Prințul Louis de Orléans (Louis Charles Philippe Raphaël d'Orléans; 25 octombrie 1814 – 26 iunie 1896) a fost al doilea fiu al viitorului rege Ludovic-Filip al Franței și a soției lui, Maria Amalia a celor Două Sicilii. În timpul domniei tatălui său din 1830 până în 1848 avea titlul de Prințul Louis, Duce de Nemours.
Biografie Copilărie
S-a născut la Palais Royal din Paris. La vârsta de 12 ani a fost numit colonel al regimentului 1 de cavalerie iar în 1830 a fost făcut cavaler al Ordinului Sfântului Spirit de către regele Carol al X-lea.
La începutul anului 1825, numele său era menționat ca posibil candidat pentru tronul Greciei iar în februarie 1831 a fost nominalizat rege al Belgiei însă considerațiile internaționale l-au descurajat pe Ludovic Filip să accepte onoarea pentru fiul său, care a acompaniat armata franceză și a intrat în Belgia pentru a susține noul regat în separarea sa de Regatul Unit și Olanda; acolo a luat parte la Asediul de la Antwerp.
Căsătorie La 26 aprilie 1840 s-a căsătorit cu Prințesa Victoria de Saxa-Coburg și Kohary la Castelul Saint-Cloud.
Decesul fratelui său mai mare, Ferdinand, Duce de Orleans, în 1842 i-a dat o poziție cu o importanță mai mare în cazul ascensiunii nepotului său, tânărul conte de Paris. Răceala lui, faptul că nu-i plăceau funcțiile publice și trufia lui l-au făcut nepopular.
După izbucnirea revoluției din 1848 a mers cu cumnata lui Ducesa Helen de Mecklenburg-Schwerin și cu cei doi fii ai ei în camera deputaților însă a fost separat de ei de răscuți, și a scăpat în cele din urmă numai prin deghizarea sa în uniformă de gardă națională.
Exilul și întoarcerea în Franța A plecat în Anglia unde s-a stabilit cu părinții săi la Casa Claremont. Scopul lui principal în timpul exilului, în special după moartea tatălui său a fost reconcilierea celor două ramuri ale Casei de Bourbon ca indispensabilă restabilirii monarhiei în Franța sub orice formă. Această dorință a fost frustată pe de o parte de atitudinea contelui de Chambord și pe de altă parte de determinarea ducesei de Orleans de a menține pretențiile contelui de Paris.
Nemours a locuit la Casa Bushy după decesul în 1866 a reginei Marie Amélie, văduva lui Ludovic Filip. În 1871 exilul impus prinților francezi a fost retras. În martie 1872 el a reobținut rangul de general de divizie de armată. Mai târziu, după retragerea din armată a continuat ca președinte al Crucii Roșii până în 1881, când un nou decret împotriva prinților de sânge a dus la retragerea din societatea pariziană.
În timpul președinției mareșalului MacMahon, el și-a făcut apariția pentru prima dată la Palatul Elysée. A murit la Versailles la 26 iunie 1896 la vârsta de 82 de ani; soția sa murise la Claremont la 10 noiembrie 1857. A supraviețuit tuturor fraților și surorilor sale în afară de Prințesa Clementine de Orléans și François d'Orléans, prinț de Joinville.
Copii
Louis Philippe Marie Ferdinand Gaston d'Orléans, Conte de Eu (28 aprilie 1842 – 28 august 1922), care s-a căsătorit cu Isabella, fiica cea mare și moștenitoarea regelui Pedro al II-lea al Braziliei; Ferdinand Philippe Marie d'Orléans, Duce de Alençon (12 iulie 1844 – 29 iunie 1910), care s-a căsătorit cu Ducesa Sophie Charlotte de Bavaria (1847–1897), sora împărătesei Elisabeta a Austriei ("Sisi"); Marguerite Adelaide (1846–1893), care s-a căsătorit cu Prințul Ladislaus Czartoryski; Blanche Marie Amelie Caroline Louise Victoire d'Orléans (28 octombrie 1857 – 4 februarie 1932).
Arbore genealogic
</div>
Categorie:Nașteri în 1814 Categorie:Decese în 1896 Categorie:Casa de Orléans Categorie:Duci de Nemours Categorie:Oameni din Paris Categorie:Cavaleri ai Lânii de Aur