29 martie este a 88-a zi a calendarului gregorian și ziua a 89-a în anii bisecți. Mai sunt 277 de zile până la sfârșitul anului.

Evenimente

1430: Orașul Salonic, care aparținea Veneției din 1423, devine parte a Imperiului Otoman după ce a fost cucerit de sultanul Murad al II-lea. 1461: Războiul celor două roze: Bătălia de la Towton - Eduard de York o învinge pe Margareta de Anjou și devine regele Eduard al IV-lea al Angliei. 1549: Este fondat orașul Salvador, Bahia, prima capitală a Braziliei. 1599: Cardinalul Andrei Bathory a devenit principe al Transilvaniei. 1632: Se semnează Tratatul de la Saint-Germain întorcând Quebecul sub controlul francez după ce englezii l-au confiscat în 1629. 1792: Regele Gustav al III-lea al Suediei moare după ce a fost împușcat în spate, la un bal mascat, cu 13 zile mai înainte. Este urmat la tron de fiul său, Gustav al IV-lea Adolf. 1809: Regele Gustav IV Adolf al Suediei abdică după o lovitură de stat. La Dieta de la Porvoo, cele patru stări din Finlanda ocupată au jurat credință țarului Alexandru I al Rusiei. 1821: În momentul începerii mișcării Eteriei, domnul Moldovei, Mihai Suțu, a anunțat hotărîrea sa de a se retrage temporar din Moldova, lăsînd o căimăcămie care să se ocupe de treburile curente și mai ales să asigure Poarta Otomană de supunerea Moldovei. 1830: Conform Tratatului de pace ruso-turc de la Adrianopol, au început lucrările Comisiei pentru delimitarea granițelor dunărene dintre Principatele române și Imperiul otoman. Fostele raiale Brăila, Giurgiu, Turnu, împreună cu 30 de insule din Dunăre au fost efectiv reanexate Țării Românești. Lacul Brateș a revenit Moldovei. 1848: Cascada Niagara se usucă timp de 40 de ore din cauza unui blocaj de gheață în amonte. 1871: Regina Victoria inaugurează Royal Albert Hall în cartierul londonez Kensington. În viitor, aici vor fi prezentate evenimente majore. 1881: La Teatrul Național din București, are loc premiera piesei "Sânziana și Pepelea", de Vasile Alecsandri. 1923: Intră în vigoare Constituția României din 1923, adoptată ca urmare a Marii Uniri. 1926: S-a înființat, la București, Institutul de Studii Bizantine. 1940: Comisarul poporului la Externe, Viaceslav Molotov, a ținut în Sovietul Suprem al URSS un discurs asupra raporturilor cu România. Afirmând că URSS nu are cu România un pact de neagresiune (ceea ce era cu totul neadevărat, întrucît tratatele de la Londra nu fuseseră denunțate), spunea că "aceasta se explică prin existența unei chestiuni litigioase, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de URSS". 1945: Ministrul de Justiție, Lucrețiu Pătrășcanu, a semnat decretul-lege pentru "purificarea administrației publice", promulgat de rege în aceeași zi. 1964: România și Argentina ridică legațiile la nivel de ambasadă. 1972: S-a semnat Convenția cu privire la răspunderea internațională pentru daunele cauzate de obiecte lansate în spațiul extra-atmosferic (adoptată la 29 noiembrie 1971 la a XXVI-a sesiune a Adunării Generale a ONU). 1973: Războiul din Vietnam: ultimii soldați americani părăsesc sudul Vietnamului. 1974: Mariner 10, naveta americană de explorare, fără echipaj uman, devine prima naveta spațială care a vizitat planeta Mercur, trimițând peste 2.000 de imagini pe Pământ. 1998: Ponte Vasco da Gama din Lisabona este deschis traficului. Construcția se întinde peste râul Tagus, are o lungime de peste 17 kilometri și este de cel mai lung pod din Europa. 2004: România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia sunt admise în NATO, cea mai mare extindere a organizației. 2004: Irlanda devine prima țară din lume care interzice fumatul în locurile publice. 2005: Trei ziariști români au fost răpiți în Irak: reporterul Marie Jeanne Ion și cameramanul Sorin Dumitru Mișcoci, de la Prima TV, și reporterul Ovidiu Ohanesian, de la cotidianul „România Liberă”. 2005: Echipa feminină de tenis de masă a României a câștigat pentru a treia oară titlul european. 2010: La Moscova un dublu atentat cu bombă a ucis 40 de persoane în 2 stații de metrou, una din ele fiind situată la 500 metri de Kremlin.Realitatea TV Atentat cu bombă la Moscova 2017: Premierul britanic Theresa May a semnat scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, declanșând astfel procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană.

Nașteri 1790: John Tyler, al 10-lea președinte al Statelor Unite (d. 1862) 1815: Costache Caragiale, dramaturg și actor român, primul director al Teatrului Național din București (d. 1877) 1843: Paul Gottereau, arhitect francez (d. 1904) 1873: Tullio Levi-Civita, matematician italian (d. 1941) 1876: Ioannis Georgiadis, scrimer grec (d. 1960) 1878: Elena Farago, poetă română (d. 1954) 1884: Pierre Dumont, pictor francez (d. 1936) 1885: Dezső Kosztolányi, poet și scriitor maghiar (d. 1936) 1889: Warner Baxter, actor american (d. 1951) 1891: Yvan Goll, scriitor franco-german (d. 1950)

1895: Ernst Jünger, scriitor german (d. 1998) 1899: Lavrenti Beria, șeful NKVD-ului, serviciul de represiuni politice din vremea lui Stalin (d. 1953) 1902: Marcel Aymé, dramaturg francez (d. 1967) 1908: Virgil Carianopol, poet român (d. 1984) 1908: Ernő Grünbaum, pictor, litograf și grafician româno-maghiar (d. 1945) 1912: Caius Iacob, matematician român, membru al Academiei Române, al Societății matematice franceze (d. 1992) 1931: Ștefan Andrei, politician comunist, ministru de externe român (d. 2014) 1939: Terence Hill, actor italian 1941: Constanța Buzea, poetă română (d. 2012) 1941: Violeta Andrei, actriță română 1941: Joseph Taylor, fizician american 1942: Valer Dellakeza, actor român 1943: John Major, politician britanic 1943: Vangelis, compozitor grec (d. 2022) 1944: Nana Akufo-Addo, politician ghanez, președinte al Ghanei (ianuarie 2017 - ianuarie 2025) 1947: Viorel Sergovici, operator și regizor TV român 1952: Teofilo Stevenson, pugilist cubanez (d. 2012) 1952: Bola Tinubu, politician nigerian, președinte al Nigeriei 1954: Augustin Zegrean, politician român 1957: Christopher Lambert, actor american 1959: Nouriel Roubini, economist american 1960: Jo Nesbø, scriitor norvegian 1961: Florin Segărceanu, jucător și antrenor român de tenis 1962: Dan Bittman, cântăreț, compozitor român, liderul trupei Holograf 1964: Elle Macpherson, actriță și top model australian 1967: Michel Hazanavicius, producător, regizor de film și scenarist francez 1971: Attila Csihar, solist vocal maghiar 1972: Rui Costa, fotbalist portughez 1972: Robert Sorin Negoiță, politician și om de afaceri român 1973: Marc Overmars, fotbalist neerlandez 1973: Cristian Panait, procuror român (suicid) (d. 2002) 1974: Iulian Filipescu, fotbalist român 1978: Cătălin Cursaru, fotbalist român 1979: László Balint, fotbalist român 1987: Dimitri Payet, fotbalist francez 1988: Andrei Ionescu, fotbalist român 1989: Réka Forika, biatlonistă română 1991: Fabio Borini, fotbalist italian 1997: Arón Piper, actor germano-spaniol

Decese 1058: Papa Ștefan al IX-lea (n. c. 1020) 1368: Împăratul Go-Murakami al Japoniei (n. 1328) 1772: Emanuel Swedenborg, filosof și om de știință suedez (n. 1688) 1792: Regele Gustav al III-lea al Suediei (n. 1746) 1890: Pierre-Nicolas Brisset, pictor francez (n. 1810) 1891: Georges Seurat, pictor francez neoimpresionist (n. 1859) 1892: William Bowman, chirurg, histolog englez (n. 1816)

1911: Alexandre Guilmant, organist, improvizator, compozitor și profesor francez (n. 1837) 1912: Robert Falcon Scott, explorator antarctic britanic (n. 1868) 1938: Constantin Isopescu-Grecul, jurist român (n. 1871) 1952: I.A. Bassarabescu, prozator român (n. 1870) 1957: Joyce Cary, scriitor irlandez (n. 1888) 1963: Traian Săvulescu, biolog român, fondator al Școlii românești de fitopatologie (n. 1889) 1971: Manyi Kiss, actriță maghiară (n. 1911) 1971: Perpessicius, poet, critic și istoric literar român (n. 1891) 1976: Milena Rudnytska, educatoare, activistă pentru drepturile femeilor, politiciană și scriitoare ucraineană (n. 1892) 1989: Bernard Blier, actor francez (n. 1916) 2017: Alexei Abrikosov, fizician rus, laureat Nobel (n. 1928) 2019: Agnès Varda, regizor belgian de film (n. 1928) 2020: Krzysztof Penderecki, compozitor polonez (n. 1933) 2020: Philip Warren Anderson, fizician american, laureat Nobel (n. 1923) 2023: Tiberiu Ceia, cântăreț român de muzică populară (n. 1940) 2025: Richard Chamberlain, actor și cântăreț american (n. 1934)

Sărbători Cuv. Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor; Sf. Mc. Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona si Varahisie;

Legături externe

Semnificații istorice pentru data de 29 martie , RL.ro, 29 martie 2014

Note

! 29 ! 03 29