Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul este o serie de romane fantasy scrisă de Stephen R. Donaldson, compusă inițial sub forma unei trilogii. A fost urmată de o altă trilogie, A doua cronică a lui Thomas Covenant și de o tetralogie aflată în lucru, Ultima cronică a lui Thomas Covenant.
Thomas Covenant, un scriitor cinic, atins de lepră și marginalizat de societate, este destinat să devină eroul salvator al Tărâmului, o lume fictivă alternativă. În cele șase romane publicate între 1977 și 1983, el se luptă cu maleficul Nobil Foul, care se străduiește să scape limitelor universului fizic și să se răzbune pe dușmanul său, Creatorul. Unele elemente sunt similare celor prezente în drama muzicală a lui Richard Wagner Inelul Nibelungilor, dar cu valori inversate și elemente de literatură celtică. Opera lui Stephen R. Donaldson cuprinde tonuri psihologice profunde, implicând o explorare fără scrupule a părții întunecate a protagonistului Thomas Covenant, susținând în același timp puternice idealuri umaniste. Bogăția geografică a Tărâmului, precum și multitudinea de popoare, culturi, toate conturate pe un complex fundament istoric, permit tuturor celor trei serii ale Cronicilor să exploreze diverse situații și evenimente.
În 2004, Donaldson a revenit la Cronici cu o nouă serie, care intenționează să fie ultima.
Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul Blestemul Nobilului Foul – (1977) Războiul uriașilor – (1978) (Gilden-Fire - publicată în 1981) Puterea salvatoare – (1979)
"Gilden-Fire" a apărut inițial ca o nuvelă independentă, dar e disponibilă în majoritatea versiunilor culegerii de povestiri Daughter of Regals (1985). Interviu Acțiunea ei se petrece în timpul evenimentelor din Războiul uriașilor, acoperind o parte din perioada misiunii blestemate de a contacta Uriașii. Gilden-Fire este narată din punctul de vedere a lui Korik, conducătorul Gardienilor Sângelui în acea misiune. Nuvela descrie alegerea participanților la misiune, străbaterea Codrilor Grimmerdhore și ambuscada în care este surprinsă misiunea. Nuvela se încheie odată cu părăsirea codrului.
Din punctul de vedere al autorului, faptul ca Gilden-Fire să fie considerată ca fiind parte a canonului seriei sau nu, este deschis oricăror opinii. Inițial, Gilden-Fire făcea parte dintr-o secțiune mai largă a planului făcut pentru Războiul uriașilor, care urmărea în "timp real" misiunea către Uriași, dar a fost eliminată din motive de spațiu și de incompatibilitate a modului de prezentare cu restul Cronicilor. Evenimentele care au loc în timpul călătoriei prin Grimmerdhore nu sunt menționate în versiunea publicată a cărții Războiul uriașilor; mai mult, unul dintre pasajele din Războiul uriașilor sugerează că traversarea codrilor a fost lipsită de evenimente. Unele informații legate de originea și motivațiile Gardienilor Sângelui apar în alte contexte din Cronici, în timp ce restul misiunii după părăsirea Codrilor Grimmerdhore sunt incluse în Cronici prin intermediul raportului unui mesager al Gardienilor Sângelui.
Teme majore Una dintre problemele de importanță majoră ale Primei Cronici o consituie întrebarea dacă Tărâmul există sau nu. Din perspectiva lui Covenant, el poate fi o iluzie a minții sale rătăciteÎn capitolul "Chemarea" din Războiul uriașilor, el le strigă Nobililor care l-au chemat în ajutor: „Nu mă interesează ce nevoi aveți voi! Din partea mea puteți să crăpați. Sunteți o iluzie! O boală a minții mele. Voi nu existați!”, ceea ce-l face ca, la începutul aventurii sale, să-și ia supranumele de „Necredinciosul”. Pe tot parcursul Primei Cronici, Covenant nu vrea să creadă în realitatea Tărâmului. La începutul romanului Puterea salvatoare, el chiar refuză chemarea pe Tărâm, preferând să lase să moară o mulțime de oameni „ireali” de pe Tărâm pentru a salva o fată „reală” de pe Pământ. Covenant încearcă să dovedească iluzia Tărâmului în numeroase ocazii. Un argument major în susținerea ipotezei sale este starea în care se afla înainte de a ajunge pe Tărâm și care este identică la revenirea înapoi pe Pământ: prima descindere are loc în urma unui accident de mașină, a doua după o lovitură la cap provocată de măsuța de cafea, iar a treia după îndepărtarea veninului unui șarpe cu ajutorul gurii sale rănite. De fiecare dată când ajunge pe Tărâm el este vindecat cu ajutorul argilei de leac dar, chiar înainte de a reveni în lumea reală, suferă un accident care îi face o rană identică. De asemenea, curgerea diferită a timpului în cele două lumi - câtorva luni de pe Pământ le corespund zeci de ani pe TărâmLa începutul romanului Războiul uriașilor se relatează evenimentele petrecute pe Pământ în luna care a urmat accidentului de mașină suferit de Covenant în Blestemul Nobilului Foul. Odată ajuns pe Tărâm, Necredinciosului i se povestește ce s-a întâmplat în cei patruzeci de ani care au trecut de la precedenta sa vizită acolo. - îl determină să ridice mari semne de întrebare privitor la realitatea Tărâmului. În cele din urmă decide să-și îndeplinească misiunea pe Tărâm indiferent dacă crede sau nu în realitatea acestuia, câtă vreme face parte din viața lui, fie ea reală sau iluzorie. Salvarea sa miraculoasă din final pare totuși a fi datorată întâlnirii cu Creatorul Tărâmului.
O altă temă majoră o reprezintă simbolismul Tărâmului. Covenant se disprețuiește pe sine din cauza leprei care-i devorează trupul, la fel cum Nobilul Foul ajunge să slăbească și să pună mâna pe Tărâm cu ajutorul disprețuluiUnul dintre supranumele Nobilului Foul este Disprețuitorul.. Decizia dacă frumusețea și sănătatea fundamentală a Tărâmului merită păstrate indiferent dacă acesta este real sau nu reprezintă reflectarea în oglindă a alegerii pe care Covenant trebuie să o facă în legătură cu propria viață. În primele două cărți ale Primei Cronici, acțiunile lui au la bază disprețul, neîncrederea, lipsa speranței, ura și dorința de răzbunare, ceea ce provoacă o serie de drame (cum ar fi violul Lenei sau moartea Elenei, fiica lor). Abia în partea a treia, după întâlnirea cu Vindecătoarea, Covenant este capabil să renunțe la dispreț și dorința de răzbunare, acesta dovedindu-se a fi singurul mod prin care poate fi înfrânt Nobilul FoulÎn capitolul "Necredinciosul" din Puterea salvatoare, Covenant le spune Nobililor care-i cer să-l ucidă pe Foul: „Nu-l pot ucide. Supraviețuiește întotdeauna când încerci să-l omori. Se întoarce mai puternic ca oricând, de fiecare dată. Disprețul este așa. Nu-l pot ucide.” și, implicit, singura cale pe care poate continua viața sa de lepros în lumea „reală”.
A doua cronică a lui Thomas Covenant
The Wounded Land – (1980) The One Tree – (1982) White Gold Wielder – (1983)
Ultima cronică a lui Thomas Covenant The Runes of the Earth – (2004) Fatal Revenant – (2007) Against All Things Ending – (octombrie 2010) The Last Dark – (octombrie 2013)The Last Dark, G. P. Putnam's Sons; isfdb.org
Ființe care populează Tărâmul
Creatorul: ființa misterioasă care a creat Tărâmul și universul în care există acesta. Structura fundamentală a universului, Arcul Timpului, îl împiedică pe Creator să intervină în mod direct în evenimentele care se petrec în lumea creată de el. El se poate manifestqa în alte lumi, cum ar fi Pământul lui Covenant, unde apare sub forma unui bătrân îmbrăcat cu o robă de culoare ocru.
Demondim: rasă dispărută de natură semi-corporală, ai cărei membri care pot lua formă fizică prin animarea cadavrelor. La origine nu a fost în întregime rea, dar a fost folosită de Nobilul Foul. Urmașii ei sunt demonii-abjecți și waynhimii.
Demoni-abjecți: creaturi întunecate creata de rasa dispărută Demondim. Au puteri magice deosebite, nu au organe vizuale și au un simț olfactiv extrem de dezvoltate. Când luptă în formație, conducătorul este capabil să coordoneze puterea grupului astfel încât niciunul dintre membrii acestuia să nu se slăbească. Inițial îl servesc pe Nobilul Foul, dar ulterior se alătură forțelor binelui. Nu mor de moarte naturală și nu se reproduc, dar dețin abilitatea necesară creării unui nou demon-abject.
Demoni: rasă dispărută care a dat naștere neamului Demondim. Membrii ei erau necorporali și foarte puternici. Inițial o rasă mândră și binecuvântată, a fost atrasă spre dispreț și disperare de către prorocii deliranți. În cele din urmă a fost distrusă de Consiliul Nobililor aflat sub conducerea Înaltului Nobil Loric "Amuțitorul Demonilor".
Elohim: rasă de spirite cu puteri similare zeilor. Oamenii îi percep ca ființe frumoase, în timp ce ei se consideră principii active ale Pământului a căror conștiință modelează istoria Tărâmului. Deoarece ei consideră că doar lumea lor este reală, o părăsesc doar când percep o amenințare gravă la adresa Pământului.
Forestali: ființe care servesc pădurile Tărâmului, urmași ai Copacului Unic, marele copac gânditor care acoperea pe vremuri Tărâmul. Aspectul lor este umanoid, dar conform rasei Elohim ar fi fost creați de Copacul Unic însuși cu ajutorul cunoștințelor obținute de la un Elohim încătușat în ColosStrăveche statuie de piatră care străjuiește Tărâmul de Sus.. Forestalii protejează pădurea care a mai rămas de distrugerile provocate de muritori și doar puțini mai supraviețuiesc în epoca Noilor Nobili.
Grifoni: lei înaripați călăriți uneori de către demonii-abjecți.
Haruchai: rasă de războinici originară din Munții Westron din vestul Tărâmului. Ei nu folosesc arme magice, ci se mândresc cu forța fizică și puritatea serviciilor lor, care nu pot fi obținute ușor. Ei comunică unul cu altul telepatic și sunt stoici, aparent lipsiți de emoții, dar și extrem de dedicați cauzei pe care aleg să o slujească.
Nobili: conducătorii și slujitorii Tărâmului, maeștrii în tehnicile de luptă și în magie. Aceste abilități sunt cunoscute sub numele Spada și Toiagul și fac parte din Înțelepciunea lui Kevin. Nobilii locuiesc la Piatra Sărbătorii și poartă robe azurii.
Nobilul Foul: numele comun folosit de Consiliul Nobililor pentru dușmanul străvechi al Tărâmului, numit și 'Disprețuitorul'. Este descris ca fiind „ful sau fratele mai slab al inimii Creatorului” și este sursa tuturor relelor din Tărâm. Este o ființă formată doar din spirit, dar poate lua formă umană și nu poate fi ucis (însă puterile lui pot fi reduse la un nivel insignifiant). Dorința sa de a produce suferință pământului și Tărâmului în particular se manifestă prin planuri pe termen lung extrem de bine orchestrate și diseminate.
Proroci deliranți: sunt spirite necorporale ale răului care pot poseda și controla ființe mai slabe, cum sunt oamenii. Uriașii și gardienii sângelui sunt în general imuni în fața puterii lor și nu există nicio mărturie de un ranyhyn care să fi fost posedat. Există dosr trei proroci deliranți care sunt cunoscuți sub multe nume, cel mai des folosite fiind turiya Herem, samādhi Sheol și moksha Jehannum. Ei urăs copacii rezultați din Copacul Unic și sunt servitori ai Nobilului Foul, care-i folosește în fruntea armatelor sale sau pe post de spioni.
Rameni: îngrijitorii ranyhynilor, pe care îi păstrează la mare cinste și cărora își dedică viața, apărându-i de dușmani de genul kreshilor (lupi gigantici aflați în slujba Disprețuitorului). În mod tradițional nu călăresc ranyhynii și au resentimente față de cei care o fac. Sunt organizați în trei ranguri: Manethrall - primul rang, al conducătorilor, Cord - al doilea rang, asistenții celor dintâi și Winhome - rangul cel mai de jos, însărcinat cu munca de josÎn The Runes of the Earth mai sunt menționate două ranguri Keeper și Currier, dar poziția lor în ierarhia ramenă nu este precizată..