Asediul de la Port Arthur (în , Ryojun Kōisen), 1 august 1904 – 2 ianuarie 1905, portul de apă adâncă, bază navală a Rusiei la extremitatea Peninsulei Liaodong din Manciuria, a fost cea mai îndelungată și mai violentă bătălie terestră a Războiului Ruso-Japonez.
Port Arthur era considerat unul dintre cele mai bine fortificate posturi din lume la acea vreme. În timpul Primului Război Chino-Japonez, însă, generalul Nogi Maresuke cucerise orașul din mâinile forțelor Chinei dinastiei Qing în doar câteva zile. Ușurința acestei victorii în acel conflict, precum și încrederea exagerată a ofițerilor japonezi în capacitatea Japoniei de a cuceri fortificațiile rusești, au dus la o campanie de durată, cu pierderi mult mai mari decât se aștepta.
Contextul
Una din cauzele principale ale Războiului Ruso-Japonez a fost faptul că Port Arthur a fost închiriat Rusiei de slabul guvern Qing al Chinei, după Tripla Intervenție (Rusia, Franța și Germania) cu doar trei zile înainte de tratatul de la Shimonoseki. Tratatul a confirmat hegemonia Japoniei în această regiune pe care o cucerise în Primul Război Chino-Japonez. Fiind unicul port cu apă neînghețată al Rusiei în Orientul Îndepărtat, controlul acestui teritoriu era de importanță strategică vitală pentru planurile Rusiei de a-și extinde imperiul în Asia.
Armata rusă cantonată în Port Arthur condusă de general-maior baron Anatoli Stessel consta din aproape 50.000 de oameni și era dotată cu 506 tunuri (inclusiv echipajele navelor rusești din port). Ei aveau și opțiunea aducerii tunurilor de pe vase și utilizarea lor în apărarea terestră. Populația totală a orașului Port Arthur era atunci de 87.000 de persoane, ceea ce însemna că o mare parte din populație o constituiau combatanții.
Printre îmbunătățirile aduse de ruși fortificațiilor de la Port Arthur se numărau o așezare multi-perimetru cu linii de foc suprapuse care profita la maximum de topografie. Multe dintre redute și fortificații erau neterminate, resursele necesare fiind fie restrânse, fie deviate spre fortificațiile de la Dalian, aflat în peninsula Liaodong mai spre nord.
Perimetrul defensiv exterior de la Port Arthur consta dintr-o linie de dealuri, cum ar fi Hsiaokushan și Takushan lângă râul Ta-ho înspre est, și Namakoyama, Akasakayama, Dealul de 174 Metri, Dealul de 203 Metri și Dealul Fals înspre vest. Toate acestea erau puternic fortificate. La aproximativ 1,5 km în spatele acestei linii se afla zidul chinezesc de piatră care înconjura orașul vechi Lushun de la sud la râul Lun-ho aflat în nord-vest. Rușii continuaseră linia zidului chinezesc spre vest și spre sud, închizând zona limanului portului și noul oraș Port Arthur între forturi de beton, mitraliere și tranșee.
Generalul Stessel s-a retras în Port Arthur la 30 iulie 1904. Împotriva rușilor se afla armata a treia japoneză, de aproximativ 90.000 de oameni, susținută de 474 de tunuri, aflată sub comanda baronului general Nogi Maresuke.
Bătăliile Bătălia de la Dealurile Orfane Bombardarea orașului Port Arthur a început la 7 august 1904 cu două tunuri terestre de și a continuat cu intermitențe până la 19 august 1904. Flota japoneză a participat și ea la bombardarea liniei țărmului, în timp ce în nord-est armata se pregătea să atace cele două dealuri semiizolate mai îndepărtate de perimetrul defensiv: dealul Takushan (Dealul Orfan Mare, () și Hsuaokushan (Dealul Orfan Mic). Aceste dealuri nu erau bine fortificate, dar aveau pante abrupte și se aflau chiar lângă râul Ta, stăvilit de ruși pentru a constitui un obstacol mai dificil. Dealurile ofereau vizibilitate de peste un kilometru de câmpie până la liniile japoneze, și deci era esențial pentru japonezi să le cucerească pentru a încercui complet Port Arthur.
După un tir susținut de artilerie între orele 04:30 dimineața 19:30 seara, generalul Nogi a lansat un asalt frontal de infanterie, care a fost însă împiedicat de ploaia torențială, vizibilitatea slabă și nori denși de fum. Japonezii au reușit să avanseze doar până la poalele dealurilor, mulți soldați înecându-se în râul Ta. Chiar și atacurile nocturne s-au soldat cu numere neașteptat de mari de morți, întrucât rușii foloseau reflectoare puternice pentru a-i expune pe atacatori focului încrucișat de artilerie și mitraliere.
Neînduplecat, Nogi a redeschis bombardamentul de artilerie a doua zi, la 8 august 1904, dar asaltul său a fost iarăși oprit, de această dată de focul flotei rusești condusă de crucișătorul Novik. Nogi a comandat oamenilor săi să continue indiferent de pierderi. În ciuda unor confuzii în rândul liniilor rusești, soldate cu abandonarea postului de către unele unități, mulți soldați ruși s-au luptat cu îndârjire, iar japonezii au reușit să cucerească pozițiile rusești doar cu ajutorul superiorității numerice. Takushan a fost capturat la orele 20:00, Hsiaokushan a doua zi dimineață, la 9 august 1904.
Cucerirea acestor dealuri i-a costat pe japonezi moartea și rănirea a 1280 de oameni. Armata japoneză s-a plâns marinei de ușurința cu care rușii au beneficiat de suport naval, iar marina a adus o baterie de tunuri cu proiectile de 5 kg, cu rază de acțiune suficient de mare pentru a se asigura că nu se va mai repeta tirul naval rusesc.
Pierderea celor două dealuri l-a făcut pe țarul Nicolae al II-lea să se gândească la siguranța flotei rusești a Pacificului asediată la Port Arthur, și a trimis imediat ordin amiralului Wilgelm Vitgeft, comandantul flotei după moartea amiralului Stepan Makarov, să se deplaseze la Vladivostok. Vitgeft a urcat pe vas la 08:30 în ziua de 10 august 1904 și i-a atacat pe japonezii conduși de amiralul Togo Heihachiro în ceea ce avea să fie cunoscut ca bătălia Mării Galbene.
La 11 august 1904, japonezii au trimis o propunere de armistițiu, pentru ca rușii să permită necombatanților să plece cu garanția siguranței. Oferta a fost respinsă, dar observatorii militari străini au decis să plece la 14 august 1904.
Bătălia de la Dealul de 174 Metri La amiaza zilei de 13 august 1904, generalul Nogi a lansat un balon de recunoaștere de pe Dealurile Wolf, pe care rușii nu au reușit să-l doboare. Nogi a fost foarte surprins de lipsa de coordonare a eforturilor artileriei rusești, și a hotărât să lanseze un asalt direct frontal de-a lungul văii Wantai care, dacă ar fi reușit, ar fi adus forțele japoneze direct în inima orașului. Date fiind numărul mare de victime din asaltul anterior și lipsa artileriei grele, decizia a dus la controverse în rândul personalului său; Nogi, însă, primise la rândul său ordine să cucerească Port Arthur cât mai rapid cu putință.
După ce a trimis un mesaj garnizoanei de la Port Arthur prin care cerea capitularea (refuzată imediat), japonezii au început asaltul în zorii zilei de 19 august 1904. Forța principală a fost îndreptată spre Dealul de 174 de Metri, cu atacuri diversioniste și pe flanc de-a lungul liniei de la Fort Sung-shu la bateria Chi-Kuan. Pozițiile rusești defensive de pe Dealul de 174 de Metri erau ocupate de Regimentele Est-Siberiene al V-lea și al XIII-lea, întărite cu marinari și aflate sub comanda colonelului Tretiakov, veteran al bătăliei de la Nanshan.
Ca și la bătălia de la Nanshan, Tretiakov, deși i-a fost depășită prima linie de tranșee, a refuzat cu tenacitate să se retragă și a păstrat controlul asupra Dealului de 174 de Metri în ciuda numeroaselor pierderi umane. A doua zi, pe 20 august 1904, Tretiakov a cerut întăriri dar, ca și la Nanshan, nu a primit. Cu peste jumătate din oameni morți sau răniți și cu structura de comandă în plină dezintegrare din cauza retragerii confuze în grupuri, Tretiakov nu a avut de ales și s-a retras, iar Dealul de 174 de Metri a fost cucerit de japonezi. Asaltul de la Dealul de 174 de Metri a costat armata japoneză circa 1.800 de oameni morți sau răniți, iar pe ruși peste 1.000.
Asalturile din celelalte zone ale liniilor rusești s-au soldat și ele cu pierderi mari pentru japonezi, dar fără rezultat și fără câștig. Când Nogi a oprit în sfârșit tentativa de a penetra prin valea Wantai la 24 august 1904, el cucerise doar Dealul de 174 de Metri și dealurile Pan-lung de Est și de Vest, care l-au costat pierderea a peste 16.000 de oameni. Toate celelalte poziții fiind rămase sub control rusesc, Nogi a hotărât să abandoneze asalturile frontale în favoarea unui asediu.
La 25 august 1904, ziua de după eșecul ultimului asalt al lui Nogi, mareșalul Ōyama Iwao i-a atacat pe rușii conduși de generalul Alexei Kuropatkin în bătălia de la Liaoyang.
Asediul După nereușita tentativelor de a penetra fortificațiile de la Port Arthur prin asalturi directe, Nogi a ordonat săpătorilor să construiască tranșee și tuneluri pe sub forturile rusești cu scopul de a detona mine care să dărâme zidurile. Nogi a primit și întăriri, artilerie suplimentară și 16.000 de soldați din Japonia, care au compensat parțial pierderile suferite în primele asalturi. Principalul eveniment, însă, a fost sosirea primei baterii de obuziere de asediu de 280 mm în locul celor pierdute în dezastrul Hitachi-Maru. Aceste obuziere masive puteau arunca un obuz de 227 de kilograme la 9 kilometri distanță, Nogi având astfel puterea de foc necesară pentru a încerca în mod serios cucerirea fortificațiilor rusești. Uriașele obuze erau poreclite „trenuri uruitoare” de către ruși (din cauza zgomotului pe care-l făceau înainte de impact), și în timpul asediului, s-au tras peste 35.000 de astfel de proiectile. Obuzierele Krupp fuseseră inițial instalate în bateriile de țărm din forturile din zona golfului Tokyo și a golfului Osaka, fiind construite pentru a lovi nave.
În timp ce japonezii începeau săpăturile, generalul Stessel a continuat să-și petreacă timpul scriind scrisori țarului în care se plângea de lipsa de cooperare a ofițerilor de marină. În garnizoana din Port Arthur au izbucnit focare de scorbut și dizenterie din cauza lipsei de hrană proaspătă.
Nogi și-a îndreptat apoi atenția spre redutele Templului și Castelului de Apă (reduta Erhlung) din est, și spre Dealul de 203 Metri și Dealul Namakoyama spre vest. În acest moment, nici Nogi nici Stessel nu păreau să fi realizat importanța strategică a Dealului de 203 Metri: capturat de japonezi, datorită liniei de vizibilitate directă spre port, le-ar fi permis să controleze limanul și să tragă asupra flotei rusești de acolo. Lui Nogi i s-a atras atenția asupra acestui fapt abia când a fost vizitat de generalul Kodama Gentaro, care a realizat imediat că dealul era cheia întregii apărări rusești.
La mijlocul lui septembrie, japonezii săpaseră peste opt kilometri de tranșee și se aflau la 70 de metri de reduta Castelul de Apă, pe care au atacat-o și au capturat-o la 19 septembrie 1904. După aceea, ei au cucerit și reduta Templului, în vreme ce o altă forță ofensivă a fost trimisă spre Namakoyama și spre Dealul de 203 Metri. Primul a fost cucerit în aceeași zi, dar la Dealul de 203 Metri, apărătorii ruși au tăiat coloanele dense de atacatori cu mitralierele și salvele de tun. Atacul a eșuat și japonezii au fost forțați să se retragă, lăsând pământul acoperit cu morți și răniți. Bătălia pentru Dealul de 203 Metri a continuat alte câteva zile, japonezii câștigând teren în fiecare zi, doar pentru a fi împinși înapoi de contraatacurile rușilor. Când generalul Nogi a abandonat această tentativă, el pierduse deja peste 3.500 de oameni. Rușii s-au folosit de acest respiro pentru a începe întărirea fortificațiilor de pe Dealul de 203 Metri, în vreme ce Nogi a demarat un bombardament prelungit de artilerie asupra orașului și a acelor părți ale limanului aflate în raza de acțiune a tunurilor.
Nogi a mai încercat un asalt în masă asupra Dealului de 203 Metri la 29 octombrie 1904, care, dacă ar fi reușit, urma să fie un cadou de ziua Împăratului Meiji. În afară de cucerirea unor fortificații minore, atacul a eșuat după șase zile de luptă corp la corp, Nogi pierzând încă 124 de ofițeri și 3611 soldați.