Altruismul este principiul sau practica de preocupare pentru bunăstarea altora. Este o virtute tradițională în multe culturi și un aspect de bază al diverselor tradiții religioase, deși conceptul de "ceilalți", față de care îngrijorarea ar trebui să fie îndreptată, poate varia printre culturi și religii. Altruismul sau abnegația este opusul egoismului.
Altruismul poate fi deosebit de sentimente de datorie și loialitate. Altruismul este o motivație de a oferi ceva de valoare unei părți care trebuie să fie oricine, dar nu sinele, în timp ce datoria se concentrează pe o obligație morală față de o anumită persoană (de exemplu, un zeu, un rege), sau colectiv (de exemplu, un guvern). Altruismul pur constă în a sacrifica ceva pentru altcineva în afară de sine (de exemplu, sacrificând timp, energie sau bunuri), cu nici o așteptare de vreo compensație sau beneficiu, fie direct, sau indirect (de exemplu, primirea de recunoaștere pentru actul de a da).
Există multe dezbateri dacă altruism "adevărat" este posibil. Teoria egoismului psihologic sugerează că nici un act de partajare, ajutorare sau sacrificare nu poate fi descris ca adevărat altruist, din moment ce autorul poate primi o recompensa intrinsecă sub formă de satisfacție personală. Valabilitatea acestui argument depinde dacă recompensele intrinseci se califică ca "beneficii".
Termenul 'altruism' se mai poate referi, de asemenea, la o doctrină etică care pretinde că indivizii sunt obligați moral să ajute pe alții. Folosit în acest sens, de obicei, contrastează cu egoismul, care este definit ca acționând pentru avantajul sinelui.
Noțiunea de altruism Conceptul are o lungă istorie în gândirea filosofică și etică. Termenul a fost inițial inventat în secolul XIX de către sociologul fondator și filozof al științei, Auguste Comte, devenind un subiect important pentru psihologi (în special cercetătorilor din evoluția psihologiei), biologia evoluționistă, și etologi. În timp ce idei despre altruism dintr-un domeniu pot avea un impact asupra altor domenii, metodele diferite și concentrările acestor domenii, conduce întotdeauna la perspective diferite asupra altruismului. În termeni simpli, altruismul este grija pentru bunăstarea altor persoane și acționarea pentru a-i ajuta.
Puncte de vedere științifice
Antropologie Cartea lui Marcel Mauss "The Gift" conține un pasaj: "Notă cu privire la milostenie". Nota descrie evoluția noțiunii de milostenie (și, prin extensie de altruism) de la noțiunea de sacrificiu. În ea, el scrie:
Milosteniile sunt fructele unei noțiuni de morală a darului și a norocului pe de o parte, și unei noțiuni de sacrificiu, pe de altă parte. Generozitatea este o obligație, pentru că Nemesis răzbună săraci și zeii pentru preaplinul de fericire și bogăție al anumitor persoane, care ar trebui să scape de ele. Aceasta este antica moralitate a darului, care a devenit un principiu de justiție. Zeii și spiritele acceptă ca parte din bogăția și fericirea care a fost oferită lor și a fost până acum distrusă în sacrificii inutile, ar trebui să servească săracilor și copiilor.
Compară Altruismul (etică) - percepția de altruism ca sacrificiu de sine. Compară explicația milosteniei în scripturi diferite.
Explicații evoluționiste
În știința etologiei (studiul comportamentului animal), și, mai general, în studiul evoluției sociale, altruismul se referă la comportamentul unei persoane care crește fitnessul unei altei persoane în timp ce scade fitnessul actorului. În psihologia evoluționistă acest lucru poate fi aplicat unei game largi de comportamente umane, cum ar fi caritatea, ajutorul de urgență, ajutor pentru partenerii de coaliție, bacșiș, cadouri de curtare, producția de bunuri publice, și ecologismulPat Barcaly. The evolution of charitable behaviour and the power of reputation. In .
Teorii ale comportamentului aparent altruist au fost formulate din necesitatea creării teoriilor compatibile cu originile evoluționiste. Două axe relaționate de cercetare pe altruism au apărut din analiza evoluționistă tradițională și din teoria jocului.
Unele din mecanismele propuse sunt: Selecția rudeniei. Faptul că animalele și oamenii sunt mai altruiști cu rudele apropiate decât cu rude îndepărtate și non-rude, a fost confirmat în numeroase studii și în multe culturi diferite. Chiar și indicii subtile arătând rudenie, pot crește inconștient comportamentul altruist. Un indiciu de rudenie este asemănarea facială. Un studiu a constatat că modificarea ușoară a fotografiilor astfel încât acestea să semene mai mult cu chipurile participanților la studiu, a crescut încrederea acestora exprimată cu privire la persoanele descrise. Un alt indiciu este tizul numelui de familie, mai ales dacă este rar, s-a constatat a crește comportamentul de ajutorare. Un alt studiu a constatat un comportament mai cooperant cu cât numărul de rude percepute într-un grup în studiu este mai mare. Într-un studiu s-a constata că folosirea termenilor de rudenie în discursurile politice, crește acordul publicului cu vorbitorul. Acest efect a fost deosebit de puternic pentru prim născuți, care sunt de obicei mai apropriați familiilor lor. Grupuri de interese. Oamenii sunt susceptibili a suferi dacă prietenii lor, aliații și grupurile interne sociale similare suferă sau chiar dispar. Ajutând astfel de membrii ai grupului, poate prin urmare să aducă beneficii altruistului. Făcând apartenența la grupul intern mai vizibilă, duce la o crește a cooperării. Extremul sacrificiul de sine față de grupul intern poate fi adaptativ în cazul în care un grup extern ostil amenință să omoare întregul grup intern. Altruismul reciproc Vezi și reciprocitate (evoluție).
Reciprocitate directă. Cercetările arată că poate fi benefic a-i ajuta pe alții dacă există o șansă ca ei sa poată întoarce ajutorul. Strategia tit-for-tat este un bun exemplu din Teoria jocului. Mulți oameni par a urma o strategie similară în a coopera, dacă și numai dacă alții cooperează în schimb.
O consecință ar fi că oamenii sunt mai cooperanți dacă este probabil ca indivizii să interacționeze din nou în viitor. Oamenii tind să fie mai puțin cooperanți dacă percep că frecvența de ajutoare în populație este mai mică. Ei au tendința de a ajuta mai puțin dacă observă non-cooperare de la alții și acest efect tinde să fie mai puternic decât efectul opus de a vedea comportamente cooperante. Simpla schimbare a domeniului de cooperare a unei propuneri poate crește cooperarea, cum ar fi numind-o "joc comunitar" în loc de "Joc Wall Street".
O tendință spre reciprocitate presupune că oamenii se vor simți obligați să răspundă dacă cineva îi ajută. Acest lucru a fost folosit de către organizații de caritate care oferă mici cadouri pentru potențialii donatori, sperând astfel a induce o reciprocitate. O altă metodă este de a anunța public că cineva a oferit o donație mare. Tendința de reciprocitate se poate chiar generaliza, astfel ca oamenii să devină în general mai utili față de alții, după ce au fost ajutați. Pe de altă parte, oamenii vor evita sau chiar recurge la represalii împotriva celor percepuți non-cooperanți. Oamenii, uneori, nu reușesc a ajuta atunci când intenționează, sau ajutorul acestora poate să nu fie observat, ceea ce poate duce la conflicte nedorite. Ca atare, poate fi o strategie eficientă a fi ușor iertător și a avea o interpretare ușor generoasă față de non-cooperare.
Este mult mai probabil ca oamenii să coopereze pe o sarcină în cazul în care pot în primul rând comunica unul cu altul. Acest lucru se poate datora unor evaluări mai bune a cooperării sau ca urmare a schimburilor de promisiuni. Ei sunt mult mai cooperanti daca se poate construi treptat încrederea, în loc să se ceară ajutor vast imediat. Reciprocitatea și cooperarea directă într-un grup poate fi crescută prin schimbarea focalizării și stimulentelor din competiția intra-grup la concurenta mai mare, cum ar fi între grupuri sau contra populației generale. Astfel, oferind note și promoții bazate numai pe realizările unui individ raportate la un mic grup local, așa cum se face în mod obișnuit, poate reduce comportamentele de cooperare în grup. Reciprocitate indirectă. Evitarea reciprocităților sărace și a trișorilor determină reputația unei persoane să devină foarte importantă. O persoană cu o bună reputație pentru reciprocitate are o șansă mai mare de a primi ajutor chiar și de la persoane cu care nu au avut niciun fel de interacțiuni anteriore directe. Reciprocitate puternică . O formă de reciprocitate în care unii indivizi par să-și cheltuiască mai multe resurse pe cooperare și sancționare decat optimul recomandat prezis de mai multe teorii în altruism. O serie de teorii au fost propuse ca explicații, precum și critici referitoare la existența sa. Pseudo-reciprocitate. Un organism se comportă altruist iar destinatarul nu are reciprocitate ci o probabilitate crescută de a acționa într-un mod egoist, dar care, ca un produs secundar aduce beneficii altruistului. Semnalizarea costisitoare și principiul handicapului. Din moment ce altruismul ia din resursele altruistului, aceasta poate fi un "semnal sincer" al disponibilității resurselor și abilităților necesare pentru a le aduna. Acest lucru poate semnala altora că altruistul este un partener potențial valoros. Poate fi de asemenea un semnal de intenții interactive și cooperante deoarece cei care nu interacționează în continuare în viitor, nu câștigă nimic din semnalizarea costisitoare. Este incert dacă semnalizarea costisitoare poate indica o personalitate cooperanta pe termen lung, dar oamenii au în general o încredere mărită în cei care ajută. Semnalizarea costisitoare este inutilă dacă toată lumea are aceleași trăsături ale resurselor și intenții cooperante, dar devine un semnal potențial mai important dacă populația variază crescător pe aceste caracteristici.
Schimbul de carne între vânători, a fost văzută ca un semnal costisitor al competenței, iar cercetarea a constatat că vânătorii buni au un succes de reproducere mai mare și relații adultere sporite chiar dacă ei înșiși nu primesc mai mult ca alții din carnea vânată. În mod similar organizând sărbători și oferind donații mari, este văzută ca modalitate de a demonstra resursele cuiva. De asemeni, asumarea eroică de riscuri este interpretată ca un semnal de competență costisitoare.
Atât reciprocitatea indirectă cât si semnalizarea costisitoare depind de valoarea reputației și au tendința de a face predicții similare. Una dintre ele este că oamenii vor ajuta mai mult atunci când știu că comportamentul lor de ajutorare va fi comunicat persoanelor cu care vor interacționa mai târziu, este anunțat public, este discutat sau este pur și simplu observat de altcineva. Aceasta a fost documentată în mai multe studii. Efectul este sensibil la indicii subtile, cum ar fi, persoanele fiind mult mai utile când au avut pupile de ochiuri stilizate ca logo pe ecranul calculatorului. Aceste indicii slabe de reputație pot deveni lipsite de importanță dacă sunt prezente indicii mai puternice și își pot pierde din efect cu expunere continuă, exceptând atunci când sunt întărite de efecte reputaționale reale. Reprezentații publice cum ar fi plânsul în public pentru celebrități decedate și participarea la demonstrații poate fi influențată de o dorință de a părea altruist. Oamenii care știu că sunt monitorizați de public, uneori, chiar inutil donează bani care știu că nu sunt necesari destinatarului, pot fi văzuți ca fiind îngrijorați de reputație.Wendy Iredal and Mark van Vugt. Altruism as showing off: a signaling perspective on promoting green behaviour and acts of kindness. In