Fútbol Club Barcelona, pe scurt Barcelona sau Barça, este un club de fotbal din Barcelona, Spania, care evoluează în .
Fondat în 1899 de un grup de fotbaliști elvețieni, britanici și catalani conduși de Joan Gamper, clubul a devenit un simbol al culturii catalane și al naționalismului catalan, mottoul său fiind „Barça este mai mult decât un club” (catalană: FC Barcelona - Més que un club). Imnul oficial al Barcelonei este „Cant del Barça”, scris de Jaume Picas și Josep Maria Espinàs. Spre deosebire de multe alte cluburi, suporterii dețin și conduc Barcelona. Este al doilea cel mai bogat club de fotbal în ceea ce privește veniturile, având o cifră de afaceri anuală de peste 450 milioane €. FC Barcelona are o îndelungată rivalitate cu Real Madrid CF, meciurile disputate între cele două echipe fiind cunoscute sub numele de „El Clásico”.
Istorie Echipa fanion a orașului Barcelona, Català FC, a fost înființată în apropierea sălii de sport Tolosa de către Jaume Vila, având scopul declarat de a promova sportul local. Acest club a refuzat integrarea tânărului pasionat de fotbal Joan Gamper, datorită faptului că nu era catalan. Reacția lui Gamper la acest refuz a fost crearea clubului FC Barcelona la 29 noiembrie 1899, împreună cu un grup de tineri englezi, un canadian și câțiva barcelonezi. Pe lângă secția de fotbal, în cadrul clubului și-au desfășurat activitatea și alte sporturi (baschet, handbal, hochei pe iarbă, rugby, baseball, patinaj artistic, volei, fotbal în sală, ciclism, hochei pe gheață).https://docs.google.com/viewer?a=v&q=cache:6XB49cClMaoJ:www.slideworld.com/uploadimage/50ffP%2520R%2520O%2520I%2520E%2520C%2520T-FOTBAL%2520MIHALCEA%2520CATALIN.ppt+Echipa+fanion+a+ora%C8%99ului+Barcelona,+Catal%C3%A0+FC,+a+fost+%C3%AEnfiin%C8%9Bat%C4%83+%C3%AEn+apropierea+s%C4%83lii+de+sport+Tolosa+de+c%C4%83tre+Jaume+Vila,+av%C3%A2nd+scopul+declarat+de+a+promova+sportul+local.+Acest+club+a+refuzat+integrarea+t%C3%A2n%C4%83rului+entuziast+al+fotbalului+Hans+Gamper,+datorit%C4%83+faptului+c%C4%83+nu+era+catalan.+Reac%C8%9Bia+lui+Gamper+la+acest+refuz+a+fost+crearea+clubului+FC+Barçelona+pe+29+noiembrie+1899,+%C3%AEmpreun%C4%83+cu+un+grup+de+tineri+englezi,+un+canadian+%C8%99i+c%C3%A2%C8%9Biva+barcelonezi.+Pe+l%C3%A2ng%C4%83+sec%C8%9Bia+de+fotbal,+%C3%AEn+cadrul+clubului+%C8%99i-au+desf%C4%83%C8%99urat+activitatea+%C8%99i+alte+sporturi+(baschet,+handbal,+hochei+pe+iarb%C4%83,+rugby,+baseball,+patina+artistic,+volei,+fotbal+%C3%AEn+sal%C4%83,+ciclism,+hochei+pe+ghea%C8%9B%C4%83).&hl=ro&gl=ro&pid=bl&srcid=ADGEESiwV0t_8rf_OjiAdiwCPDKh3cu0AnWfM95nqPht4GAEX6t0I5JFa7Zhwr1xnoK7lX9JaYioRcCSqrz49KY7JLw93xuxMS_j8m0NEFLPZrq45q3fxmcMWOfsPiMREFD2TzYiKu82&sig=AHIEtbSiUp2WCLl2GHYuzeiIngIBl95prg
Fondarea thumb|185px|left|FC Barçelona în 1903 La 22 octombrie 1899, Gamper a făcut o reclamă în Los Deports declarându-și dorința de a forma un club de fotbal. Din răspunsul pozitiv primit s-a stabilit o întâlnire la Gimnasio Sole la 29 noiembrie. Unsprezece jucători au participat: Gualteri Wild, Lluís d'Ossó, Bartomeu Terradas, Otto Kunzle, Otto Maier, Enric Ducal, Pere Cabot, Carles Pujol, Josep Llobet, John Parsons și William Parsons. Astfel s-a născut Foot-Ball Club Barcelona.Ball, Phil p. 89. Mai multe alte cluburi de fotbal spaniole, cele mai notabile fiind Real Madrid și Athletic Bilbao, aveau, de asemenea, fondatori britanici și datorită acestui fapt și-au adoptat nume în stilul englezesc.
Legenda spune că Gamper a ales culorile legendare ale clubului, azulgrana, după FC Basel, fostul său club. Însă alte echipe elvețiene pentru care Gamper jucase, cea a cantonului său natal din Zürich și Școala Comercială a Croitorilor în Crosby, Merseyside au fost creditate și au pretins a fi sursa de inspirație.
Campionat de Catalunya FC Barcelona era doar unul din mai multe cluburi de fotbal care s-au ridicat în Catalonia în jurul acestei perioade. Printre altele au fost și Palamós CF, cel mai vechi club al Cataloniei, fondat în 1898, Català SC (1899), Hispania AC (1900) și Sociedad Española de Football. În curând se adunaseră destule echipe pentru a organiza o ligă și în decembrie 1900 Alfons Macaya, președintele lui Hispania AC, a oferit un trofeu. Copa Macaya a evoluat în cele din urmă în Campionat de Catalunya. Aceasta a fost prima ligă campionat jucată vreodată în Spania. FC Barcelona a câștigat primul său trofeu în 1901, adjudecându-și Copa Macaya. Ulterior, a câștigat Campionat de Catalunya de alte 20 de ori înainte ca acesta să fie desființat în 1940. În 1902 clubul a jucat și prima finală a Copa del Rey, pierzând în fața Clubului Vizcaya cu 2-1.
Anii Gamper În 1908, Joan Gamper a devenit președintele clubului pentru prima oară. În continuare, a deținut această poziție în cinci mandate distincte (1908-1909, 1910-1912, 1917-1919, 1921-1923 și 1924-1925), stând timp de 25 de ani la cârma echipei. Realizarea sa principală ca președinte a fost asigurarea unui stadion propriu și a unor venituri stabile pentru Barça. Până în 1909 echipa juca în diferite stadioane, niciunul dintre ele neaparținând clubului. La 14 martie 1909, stadionul Carrer Industria de 6.000 de locuri și-a deschis ușile. În 1922 clubul s-a mutat într-o casă nouă la Les Corts.Arnaud, Pierre; Riordan, James. p. 103. Acesta avea inițial capacitatea de 30.000 de locuri, fiind extins mai târziu la 60.000.
Tot Gamper a introdus și jucători legendari precum Alcántara, Zamora și Samitier. Aceștia au ajutat clubul în dominarea atât a Campionat de Catalunya, cât și a Copa del Rey, câștigând primul campionat La Liga în 1929.
Criza și războiul civil Criza începută la sfârșitul anilor 1920 s-a înrăutățit după ce soldații lui Franco au bombardat sediul principal al clubului. După aceste evenimente, clubul a fost forțat în a-și schimba numele în Club de Futbol Barcelona, și-a îndepărtat porțiunea catalană din steag și a numit un președinte deschis față de regimul lui Franco.
Rivalitatea cu Real Madrid CF a fost inițiată de către climatul politic din timpul regimului lui Franco. Cum drapelul și limba catalană au fost interzise, FC Barcelona a devenit simbolul unic al naționalismului catalan.
Barcelona a început să-și îmbunătățească jocul în anii 1950. Evoluția clubului a fost oprită din cauza intervenției guvernului în achiziționarea lui Alfredo Di Stéfano. Conducerea clubului a demisionat în semn de protest față de aranjamentul absurd prin care Barcelona și rivalii Real Madrid CF ar fi trebuit să „împartă” acest jucător. Această problema s-a născut din prisma faptului că ambele cluburi au crezut că au semnat cu Di Stéfano, însă cu cluburi diferite, unul dintre ele era cel care deținea contractul său, iar celălalt era clubul unde acesta era împrumutat. Înțelegerea s-a deteriorat, Di Stéfano devenind jucătorul lui Real - fapt privit de marea majoritate drept favor guvernamental față de acest club.
Kubala Până la jumătatea anilor 1940 clubul a început să se recupereze din problemele sale, care conduseră aproape de desființarea sa. Jucători precum César, , și Velasco au câștigat la cincisprezece ani după prima și unica victorie în această competiție. Odată cu calmarea divergențelor politice, stilul în care fotbalul era jucat și titlurile pe care acesta le aducea a dus la stabilizarea statutului financiar, în timp ce tot mai multe persoane deveneau membri. În 1950, la club a venit unul dintre cei mai importanți antrenori ai săi din istorie, Ladislau Kubala. În timpul primilor ani de la venirea sa, echipa a câștigat aproape fiecare competiție în care a jucat, iar atacanții de atunci, César, Basora, și însuși Kubala sunt amintiți și astăzi.
Camp Nou În 1957, Camp Nou și-a deschis porțile pentru marele public. Este adecvat să se țină în vizor că proiectul a fost susținut personal de către însuși Generalul Franco, care a aprobat o extrem de generoasă apreciere a statului privind locația unde stadionul urma să fie construit, îngrijindu-se astfel de finanțarea acțiunii. Cu o capacitate de până la 90,000 de spectatori, Camp Nou este unul dintre cele mai mari stadioane din lume. Din păcate, la câțiva ani după inaugurare, titlurile s-au rărit, fiind în număr de doar trei în timpul anilor 1960. Dar chiar și atunci clubul nu s-a oprit din evoluție, câștigând putere economică și socială în fiecare an.
Spre deosebire de deceniul anilor 1950, când Real Madrid a fost capabil să împiedice în mod scandalos transferul starului argentinian Alfredo Di Stéfano la FC Barçelona, legenda olandeză Johan Cruyff a semnat un contract cu acest club în 1973. Stilul său electric de joc, rapid și inteligent, nu ar fi putut fi mai bine apreciat de către fani. Până și suma record de £922,300 plătită de FC Barçelona pentru semnătura sa părea nimic după înfrângerea lui Real Madrid cu 5-0 în Santiago Bernabéu (stadion) propria lor arenă și câștigarea ligii. Până în anul următor clubul avea 70,000 membri, devenind astfel unul dintre cele mai puternice din lume.
Echipa de vis a devenit președintele lui FC Barçelona în 1978, conducând clubul într-o perioadă de creștere socială și economică neprecedată.
Superstarul argentinian Diego Maradona a semnat pentru un onorariu record de la Boca Juniors. Problemele din afara sportului ale președintelui clubului au dus la transferul său la SSC Napoli. Surprinzător, echipa s-a îmbunătățit și fără starul său, odată cu revoluționarea jocului său prin tacticile de pressing aduse de antrenorul englez Terry Venables.
Zeci de titluri au fost câștigate mai departe, nu doar în domeniul fotbalistic, acordându-se astfel atenție și altor sporturi.
Între anii 1990 și 1994, Echipa de vis a lui Johan Cruyff, jucând un sistem de Fotbal total, a câștigat patru titluri de campioană a ligii consecutive și pentru prima oară în istorie Liga Campionilor UEFA (1992). 11 trofee au fost câștigate în timpul domniei lui Cruyff ca antrenor.
Sfârșitul anilor 1990 Bobby Robson a preluat conducerea clubului pentru un singur sezon în '96-'97; l-a recrutat pe Ronaldo de la PSV Eindhoven (fostul său club) și a adus o Cupă a Cupelor și o Cupă a Regelui (Copa del Rey). Interesant este că l-a adus și pe viitorul antrenor al celor de la Porto și Chelsea, José Mourinho la acest club. Mourinho îl ajuta la acea vreme pe Robson în sarcinile de antrenament și era responsabilul cu traducerile conferințelor de presă la care participa Robson. În ciuda câștigării a trei trofee în acel sezon, Robson a rămas numai un sezon, tacticile sale defensive fiind inacceptabile pentru fanii exigenți ai Barçelonei.
Chiar înainte de finalul sezonului lui Robson clubul căzuse deja în acord cu faimosul manager olandez Louis van Gaal. În ciuda pierderii lui Ronaldo la Internazionale Milano, Rivaldo s-a alăturat echipei și Barçelona a câștigat de două ori Liga Spaniolă. În ciuda marelor rezultate în campionatul intern, Barçelona nu a fost capabilă să câștige Liga Campionilor. În urma criticilor puternice aduse de fani, după trei sezoane, în 2000, van Gaal a demisionat.
Anii de tulburare a fost ales ca succesorul lui Josep Lluis Nuñez în 2000. Norocul nu i-a surâs încă de la începutul președinției sale, căpitanul Barçelonei semnând cu rivalii de-o viață Real Madrid în ziua alegerii sale. Consolarea fanilor nu era o slujbă ușoară, iar reacția noii administrații n-a făcut decât să agraveze situația. Cheltuielile nesăbuite făcute de Gaspart au dus clubul într-o criză financiară. Prezidarea lui Gaspart a fost marcată de schimbări frecvente de antrenori, fiecare dintre aceștia dorind să aducă jucători la alegerea lor la club. Multe talente au fost aduse la club în acești 3 ani, dar puține dintre acestea au primit șansa de a reuși. Absența unei victorii importante și lipsa de interes a jucătorilor a făcut presiunea socială de nesuportat, forțându-l să demisioneze în 2003. O comisie temporară a preluat conducerea până la alegerea președintelui actual Joan Laporta în același an.
Revenirea