Tehnologia este un instrument puternic pentru susținerea avantajului competițional al companiilor. Domeniul managementului tehnologiilor a apărut pentru a indica tehnicile manageriale pe care trebuie să le abordeze companiile pentru a utiliza tehnologiile în strategiile și operațiile afacerilor. Profesorul Michael Porter de la Harvard Business School (SUA)Porter, Michael.(1985) Competitive Advantage. New York, The Free Press a notat în cartea sa Competitive Advantage că tehnologia are potențialul de a schimba structura industriilor existente și de a crea noi industrii. Tehnologia determină avantajul competițional al liderilor de piață și favorizează noile companii să preia leadershipul de la firmele existente. Managementul tehnologiilor este setul de politici și practici care influențează pozitiv tehnologiile, cu scopul construirii, menținerii și creșterii avantajului competițional al firmelor pe baza cunoștințelor cu drept de proprietate și a know-how-ului. Managementul tehnologiilor este aplicarea tehnicilor manageriale celor mai adecvate pentru a asigura că factorul tehnologie este exploatat pentru atingerea obiectivelor întreprinderii. O parte hotărâtoare a acestei abordări constă în implementarea corectă a practicilor adecvate referitoare la managementul tehnologiilor și managementul inovațiilor, la nivelul întreprinderii. Managementul tehnologiilor se referă la acele activități implicate în dezvoltarea și exploatarea capabilităților tehnologice pentru avantaj competitiv sustenabil; acesta este o parte integrală și necesară a procesului de dezvoltare industrială eficientă.Tavares, R., Avila-Merino, A. (2008). Technology management.Training Manual. ICS UNIDO, Trieste Conținutul specific al managementului tehnologiilor (MT) variază în funcție de nivelul de dezvoltare al unei țări. În țările industriale avansate, MT ar putea însemna abilitatea de a introduce sectorul de industrii cu tehnologii de vârf ( high-tech) sau de a avansa în domeniul inovării. În multe țări în curs de dezvoltare, MT implică deseori abilitatea de a deveni mai eficient și competitiv în privința tehnologiilor importate într-un domeniu de activitate de fabricație.
Definiții și abordări ale managementului tehnologiilor
Managementul tehnologiilor () s-a dezvoltat la mijlocul decadei anilor 1980. Consiliul Național de Cercetare din Washington, D.C. (U.S. National Research Council in Washington, D.C.-NRC) a definit managementul tehnologiilor ca un domeniu interdisciplinar care asociază " ingineria, știința și disciplinele de management cu scopul planificării, dezvoltării și implementării capabilităților tehnologice, în vederea formării și atingerii obiectivelor strategice și operaționale ale unei organizații."U.S. National Research Council. (1987). Management of Technology. The Hidden Competitive Advantage. Washington National Academy Press După opinia NRC, elementul de analiză este reprezentat de capabilitățile tehnologice ale organizației. Ca o consecință a acestei definiții, finalitatea managementului tehnologiilor este de a organiza congruența între portofoliul de tehnologii și obiectivele și țintele organizației. Conform propunerii NRC, managementul tehnologiilor ar putea fi considerat ca "intersecția" a două discipline științifice: ȘTIINȚA și TEHNOLOGIA pe de o parte și MANAGEMENTUL, pe de altă parte, ceea ce permite îmbinarea competențelor tehnice cu cele manageriale. Se urmărește astfel să se exporte metodele existente de management la managementul resurselor tehnologice. Raportul NRC a indicat că există o mare necesitate de a sprijini educația și cercetarea în domeniul MT și că este necesară finanțarea unor agenții ca NSF (National Science Foundation) și NASA pentru a sprijini astfel de cercetări.
Cercetarea și dezvoltarea a noi practici de management și învățare în domeniul managementului tehnologiilor ar trebui să includă :
Cum să fie integrată tehnologia în obiectivele strategice generale ale firmei ? Cum să fie introdusă, respectiv retrasă, tehnologia mai rapid și mai eficient în firmă? Cum să fie evaluată mai eficient tehnologia ? Cum să se realizeze mai bine un transfer de tehnologie? Cum să se reducă timpul necesar pentru dezvoltarea noilor produse? Cum să fie manageriată utilizarea internă, în organizație, a tehnologiilor?
După abordarea inițială de către NRC a apărut un volum mare de publicații asupra operaționalizării managementului tehnologiilor.
B.A.Bayraktar (1990)Bayraktar, B.A. (1990), On the concepts of technology and management of technology, in: Khalil,T.M. and Bayraktar, B.A. (Eds), Management of Technology II, Proceedings of the 2nd International Conference on Management of Technology, 28 February 2 March, Miami, Florida, USA, pp.1161-75 a dat următoarea definiție: "o perspectivă rațională și sistematică răspunzând la oportunitățile tehnologice și inovațiile tehnologice și care tratează consecințele lor." Prin definiția sa, Bayraktar a redus scopul managementului tehnologiilor la "probleme de decizie la toate nivelurile, referitoare la crearea și utilizarea activelor tehnologice și a capabilităților tehnologice". Managementul tehnologiilor acoperă:
crearea de noi tehnologii și utilizarea eficientă și efectivă a tehnologiilor existente; răspunsul și înfruntarea impactelor și efectelor schimbării tehnologice asupra persoanelor, organizațiilor, societății și naturii; dezvoltarea metodelor, tehnicilor și procedurilor pentru tratarea problemelor tehnologice.
Ulterior, Dankbaar (1993)Dankbaar, B. (1993), Research and Technology Management in Enterprises: Issues for Comunity Policy, Overall Strategic Review, EUR, 15438-EN, Brussels a sugerat să se includă în managementul tehnologiilor "toate activitățile de management asociate cu procurarea tehnologiilor, cu cercetarea, dezvoltarea, adaptarea și acomodarea tehnologiilor în întreprindere și cu exploatarea tehnologiilor pentru producția de bunuri și servicii.
Aceste definiții sunt larg acceptate de comunitatea științifică care se recunoaște prin Asociația Internațională pentru Managementul Tehnologiei (International Association for the Management of Technology -IAMOT). Astfel de definiții au adoptat punctul de vedere asupra managementului tehnologiilor ca disciplină care ia în considerare activele () tehnologice.
M.K.Badawy (1998)Badawy, M.K. (1998). Technology Management education : alternative models, California Management Review, Vol. 40, No.4, Summer, pp.94-115 a sugerat că managementul tehnologiilor este practica integrării strategiei tehnologice cu strategia de afaceri, iar o astfel de integrare necesită coordonarea deliberată a cercetării-dezvoltării cu fabricația și cu alte funcțiuni operaționale ale organizației industriale.
Gregory, M.J. (1995)Gregory, M.J. (1995). Technology Management : a process approach. Proceedings of the Institution of Mechanical Engineers, vol.209, pp.347, 56 a propus un model general al managementului tehnologiilor, constituit din cinci procese generice:
identificarea tehnologiilor pentru produse viitoare, care sunt importante pentru companie; selectarea tehnologiilor care ar putea fi sprijinite de companie; achiziția și asimilarea tehnologiilor selectate; exploatarea tehnologiilor selectate ,pentru a genera profit sau alte beneficii; protecția cunoștințelor și expertizei încorporate în produse și în sistemele de fabricație.
Acest model al procesului de management al tehnologiilor are avantajul de a fi foarte general, incluzând toate activitățile de MT din firmă.
Analiza conținutului literaturii de specialitate asupra managementului tehnologiilor conduce la concluzia că nu există o definiție general acceptată a acestui concept. Se recunoaște că lipsa de acord asupra definiției poate fi o barieră în dezvoltarea conceptului de managementul tehnologiilor. O mare parte a literaturii asupra MT se concentrează pe aplicarea metodelor specifice ale științei managementului la managementul tehnologiilor. Alt domeniu de interes prevalent se referă la etapele ciclului de viață al tehnologiilor, în sensul că managementul tehnologiilor include managementul fiecărei etape a ciclului de viață.Cory, J.P. (1988). The Process, and Technology Management. In: International Journal of Technology Management, 1988, 3(5)
Există un anumit acord asupra faptului că MT este un efort (tentativă -endeavor) multidisciplinar(ă), care asociază ingineria, știința și disciplinele de management într-o abordare holistică, sistematică și integratoare (vezi mai sus definiția formulată de NRC). Există, de asemenea, un consens asupra faptului că MT atât formează, cât și sprijină obiectivele și scopurile strategice. MT este considerat ca fiind managementul procesului de extindere a abilităților umane și ale organizației pentru atingerea obiectivelor strategice. Interpretarea implicită sau explicită cea mai obișnuită a expresiei "obiectiv strategic" este câștigarea avantajului competițional, însă în general, obiectivele pot fi sociale sau economice.
Domeniul managementului tehnologiilor a fost abordat, de asemenea, din alte paradigme de management și domenii ale științei, de exemplu, teoria organizației și managementul calității.Hanna Kropsu-Vehkapera et al.(2009). Analysis of Technology Management Functions in Finnish High Tech Companies. The Open Management Journal, 2009, 2, 1-10 Literatura sugerează că alinierea între strategia tehnologică și strategia organizației este crucială, această aliniere fiind obținută prin intermediul unui sistem formal de management al tehnologiilor.
George Eisler (2002)Eisler, George (2002) Health Care Technology Management (HCTM): An Assessment of its Application in Canadian Teaching Hospitals. PhD Thesis. a propus, în teza sa de doctorat, o definiție generală și cuprinzătoare a conceptului de MT: " Managementul tehnologiilor poate fi definit ca o aplicație holistică și integrată a ingineriei, științei și capabilităților managementului la managementul strategic al tehnologiilor de produs și de proces, noi și relevante, cu scopul de a forma și a îndeplini obiectivele și scopurile necesare pentru succesul organizației".
Această definiție subliniază necesitatea de a efectua managementul tehnologiilor pe tot parcursul ciclului lor de viață, adică de la concepția tehnologiei până la înlocuirea acesteia. Pot fi evidențiate două aspecte importante ale acestei definiții:
tehnologia contribuie la formarea și îndeplinirea strategiei de afaceri a organizației; obiectivul managementului tehnologiilor este, în esență, de a contribui la succesul organizației, însă "succesul" trebuie să fie definit pentru fiecare organizație/companie particulară. În general, succesul depinde de doi factori specifici: resursele tehnice și capabilitățile de management.
În abordarea holistică și integrată a conceptului de managementul tehnologiilor, propusă de G.Eisler, acest concept include trei dimensiuni:
managementul strategic al tehnologiilor; managementul schimbării și inovării; managementul organizației și operațiunilor.
Managementul strategic al tehnologiilor implică dezvoltarea strategiei tehnologice în aliniere cu strategia de afaceri.
Managementul schimbării și inovării se concentrează pe managementul schimbării prin inovare, pentru a adopta noi căi de satisfacere a necesităților clienților.
Managementul organizației și operațiunilor trebuie să cuprindă fiecare etapă a ciclului de viață al tehnologiilor și să fie sprijinit de evaluarea și aprecierea neîntreruptă a performanțelor și riscurilor la nivelul tehnologiilor și organizației.