare, celălalt pe 21 iulie”Frunzescu, D.Z.: Dicționarul topografic și statistic al României la 1872, p. 227.
Răscoalele din 1888 și 1907
Răscoala din 1888 La răscoala din 1888, sub conducerea învățătorului Dimitrie Manolescu, țăranii jilăveni l-au alungat pe primar și pe consilieri, au luat cheile primăriei și au încuiat ușa. Reprimarea răscoalei a fost brutală: „Guvernul a trimis pe colonelul Vartiadi în fruntea soldățimii ca să dea gloanțe acelor ce cereau pământ. La Jilava, la Copăceni, la Greci la Grădiștea, la Crețești, în multe și multe sate, armata s-a purtat cu românii mai rău decât cu turcu la Plevna; oamenii au fost bătuți, schingiuiți, uciși, femeile au fost necinstite, casele prădate ca în vremea zaverei. Își luaseră oamenii lumea în cap și rătăceau pe drumuri…” Conducătorii răscoalei au fost arestați și duși la Domnești unde au fost crunt bătuți de soldați în timp ce ofițerii strigau ”Dați-i pământ, dați-i mai mult, ca pentru 6 boi”.Ziarul „Drepturile omului” din 23 octombrie 1888 Comandantul detașamentului din Vidra care vizitase comuna pe data de 9 aprilie 1888 raportează că „sătenii ieșiseră de două zile la munca câmpului”.Constantin Corbu: Răscoala țăranilor din 1888, București,Ed. Științifică și Enciclopedică, p. 175-176, 182-183, 1978.
Răscoala din 1907 Izbucnită în nordul Moldovei la 8 februarie, Răscoala din 1907 s-a propagat cu repeziciune. În zilele de 11-12 martie frământările și agitațiile au cuprins majoritatea comunelor din județul Ilfov. O patrulă de recunoaștere trimisă la Jilava a găsit „vreo 300 de țărani care se agitau și a căror intenție nu se cunoaște.” Pentru a împiedica izbucnirea răscoalei au fost trimise la Jilava trupe din Regimentul 10 artilerie. Datorită măsurilor luate de autorități și apropierii de Capitală, țăranii din Jilava nu s-au răsculat, așa cum reiese dintr-un raport al prefectului de Ilfov către ministrul de interne, în care se spunea că „nu s-au semnalat nicăieri incidente serioase în tot județul.”
Secolul al XX-lea La începutul secolului al XX-lea, comuna Jilava-Mierlari avea 3178 ha și 1807 locuitori, ce trăiau în 457 de case. Comuna era arondată plășii Sabarul și era formată din satele Jilava, Mierlari și Odăile. În comună funcționau două școli — una de băieți și una de fete; o moară de apă și două biserici (una în Jilava și una în Mierlari). Existau atunci aflau doi mari proprietari de pământuri: Petrovici Armis, care stăpânea 1596 ha și George Diamandi, care stăpânea 500 ha. Țăranii stăpâneau 1082 ha. Locuitorii împroprietăriți erau în număr de 149, iar cei neîmproprietăriți 287. Comuna avea două școli, una la Jilava, cu 23 elevi și una la Mierlari, cu 10 elevi, două biserici, la Jilava și la Mierlari; o bancă populară, o moară cu benzină, un oficiu poștal, o infirmerie și 8 cârciumi.
În anul 1908 comuna Jilava a primit în compunerea sa încă 2 sate, Belu și Progresu (ultimele două sate vor forma, începând cu 1 aprilie 1914 o comună separată numită Șerban Vodă), cu o populație de 7432 locuitorii din care 3944 bărbați și 3488 femei și a fost inclusă în plasa Vidra.
Primul Război Mondial În timpul ocupației militare germane, în Primul Război Mondial, populația comunei a fost supusă la o exploatare brutală, fapt ce a dat naștere la diverse forme de împotrivire. Comuna a fost amendată cu suma de 1.300 lei pentru că în apropierea ei „liniile telefonice au fost deteriorate în mod intenționat de persoane necunoscute.” O altă formă de rezistență era refuzul de a munci în folosul ocupanților. Astfel la 10 octombrie 1917, administrația plășii Vidra informa prefectura județului Ilfov că țăranii comunei Jilava refuză de a munci la câmp în folosul trupelor de ocupație germane.România în anii primului război mondial, București, Ed. Militară, vol I, p. 498, 1987.
Perioada interbelică În 1925, comuna este consemnată ca făcând parte din plasa Vidra a județului Ilfov, cu satele Jilava, Mierlari și Odăile și 2762 de locuitori.
În perioada interbelică locuitorii comunei Jilava încep să practice pe scară mai largă legumicultura și creșterea vitelor, fapt ce le-a permis o îmbunătățire a condițiilor de trai. Numărul vacilor a crescut de la 150 în 1901 la 785 în 1920.Arhivele Naționale ale Romaniei. Direcția Municipiului București, fond Primaria comunei Jilava, dos. 1/1920