Invazia sovietică a Poloniei din 1939 a fost o operațiune militară sovietică care a fost declanșată fără nicio declarație oficială de război la 17 septembrie 1939, în timpul primelor etape al celui de-Al Doilea Război Mondial. La șaisprezece zile de la invadarea Poloniei de către Germania Nazistă din partea de vest, Uniunea Sovietică a acționat la rândul ei din partea de est. Invazia a luat sfârșit la 6 octombrie 1939 cu împărțirea și anexarea totală a celei de-a Doua Republici Poloneze de către Germania și Uniunea Sovietică.Gross pp. 17–18
La începutul anului 1939, Uniunea Sovietică a participat la negocieri cu Regatul Unit, Franța, Polonia și România pentru a forma o alianță împotriva Germaniei Naziste. Negocierile au eșuat când Uniunea Sovietică a insistat ca Polonia și România să ofere drepturi de trece a trupelor sovietice prin teritoriul lor ca parte dintr-un acord de securitate colectivă.Watson p. 713 Eșecul acestor negocieri a determinat Uniunea Sovietică să încheie Pactul Molotov-Ribbentrop cu Germania Nazistă la 23 august; acesta a fost un pact de neagresiune care conținea un protocol secret de a împărți Europa de Nord și de Est în sferele de influență germană și sovietică.Watson p. 695–722 La o săptămână de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, forțele germane au invadat Polonia din nord, sud și vest. Forțele poloneze s-au retras în sud est unde au pregătit o mare defensivă a Capului de pod român și au așteptat sprijin și ajutor din partea britanicilor și francezilor. Armata Roșie sovietică a invadat Kresy conform protocolului secret la 17 septembrie.Kitchen p. 74 Guvernul sovietic a anunțat că intervenise pentru a-i apăra pe ucraineni și pe belaruși care locuiau în părțile estice ale Poloniei, deoarece statul polonez se prăbușise în fața atacului Germaniei Naziste și nu mai putea oferi siguranță cetățenilor săi.Degras pp. 37–45 Înfruntând un al doilea front, guvernul polonez a realizat că apărarea Capului de pod român nu mai era posibilă și a ordonat evacuarea de urgență a tuturor trupelor în România neutră.
Armata Roșie și-a atins obiectivele, depășind numeric rezistențele poloneze și capturând aproximativ 230.000 de prizonieri de război polonezi.Topolewski & Polak p. 92 Guvernul sovietic a anexat teritoriul sub controlul acestuia iar în noiembrie 1939 a făcut din 13.5 milioane de foști cetățeni polonezi aflați sub conducerea acestuia cetățeni ai Uniunii Sovietice. Uniunea Sovietică a început imediat o campanie de sovietizare a noilor zone dobândite. Aceasta a inclus alegeri organizate, rezultate pe care Uniunea Sovietică le-a folosit să-și legitimeze anexarea Poloniei estice. Sovieticii au înăbușit opozițiile prin execuții numeroase și mii de arestări.Rummel p. 130Rieber p. 30 Uniunea Sovietică a deportat sute de mii de persoane din această regiune către Siberia și alte părți îndepărtate ale Uniunii Sovietice în patru valuri de deportări între 1939 - 1941.
Forțele sovietice au ocupat Polonia până în vara anului 1941 când au fost expulzați prin invadarea armatei germane în cursul Operațiunii Barbarosa. Zona se afla sub ocupația naziștilor până când Armata Roșie a recucerit-o în vara anului 1944. Un acord la Conferința de la Ialta a permis Uniunii Sovietice să anexeze aproape toate porțiunile Celei de a Doua Republici Poloneze conform Pactului Molotov-Ribbentrop, despăgubind Republica Populară Poloneză cu jumătatea sudică a Prusiei Răsăritene și teritoriile estice ale Liniei Oder-Neisse. Uniunea Sovietică a împreunat teritoriile invadate în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană și Republica Sovietică Socialistă Belarusă.Wettig p. 47
Trecut Context istoric După sfârșitul Primului Război Mondial, granițele Europei de Est s-au schimbat radical.Fraser, Dunn, von Habsburg p. 2 Statele din regiune au văzut-o ca pe o șansă de a se înființa ca state independente și au profitat de această oportunitate. Rusia sovietică a văzut aceste teritorii ca pe provincii rusești revoltate, necesare pentru securitatea Rusiei dar nu a putut să reacționeze rapid pentru a contracara mișcările de independență.Goldstein p. 51 Succesul Revoluției Poloniei Mari a dus la înființarea unui stat polonez suveran, A Doua Republică Poloneză.Davies (2002) pp. 279–290 Conferința de Pace de la Paris nu a stabilit o hotărâre definitivă cu privire la granițele dintre Polonia și Rusia Sovietică, și nici nu a fost discutată problema în Tratatul de la Versailles.Kutrzeba p. 512 Conferința de Pace a promulgat o frontieră provizorie în decembrie 1919, linia Curzon, ca o încercare de a defini teritoriile care au avut o majoritate etnică poloneză, dar participanții nu s-au simțit capabili de a face o apreciere definitivă asupra cererilor concurente.House & Seymour p. 84
Ca urmare a Conferinței de Pace de la Paris, au fost diminuate ambițiile teritoriale ale părților din regiune. Józef Piłsudski a încercat să extindă granițele poloneze cât mai mult către est ca o încercare de a crea o federație poloneză pentru a contrabalansa orice intenții potențiale de imperialism din partea Rusia sau Germania.Roshwald p. 37 În același timp, bolșevicii au început să câștige în războiul civil rus și a început să avanseze spre vest către teritoriile disputate cu intenția de a ajuta alte mișcări comuniste din Europa Occidentală.Davies (1972) p. 29 Încăierările de la graniță din 1919 a dus treptat la izbucnirea Războiului polono-sovietic în 1920.Davies (2002) p. 22, 504 În urma victoriei polonezilor în Bătălia de la Varșovia, sovieticii au cerut pacea iar războiul s-a încheiat cu un armistițiu, în octombrie 1920.Kutrzeba pp. 524, 528 Părțile au semnat tratatul de pace oficial, Pacea de la Riga, la 18 martie 1921, împărțind teritoriile disputate între Polonia și Rusia Sovietică.Davies (2002) p. 376 În cadrul unei acțiuni care a stabilit în mare măsură frontieră sovieto-poloneză în perioada interbelică, sovieticii au oferit delegației poloneze concesiuni teritoriale în zonele de graniță contestate, foarte asemănătoare cu granița dintre Imperiul Rus și Uniunea statală polono-lituaniană, înainte de prima împărțire din 1772.Davies (2002) p. 504 În urma acordului de pace, liderii sovietici au abandonat în mare măsură cauza revoluției internaționale și nu au reveni la acest concept vreme 20 de ani.Davies (1972) p. xi
Tratatul de negocieri
thumb|right|Împărțirile planificate și cele reale asupra Poloniei, conform Pactului Molotov-Ribbentrop |alt=Hartă care prezintă împărțirile planificate și cele reale asupra Poloniei conform Pactului Molotov-Ribbentrop La mijlocul lunii martie, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Franța au început să negocieze sugestiile și planurile concepute cu privire la un potențial acord din punct de vedere politic și militar de a contracara potențială agresiune germană.Watson p. 698Gronowicz p. 51 Polonia nu a participat la discuții, interpretând că orice aliniere cu Rusia Sovietică va duce la o gravă reacție germană.Neilson p. 275 Discuțiile tripartite s-au axat pe potențialele garanții asupra țărilor europene estice și centrale dacă o agresiune din partea Germaniei va izbucni.Carley 303–341 Sovieticii nu au avut încredere în englezi și francezi pentru a onora acordul securității colective, deoarece ei nu au reușit să acționeze împotriva fasciștilor în timpul Războiului Civil Spaniol sau să protejeze Cehoslovacia de obiectivele expansioniste ale Germaniei Naziste. De asemenea, Uniunea Sovietică a suspectat că Marea Britanie și Franța nu se vor implica într-un potențial conflict germano-sovietic.Kenéz pp. 129-131 Ca urmare, sovieticii au căutat să încheie o alianță temeinică și sigură, ce le-ar putea asigura un sprijin garantat împotriva unui atac asupra teritoriului lor.Watson p. 695 Uniunea Sovietică a cerut cu insistare o sferă de influență ce se întindea din Finlanda până în România, pentru a fi folosită ca o zonă tampon, și sprijin militar în cazul în care o altă țară ar fi atacat Uniunea Sovietică sau o țară în cadrul sferei sale de influență.Shaw p. 119Neilson p. 298 De asemenea, Uniunea Sovietică a insistat asupra dreptului de a introduce aceste țări în sfera sa de influență dacă securitate acesteia era amenințată.Watson p. 708 Când discuțiile militare au fost dezbătute la mijlocul lunii august, negocierile au stagnat rapid asupra subiectului de trecere a trupelor sovietice prin Polonia, dacă germanii urmau să atace, iar părțile au așteptat în timp ce oficialii britanici și francezi au făcut presiuni asupra oficialilor polonezi să accepte acești termeni.Shirer p. 536 Cu toate acestea, oficialii polonezi au refuzat să permită trupelor sovietice să pătrundă pe teritoriul polonez, deoarece credeau că odată ce Armata Roșie va intrat pe teritoriul lor, nu vor mai pleca niciodată.Shirer p. 537 Sovieticii au propus ca dorințele Poloniei să fie ignorate și că acordurile tripartite fie încheiate în ciuda obiecțiilor sale.Neilson p. 315 Britanicii a refuzat să facă acest lucru, deoarece ei credeau că o astfel de mișcare ar împinge Polonia să stabilească relații bilaterale mai puternice cu Germania.Neilson p. 311
Între timp, oficialii germani le-au propus confidențial diplomaților sovietici că le pot oferi condiții pentru un acord politic mai bune decât cu britanicii și francezii.Roberts p. 66-73 Uniunea Sovietică a început discuții cu Germania nazistă în ceea ce privește stabilirea unui acord economic iar în același timp negociind cu cei ale grupului tripartit. Spre sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august 1939, oficialii sovietici și germani au convenit asupra majorității detaliilor pentru un acord economic planificat, și în mod specific pentru un potențial acord politic.Shirer p. 503 La 19 august 1939, oficialii germani și sovietici au încheiat în 1939 Acordul comercial germano-sovietic, un acord economic prin care Uniunea Sovietică oferea materii prime în schimbul armelor, tehnologiei militare și mașini civile. După două zile, Uniunea Sovietică a suspendat discuțiile militare tripartite.Shirer p. 525 La 24 august, Uniunea Sovietică și Germania au semnat acordul politice și militare care au însoțit de acordul comercial, Pactul Molotov-Ribbentrop. Pactul a fost un acord comun de neagresiune care conținea protocoale secrete de împărțirea statelor din Europa de Nord și de Est în sfere de influență germană și sovietică. Sfera de influență sovietică cuprindea inițial Letonia, Estonia și Finlanda. Germania și Uniunea Sovietică vor împărți Polonia, zonele de la est de râurile Pisa, Narev, Vistula, și Sanna vor intra în componența Uniunii Sovietice. Pactul le-a oferit sovieticilor un spațiu în plus de apărarea în vest, prezentând o oportunitate să recâștige teritoriile cedate în Pacea de la Riga și să unească popoarele belarus și ucrainean din est și vest sub guvernul sovietic.Dunnigan p. 132Snyder p. 77
A doua zi după ce germanii și sovieticii au semnat pactul, delegațiile de negocieri militare ale britanicilor și francezilor au solicitat o întrunire de urgență cu negociatorul militar sovietic Kliment Voroșilov.Shirer p. 541–2 La 25 august, Voroshilov le-a spus „Având în vedere că situația politică s-a schimbat, nici un scop util poate fi de folos în continuarea conversației.” În aceeași zi, Marea Britanie și Polonia au semnat Pactul de asistență reciprocă anglo-polonez.Osmańczyk-Mango p. 231 În acest acord, Marea Britanie s-a angajat să apărarea Polonia, garantând să mențină independența poloneză.
Invadarea Germaniei în Polonia