thumb|225px|Egiptul antic în secolul al XV-lea î.Hr., în momentul Exodului și cucerirea Canaanului așa cum este descris în Cartea lui Iosua în funcție de cronologia biblică. Așa cum indică harta, Canaanul era ocupat de Egipt în acel moment, un fapt pe care Biblia nu-l menționează. Biblia dezgropată este o carte de Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman care prezintă noul consens al istoricilor și arheologilor asupra validității istorice a Bibliei ebraice. Punctul lor de vedere este că istoricii nu mai pornesc de la premiza că Biblia ar fi corectă din punct de vedere istoric, deoarece noile descoperiri arheologice nu mai pot susține această ipoteză. Istoricii și-au însușit în cele din urmă punctele de vedere care deveniseră de mult consensuale în studiul critico-istoric al Bibliei, adică studiul științific și nu teologic al Scripturii. Autorii cărții trasează problema validității istorice a Bibliei ebraice pornind de la punctele de vedere ale Epocii Luminilor, care negau posibilitatea minunilor și care au înghesuit ca atare dezbaterea despre adevărul Bibliei în colțul cercetărilor arheologice.
Concluzia autorilor este că istoria deuteronomistă, cu care a început monoteismul iudaic, a fost o mișcare de reformă a politeismului din Iuda și Israel inițiată sub domnia regelui iudeu Iozia. Scopul acestei campanii de propagandă religioasă era eliberarea de sub jugul suzeranității egiptene și anexarea teritoriului israelian (pe atunci ocupat de asirieni) la Iuda. Ca atare, regele Iozia era prezentat drept Mesia, adică eliberatorul poporului evreu. Din păcate, Iozia a fost ucis la ordinul faraonului Necho și nu a mai putut îndeplini acest rol istoric. Textele Bibliei ebraice au fost rescrise pentru a mușamaliza această înfrângere. Reforma monoteistă și istoria deuteronomistă au conferit identitate națională poporului evreu după reîntoarcerea din exilul babilonian și au constituit baza pentru crearea a două noi mari religii: creștinismul și islamul.
Citate
Despre originalitatea cărții
Pentru istorici cartea nu prezintă noutăți absolute:
Recepție Biblia dezgropată a fost bine primită de cercetătorii biblici și de către arheologi. Baruch Halpern, profesor de studii iudaice la Pennsylvania State University și conducător al excavațiilor de la Megiddo de-a lungul mai multor ani, i-a lăudat pe autori drept „cea mai curajoasă și mai stimulativă sinteză de Biblie și arheologie din ultimii cincizeci de ani”, iar cercetătorul biblic Jonathan Kirsch, scriind în Los Angeles Times, a denumit cartea drept „o evaluare brutal de cinstită asupra a ceea ce arheologia ne poate spune și nu ne poate spune despre corectitudinea istorică a Bibliei”, carte care îmbrățișează spiritul arheologiei moderne prin a aborda Biblia „drept artefact de studiat și de evaluat mai degrabă decât o lucrare inspirată divin care ar trebui îmbrățișată drept credință adevărată”. Phyllis Trible, profesor de studii of biblice la Wake Forest University, a conchis într-o trecere în revistă din The New York Times prin a sublinia importanța înțelegerii adevărului despre trecutul biblic:
Cartea a devenit un bestseller în domeniul ei. În februarie 2009, Amazon.com o lista drept a VIII-a cea mai populară carte în domeniile teologiei creștine a Vechiului Testament și al arheologiei creștinismului, fiind de asemenea a XXII-a cea mai populară carte de istorie a Israelului.Ranking, Amazon.com, as of 28 February 2009. În 2006, popularitatea cărții a condus la un documentar în patru părți despre carte, care a fost difuzat ulterior pe The History Channel.Cf.
O trecere în revistă de colegul arheolog William G. Dever publicată în Biblical Archaeology Review și ulterior în Bulletin of the American Schools of Oriental Research, a rezultat într-un schimb aprins de idei între Dever și Finkelstein. Trecerea în revistă a lui Dever observa că această carte are multe aspecte puternice, în principal potențialul arheologiei de a rescrie istoria „Israelului antic”, dar a deplâns faptul că autorii au înțeles greșit punctele sale de vedere și a conchis că Finkelstein este „idiosincratic și dogmatic”; reacția lui Finkelstein a fost de a-l numi pe Dever „parazit academic gelos”, iar dezbaterea a degenerat rapid după aceea.Shanks, Hershel. "In This Corner: William Dever and Israel Finkelstein Debate the Early History of Israel", Biblical Archaeology Review, Nov/Dec 2004.
Note
Categorie:Istoria evreilor Categorie:Arheologie Categorie:Istoria Israelului Categorie:Vechiul Testament