Botezul este un ritual care - în creștinism - din perioada Noului Testament și în aproape toate confesiunile creștine reprezintă modalitatea de intrare vizibilă în comunitatea creștină. În Biserica Catolică, în Biserica Ortodoxă și în Bisericile Vechi Orientale botezul este una din cele șapte taine (sacramente).
Etimologia thumb|Una din primele reprezentări ale botezului în arta creștină, Catacomba lui Calixtus din Roma (sec. al III-lea) Cuvântul grec folosit în Noul Testament pentru botez este baptízein (βαπτίζειν) iar acesta înseamnă atât a cufunda, cât și a scufunda. Pentru folosirea termenului cu acest sens în literatura greacă există nenumărate dovezi începând cu Platon (secolul 4 î. Hr.). În Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament, termenul baptízein (βαπτίζειν) apare doar de 4 ori. O singură dată IV Regi 5,14 se referă la scufundarea unui om în apă pentru o curățire rituală.
Iosif Flaviu întrebuințează termenul baptismós (βαπτισμός) - Botez - în cadrul relatării sale despre Ioan Botezătorul Iosif Flaviu: Jüdischen Altertümern, Kapitel XVIII, Rândul 117.
Cuvântul botez a fost puternic impregnat de tradiția creștină și de aceea este aproape permanent echivalat cu expresia botez creștin. Deoarece există și în alte religii ritualuri purificatoare cu apă trebuie ca termenul botez să poată fi folosit doar cu prudență deosebită pentru curățirile sau spălările rituale cu apă din exteriorul creștinismului.Carl-Martin Edsman: Artikel Taufe (Religionsgeschichte), in: Religion in Geschichte und Gegenwart (RGG), Bd. VI, Tübingen 1962, S. 626f
Forme precreștine
Autorii Noului Testament pleacă de la supoziția că botezul este un fenomen cunoscut. Punctele de plecare ale practicii nou-testamentare sunt: Vechiul Testament Naaman, căpetenia oștirii regelui Siriei care era bolnav de lepră, s-a cufundat de șapte ori în apele Iordanului, împlinind porunca proorocului Elisei pentru a-și vindeca boala și a recâștiga curăția trupească. (IV Regi 5, 1-16).
Și proorocul David, autorul psalmilor, amintește atât de o curățire interioară de păcate prin stropirea cu isop, cât și de o spălare a trupului care au ca efect direct, după cum lasă să se înțeleagă versetul 8 al psalmului 50, iertarea efectivă a păcatelor.
Iudaism Comunitatea din QumranQumran-Texte (1QS 3,6-8, 1QS 4,21f, 4Q 414, compară cu Klaus Berger Qumran und Jesus, Quell-Verlag Stuttgart 1993, ISBN 3-7918-1929-1, S. 73–76) nu a fost singura comunitate iudaică care a prezentat similitudini practice față de botezul creștin în privința pocăinței, a curăției exterioare, a purificării interioare și a îndemnului spre înnoirea vieții. Și esenieni au cunoscut rituri asemănătoare. Spălările rituale au fost făcute în numele lui Dumnezeu și aveau loc în mod regulat, din câte se poate presupune astăzi, erau chiar zilniceJosephus, Flavius: Geschichte des Jüdischen Krieges(Războaiele iudaice), II, 8 Riturile botezului din comunitățile iudaice a putut fi efectuat de oricine și nu necesita o mărturisire publică. Totuși, prima dintre aceste spălări rituale reprezenta includerea oficială a unui novice în comunitatea respectivă.comp. Așanumitele reguli sectare modelate de o puternică influență gnostică din Qumran (1QS 2,25 - 3,12)
În Talmud este prescrisă obligativitatea unei spălări rituale mikweh pentru refacerea curăției rituale.Deosebiri și asemănări între mikwe și botez Iar începând cu a doua jumătate a primului secol creștin există dovezi despre un așa-numit botez al prozeliților.
Deosebirile botezului creștin față de practica iudaică constau, în primul rând, în unicitatea efectuării botezului, cât și în mărturisirea de credință publică față de Iisus Hristos. În afară de aceasta, în spălarea rituală iudaică lipsește persoana consacrată care efectuează spălarea. Deoarece Josephus Flavius folosește termenul βαπτισμός doar pentru botezul lui Ioan și nu pentru spălările rituale efectuate de sectele amintite de el se poate deduce că chiar din acea perioadă s-a văzut o deosebire esențială între aceste rituri.
Botezul în Noul Testament
Botezul lui Ioan Primul botez, care este menționat în Noul Testament, este botezul lui Ioan. Ioan a primit titlul de Botezătorul din pricină că boteza lumea. Botezul efectuat de Ioan avea loc în apa Iordanului și presupunea o mărturisire a păcatelor și o pocăință interioară având ca scop iertarea păcatelor. (; ; )
Iisus s-a botezat de către Ioan, după cum mărturisesc evangheliile. Chiar și unii dintre ucenicii lui de mai târziu au fost botezați de către Ioan care i-a făcut atenți asupra mielului lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii. În perioada următoare au botezat, după cum relatează Evanghelia după Ioan () atât Ioan, cât și o parte din ucenicii lui Iisus.
În Faptele Apostolilor () ni se relatează că Pavel din Tars întâlnește în Efes pe ucenicii lui Ioan Botezătorul. După ce aceștia i-au relatat despre botezul săvârșit de ei în numele lui Ioan, Pavel le explică că Ioan a botezat cu un botez al pocăinței și că a arătat tuturora să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Iar acei ucenici ai lui Ioan s-au botezat în numele Domnului Iisus.
Botezul în comunitatea primară din Ierusalim Evanghelia Sfântului Matei se termină cu porunca de a propovădui și răspândi credința creștină în toată lumea. Încununarea acestei activități fiind botezul în numele Sfintei Treimi:
"Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin. Evanghelia Sfântului Matei 28,18-20
Formula după care trebuie efectuat botezul apare doar în acest citat al Noului Testament. În pofida numeroaselor convertiri relatate de Faptele Apostolilor sau de scrisorile pauline această formulare nu mai este menționată. Acolo unde actul botezului este descris mai amănunțit apare doar menționarea că el este săvârșit "în numele lui Iisus Hristos" (FAp 2,38 8,16 10,48 19,5 Rom 6,3 Gal. 3,27).
Sfântul Petru cheamă oamenii la botez chiar în prima lui predică rostită în ziua cincizecimii: el le făgăduiește darul Sfântului Duh acelora care se vor pocăi și se vor boteza spre iertarea păcatelor:
"Iar Petru a zis către ei: Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduința și copiilor voștri și tuturor celor de departe, pe oricâți îi va chema Domnul Dumnezeul nostru." (FAp 2, 38-39).
Filip l-a propovăduit pe Iisus Hristos și cei care au crezut s-au lăsat botezați. (FAp 8,12). Faptele Apostolilor ne relatează că marele dregător al Candachiei, regina Etiopiei a fost întrebat despre despre înțelegerea corectă a scripturilor, iar după ce îi este propovăduită Evanghelia despre Iisus Hristos este botezat de către Filip. (Fa 8,27-39).
În Epistola către Romani, Sfântul Pavel ne prezintă botezul ca fiind îngropare și înnoire a vieții. Botezul este în învățătura lui o retrăire a îngropării și învierii lui Hristos. În această relatare se găsește și o dovadă clară a ritualului inițial al botezului săvârșit prin scufundare. (Romani 6).
Botezul este strâns legat de harul Sfântului Duh. Ioan Botezătorul l-a indicat pe Iisus Hristos ca fiind cel care botează cu Duhul Sfânt și cu foc: Evanghelia Sfântului Matei 3,11. Sfântul Apostol Petru a propovăduit primirea Sfântului Duh ca urmare a botezului. (FAp 2,38-39). Iar pogorârea Sfântului Duh peste Cornelius și a altor neiudei i-a convins pe creștinii proveniți dintre iudei că și neiudeii pot fi botezați, căci Sfântul Duh se va revărsa și asupra lor. ( FAp. 10,45)
Sensul botezului Conform învățăturii Sf. Pavel, cel care vine spre botez este făcut părtaș - prin taina botezului - morții și învierii lui Hristos. În mod simbolic, apa botezului omoară și învie simultan. Cel botezat se face părtaș învierii lui Hristos (Romani 6) și devine o parte a trupului universal al lui Hristos (1 Cor 12,13). Botezul este simbolul împăcării dintre Dumnezeu și oameni realizată prin moartea pe cruce și prin învierea lui Iisus Hristos. Cum moartea și învierea lui Hristos s-au petrecut doar o singură dată pentru mântuirea lumii, așa și botezul are loc doar o singură dată spre mântuirea celui ce vine la botez și nu necesită repetare. Credința este, de asemenea, necesară pentru dobândirea mântuirii. Aceasta, ca dar al Sfântului Duh, îl arată pe cel botezat ca parte a Bisericii, conducându-l spre libertatea Fiului lui Dumnezeu.
Dezvoltarea istorică Biserica veche
Cine s-a botezat în primele decenii de existență ale creștinismului a făcut aceasta cu credința ca a doua venire a lui Hristos va avea loc imediat. Prin botez cel botezat era scos de din contextul păgân și înglobat lui Iisus Hristos lucru exprimat prin formula εις χριστον ιησουν („în Hristos Iisus“). Și era pecetluit de Hristos prin Duhul Sfânt (Efeseni 4,30) și integrat trupului acestuia (1 Cor 12, 12-14). Foarte des se botezau toți membrii unei familii, inclusiv slugile și sclavii.
Legată de botez a fost întotdeauna și mărturisirea credinței care în forma ei cea mai veche este amintită în epistola către Romani: κύριος Ιἠσοῦς – Kyrios Iisus - Iisus [este] Domnul.(Romani 10,9).
Părinții apostolici au considerat botezul drept poarta de intrare în religia creștină.Erich Dinkler: Taufe II Im Urchristentum in: RGG3 Band 6, Sp. 636. Iustin Martirul și Filozoful definește botezul ca fiind o circumcizie spirituală și o purificare morală: "Sufletul este cel care trebuie botezat, renunțând la mânie, la lăcomie, la invidie și la ură, și atunci trupul va deveni pur"Justin Martirul, Dialogul cu Trifon, editie critica de Philippe Bobichon: Dialogue avec Tryphon, édition critique. Vol. I: Introduction, Texte grec, Traduction, Fribourg, 2003, 14, 2 Pe când relatările biblice fac referință doar la un botez în numele lui Iisus Hristos, Biserica primară a aplicat consecvent dispoziția dată de Mântuitorul Hristos (Mt. 28,19) și a botezat "în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh".Didahia celor 12 Apostoli
În primele veacuri creștine botezul a avut loc doar în noaptea Paștilor pentru a evidenția clar legătura dintre el și moartea și învierea lui Hristos. În creștinismul vechi actul botezului avea loc prin imersia completă a celui botezat în apă. Până în secolul al XII-lea aceasta a fost și forma standard de botez practicată inclusiv în biserica romano-catolică. În caz de necesitate, s-a acceptat, încă din secolul al doilea, botezul prin stropire. El putea fi efectuat în această formă în situații în care afundarea completă în apa botezului nu era posibilă.(De ex. în caz de boală, în vremea persecuțiilor, în cazul morții inevitabile).
Primele menționări documentare ale botezului copiilor se găsesc în regula canonică Baptismus infantium a Sfântului Ipolit. Acceptul acestei practici a fost destul de controversat. Unul dintre cei mai profilați autori care a combătut această practică a fost Tertulian. ait quidem dominos, Nolite illos prohibere ad me venire: veniant ergo, dum adolescunt, dum discunt, dum quo veniant docentur: fiant Christiani cum Christum nosse potuerint. quid festinat innocens aetas ad remissionem peccatorum? Tertulian De Baptismo 18 La începutul secolului al 3-lea Ciprian al Cartaginei și Tertulian erau de părere că prin botez se restaurează asemănarea cu Dumnezeu a omului care fusese distrusă de păcatul strămoșesc. Cu toate că din punct de vedere teoretic ar fi fost de ajuns - la fel ca în cazul apostolilor despre care Biblia nu relatează că ar fi fost botezați de Hristos - credința în Iisus Hristos, totuși - datorită poruncii botezării neamurilor dată de Iisus Hristos - botezul este obligatoriu pentru toți credincioșii.Tertullian, De Baptismo13