Bătălia de la Khe Sanh a avut loc în nord-vestul Provinciei Quang Tri, Republica Vietnam (Vietnamul de Sud), între 21 ianuarie și 8 aprilie 1968 în timpul Războiului din Vietnam. Combatanții erau părți din Forța Amfibie Marină III a Statelor Unite, precum și din Armata Republicii Vietnam de o parte, și două până la trei unități de dimensiunea unei divizii din cadrul Armatei Populare Vietnameze. Comandamentul american din Vietnamul de Sud a dat operațiunii de apărare a bazei numele de cod Operațiunea Scotland.
Comandamentul american din Saigon credea la început că operațiunile din jurul Khe Sanh-ului din vara lui 1967 fac parte dintr-o simplă serie de ofensive nord-vietnameze minore în regiunile de graniță. Această apreciere a trebuit să fie revizuită, însă, când s-a descoperit că Armata Populară Vietnameză deplasa forțe majore în regiune în timpul toamnei și iernii. A avut loc o acumulare de forțe americane și acțiunile de la Khe Sanh au început când baza marinei americane a fost izolată. Într-o serie de acțiuni disperate ce au durat timp de 77 de zile, Baza de Luptă Khe Sanh (KSCB) și avanposturile de pe dealurile din împrejurimi s-au aflat sub un tir nord-vietnamez constant de artilerie, mortiere și rachete.
În timpul bătăliei, Forțele Aeriene ale SUA au declanșat o campanie masivă de bombardament aerian (Operațiunea Niagara) pentru a susține baza marinei. Această campanie a folosit ultimele inovații tehnologice pentru a localiza forțele nord-vietnameze. Efortul logistic de susținere a bazei marinei, după izolarea ei pe uscat, a impus implementarea altor inovații tactice pentru continuarea aprovizionării bazei.
În martie 1968, o forță combinată a marinei și armatei americane împreună cu armata sud-vietnameză a lansat o expediție terestră (Operation Pegasus) care a reușit să despresureze baza marinei de la Khe Sanh. Bătălia a reprezentat o victorie tactică pentru forțele sud-vietnameze și americane, deși nu a avut implicații strategice clare; unii istorici au remarcat că atacurile Armatei Populare din jurul frontierei anterioare Ofensivei de Tet de la începutul lui 1968 au servit doar pentru a distrage atenția inamicului în timp ce se strângeau forțele Viet Cong.
Preliminarii Tabăra Satul Khe Sanh era reședința districtului Huong Hoa, o zonă populată cu sate ale degarilor și plină de plantații de cafea, aflată la aproximativ zece kilometri de frontiera cu Laos pe drumul național 9 din Vietnam, cel mai nordic drum transversal din Vietnamul de Sud. Acest drum grav deteriorat ducea din zona de coastă prin zona muntoasă din vest și apoi trecea granița în Laos. Baza de luptă și-a avut originea în construcția unui aerodrom de către Forțele Speciale ale Armatei SUA în august 1962 lângă sat la un vechi fort francez.Schulimson, p. 59. Tabăra a devenit apoi un avanpost al programului Civil Irregular Defense Groups (CIDG) al Forțelor Speciale, al cărui scop era cel de a observa infiltrarea Armatei Populare Vietnameze de-a lungul graniței și de a proteja populația locală.Pentru o prezentare succintă a înființării programului CIDG și a funcționării lui, vezi Stanton, pp. 35–48. În noiembrie 1964, Beretele Verzi și-au mutat tabăra pe Platoul Xom Cham, viitoarea poziție a Bazei Khe Sanh.
thumb|465px|right|Harta nordului Provinciei Quang Tri.
În iarna lui 1964, Khe Sanh a devenit centrul lansării Grupului secret pentru Studiu și Observație (SOG — acesta s-a poziționat mai întâi lângă sat, după care s-a mutat în fortul francez).U.S. Military Assistance Command, Vietnam, Command History 1965, Annex N. Saigon, 1966, p. 18. De acolo, au fost trimise echipe de recunoaștere în Laos pentru a explora și a aduna informații privind sistemul logistic al Armatei Populare Vietnameze, sistem cunoscut sub numele de drumul Ho Chi Minh.
Tabăra de pe platou a fost ocupată permanent de pușcași marini în anul 1967, când au înființat și un avanpost lângă aerodrom. Această bază urma să servească drept ancoră vestică pentru forțele marinei, care aveau sarcini tactice pentru cele cinci provincii nordice ale Vietnamului de Sud, denumite I Corps.Prados și Stubbe, pp. 140–146. Vezi și Dougan, Weiss, et al., p. 42. Sistemul defensiv al pușcașilor marini se întindea pe sub zona demilitarizată de la coastă, de-a lungul drumului 9, până la Khe Sanh. În 1966, Forțele Speciale regulate se retrăseseră de pe platou și construiseră o tabără mai mică pe drumul 9 la Lang Vei, la aproximativ jumătatea distanței până la granița cu Laos.Schulimson, p. 60.
Luptele de la frontieră În a doua jumătate a lui 1967, nord-vietnamezii au declanșat o serie de acțiuni în regiunile de frontieră ale Vietnamului de Sud. Toate aceste atacuri au fost efectuate de unități ale Armatei Populare Vietnameze (APV) sau ale Frontului Național pentru Eliberarea Vietnamului de Sud (FNE) de dimensiunea unor regimente dar, spre deosebire de tacticile de atacuri rapide utilizate de obicei de forțele comuniste, acestea erau atacuri susținute și violente.
La începutul lui octombrie, APV a indensificat incursiunile unităților de dimensiunea batalioanelor și focul de artilerie îndreptate către Con Thien, o fortificație pe un deal din centrul liniei defensive a pușcașilor marini aflat la sud de zona demilitarizată din nordul provinciei Quang Tri.Telfer, Rogers și Fleming, pp. 129–131. Tirurile de mortier, obuzele de artilerie și rachetele de 122 mm cădeau la întâmplare, dar neîncetat asupra bazei. Bombardamentele din septembrie aduceau circa 100–150 de proiectile pe zi, maximul fiind atins pe 25 septembrie cu 1.190 de proiectile.Maitland și McInerney, p. 164. Comandantul american din Vietnam, generalul William C. Westmoreland a răspuns lansând Operațiunea Neutralize, o campanie de bombardament aerian și naval, cu scopul de a rupe asediul. Timp de șapte săptămâni, avioanele americane au aruncat între de bombe în aproape 4.000 de raiduri aeriene.Maitland și McInerney, p. 165.
thumb|right|Lupte pe Dealul 875, cea mai intensă bătălie de lângă Dak To.
La 27 octombrie, un regiment APV a atacat un batalion al armatei sud-vietnameze la Song Be, capitala provinciei Phuoc Long. Nord-vietnamezii au luptat câteva zile și apoi s-au retras din cauza pierderilor suferite. După două zile, Regimentul 273 FNE a atacat o tabără a Forțelor Speciale de lângă orașul de frontieră Loc Ninh, din provincia Binh Long. Soldați ai Diviziei 1 Infanterie americane au replicat rapid. După zece zile de luptă, atacatorii au fost împinși înapoi în Cambodgia. Cel puțin 852 de combatanți nord-vietnamezi au fost uciși în timpul acestei acțiuni, forțele americane și sud-vietnameze pierzând doar 50 de oameni.
Cele mai grele lupte au avut loc lângă Dak To, în provincia Kontum, din zona muntoasă centrală.Cea mai detaliată relatare se găsește în Edward F. Murphy, Dak To New York: Pocket Books, 1995. Acolo, prezența Diviziei I a APV a dus la o luptă de 22 de zile unde s-au dat unele dintre cele mai intense lupte corp la corp din întregul conflict.Stanton, pp. 160–169. Au murit între 1.200 și 1.600 de soldați nord-vietnamezi și 362 de membri ai Diviziei 4 Infanterie, ai Brigăzii de Luptă 173 Aeropurtată americane și ai diferitelor unități din Armata Republicii Vietnam. Trei dintre cele patru batalioane ale Diviziei 4 Infanterie și întreaga Brigadă 173 au fost puse în imposibilitatea de a lupta în această bătălie.Maitland and McInerney, p. 183.
Serviciile americane de informații au fost derutate de această serie de acțiuni ale inamicului. Nu părea să existe vreo logică în spatele ofensivelor susținute ale APV și FNE, alta decât provocarea de pierderi forțelor anticomuniste. Au reușit aceasta, dar pierderile suferite de nord-vietnamezi păreau să anuleze total orice câștig obținut de acestea în termeni de resurse umane. Luptele de la graniță au avut, însă, două importante consecințe care nu au fost identificate la acea vreme—au atras atenția comandamentului american asupra zonelor de graniță și au îndepărtat forțele americane și sud-vietnameze de orașe și de zonele de coastă.Palmer, pp. 213–215.
Luptele de pe dealuri thumb|left|Valea Khe Sanh În zona Khe Sanh, situația a rămas liniștită tot anul 1966. Chiar și așa, generalul Westmoreland a insistat nu doar ca ea să fie ocupată de pușcașii marini, ci să fie și întărită.Dougan și Weiss, p. 432. Lui i s-a opus ferm generalul Lewis W. Walt, comandantul I Corps de la Marină. Walt a susținut că ținta reală a eforturilor americane trebuie să fie pacificarea și protejarea populației, nu hărțuirea APV și FNE în zone izolate.Murphy, pp. 3–7, 13–14. Westmoreland a avut, însă, câștig de cauză, și Batalionul 1 din Regimentul 3 Marină a fost trimis să ocupe tabăra și aerodromul la 29 septembrie. La sfârșitul lui ianuarie 1967, 1/3 a fost înlocuit de Compania Bravo, din Batalionul 1, Regimentul 9 Marină. O singură companie înlocuia un întreg batalion. Unul dintre misterele ce înconjară bătălia de la Khe Sanh a fost motivul pentru care, după ce a insistat ca pușcașii marini să apere baza de la Khe Sanh, Westmoreland le-a permis să se retragă.Prados și Stubbe, p. 71.
thumb|Luptele de pe dealuri La 24 aprilie 1967, o patrulă a Companiei Bravo a fost atacată de o forță APV de o dimensiune necunoscută la nord de Dealul 861. Această acțiune a declanșat prematur o ofensivă nord-vietnameză de capturare a Khe Sanh-ului. Forțele APV tocmai ocupau poziții pe teren înalt pregătind atacul principal.Murphy, p. 79. Batalioanele 2 și 3 din cadrul Regimentului 3 Marină, sub comanda colonelului John P. Lanigan, au întărit baza de la Khe Sanh cu ordine de a împinge nord-vietnamezii jos de pe dealurile 861, 881 Nord și 881 Sud. Forțele nord-vietnameze au fost îndepărtate din zona de lângă Khe Sanh și au pierdut 940 de oameni. Pușcașii marini au pierdut 155 morți și 425 răniți.Shore, p. 17. Pentru relatări detaliate despre luptele de pe dealuri, vezi Telfer, Rogers și Fleming, capitolul 4 și Murphy, The Hill Fights. Pentru a preveni spionarea de către APV a bazei principale de la aerodrom și posibila utilizare a dealurilor din jurul văii Khe Sanh ca poziție de tragere, acestea trebuia să fie permanent ocupate și apărate de elemente separate ale Marinei, ceea ce a dus la rarefierea defensivei.
În urma luptelor de pe dealuri, s-a instalat o liniște relativă în ce privește activitatea APV în zona Khe Sanh. Spre sfârșitul lui mai, forțele marinei au fost din nou reduse de la două batalioane la unul singur, Batalionul 1 din Regimentul 26 Marină. General-locotenentul Robert E. Cushman, Jr. l-a înlocuit pe generalul Walt în funcția de comandant al Forței Expediționare III a Marinei în iunie. La 14 august, colonelul David E. Lownds a preluat comanda Regimentului 26 Marină. Au avut loc acțiuni sporadice în vecinătate la sfârșitul verii și la începutul toamnei, dintre care cele mai grave au fost surprinderea unui convoi cu provizii într-o ambuscadă pe Drumul 9. Aceasta s-a dovedit a fi ultima tentativă terestră de aprovizionare a bazei Khe Sanh până în luna martie a anului următor.Prados și Stubbe, p. 155. În decembrie și la începutul lui ianuarie, au fost observate mai multe unități APV și activitățile lor în zona Khe Sanh, dar sectorul a rămas unul relativ liniștit.Murphy, p. 233.
Decizii Comandamentul american trebuia hotărască dacă să trimită mai mulți oameni din forța limitată din I Corps pentru apărarea Khe Sanh-ului sau să abandoneze baza.Doar nouă batalioane americane erau disponibile la nord de Hue/Phu Bai. Prados și Stubbe, p. 159. Generalul Westmoreland considera că alegerea este una simplă. În memoriile sale, el a dat motivele pentru continuarea efortului: