Istoria militară a Australiei cuprinde 235 de ani de istorie modernă a națiunii australiene, de la războaiele timpurii de la frontierele dintre aborigeni și europeni până la conflictele din Irak și Afganistan de la începutul secolului XXI. Deși această istorie este scurtă comparativ cu a multor altor națiuni, Australia a fost implicată activ în numeroase conflicte și războaie iar acestea precum și serviciul militar au avut o influență semnificativă pe mai multe planuri asupra societății australiene și a identității naționale.
Ca și colonie britanică, Australia a participat la războaiele mai mici ale Marii Britanii din secolul al XIX-lea, în vreme ce mai târziu, a fost parte beligerantă ca națiune independentă în Primul Război Mondial și în Al Doilea Război Mondial precum și în războaiele din Coreea, Malaezia, Borneo și Vietnam în timpul Razboiului Rece. În perioada de după Războiul din Vietnam, trupele australiene au luat parte la numeroase misiuni internaționale de pace prin intermediul Națiunilor Unite și a altor organizații, inclusiv în Războiul din Golf, Rwanda, Somalia, Timorul de Est și Insulele Solomon, în timp ce, mai recent, au luptat ca parte a trupelor multinaționale din Irak și Afganistan.
În total, în decursul acestor conflicte militare au pierit aproximativ 103.000 australieniAcest număr reprezintă exclusiv pierderile militare fără a include pe cele survenite în urma conflictelor de frontieră. Vezi și Coulthard-Clark 1998, p. v..
Războiul și societatea australiană Pentru cea mai mare parte a secolului trecut, serviciul militar a reprezentat una din cele mai mari experiențe comune a bărbaților australieni albi, și, deși acesta a fost înlocuit ulterior de profesionalizarea armatei și absența războaielor majore în cea de-a doua jumătate a secolului XX, continuă să influențeze societatea australiană. Așa cum războiul și serviciul militar și-au definit influența în istoria Australiei, o parte majoră a identității naționale s-a construit pe conceptul idealizat al experienței de război australiene și a satisfacerii stagiului militar, cunoscut ca spiritul AnzacSpiritul Anzac sau legenda Anzac este un concept care sugerează că soldații Australiei și Noii Zeelande posedă caracteristici comune, mai precis acele calități precum rezistența, curajul, inventivitatea, umorul și camaraderia dovedite în timpul Primului Război Mondial. Conform conceptului, soldații tind să fie inocenți, stoici și laconici, cu o atitudine ireverențioasă în fața autorității și să se manifeste egalitarist și disprețuitor la adresa diferențelor de clasă britanice Manne, Robert (25 aprilie 2007). The war myth that made us. theage.com.au. Accesat la 03-09-2010. De asemenea, spiritul Anzac tinde să capteze ideea unui caracter național comun al Australiei și Noii Zeelande cu momentul de naștere al celor două națiuni reprezentat de Campania Gallipoli Andrew Leach, The Myth of the Nation. Pentru o mai bună înțelegere a subiectului vezi și Wikipedia contributors. "ANZAC spirit" Wikipedia, The Free Encyclopedia. 2 Sep. 2010. cu bibliografia aferentă... Campania Gallipoli din timpul Primului Război Mondial a fost unul din primele evenimente internaționale în care australienii au luat parte ca și australieni ceea ce a fost considerat ca fiind un eveniment cheie în crearea unui sentiment al identității naționale.
În mod egal, relația dintre război și societatea australiană a fost modelată de două dintre cele mai durabile teme ale culturii strategice australiene: bandwagoning - alierea unui stat mai slab cu unul mai puternic sau cu o coaliție pentru o putere politică echilibrată - și expeditionary warfare, războiul expediționar bazat pe organizarea eficientă și capacitatea logistică de a purta războaiele departe de baze și de casăEvans 2005.. Politica defensivă australiană a fost strâns legată de cea a Marii Britanii până la momentul războiului din Pacific cu punctul culminant în anul 1942 când alianța alianța cu Statele Unite a rescris politica sa de securitate. Nu se poate afirma categoric că acest model de aliniere - atât din rațiuni culturale cum ar fi convingerile și valorile comune, cât și din preocupări de securitate mai pragmatice - a garantat Australiei o politică strategică definită prin relațiile sale de alianță. Indiferent însă, o tendință paralelă a fost aceea a unei complezențe strategice caracterizată adesea prin ignorarea problemelor de apărare și a managementului rațional al resurselor până în momentul apariției unei crize, și din aceste motive Australia s-a găsit nepregătită în momentele unor provocări militare majoreMillar 1978, p. 49..
Analizând paradigmele liberală și realistă ale teoriei relațiilor internaționale și conceptul de interes național se evidențiază un număr de alte teme importante ale culturii strategice australiene. Aceste teme includ: acceptarea statului suveran ca principal actor al politicilor internaționale, caracterul central al noțiunilor de suveranitate Wesfaliană (conceptul suveranității statului-națiune bazat pe două principii: teritorialitate și restrângerea completă a rolului factorilor externi străini de structurile autohtone), credința în relevanța durabilă și legitimitatea forțelor armate ca și garant al securității precum și în teoria conform căreia status quo-ul în afacerile internaționale ar trebui schimbat numai prin metode pașniceWhite 2002, p. 257.. Pe lângă acestea, multilateralismul, securitatea colectivă și apărarea încrederii în sine sunt alte teme importanteGrey 1999, pp. 265–266..
Schimbarea a fost mai degrabă evolutivă decât revoluționară iar aceste comportamente strategice s-au dovedit deosebit de solide, fiind produsul tradiției politice democrate a societății australiene și a patrimoniului iudeo-creștin anglo-european împreună cu valorile asociate, credințele și ideologia religioasă, politică și economicăMillar 1978, pp. 25–26.. În mod egal, aceste comportamente sunt de asemenea expresia circumstanțelor geopolitice, acelea de a fi o putere medie eliminată prin dispunerea sa geografică de centrele de putere mondiale. Pentru a-și asigura securitatea în momentele de amenințare externă, Australia s-a văzut nevoită să recurgă la apărarea zonelor periferice și, probabil drept rezultat, a fost implicată frecvent în războaie străine, din alte părți. De-a lungul acestor conflicte, soldații australieni au fost remarcați, poate paradoxal, pentru abilitățile de luptatori și calitățile umanitareGrey 1999, p. 1..
Perioada Colonială Trupele britanice din Australia, 1788–1870
Din 1788 până în 1870, apărarea coloniilor australiene a căzut în sarcina trupelor regulate ale Armatei Britanice. Inițial, soldații Marinei Regale asigurau protecția așezărilor timpurii din Sydney Cove și Insula Norfolk dar au fost eliberați de această îndatorire în 1790 odată cu înlocuirea de către o unitate formată din soldați recrutați special cu scopul îndeplinirii serviciilor coloniale, New South Wales Corps. Această unitate a fost implicată ulterior în înăbușirea rebeliunii deținuților irlandezi din Castle Hill în 1804. Curând însă, deficiențele unității au convins Ministerul de Război de necesitatea unei garnizoane de încredere în Noul Wales de Sud și Van Diemen’s Land, numele inițial dat Tasmaniei. La originea neajunsurilor a stat Rebeliunea Romului, o lovitură de stat încercată în anul 1808 de către ofițeri ai acestei unități. În consecință, în ianuarie 1810, Regimentul 73 Infanterie (Perthshire) a sosit în Australia. Până în 1870, 25 de regimente de infanterie britanice au servit în Australia având un număr redus de unități de artilerie și geniștiDennis et al 1995, p. 121..
Deși principalul rol al Armatei Britanice a fost protecția coloniilor împotriva atacurilor externe, nicio amenințare reală nu s-a materializat. În schimb a fost utilizată în misiuni polițienești, paza deținuților din penitenciare, misiuni de capturare a evadaților care aveau abilitățile de a supraviețui condițiilor australiene, reprimarea revoltelor și rebeliunilor - precum Rebeliunea Bathurst din 1830 - și suprimarea rezistenței aborigene la extinderea așezărilor europene. O implicare notabilă a soldaților britanici este cea din bătălia de la Baricada Eureka, din 1954, singura rebeliune armată din istoria Australiei. În această rebeliune au fost implicați căutatorii de aur de la Filonul Eureka din Ballarat, Victoria iar violenta confruntare s-a soldat cu moartea a 28 de persoane, 6 fiind soldați britanici. Membri ai regimentelor britanice din Australia au mai activat de asemenea în India, Afganistan, Noua Zeelandă și SudanDennis et al 1995, pp.121–124..
În perioada colonizării timpurii, defensiva navală a Australiei a fost executată de vase ale Marinei Regale detașate din Flota Indiilor de Est, cu baza la Sydney. În 1859, a fost creată o flotă de sine stătătoare aflată sub comanda unui comodor, marcând momentul în care navele Marinei Regale vor staționa permanent în Australia. Marina Regală a rămas principala forță navală din Australia până în 1913, când Flota Australiană a tranferat responsabilitățile sale Marinei Regale Australiene; depozitele Marinei Regale, șantierele navale și restul structurilor, facilităților și utilităților au fost donate poporului australianDennis et al 1995, p. 59..
Războiul frontierelor, 1788–1930
Reacțiile indigenilor la apariția bruscă a coloniștilor britanici în Australia au fost variate, dar au devenit ostile în mod inevitabil atunci când prezența coloniștilor a condus către o competiție asupra resurselor și la ocuparea teritoriilor aborigenilor. Bolile europene au decimat populațiile native iar ocuparea sau distrugerea pământurilor și a resurselor de hrană a dus la foamete în rândurile acestoraDennis et al 1995, p. 9.. Nici britanicii și nici populațiile aborigene nu au abordat conflictul într-un sens organizat iar ciocnirile s-au produs între grupuri de coloniști și triburi individuale mai degrabă decât un război sistematic. Cu timpul, luptele de frontieră au implicat soldați britanici și, mai târziu, unități ale poliției călare. Nu toate triburile au opus rezistență la încălcarea oamenilor albi a teritoriilor lor, mulți aborigeni servind în trupele poliției călare și fiind activi în atacurile desfășurate împotriva altor triburi.
Luptele dintre aborigeni și europeni s-au localizat acolo unde aborigenii nu format confederații capabile să opună rezistență. Drept rezultat, nu a existat un singur război ci mai degrabă o serie de angajamente violente și masacre desfășurate pe întreg continentulMacintyre 1999, p. 62.. Organizat sau nu, acesta a constituit un model de război de frontiere împotriva rezistenței aborigenilor, începând cu secolul XVIII și continuând până la începutul secolului al XX-lea. Acest război contrazice idealul de soluționare pașnică a conflictelor de colonizare din Australia. Confruntați cu rezistența aborigenilor, coloniștii au reacționat adesea cu violență Aboriginal resistance settlers often reacted with violence, rezultând într-o serie generalizată de masacre. Printre cele mai cunoscute este și bătălia de la Pinjarra din Australia de Vest, în 1834. Acest gen de incidente sângeroase nu erau sancționate oficial dar după Masacrul de la Myall Creek din Noul Wales de Sud, din 1838, șapte europeni au fost spânzurați pentru implicarea lor în asasinateGrey 1999, pp. 31–34.. În Tasmania, așa-numitul Război Negru s-a purtat între 1826 și 1832 și a vizat transformarea teritoriilor nativilor în peninsule izolate. Început printr-un eșec al trupelor britanice, războiul a rezultat în final în pierderi considerabile în rândurile populației nativeDennis et al 1995, p. 12.Grey 1999, p. 31..