thumb|right|240px|Clopotul Libertății, în 2008 Clopotul Libertății (în ) este unul dintre simbolurile de referință ale independenței Statelor Unite ale Americii. Aflat în orașul Philadelphia, statul Pennsylvania, se crede că a fost tras pentru a marca citirea în public a Declarației de Independență la 8 iulie 1776.
Clopotul a fost comandat la firma londoneză Lester and Pack (astăzi ) în 1752, și a fost gravat cu citatul (din Leviticul 25:10): „Proclaim LIBERTY throughout all the land unto all the inhabitants thereof” — „Să vestiți SLOBOZENIA în țară pentru toți locuitorii ei”.Traducerea pasajului, „Să vestiți SLOBOZENIA în țară pentru toți locuitorii ei”, provine din Biblia lui Dumitru Cornilescu, traducere în română folosită de către cultele protestante. El a crăpat prima oară când a fost tras chiar după sosirea la Philadelphia, și a fost turnat din nou de localnicii John Pass și John Stow, ale căror nume apar și ele inscripționate pe clopot. A rămas amplasat timp de ani de zile în clopotnița Casei Statului Pennsylvania (astăzi denumită — Sala Independenței), și a fost folosit pentru a chema parlamentarii la sesiunile legislative și pentru a anunța cetățenii de întruniri și proclamații publice. S-au tras clopotele pentru a marca citirea Declarației de Independență la 8 iulie 1776 și, deși nu există nicio relatare contemporană despre tragerea Clopotului Libertății, majoritatea istoricilor consideră că și el a fost unul dintre clopotele care au fost trase atunci. După obținerea independenței de către SUA, clopotul a rămas în anonimat mulți ani. În anii 1830, a fost adoptat ca simbol de societățile aboliționiste, care l-au poreclit „Clopotul Libertății”. Crăpătura cea mare care îl caracterizează a apărut cândva la începutul secolului al XIX-lea—o legendă de largă circulație afirmă că a crăpat în timp ce anunța moartea Judecătorului Suprem John Marshall în 1835.
Clopotul a devenit celebru după ce în 1847 a fost publicată o povestire în care era vorba despre un clopotar bătrân care l-ar fi tras la 4 iulie 1776, după ce a aflat de votul pentru independență din al Doilea Congres Continental. Nu se poate, însă, ca clopotul să fi fost tras în acea zi, deoarece la 4 iulie nu a fost anunțată Declarația; cu toate acestea, povestea a ajuns să fie considerată reală, chiar și de unii istorici. Începând cu 1885, Primăria Philadelphia, proprietara clopotului, a permis transportarea lui la diverse expoziții și adunări patriotice. Clopotul a atras curiozitatea mulțimilor oriunde a fost dus, dar s-a întors la Philadelphia cu crăpături în plus și cu bucăți luate de vânătorii de suveniruri, iar primăria a oprit aceste plecări după 1915.
După al Doilea Război Mondial, primăria a dat clopotul în custodia , rămânând însă proprietara lui. El a fost folosit ca simbol al libertății în timpul Războiului Rece și a fost loc de adunare a protestatarilor în anii 1960. A fost mutat din Sala Independenței într-un pavilion de sticlă din apropiere la în 1976, și de acolo în 2003 în Liberty Bell Center, lângă pavilion. Clopotul apare pe monezi și pe timbre, iar numele și imaginea sa sunt folosite și de diverse companii.
Construcția (1751–1753) Clopotul orașului Philadelphia fusese utilizat pentru a anunța publicului proclamații sau pericole încă de la înființarea orașului în 1682. Primul clopot era pus într-un copac din spatele Casei Statului Pennsylvania (astăzi denumită Independence Hall — Sala Independenței) și se spune că a fost adus în oraș de fondatorul acestuia, . În 1751, cum clădirii i se construia o clopotniță, autoritățile locale au dorit un clopot de mai bună calitate, care să fie auzit la distanțe mai mari în orașul aflat în rapidă expansiune.Nash, pp. 1–2 Isaac Norris, președintele Adunării Provinciale a Pennsylvaniei, a ordonat agentului de la Londra al coloniei, Robert Charles, să obțină un „clopot bun de vreo două mii de livreCirca 900 kg greutate”. Sperăm și ne bazăm pe grija și ajutorul dumitale în această chestiune și că ai să-l procuri și trimiți cu prima bună ocazie, căci muncitorii noștri ne-au anunțat că va fi mult mai puțină trudă să ridicăm clopotul înainte ca schelele lor să fie date la o parte de pe Clădirea unde dorim să-l punem și care nu are să fie gata până la sfârșitul verii viitoare sau începutul toamnei. Clopotul să fie turnat de cei mai buni meșteri și să fie verificat cu grijă înainte să fie trimis cu următoarele cuvinte bine scrise de jur împrejurul lui.
By Order of the Assembly of the Povince (sic) of Pensylvania (sic) for the State house in the City of Philada 1752„Din ordinul Adunării Povinciei (sic) Pensylvania pentru casa Statului din Orașul Philada 1752”
și dedesubt
Proclaim Liberty thro' all the Land to all the Inhabitants thereof.-Levit. XXV. 10.Paige, pp. 2–3
Charles a comandat clopotul la Thomas Lester de la firma londoneză de turnătorie Lester and Pack (astăzi )The Franklin Institute, p. 19 în schimbul sumei de £150 13s 8d,O sută cincizeci de lire, treisprezece șilingi și opt pence. (echivalent cu aproximativ 36.400 de dolari americani în 2008) Același site indică și că lira sterlină valora 1,85 dolari în 2008. cheltuielile incluzând garanția și transportul până la Philadelphia. El a sosit la Philadelphia în august 1752. Norris i-a scris lui Charles că clopotul este în bună stare, dar că încă nu l-au tras, întrucât se construia un ceas pentru turnul Casei Statului.Kimball, p. 20 Clopotul a fost montat pe un postament pentru a fi testat și, la prima lovitură a ciocanului, i-a crăpat rama. Episodul avea să fie relatat și în poveștile ulterioare despre clopot;Nash, p. 7 în 1893, fostul președinte american Benjamin Harrison, vorbind în timp ce clopotul trecea prin Indianapolis, a spus: „acest vechi clopot a fost făcut în Anglia, dar a trebuit să fie returnat în America înainte să fie bătut pentru a proclama dreptul de autoguvernare și egalitate în drepturi al oamenilor.” Autoritățile din Philadelphia au încercat să-l returneze pe mare, dar armatorul vasului care l-a adus nu a mai putut să-l urce la bord.
thumb|left|250px|The Bell's First Note, tablou de Doi turnători locali, John Pass și John Stow, s-au oferit să repare clopotul. Deși nu aveau experiență în turnarea de clopote, Pass condusese Turnătoria de Fier din din colonia vecină New Jersey și era de origine din Malta, insulă cu tradiție în turnarea de clopote. Stow, pe de altă parte, își terminase ucenicia de turnător de bronz abia de patru ani. La turnătoria lui Stow din Second Street, clopotul a fost spart în bucăți, topit, și turnat din nou. Cei doi au hotărât că metalul este prea casant, și l-au întărit cu 10 % cupru. Clopotul a fost gata în martie 1753, iar Norris a anunțat că gravura (care includea acum și numele turnătorilor și anul) este mai clară decât cea de pe vechiul clopot.Nash, p. 7–10
Oficialitățile municipale au programat o sărbătoare publică cu hrană și băutură gratuită cu ocazia testării clopotului returnat. Când a fost bătut din nou, el nu s-a spart, dar sunetul produs a fost descris de un martor ca fiind asemenea a doi saci de cărbuni ciocniți unul de altul. În ironiile mulțimii, Pass și Stow au luat clopotul în grabă și l-au turnat din nou. Pe atunci, meșterii fierari și turnători nu știau că returnarea repetată a unui clopot îl slăbește. Când fructul eforturilor celor doi turnători a fost prezentat în iunie 1753, sunetul a fost considerat satisfăcător, deși Norris a declarat că lui personal nu-i place. Clopotul a fost ridicat în clopotnița Casei Statului în aceeași lună.Nash, pp. 10–11
Nu se știu cu exactitate motivele pentru problemele pe care le-a avut clopotul. Poziția companiei Whitechapel Foundry, încă în activitate, este că clopotul fie a fost avariat la transport, fie a fost defectat din lipsa de experiență a celui care l-a bătut, care l-a lovit pe ramă în loc să-l lovească pe corp.Nash, p. 9 În 1975, muzeul Winterthur a efectuat o analiză a metalului din clopot, concluzionând că „s-au făcut o serie de erori la construcție, iar a doua reconstrucție a avut ca rezultat un clopot casant care ar fi putut chiar fi dat la fier vechi”.Hanson, p. 7 Muzeul a găsit în Clopotul Libertății un nivel de staniu considerabil mai ridicat decât la alte clopote de la Whitechapel din acea perioadă, și a sugerat că Whitechapel ar fi greșit aliajul, probabil utilizând material topit cu concentrație ridicată de staniu în prima fază a procesului de topire, în loc de cupru pur.Hanson, p. 5 Analiza a arătat că, la a doua turnare, în loc să adauge cositor la metalul clopotului, Pass și Stow au adăugat un aliaj ieftin de cositor cu concentrație mare de plumb și că ei nu au amestecat suficient noul metal în mulaj.Hanson, p. 4 Rezultatul a fost „un aliaj extrem de casant care nu doar că a dus la defectarea Clopotului în timpul folosirii, ci a ușurat înlăturarea substanțială de bucăți de pe ramă drept trofee de către vânătorii de recompense”.Hanson, p. 3
Primii ani (1754–1846) thumb|left|200px|Independence Hall așa cum apărea ea în anii 1770 Nemulțumit de clopot, Norris l-a instruit pe Charles să comande un al doilea și să vadă dacă Lester and Pack îl va accepta înapoi pe primul, în schimbul unei reduceri de preț egale cu valoarea materialului. În 1754, Adunarea a hotărât să păstreze ambele clopote; cel nou a fost montat în turnul cu ceas,Nash, pp. 11–12 în vreme ce clopotul vechi, în urma votului Adunării, a fost dedicat „folosinței pe care o va hotărî această Cameră”. Clopotul lui Pass și Stow a fost folosit pentru convocarea Adunării. Una dintre primele atestări scrise ale utilizării clopotului este o scrisoare a lui Benjamin Franklin către Catherine Ray datată 16 octombrie 1755: „Adio. Clopotul bate, iar eu trebuie să merg printre Cei Gravi și să discut politică”.Paige, p. 13 Clopotul a fost bătut în 1760 pentru a marca urcarea pe tron a lui George al III-lea. La începutul anilor 1760, Adunarea a permis unei biserici locale să utilizeze Casa Statului pentru slujbe și clopotul pentru chemarea credincioșilor în perioada construcției clădirii bisericii. Clopotul a fost utilizat și pentru a chema oamenii la adunările publice, iar în 1772, un grup de cetățeni s-au plâns Adunării că clopotul este tras prea des.Kimball, pp. 31–32
În ciuda legendelor care s-au țesut în jurul Clopotului Libertății, el nu a fost tras în ziua de 4 iulie 1776, întrucât Declarația de Independență nu a fost făcută publică în acea zi. Când a fost citită în public la 8 iulie 1776, s-au tras clopotele și, deși nu există vreo relatare a tragerii acestui anume clopot, majoritatea istoricilor sunt de acord că Clopotul Libertății a fost unul dintre cele care s-au tras.Kimball, pp. 32–33Nash, pp. 17–18 Există, însă, și posibilitatea ca, din cauza stării proaste a clopotului din Casa Statului, acesta să nu fi sunat în acea zi. John C. Paige, care a scris un studiu istoric privind acest clopot pentru , afirma: „nu știm dacă clopotnița mai era destul de puternică pentru ca clopotul să fie tras în acea zi. Dacă avea cum să fie tras, putem presupune că a fost. Indiferent dacă a fost sau nu tras, el a ajuns să simbolizeze toate clopotele din Statele Unite care au proclamat independența.”Paige, p. 18
Dacă a fost tras, cel mai probabil a fost tras de , care era portarul Adunării și al Congresului și avea această însărcinare. Întrucât McNair absentase în două zile nespecificate între aprilie și noiembrie, ar fi putut fi tras de William Hurry, care i-a urmat în funcția de portar al Congresului.Paige, pp. 17–18 Clopotul a fost tras și la aniversarea unui an de la declararea independenței, la 4 iulie 1777.
thumb|right|Clopotul Libertății în paradă pe străzile Philadelphiei, în 1908, refacerea drumului său din 1777 până la Allentown