El Clásico (în spaniolă; ) sau El Clàssic (în catalană, ), ambele însemnând „Clasicul”, este numele atribuit oricărui meci de fotbal între cluburile Barcelona și Real Madrid. Inițial referindu-se la competițiile desfășurate în campionatul spaniol, termenul include acum fiecare meci dintre cluburi, cum ar fi cele din Liga Campionilor UEFA, Copa del Rey și Supercopa de España. Este considerată una dintre cele mai aprige rivalități din sport, iar meciurile sale au o audiență globală de sute de milioane de telespectatori."Lionel Messi Reaches $50 Million-A-Year Deal With Barcelona". Forbes. Retrieved 1 October 2014"El Clasico: When stars collide". FIFA.com. Retrieved 21 October 2014 Un meci cunoscut pentru intensitatea sa, a inclus sărbători memorabile ale golurilor din partea ambelor echipe, adesea implicând batjocuri din partea ambelor tabere.
Meciul are o conotație politică la scară largă din pricina mișcării pentru independență catalană, cele două cluburi fiind adesea identificate cu poziții politice opuse; Madrid este capitala și cel mai mare oraș al Spaniei și, prin urmare, este identificat cu unionismul spaniol, în timp ce Barcelona este capitala și cel mai mare oraș al comunității autonome Catalonia și, prin urmare, este identificat cu separatismul catalan. Acestea se numără printre cele mai bogate și mai de succes cluburi de fotbal din lume; în 2024, Forbes le-a clasat pe Real Madrid și Barcelona printre cele mai valoroase echipe de fotbal din lume, pe primul și, respectiv, al treilea loc.
Real Madrid conduce la rezultatele directe în meciurile oficiale competitive cu 106 victorii, față de 105 pentru Barcelona, cu 52 de remize până la meciul jucat pe 11 ianuarie 2026. Împreună cu Athletic Bilbao, sunt singurele cluburi din La Liga care nu au retrogradat niciodată.
Rivalitate Istorie
Conflictul dintre Real Madrid și Barcelona a trecut demult de dimensiunea sportivă,Palomares, Cristina The quest for survival after Franco: moderate Francoism and the slow journey, p.231Cambio 16, 6–12, Enero 1975 p.18 atât de tare încât alegerile pentru conducerea cluburilor au fost puternic politizate.McNeill, Donald (1999) Urban change and the European left: tales from the new Barcelona p.61 Phill Ball, autorul Morbo: Povestea Fotbalului Spaniol, a spus despre meci că „se urăsc reciproc cu o intensitate care poate șoca cu adevărat pe cel din afară”.
Încă din anii 1930, Barcelona „își dezvoltase o reputație de simbol al identității catalane, opus tendințelor centralizante ale Madridului”.Burns, Jimmy, 'Don Patricio O'Connell: An Irishman and the Politics of Spanish Football' in "" 6:1 (March 2008), p. 44. Available online pg. 3, pg. 4. Retrieved 29 August 2010.Ham, Anthony p. 221 În 1936, când Francisco Franco a declanșat lovitura de stat împotriva celei de-A Doua Republici Spaniole democratice, președintele Barcelonei, Josep Sunyol, membru al Stângii Republicane din Catalonia și deputat în Cortes (parlamentul Spaniei), a fost arestat și executat fără proces de către trupele lui Franco. (Sunyol își desfășura activitățile politice, vizitând trupele republicane la nord de Madrid). În timpul dictaturilor lui Miguel Primo de Rivera și în special a lui Francisco Franco, toate limbile și identitățile regionale din Spania erau dezaprobate și restricționate. Ca atare, majoritatea cetățenilor Barcelonei s-au opus puternic regimului de tip fascist. În această perioadă, Barcelona și-a dobândit motto-ul „Més que un club” (în traducere: Mai mult decât un club) datorită presupusei sale legături cu naționalismul catalan, precum și cu convingerile progresiste.Ball, Phil p. 88
Există o controversă continuă cu privire la măsura în care regimul lui Franco (1939–1975) a influențat activitățile și rezultatele de pe teren atât ale Barcelonei, cât și ale lui Real Madrid. Majoritatea istoricilor sunt de acord că Franco nu a avut o echipă de fotbal preferată, dar convingerile sale naționaliste spaniole l-au determinat să se asocieze cu echipele de la începuturile campionatului, cum ar fi Atlético Aviación și Madrid FC (care și-a recăpătat numele regal după căderea Republicii). Pe de altă parte, el dorea, de asemenea, ca echipa redenumită CF Barcelona să aibă succes ca „echipă spaniolă” mai degrabă decât ca una catalană. În primii ani ai regimului lui Franco, Real Madrid nu a avut un succes deosebit, câștigând două titluri Copa del Generalísimo și o Copa Eva Duarte; Barcelona a câștigat trei titluri de campioană, o Copa del Generalísimo și o Copa Eva Duarte. În acea perioadă, se credea că Atlético Aviación era echipa preferată față de Real Madrid. Printre evenimentele din acea perioadă se numără victoria cu 11-1 a lui Real Madrid împotriva Barcelonei în Copa del Generalísimo, unde echipa catalană a invocat intimidarea, și transferul controversat al lui Alfredo Di Stéfano la Real Madrid, în ciuda acordului său cu Barcelona. Ultimul transfer a făcut parte din „revoluția” președintelui lui Real Madrid, Santiago Bernabéu, care a inaugurat o eră a dominației fără precedent. Bernabéu, el însuși un veteran al Războiului Civil care a luptat pentru forțele lui Franco, a văzut Real Madrid în fruntea nu doar a fotbalului spaniol, ci și a celui european, contribuind la crearea Cupei Europene, prima competiție adevărată pentru cele mai bune echipe de club din Europa. Viziunea sa s-a împlinit când Real Madrid nu numai că a început să câștige titluri de campion consecutive, dar a câștigat și primele cinci ediții ale Cupei Campionilor în anii 1950. Aceste evenimente au avut un impact profund asupra fotbalului spaniol și au influențat atitudinea lui Franco. Potrivit istoricilor, în această perioadă și-a dat seama de importanța Real Madrid pentru imaginea internațională a regimului său, iar clubul a devenit echipa sa preferată până la moartea sa. Fernando Maria Castiella, care a fost ministru de externe sub Franco din 1957 până în 1969, a remarcat că „[Real Madrid] este cea mai bună ambasadă pe care am avut-o vreodată”. Franco a murit în 1975, iar tranziția spaniolă la democrație a urmat la scurt timp. Sub conducerea sa, Real Madrid a câștigat 14 titluri de campioană, 6 titluri Copa del Generalísimo, 1 Copa Eva Duarte, 6 Cupe ale Campionilor Europeni, 2 Cupe Latine și 1 Cupă Intercontinentală. În aceeași perioadă, Barcelona a câștigat 8 titluri de campioană, 9 titluri Copa del Generalísimo, 3 titluri Copa Eva Duarte, 3 Cupe ale Orașelor-Târguri și 2 Cupe Latine.
Imaginea ambelor cluburi a fost afectată și mai mult de crearea unor grupuri ultras, dintre care unele au devenit huligani. În 1980, Ultras Sur a fost fondat ca un grup ultras de extremă dreapta al lui Real Madrid, urmat în 1981 de înființarea grupului ultras Boixos Nois al Barcelonei – inițial de stânga, iar mai târziu de extremă dreapta. Ambele grupuri au devenit cunoscute pentru actele lor violente, iar una dintre cele mai conflictuale facțiuni ale suporterilor Barcelonei, Casuals, a devenit o organizație criminală în toată regula.Pentru mulți oameni, Barcelona este încă considerată „clubul rebel” sau polul alternativ la „conservatorismul lui Real Madrid”. Conform sondajelor publicate de CIS (Centro de Investigaciones Sociológicas), Real Madrid este echipa favorită a majorității locuitorilor spanioli, în timp ce Barcelona se află pe locul al doilea. În Catalonia, forțele din întreg spectrul politic sunt covârșitor în favoarea Barcelonei. Cu toate acestea, sprijinul pentru clubul blaugrana (Barcelona) depășește cu mult această regiune, obținând cele mai bune rezultate în rândul tinerilor, susținătorilor unei structuri federale a Spaniei și cetățenilor cu ideologie de stânga, spre deosebire de fanii lui Real Madrid, care tind politic să adopte opinii de dreapta.
Semifinalele din Copa del Generalísimo din 1943
Pe 13 iunie 1943, Real Madrid a învins Barcelona cu 11-1 pe Chamartín în manșa secundă a semifinalelor Copa del Generalísimo (Copa del Presidente de la República fiind redenumită în onoarea generalului Franco). Prima manșă, jucată pe Les Corts din Catalonia, s-a încheiat cu victoria Barcelonei cu 3-0. Real Madrid s-a plâns de toate cele trei goluri pe care arbitrul Fombona Fernández le-a validat Barcelonei,"Sid Lowe: Fear and loathing in La Liga.. Barcelona vs Real Madrid" p. 67. Random House. 26 September 2013 suporterii gazdelor fluierând și ei pe tot parcursul meciului Real Madrid, pe care i-au acuzat că au folosit tactici brutale, și pe Fombona pentru că le-a permis acest lucru. Josep Escolà de la Barça a fost scos pe targă în prima repriză, cu urmele lui José María Querejeta în stomac. O campanie a început la Madrid. Ziarul Ya a relatat fluieratul ca fiind o „intenție clară de a ataca reprezentanții Spaniei”. Jucătorul Barcelonei, Josep Valle, și-a amintit: „Ofițerul de presă de la DND și de la ziarul ABC a scris tot felul de minciuni injurioase, lucruri cu adevărat groaznice, înfuriindu-i pe fanii madrileni cum nu s-a mai întâmplat niciodată”. Fostul portar al lui Real Madrid, Eduardo Teus, care a recunoscut că Real Madrid „mai presus de toate a jucat intens”, a scris într-un ziar: „terenul în sine a făcut ca Real Madrid să primească două din cele trei goluri, goluri care au fost total nedrepte”."Sid Lowe: Fear and loathing in La Liga.. Barcelona vs Real Madrid" p. 68. Random House. 26 September 2013
Fanii Barcelonei au avut interdicție să călătorească la Madrid. Real Madrid a emis o declarație după meci, în care fostul președinte al clubului, Ramón Mendoza, a explicat: „Mesajul a ajuns și acela că fanii care doreau puteau merge la barul El Club de pe Calle de la Victoria, unde se afla centrul social al Madridului. Acolo, li se dădea un fluier. Alții primeau fluiere odată cu biletele.” În ziua manșei tur, echipa Barcelonei a fost insultată și s-au aruncat pietre în autocarul lor imediat ce părăseau hotelul. Atacantul Barcelonei, Mariano Gonzalvo, a spus despre incident: „Cu cinci minute înainte de începerea meciului, careul nostru de penalizare era deja plin de monede.” Portarul Barcelonei, Lluis Miró, se apropia rareori de linia sa - când o făcea, era înarmat cu pietre. După cum a povestit Francisco Calvet, „Strigau: Roșii! Separatiști!... o sticlă care l-ar fi ucis dacă l-ar fi lovit la limită pe Sospedra l-ar fi ratat. Totul era pregătit.”"Sid Lowe: Fear and loathing in La Liga.. Barcelona vs Real Madrid" p. 70. Random House. 26 September 2013
Real Madrid a condus cu 2-0 în decurs de o jumătate de oră. Al treilea gol a adus cu sine eliminarea lui Benito García de la Barcelona, după ce acesta a făcut ceea ce Calvet a numit o „intrare complet normală”. José Llopis Corona de la Madrid și-a amintit: „În acel moment, s-au demoralizat puțin”, în timp ce Ángel Mur a replicat: „În acel moment, ne-am gândit: «hai, marchează cât vrei»”. Madrid a marcat în minutele 31, 33, 35, 39, 43 și 44, precum și două goluri anulate pentru ofsaid, scorul fiind 8-0. Juan Samaranch a scris: „În acea atmosferă și cu un arbitru care a vrut să evite orice complicații, era omenește imposibil să joace... Dacă azulgrana ar fi jucat prost, foarte prost, tabela de marcaj tot nu ar fi ajuns la acea cifră astronomică. Ideea este că nu au jucat deloc.”Lowe, Sid. p. 74 Ambele cluburi au fost amendate cu 2.500 de pesete de către Federația Regală Spaniolă de Fotbal și, deși Barcelona a făcut apel, nu a făcut nicio diferență. Piñeyro a demisionat în semn de protest, plângându-se de „o campanie pe care presa a desfășurat-o împotriva Barcelonei timp de o săptămână și care a culminat cu ziua rușinoasă pe Chamartín”.Lowe, Sid. p. 73