Toma Gheorghe Barbu Socolescu (n. 10 iulie 1909 – d. 21 iulie 1977) a fost un arhitect român, fiu al arhitectului Toma T. Socolescu și nepot al arhitectului Toma N. Socolescu. Funcționalist în pofida voinței sale, va nevoit sa urmeze directivele României comuniste.
Biografie thumb|upright=1.4|left|alt=Desen de Toma Barbu Socolescu (fântâni) - Mențiunea I a Premiului Delaon în 1938.|Desen de Toma Barbu Socolescu (fântâni) - Mențiunea ɪ a Premiului Delaon în 1938. Absolvent al secției de arhitectură la École nationale supérieure des beaux-arts în 1939 Biografia arhitectului disponibilă pe site-ul AGORHA (Platforma de date de cercetare a Institutului Național de Istoria Artei) - , a fost admis la clasa a II-a pe 10 iulie 1934, a obținut două medalii a III-a la construcții și proiectare ornamentală, apoi a fost admis la clasa I pe 4 noiembrie 1936, a obținut medalia a II-a pentru proiectul finalizat. Toma Barbu Socolescu lucrează, înainte și în timpul studiilor, în atelierul lui Roger-Henri Expert, la arhitectura interioară a transatlanticului Normandie în anii 1932-1935Dosar de înscriere la Uniunea Arhitecților din RPR, 25 februarie 1953, proces-verbal de aprobare din 3 și 10 aprilie 1953, pagina 2.pagina 192..
Primii pași, în anii 1940, au fost făcuți alături de tatăl său Toma T. Socolescu cu care a lucrat la mai multe proiecte în județul Prahova: planuri pentru un depozit de locomotive la Ploiești precum și planuri pentru sistematizarea a Câmpinei și MiziluluiArhivele UAR, Ministerul Educației Naționale, Cultei și Artelor, Direcția Generală Învățământ Superior, dosarul de înmatriculare și comisie de revizuire, Ref 1034/1940, dosar 429-2.pagina 193.. Primul său post a fost ca asistent universitar la Institutul de Arhitectură Ion Mincu (București) în 1939, funcție pe care a ocupat-o până în 1951. Potrivit declarației sale din dosarul de înmatriculare de la Direcția de Învățământ Superior din 1940, efectua atunci serviciul militar de 12 luni cu gradul de sublocotenent în armata română.
Și-a dezvoltat restul carierei în arhitectura industrială și în construcția clădirilor civile de anvergurăOmagiu post mortem al arhitectului apărut în 1977, pagina 8.. Din 1942 până în 1945, a fost arhitect proiectant la Casa Autonoma a Monopolurilor Regatului României (C.A.M), funcție pe care a ocupat-o apoi din 1949 până în 1951 la Institutul de Proiectare și Construcții (I.P.C). A fost apoi arhitect-șef la secția de proiectare a Institutului de Proiectare pentru Construcții Industriale (I.P.C.I) din 1952 până în 1958, lucrând în același timp cu Ministerul Gospodăriei locale în 1952 pentru care a proiectat cantine, locuințe și pavilioane administrative. Barbu a continuat să își dezvolte expertiza ca arhitect șef de proiectare la Institutul de Proiectări pentru Instalații Petroliere (I.P.I.P SA) din 1958 până în 1960. În cele din urmă, din 1960 până în 1967, a lucrat ca arhitect consilier la Institutul de Proiectare al Industriei Alimentare (I.P.I.A).
Își va încheia cariera de Profesor la Școala Tehnică de Arhitectură și Construcția OrașelorLiceul și-a schimbat de mai multe ori numele până în 2001 când a ajuns să poarte numele unchiului său, arhitectul Ion N. Socolescu: Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice Ioan N. Socolescu. din București între 1967 - 1969.
Barbu Socolescu a realizat numeroase construcții civile și industriale, inclusiv o fabrică mare de conserve la Ovidiu lângă Constanța, între anii 1959 și 1965, fabrică ce avea să găzduiască puțin mai târziu prima fabrică Pepsi-Cola din țară.
Fiind totodată și pictor, și-a expus acuarelele sale într-o expoziție organizată în 1954, la București, de către Uniunea Arhitecților din Republica Socialistă România.
Toma Barbu a avut o carieră mai restrinsă decât prevestau talentele si abilitățile sale, îndurând persecuția politică a cărei victima a fost toată familia sa. Poliția politică română l-a supravegheat bună parte a carierei sale, la fel ca și pe tatăl său. Este urmărit penal pentru demonstrații ostile împotriva Statului și chemat de mai multe ori la Securitate. Nefiind considerat periculos pentru regim, acuzarea nu va avea nicio urmăreArhive CNSAS - Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dosar 53442 Barbu Socolescu, decizia parchetului militar din 2 noiembrie 1965.. thumb|upright=1.3|right|alt=Desen de Toma Barbu Socolescu (grădini) – Mențiune I a premiului Delaon în 1938.|Desen de Toma Barbu Socolescu (grădini) – mențiunea I a premiului Delaon în 1938.
Concursuri de arhitectură
1937: Premiul I la concursul de schițe pentru un proiect de cazinou pentru rafinăria Astra Română, din Ploiești, realizat împreună cu tatăl său Toma T. Socolescu - Ploieștipaginile 186, 192-193, 205 și 206.. Aprilie 1938: Mențiunea I la concursul Paul Delaon - Paris. 1943: Mențiune la concursul Grupului Administrativ al Fabricii UCEA din FăgărașGrupul administrativ al fabricilor UCEA, 1943-1944, anii IX-X, pagina 31.. 1964: Premiul Comisiei de stat pentru arhitectură și pentru construcția unei fabrici de conserve de legume la Ovidiu, Constanța în 1962Arh Barbu Socolescu, Fabrica de conserve Ovidiu din Constanta, 1964, anul XII, număr 2, paginile 5-7..
Membrii
A fost membru în mai multe asociații de arhitecți: Membru al Asociației studenților și foștilor studenți ai Școlii Naționale și Superioare de Arte Plastice sau Grande Masse a Școlii de Arte Frumoase din 1932. Societatea Arhitecților cu Diplomă din Partea Guvernului Francez din 1939 (DPLG). Societatea arhitecților certificați și Corporația Arhitecților Români în 1939. Societatea Arhitecților Români între 1939 - 1946. Uniunea Arhitecților din Republica Socialistă România din 1953.
Genealogie
Familia Socol din Berivoiul Mare, în vechime parte a Făgărașului sau a Țării Făgărașului, este o ramură a familiei Socol din Muntenia, care a trăit în județul Dâmbovița. Un anume Socol, mare boier și ginere al lui Mihai Viteazul (1557-1601), avea două ctitorii religioase în județul Dâmbovița, existente și azi, în Cornești și în Răzvadu de Sus, precum și o alta într-o suburbie a orașului Târgoviște. Acest boier s-a căsătorit cu Marula, fiica lui Tudora din Popești numită și Tudora din Târgșor, soră a prințului Antonie-Vodă. Marula a fost recunoscută de Mihai Viteazul ca fiica sa ilegitimă, rod al unei relații extra-conjugale cu Tudora. Marula este îngropată în cimitirul bisericii din Răzvadu de Sus, unde, pe o lespede de piatră bogat cioplităInscripție în slavon de pe crucea aflată pe piatra de mormânt de la Răzvadu de Sus: , numele încă îi mai poate fi citit.
Nicolae Iorga, marele istoric român și prieten al lui Toma T. Socolescu, tatăl lui Barbu, a găsit strămoși ai familiei Socol printre întemeietorii localității Făgărașnota 8 - pagina 15.. În 1655, principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea a înnobilat un strămoș al lui Nicolae G. Socol: "Ștefan Boier, și printr-însul soția sa Sofia Spătar si fiul său Socoly precum și moștenitorii și urmașii lor de orice sex, să fie tratați și considerați ca niște adevărați și netăgăduiți NOBILI."paginile 8 și 9 - Extras din actul de înnobilare din 14 iulie 1655., în semn de recunoștință pentru funcțiile sale de curier al Prințului în Carpați, "funcțiune pe care a îndeplinit-o cu credință și statornicie timp de mai mulți ani și mai ales în aceste vremuri furtunoase, [...]"<ref group="b">pagina 14 - Toma T. Socolescu scrie: .</ref> pleacă din Berivoiul Mare, din Țara Făgărașului, și se stabilesc în Muntenia. Unul dintre acest cinci frați este arhitectul Nicolae Gh. Socol (?? – decedat în 1872). El s-a stabilit în Ploiești în jurul anilor 1840-1845 și s-a numit pe sine însuși Socolescu. Căsătorit cu Ioana Săndulescu, din mahalaua Sfântu Spiridon, a avut o fiică (decedată în copilărie) și patru băiețipaginile 105-106.paginile 214-215., dintre care doi au devenit arhitecți: Toma N. Socolescu și Ion N. Socolescu. Șirul arhitecților continuă cu Toma T. Socolescu, fiul lui Toma N. Socolescu, precum și cu fiul său Barbu Socolescu.
Istoricul, cartograful și geograful Dimitrie Papazoglu evocă, în 1891pagina 17 - Dimitrie Papazoglu, Istoria fondărei orașului București, București, Curtea Veche, 2005, p. 59., prezența la București a boierilor români de gradul I, urmași ai Socolului din Dâmbovița. De asemenea, Constantin Stan se referă și el, în 1928, la originea precisă a lui Niculae Gheorghe Socol:
Realizare arhitecturala
Decorarea interioară a navei de linie Normandie în 1936, sub conducerea profesorului de arhitectură Roger-Henri Expert. thumb|upright=1.4|left|alt=Interiorul navei de linie Normandie, 1935.|Interiorul navei de linie Normandie, 1935. Vila Dr. Gheorghiu din Breaza, județul Prahova in anul 1940.
Construcții civile și industriale
Aproape toate proiectele realizate de Barbu Socolescu sunt realizate în domeniul industrial și în special în industria agroalimentarăpaginile 192 și 193.. Clădirea de locuințe pentru angajați ai Salinei Slănic (Salina Slănic), județul Prahova în 1942. Complexul social și cantina municipiului Ghimpați, județul Giurgiu, în anul 1942. Hală fabricație și depozite de fermentare tutunuri la fabricile ale Casei Autonoma a Monopolurilor Regatului României, în Râmnicu Sărat, județul Buzău și Târgu Jiu, județul Gorj în 1943. Depozit de sare de la Ocna Mureș, județul Alba, în 1943. Sediu administrativ, cazare personalului și depozite ale Casei Autonoma a Monopolurilor Regatului României în Fălticeni, județul Suceava, în anul 1943. Fabrica de ulei din Craiova, județul Dolj, în 1949. Fabrica de ciment Bicaz, județul Neamț, în 1951. Diverse lucrări pentru fabrici de ciment Medgidia, județul Constanța și Fieni, județul Dâmbovița : atelier mecanic, rezervor de pasta de ciment, cantina, pavilion administrativ, în 1951. Un abator la Ploiești, județul Prahova, în 1958. O fabrică de conserve în Tecuci, județul Galați (Moldova română), 1958pagina 206.. Multe alte construcții industriale până în 1966, inclusiv marea fabrică de conserve de legume Ovidiu (mai târziu Munca Ovidiu) din Ovidiu lângă Constanța în 1962. Proiectul s-a desfășurat efectiv între 1955 și 1966. Fabrica sa extins în 1966 pentru a găzdui o linie de îmbuteliere Pepsi-Cola, una dintre cele două unități de producție din țară, cealaltă fiind situată în București. Fabrica a fost declarată falimentară în 2005, fiind apoi lichidatăArticole de presa:
. Întreaga fabrică a fost golită de mașinile-unelte, doar clădirea și structurile sale metalice rămân în continuare clar recunoscute (în aprilie 2024), în ciuda extinderilor și modificărilor. Se afla într-o pătrat delimitata de strada Tulcea și strada Intrarea petrolului.
Proiecte de arhitectură concepute, dar neexecutate |thumb|upright=1.5|right||alt=Schița unui proiect de cazinou pentru rafinăria Astra Romană, Ploiești, România, 1937|Schița unui proiect de cazinou pentru rafinăria Astra Română, Ploiești, România, 1937 de Toma T. & Toma Barbu Socolescu, Ploiești, 1937. Cazinoul Rafinăriei Astra, Ploiești, realizat împreună cu tatăl său arhitectul Toma T. Socolescu, în 1937. Biserica Ortodoxă din Predeal în 1956 sau 1957, un proiect realizat împreună cu tatăl său arhitectul Toma T. Socolescupagina 6.pagina 205..
Bibliografie
Articol este disponibil: la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” în catalogul BCUB. la Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București la cota 'III9314' precum și la Biblioteca Academiei Române în catalogul, la cota 'II 189426'..
, dedicat arhitecților SocolescuCartea este disponibil: la Biblioteca Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu - Site-ul bibliotecii : Legătură directă, în catalogul BUAUIM la cota 'II 8867'. la Biblioteca Națională a României, în catalogul BNR , la cota 'IV 120354'..