Rudel Obreja () a fost un boxer român și om de afaceri. A ocupat funcția de Președinte al Federației Române de Box până în noiembrie 2012, demisionând în urma insistențelor forului internațional AIBA.

Carieră Deși nǎscut la Galați, Rudel Obreja și-a început cariera sportivă la București în anul 1977 în cadrul clubului sportiv Dinamo. Prima competiție la care a participat și pe care a și câstigat-o a fost Cupa 16 februarie 1980. Seria învingerilor continuă cu obținerea a 7 titluri de Campion Național al României, titlul de Vicecampion European la Atena în 1989 și a medaliei de bronz la Campionatele Mondiale de la Moscova din 1989. Participă în 1984 la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, unde are parte de cel mai memorabil meci din cariera sa, întâlnindu-l în optimile de finalǎ pe Mark Breland (SUA), acesta din urmǎ rezultând învingǎtor la puncte. Rudel Obreja acumuleazǎ în toți acești ani un numǎr de 230 de meciuri boxate din care 215 câștigate, reușind primul K.O. din istoria boxului amator cu cascǎ în anul 1984, chiar la Jocurile Olimpice.

Odatǎ ce și-a încheiat cariera de sportiv, Rudel Obreja a rǎmas în lumea boxului, devenind membru al Biroului Federal începând cu anul 1990. Este ales Vicepreședinte al Federației Române de Box în anul 1999, iar în 2004 ocupǎ cea mai înaltǎ funcție în cadrul aceleiași instituții. În anul 2001 devine membru în Comitetul Executiv al Federației Europene de Box Amator, iar apoi Vicepreședinte al aceleiași Federații în anul 2005. În anul 2007 este ales Vicepreședinte al Asociației Internaționale a Boxului Amator și șeful delegației tehnice pentru Jocurile Olimpice de la Beijing.

Ca președinte al Federației Române de Box, a intrat în conflict cu AIBA, care a decis în septembrie 2011 dezafilierea forului român, pentru nerespectarea termenilor suspendării sale de 11 ani, pentru că a permis sportivilor să boxeze fără căști de protecție în finalele Cupei României și pentru că ar fi încercat să ascundă acest lucru prin falsificarea unor documente. El a contestat însǎ dezafilierea și suspendarea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, obținând anularea deciziei în primele luni ale anului următor.

Viață personală Rudel Obreja a fost căsătorit până în 2006 cu Antoanela Obreja, cu care a avut o fată, Leyla Denisa Obreja, iar din 2010 până la moartea sa, a fost căsătorit cu Antonia Obreja, cu care a avut doi băieți: Rudelis Obreja și Antonis Obreja.

Încetează din viață în data de 12 martie 2023, la vârsta de 57 de ani, după o lungă suferință.

Condamnare penală La data de 21 aprilie 2015, DNA l-a trimis în judecată pe Rudel Obreja sub acuzația de spălare de bani, evaziune fiscală și complicitate la luare de mită. Acesta este suspectat că, alături de alți inculpați, cu ocazia organizării unei gale de box ar fi beneficiat de fonduri provenite dintr-o sponsorizare ilegală.

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Rudel Obreja la 5 ani de închisoare cu executare la data de 28 martie 2017. Decizia nu este definitivă.

Fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat în iunie 2018, de ÎCCJ, la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Campioni pentru România (Gala Bute), decizia fiind una definitivă.

Eliberat în decembrie 2018 din Penitenciarul Jilava după ce magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție i-au admis contestația de suspendare a executării pedepsei, formulate în baza faptului că alcătuirea completurilor de 5 judecători nu s-a făcut prin tragere la sorți.

În aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție respinge ca nefondate contestațiile în anulare ale lui Rudel Obreja, prin urmare toți inculpații din dosarul Campioni pentru România (Gala Bute) revin în penitenciar, decizia fiind definitivă și a fost luată cu majoritate.

În luna iulie 2022, Tribunalul Ilfov a dispus întreruperea executării pedepsei închisorii pe o perioadă de 3 luni, pentru ca Rudel Obreja să urmeze tratamentul împotriva cancerului, într-un spital civil.

Meciuri documentate

Tabelul următor cuprinde meciurile lui Rudel Obreja identificate în arhivele competițiilor internaționale și naționale. Lista nu reprezintă în mod necesar palmaresul complet al carierei sale.

Nr. Data Competiție Locație Categorie Adversar Țară Rezultat Detalii Note 1 1983 Campionatul Mondial de juniori Santo Domingo 63,5 kg Justo Aguire Puerto Rico Victorie RSCH 1 S-a calificat în runda următoare. 2 1983 Campionatul Mondial de juniori Santo Domingo 63,5 kg Meldrick Taylor Statele Unite Înfrângere 0–5 Eliminat din competiție. 3 14 martie 1984 Centura de Aur București 67 kg Andrzej Dobosz Polonia Victorie 5–0 S-a calificat în runda următoare. 4 16 martie 1984 Centura de Aur București 67 kg Marcel Mihalache România Victorie AB 2 S-a calificat în finală. 5 18 martie 1984 Centura de Aur București 67 kg José Luis Hernández Cuba Înfrângere RSC 2 Finala competiției. 6 29 iulie 1984 Jocurile Olimpice din 1984 Los Angeles 67 kg Antoine Longoudé Republica Centrafricană Victorie KO 1 Victorie în primul tur preliminar. 7 1 august 1984 Jocurile Olimpice din 1984 Los Angeles 67 kg Mickey Hughes Marea Britanie Victorie 5–0 S-a calificat în al treilea tur preliminar. 8 6 august 1984 Jocurile Olimpice din 1984 Los Angeles 67 kg Mark Breland Statele Unite Înfrângere 0–5 Eliminat în al treilea tur preliminar de viitorul campion olimpic. 9 15 octombrie 1984 Campionatul Național al României București 67 kg Nicolae Vânătoru România Victorie AB 3 S-a calificat în semifinală. 10 18 octombrie 1984 Campionatul Național al României București 67 kg Mihai Constantin România Victorie KO 2 S-a calificat în finală. 11 21 octombrie 1984 Campionatul Național al României București 67 kg Leontin Sandu România Victorie 5–0 A câștigat titlul de campion național al României la categoria 67 kg. 12 25 mai 1985 Campionatul European Budapesta 67 kg Ivan Vohnsen Danemarca Victorie RSC 2 S-a calificat în runda următoare. 13 1985 Campionatul European Budapesta 67 kg Joni Nyman Finlanda Înfrângere la puncte Eliminat din competiție. 14 30 august 1987 Golden Gloves of Black Sea Constanța 71 kg Andre Sobecki RDG Victorie KO 2 — 15 14 octombrie 1987 Campionatul Național al României București 71 kg Mihai Ciubotaru România Victorie AB 2 S-a calificat în semifinală. 16 16 octombrie 1987 Campionatul Național al României București 71 kg Remus Savu România Victorie AB 1 S-a calificat în finală. 17 18 octombrie 1987 Campionatul Național al României București 71 kg Cornel Lihăceanu România Victorie AB 2 A câștigat titlul de campion național al României la categoria 71 kg. 18 13 mai 1988 Centura de Aur București 71 kg Gadzhi Temirbolatov Uniunea Sovietică Victorie 5–0 S-a calificat în finală. 19 iunie 1988 Turneul internațional de la Albena Albena 71 kg Cornel Ladewig RDG Victorie PTS — 20 18 iunie 1988 Turneul internațional de la Albena Albena 71 kg Mike Olesch RDG Victorie RSC 1 — 21 11 iulie 1988 Turneul TSC Berlin 71 kg Joseph Laryea Ghana Victorie KO 2 S-a calificat în runda următoare. 22 13 iulie 1988 Turneul TSC Berlin 71 kg Enrico Richter RDG Înfrângere PTS Eliminat din competiție. 23 5 august 1988 Campionatul Național al României Constanța 71 kg Ludovic Angyal România Victorie AB 1 S-a calificat în finală. 24 7 august 1988 Campionatul Național al României Constanța 71 kg Mircea David România Victorie PTS A câștigat titlul de campion național al României la categoria 71 kg. 25 1989 Memorialul Strandja Sofia 71 kg Byadaajav Bat-Orshikh Mongolia Victorie RSC 1 — 26 5 aprilie 1989 Centura de Aur București 71 kg Kadir Aydin Turcia Victorie AB 2 S-a calificat în runda următoare. 27 7 aprilie 1989 Centura de Aur București 71 kg Chang Gun-Lil Coreea de Nord Victorie KO 1 — 28 29 mai 1989 Campionatul European Atena 71 kg Zdravko Kostić Iugoslavia Victorie RSC 2 S-a calificat în sferturile de finală. 29 31 mai 1989 Campionatul European Atena 71 kg Neville Brown Anglia Victorie RSCH 3 S-a calificat în semifinală. 30 2 iunie 1989 Campionatul European Atena 71 kg Rosen Ibishev Bulgaria Victorie 5–0 S-a calificat în finală și și-a asigurat cel puțin medalia de argint. 31 3 iunie 1989 Campionatul European Atena 71 kg Israel Akopkokhyan Uniunea Sovietică Înfrângere 0–5 A obținut medalia de argint la Campionatul European din 1989. 32 1989 Campionatul Mondial Moscova 71 kg Genesio Marro Italia Victorie KO 1 S-a calificat în sferturile de finală. 33 1989 Campionatul Mondial Moscova 71 kg Richard Woodhall Anglia Victorie 21–8 S-a calificat în semifinală și și-a asigurat o medalie. 34 1989 Campionatul Mondial Moscova 71 kg Israel Akopkokhyan Uniunea Sovietică Înfrângere 5–12 A obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1989. 35 10 noiembrie 1989 Campionatul Național al României București 71 kg Remus Savu România Victorie AB 1 S-a calificat în finală. 36 12 noiembrie 1989 Campionatul Național al României București 71 kg Vasile Citea România Victorie AB 1 A câștigat titlul de campion național al României la categoria 71 kg. 37 31 iulie 1990 Goodwill Games Seattle 71 kg Israel Akopkokhyan Uniunea Sovietică Înfrângere 1–4 Eliminat din competiție.

Note

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1965 Categorie:Decese în 2023 Categorie:Boxeri olimpici români Categorie:Gălățeni Categorie:Bucureșteni Categorie:Boxeri la Jocurile Olimpice de vară din 1984