Compania PUROLITE este principalul producător mondial de rășini schimbătoare de ioni, care sunt utilizate în aproape toate industriile: de la industria farmaceutică, alimentară, nucleară și fosilă până la industria petrochimică, de minerit dar și purificarea și dedurizarea apei. Fiind înființată în 1981 și având sediul central în Philadelphia (SUA).

Purolite este o companie din industria chimică din Statele Unite ale Americii. Compania a avut de mai multe ori probleme legate de poluare. În Philadelphia, Statele Unite, Agenția de Protecția Mediului din a constatat că emisiile de gaze ale companiei distrug stratul de ozonRasinile toxice Purolite, "aer pur" pentru plamanii romanilor, 31 oct 2005, adevarul.ro, accesat la 6 noiembrie 2010. Pentru a rezolva problema, Purolite a plătit, în august 2000, daune de 400.000 de dolari și a fost obligată să renunțe la echipamentele care poluează mediul.

În Marea Britanie, autoritățile au declarat că substanțele de la Purolite contaminează solul și pânza freatică, unele emisii poluante depășind de 5.000 de ori limitele admisePurolite Victoria, un poluator "cu mâinile curate", 11 iun 2008, adevarul.ro, accesat la 6 noiembrie 2010.

Purolite în România Compania este prezentă și în România, unde a construit în 1995 o fabrică producătoare de rășini schimbătoare de ioni în orașul Victoria. Fabrica Purolite din România a fost creată ca urmare a relocării activității unei fabrici din Marea Britanie. Ca urmare a activității fabricii, în iulie 2008, noaptea și spre dimineață, în oraș se simțea un miros puternic de pește stricat.

Note

Legături externe www.purolite.com - Site web oficial

Categorie:Companii din industria chimică Categorie:Companii din Statele Unite ale Americii Categorie:Companii din Victoria