Mașina timpului (titlu original: The Time Machine) este un roman științifico-fantastic scris de H. G. Wells, publicat prima dată în 1895 și adaptată în cel puțin două filme omonime, două versiuni de televiziune și o serie de BD-uri. Indirect, a inspirat multe alte opere de ficțiune. Această narațiune de 32.000 de cuvinte (în original) este creditată pentru popularizarea conceputului de călătorie în timp, folosind un vehicul controlat. Termenul "mașina timpului", creat de Wells, este folosit la ora actuală pe scară largă pentru a numi un asemenea vehicul. Wells a introdus și un prim exemplu literar de "Pământ muribund".

Istoria Wells a mai luat în calcul călătoria în timp într-o lucrare mai veche (și mai puțin cunoscută), The Chronic Argonauts. A vrut să folosească o parte din materialul său într-o serie de articole pentru Pall Mall Gazette, până când editorul l-a rugat să scrie un roman pe această temă; Wells a acceptat imediat. Narațiunea a fost inițial serializată în numerele din ianuarie și mai ale revistei lui William Ernest Henley New Review. Prima ediție a cărții (posibil preluată dintr-un manuscris diferit) a fost publicată la New York de Henry Holt and Company pe 7 mai 1895; ediția engleză a fost publicată de Heinemann pe 29 mai, Wells primind 100£. Textele celor două ediții sunt complet diferite, fiind menționate ca "textul Holt" și "textul Heinemann". Aproape toate edițiile moderne urmează textul Heinemann.

Narațiunea reflectă vederile politice socialiste ale lui Wells și problemele revoluției industriale, fiind influențată de teoriile lui Ray Lankester despre degenerarea socială. Alte opere science fiction din acea perioadă, inclusiv Looking Backward a lui Edward Bellamy și filmul de mai târziu Metropolis privesc teme similare.

Intriga miniatura|Prima pagină din Mașina Timpului de Heinemann Protagonistul cărții este un inventator englez care trăiește în Richmond, Surrey, identificat simplu de narator ca fiind călătorul în timp. Naratorul povestește prelegerile ținute de călător musafirilor pe care îi are săptămânal la masă, conform cărora timpul este a patra dimensiune, prin care se poate călători cu ajutorul unei mașini. El dezvăluie că a construit o mașină capabilă să transporte o singură persoană și revine săptămâna următoare cu o poveste incredibilă, devenind noul narator:

Călătorul în timp testează dispozitivul cu o călătorie care îl poartă în anul 802.701 e.n., unde întâlnește o mică societate elegantă de androgini asemănători copiilor, eloii. Ei trăiesc în mici comunități aflate în clădiri futuriste, care se deteriorează, fără a lucra nimic și având o dietă fructivoră. Eforturile lui de a discuta cu ei sunt stânjenite de lipsa lor de curiozitate și disciplină, ceea ce îl duce la concluzia că sunt o pașnică societate comunistă, rezultatul cuceririi naturii cu ajutorul tehnologiei, lucru care a dus la o adaptare evolutivă în care forța și inteligența nu mai sunt avantaje pentru supraviețuire.

Revenind la locul sosirii, călătorul descoperă că mașina lipsește, descoperind că a fost dusă de un grup într-o structură cu uși grele, încuiate pe dinăuntru. Noaptea, de el se apropie amenințătorii morloci, creaturi palide asemănătoare maimuțelor care trăiesc în adâncurile întunecate, unde se află mașina lui și o întreagă industrie care face posibil paradisul de la suprafață. El își schimnă teoria, speculând că din rasa umană au evoluat două specii: conducătorii cu mult timp liber au devenit ineficienții eloi, în timp ce clasa muncitoare s-a transformat în brutalii morloci care se tem de lumină. Deducând că morlocii au luat mașina timpului, el le explorează tunelurile, aflând astfel că ei se hrănesc cu eloi. Noua analiză revizuită a călătorului este aceea că nu are de-a face cu o relație stăpân-servitor, ci cu una fermier-animale de consum, ambele specii neavând de înfruntat vreun pericol real. Ambele au pierdut inteligența și caracterul pe care l-a avut omul în vârful evoluției sale.

Între timp, o salvează pe Weena, o femeie eloi care se îneca, ignorată de semenii ei, iar între cei doi se înfiripă o relație inocentă de afecțiune care durează câteva zile. El o duce pe Weena într-o expediție către o structură îndepărtată care se dovedește a fi ruina unui muzeu, unde găsește o rezervă proaspătă de chibrituri, construindu-și o armă pe care să o folosească împotriva morlocilor, pe care va trebui să îi înfrunte pentru a-și recupera mașina. El plănuiește să o ia pe Weena înapoi în timpul său, dar lunga și obositoarea călătorie înapoi la casa Weenei îi epuizează. Când sunt atacați de morloci, Weena leșină. Călătorul scapă doar când un foc mic lăsat în urmă pentru a distrage morlocii se transformă într-un incendiu în pădure. Weena dispare în incendiu, iar morlocii sunt uciși.

Morlocii folosesc mașina timpului pe post de momeală pentru a-l prinde pe călător, fără a ști că acesta o va folosi pentru a scăpa. El călătorește în viitor, la aproape 30 de milioane de ani de timpul său, unde vede ultimele ființe ale unui Pământ muribund, creaturi roșii asemănătoare crabilor care abia se târăsc pe plaja sângerie a unei lumi acoperite de o vegetație simplă. Continuând să facă mici salturi în timp, el asistă la încetinirea mișcării de rotație a Pământului, micșorarea Soarelui și înghețarea lumii pe măsură ce ultimele creaturi degenerate mor.

Copleșit, revine în laborator la doar trei ore după ce a plecat. Întrerupând masa, el aduce ca dovadă auditoriului incredul două flori stranii pe care Weena i le-a pus în buzunar. Naratorul original preia povestea și relatează că a revenit a doua zi în casa călătorului temporal, găsindu-l pregătit pentru o nouă călătorie. Călătorul promite să revină într-o jumătate de oră, dar trei ani mai târziu, naratorul încă se întreabă ce s-o fi întâmplat cu el.

Text eliminat Din carte lipsește o secțiune a celui de-al 11-lea capitol al serialului publicat în New Review (mai 1895). Ea fusese scrisă la sugestia editorului lui Wells, William Ernest Henley, care a vrut ca Wells să "îi facă pe plac editorului" lungind textul, printre altele, cu ilustrarea "ultimei degenerări" a omului. "A fost o luptă" - își amintea ulterior Wells - "între scriitor și W. E. Henley, care voia, cum zicea el, să pună un pic de 'scriitură' în poveste. Dar scriitorul nu a vrut așa ceva, a eliminat interpolările lui Henley și a scris textul cum a vrut." John R. Hammond, H. G. Wells's The Time Machine: A Reference Guide (Greenwood Publishing Group, 2004), pg. 50. Acest pasaj al narațiunii a fost publicat în altă parte ca The Grey Man. Textul eliminat a fost publicat și de Forrest J. Ackerman într-un număr al ediției americane din Perry Rhodan.

Textul povestește un incident petrecut imediat după ce călătorul scapă de morloci. El ajunge în viitorul îndepărtat al unui Pământ de nerecunoscut, populat de ierbivore blănoase țopăitoare. Doborând una cu o piatră și examinând-o, își dă seama că este, probabil, descendentă a oamenilor/eloilor/morlocilor. Când de el se apropie o artropodă gigantică asemănătoare unui miriapod, călătorul se refugiază în ziua următoare, descoperind că acea creatură a mâncat micul umanoid.

Wells a renunțat și la o ciornă în care, la sfârșitul romanului, călătorul vizita epoca puritanismului, fiind atacat de un preot puritanist și de cavalerii lui Cromwell, lucru care îi permitea naratorului să speculeze că originea eloilor/morlocilor ar fi în diviziunea veche a poporului englez în puritaniști și cavaleri. (vezi: Nation & novel: the English novel from its origins to the present day, de Patrick Parrinder, pagina 293)

Studii

Comentarii savante semnificative legate de Mașina timpului au început din primii ani ai deceniului al șaselea, fiind incluse inițial în diverse studii despre operele timpurii ale lui Wells (cum ar fi cel al lui Bernard Bergonzi, The Early H.G. Wells: A Study of the Scientific Romances) și despre utopii/distopii în science fiction (cum ar fi cel al lui Mark R. Hillegas The Future as Nightmare: H.G. Wells and the Anti-Utopians). O operă critică mai importantă a fost realizată în anii '70, incluzând urmărirea istoriei complexe a publicării textului, ciornele și fragmentele nepublicate. O adevărată renaștere a survenit în apropierea centenarului romanului din 1995, un rezultat notabil fiind conferința din acel an și antologia de texte academice colectate în H.G. Wells’s Perennial Time Machine: Selected Essays from the Centenary Conference, "The Time Machine: Past, Present, and Future" (University of Georgia Press, 2001). Această publicație a permis mai apoi dezvoltarea unui ghid de studiu (destinat academicienilor masteranzi sau doctoranzi), H.G. Wells's The Time Machine: A Reference Guide (Praeger, 2004). Jurnalul The Wellsian a publicat circa douăzeci de articole despre Mașina timpului, iar noul jurnal american dedicat lui H.G. Wells, The Undying Fire, a publicat trei de la lansarea sa din 2002.

Traduceri în limba română 1962 - Mașina timpului, în Opere alese, volumul I: Mașina timpului, ed. Tineretului, Colecția SF, traducere Mihu Dragomir și C. Vonghizas, 462 pag. 1997 - Mașina timpului. Războiul lumilor, ed. Litera, 304 pag., ISBN 9975-74-056-1 2012 - Mașina timpului, ed. Nemira, colecția "Nautilus", traducere Mihu Dragomir și C: Vonghizas, 504 pag., ISBN 978-606-579-411-5 2017 - Mașina timpului - un microroman și cinci povestiri, ed. Eagle, colecția Opere Alese, traducere Mircea Opriță, 218 pag., ISBN 978-606-8315-92-8

Adaptări pentru teatru, marele și micul ecran Prima adaptare Prima adaptare vizuală a cărții a constituit-o o transmisiune live de la Alexandra Palace, realizată de BBC pe 25 ianuarie 1949, cu Russell Napier în rolul călătorului temporal și Mary Donn în rolul Weena. Nu există înregistrări ale aceste transmisii; singurele mărturii sunt reprezentate de scenariul și de câteva fotografii în alb și negru. Lectura scenariului sugerează că adaptarea a rămas fidelă cărții.

Transmisiunile radiofonice Escape Antologia radiofonică a CBS, Escape, a adaptat de două ori Mașina timpului, în 1948 (cu Jeff Corey) și în 1950 (cu John Dehner). În ambele episoade s-a folosit scenariul lui Irving Ravetch. Călătorul temporal se numea Dudley și era însoțit în călătoria către anul 100.080 de către scepticul săi prieten, Fowler.

Filmul din 1960

George Pal (care a realizat și faimoasa versiune "modernizată" din 1953 din The War of the Worlds) a filmat The Time Machine în 1960. În rolul principal se afla Rod Taylor (Păsările), alături de care mai jucau Yvette Mimieux (Weena), Alan Young (David Filby, prietenul său apropiat - și, în 1917 și 1966, fiul său James Filby), Sebastian Cabot (Dr. Hillyer), Whit Bissell (Walter Kemp) și Doris Lloyd (D-na Watchett, menajera). Călătorul temporal este numit George. Pe gravura de pe mașina construită de el scrie 'Fabricată de H. George Wells', lucru vizibil și ușor de citit oridecâteori panoul care indică data apare în film. Locația nu este detaliată mai exact decât sudul Angliei, dar se află lângă o cotitură bruscă a râului Tamisa, așa încât pare a fi tot Richmond, Surrey.