Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov, cunoscută sub numele de Corona Brașov sau pur și simplu Corona, este o echipă de fotbal din România cu sediul în Brașov, administrată de o secție a clubului CSM Corona Brașov, care evoluează în .

Istoric Clubul a fost fondat în 2007 sub numele de Sport Club Municipal Brașov. Secția de fotbal la Sport Club Municipal s-a constituit în 2008, clubul numindu-se între timp Corona Brașov. An de an a parcurs un drum ascendent, avansând din campionatul de Onoare, liga a V-a, în cel județean, Liga a IV-a. Corona Brașov este câștigătoarea sezonului 2009-2010 din Liga a IV-a Brașov la fotbal urmat apoi de promovare prin baraj în liga a III-a. CSM Corona Brașov a câștigat cu scorul de 1-0 în deplasarea de la AFC Agnita, în meciul tur al barajului de promovare. Singurul gol al partidei a fost marcat de Dragoș Popa. În sezonul de Liga a IV-a a evoluat pe stadionul Metrom din Brașov, iar după promovarea în Liga a III-a echipa s-a mutat pe stadionul Carpați din cartierul brașovean Uzina 2.

Într-un prim an de rodaj, sezonul 2010-2011, echipa a evoluat în Liga a III-a, obținând locul 4 iar în sezonul 2011-2012 promovarea în Liga a II-a. Corona Brașov a câștigat și manșa retur a barajului de promovare în Liga 2 cu Vedița Colonești, 1-0 pe stadionul Tineretului, după 2-1 în deplasare. Partida de la Brașov a fost decisă de golul reușit de Nicolae Roșu în minutul 73.

În sezonul 2012-2013, a terminat pe locul 1 în seria secundă din Liga a II-a, promovând în Liga I. Corona Brașov și-a obținut licența pentru divizia A la 1 iunie 2013, urmând ca în această ligă să evolueze pe stadionul Tineretului, unde juca și rivala locală a clubului, FC Brașov. Echipa a trecut de la Liga IV la Liga I în doar patru ani. Doar FC Victoria Brănești a reușit să facă ceva similar.

În Liga I, Corona a câștigat doar două meciuri, împotriva echipelor Ceahlăul Piatra Neamț și FC Vaslui. Corona a terminat ultima, cu numai 14 puncte în 34 de meciuri, cu cel mai slab atac și cea mai slabă apărare din campionat. La câteva zile de la sfârșitul sezonului, primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat desființarea secției de fotbal a clubului finanțat de primărie. NumePerioada Sport Club Municipal Brașov 2007—2010 ASC Corona 2010 Brașov 2010—2021 C.S.M. Corona Brașov Echipa a fost reînființată în 2016 și înscrisă în sistemul divizionar al județului Brașov. În 2020, a obținut promovarea în Liga a III-a. Din cauza bugetului foarte mare pe care îl consumă, fără performanțe notabile, primarul Allen Coliban a cerut din nou desființarea secției de fotbal în 2021, dar Consiliul Local nu a aprobat proiectul. În 2021 echipa a reușit promovarea în Liga a II-a sezonul 2021-2022.

În vara anului 2021, Corona a promovat înapoi în Liga a II-a, dar după promovare a fost absorbită de FC Brașov Steagul Renaște, într-un proces de fuziune care a implicat și ACS Scotch Club. FC Brașov Steagul Renaște a ocupat locul Coronei în Liga a II-a.

După fuziunea echipei Corona cu ACS Scotch Club în 2021, o noua echipă Corona a fost înscrisă în ediția de campionat 2024-25 a ligii a 4-a Brașov.

Cronologia numelor Stadion Stadionul Tineretului Brașov|thumb Până la promovarea în Liga I, Corona și-a jucat meciurile de acasă pe Stadionul Carpați, dar a fost nevoită să se mute de acolo deoarece nu îndeplinea cerințele pentru fotbalul de top. În prima divizie, echipa a împărțit Stadionul Silviu Ploeșteanu cu FC Brașov. În 2016, clubul s-a mutat din nou pe Stadionul Carpați.

În 2020, Stadionul Carpați a fost demolat, iar Corona Brașov s-a mutat înapoi la Stadionul Silviu Ploeșteanu. Echipa de fotbal CSM Corona Brașov și-a desfășurat apoi meciurile de pe teren propriu, până la fuziune, pe Stadionul Tineretului din Brașov, cu o capacitate de 5.750 de locuri.

Palmares

Competiții Naționale

Ligi:

20px Liga I: Locul 18 (1): 2013–14

20px Liga a II-a: Campioni (1): 2012–13

20px Liga a III-a: Campioni (1): 2011–12, 2020–21

15px Liga IV – Brașov: Campioni (3): 2009–10, 2019–20, 2025–26

15px Cupa României – Brașov: Câștigători (1) : 2026

Parcursul pe sezoane SezonEșalon LigaLocNoteCupa României 2025–26 4 Liga IV (BV) 1st (C) Promovat 1/faza județeană 2024–25 4 Liga IV (BV) 8th County phase - R16 2021–24 N-a fost activ. 2020–21 3 Liga III (Series V) 1st (C) Desființat 2019–20 4 Liga IV (BV) 1st (C) Promovat 2016–19 Doar la nivel juvenil. 2014–16 Not active 2013–14 1 Liga I 18th Retrogradat Round of 16 2012–13 2 Liga II (Series II) 1st (C) Promovat Fourth round 2011–12 3 Liga III (Series VI) 1st (C) Promovat 2010–11 3 Liga III (Series VI) 4th 2009–10 4 Liga IV (BV) 1st (C) Promovat 2008–09 5 Liga V (BV) 1st (C) Promovat

Foști jucători notabili Fotbaliștii enumerați mai jos au avut selecții internaționale pentru țările lor respective la nivel de juniori și/sau seniori și/sau au jucat peste 50 de selecții pentru CSM Corona Brașov.

Valentin Balint Sergiu Buș Răzvan Damian Wilfried Kanon Alexandru Marc Alexandru Tudose Nicolás Rodríguez

Antrenori

Daniel Bona (1 iulie 2010–3 aprilie 2013) Aurel Țicleanu (3 aprilie 2013–20 iunie 2013) Nicolae Manea (20 iunie 2013–2 septembrie 2013) Ionel Gane (2 septembrie 2013–14 aprilie 2014) Adrian Hârlab (14 aprilie 2014–5 mai 2014) Daniel Bona (5 mai 2014–23 mai 2014)

Fotogalerie

Note

Legături externe Profilul clubului SCM Brașov pe Soccerway

Categorie:Fondări în 2010 în România Categorie:Desființări în 2021 Categorie:Cluburi de fotbal din Brașov Corona Brașov