Basarab I (numit în documentele medievale de asemenea Ivanco Basarab, Bassaraba și Bazarad; ) În unele lucrări istorice mai vechi, există diverse identificări. A. D. Xenopol în Istoria Românilor (Iași, 1881), menționează un Ivancu Basarab care a domnit între 1310 și 1320 (p. 77), urmat de fratele său, Alexandru Basarab, care a domnit între 1320 și 1360 (p. 78-81). Pentru A. M. Marinescu (Negru Vodă și epoca lui, Analele Academiei Române, Seria II, Tom XXXI, București, 1909) diferențele dintre cronologiile voievozilor munteni publicate înaintea sa (p. 23/525), reprezintă o confuziune ridiculă în istoria unui popor. El citează cronologiile lui Dionisie Fotino (Ștefan I Maitul 1298-1325, Ion Basarab 1325-1340, Vladislau I 1340-1345, Alexandru I 1345-1356, Nicolae I 1356-1366) și Dimitrie Onciul (Ion 1310-1338, Nicolae Alexandru 1338-1364)., supranumit în epoca modernă Basarab Întemeietorul, este considerat fondatorul Țării Românești. A domnit între anii ~1310 - 1352. A fost fiul lui Tihomir sau Thocomerius, potrivit unui document oficial emis în 1332 de regele Ungariei Carol Robert d'Anjou care, după Bătălia de la Posada din noiembrie 1330, îl răsplătea pe comitele Laurentius din Zarand pentru vitejia sa din acea bătălie. Textul respectivei diplome conține mențiunea „Basarab, filium Thocomerii, scismaticum, infidelis Olahus Nostris” („pe Basarab, fiul lui Thocomerius, schismaticul, vlahul nostru necredincios”).
Originile și familia Basarab a fost fiul lui Thocomerius, potrivit unui hrisov emis de Carol I al Ungariei în 1332.Cazacu & Mureșan 2013, pp. 27–28.Vásáry 2005, pp. 151–153. Poziția socială a lui Thocomerius nu poate fi determinată.Sălăgean 2005, p. 193. O ipoteză susține că acesta ar fi descins din Seneslau, un cnev fdaz român din a doua jumătate a secolului al XIII-lea.Coman 2012, p. 88.Rădvan 2010, p. 137. Istoricul Vlad Georgescu consideră că Thocomerius a fost probabil succesorul lui Bărbat, conducătorul Olteniei de la sfârșitul secolului al XIII-lea.Georgescu 1991, p. 17. Istoricul Tudor Sălăgean îl definește drept „un potentat local."
Cel puțin patru hrisoave maghiare din secolul al XIV-lea îl menționează pe Basarab ca român. Carol I al Ungariei îl numea în 1332 „Basarab, românul nostru necredincios”.Vásáry 2005, p. 153. Numele Basarab este de origine turcică.Djuvara 2014, p. 74.Spinei 2009, p. 353. Prima parte provine din rădăcina verbală turcică bas- („a apăsa”, „a stăpâni”, „a conduce”), iar a doua parte corespunde titlului onorific turcic aba sau oba („tată”, „rudenie mai în vârstă”), regăsit și în nume cumane precum Terteroba, Arslanapa sau Ursoba.Vásáry 2005, p. 151. Numele sugerează o posibilă origine cumană sau pecenegă, ipoteză care nu a fost demonstrată.Rădvan 2010, p. 129. Potrivit istoricilor Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu, prezența unui nume de origine străină nu implică în mod necesar o origine etnică diferită, întrucât influențele onomastice erau frecvente în epocă, iar faptul că a purtat un astfel de nume nu diminuează caracterul românesc al lui Basarab.Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, București, 1971, pp. 190, 209. După alți istorici, numele „Basarab” a fost interpretat în cumană și ca însemnând „prea sfânt, prea puternic” sau „izbăvitorul”.Rásonyi, L., Contributions à l’histoire des premières cristallisations d’état des Roumains. L’origine des Basarabas în „Archivum Europae Centro Orientalis”, I, Budapesta, 1935, p. 240, 242, 253 Georgeta Filitti arată că, deși originea cumană a numelui este acceptată, aceasta nu poate fi extinsă automat asupra originii dinastiei, fiind posibilă existența unor influențe româno-cumane, inclusiv ipoteza ca mama lui Basarab să fi fost de origine cumană, în contextul unei simbioze româno-cumane atestate pentru epocă „mai multe familii boierești, în special din jumătatea răsăriteană a Munteniei, au o origine cumană.”N. Iorga, p. 229, n. 9
Papa Ioan al XXII-lea i s-a adresat lui Basarab ca unui „principe catolic devotat” într-o scrisoare din 1 februarie 1327.Sălăgean 2005, p. 194. În aceeași zi, papa a trimis scrisori similare lui Carol I al Ungariei și unor înalți demnitari, între care Toma Szécsényi, voievodul Transilvaniei, și Mikcs Ákos, banul Slavoniei, cerându-le să sprijine acțiunile dominicanilor împotriva „ereticilor”.Vásáry 2005, p. 150.Györffy 1964, p. 551. Potrivit lui Neagu Djuvara, această corespondență ar demonstra că Basarab era catolic, ceea ce ar indica și o origine cumană, întrucât cumanii fuseseră botezați în rit catolic.Djuvara 2014, p. 75. Istoricii Matei Cazacu și Dan Mureșan resping această interpretare, arătând că majoritatea surselor indică faptul că Basarab era ortodox.Cazacu & Mureșan 2013, pp. 31–32. De exemplu, Cronica pictată de la Viena, finalizată în anii 1350, îl descrie ca „schismatic perfid”.The Hungarian Illuminated Chronicle: (ch. 209.145), p. 147.Cazacu & Mureșan 2013, p. 30
Un diptic de la Câmpulung conține o mențiunea: „Io Basarab voievod și soția sa, Marghita”.Hasan 2013, p. 137 Deși dipticul, revizuit și reînnoit în 1710, ar putea conține o eroare de copiere, istoricii tind să accepte că soția lui Basarab se numea Marghita, formă derivată din Margareta. Potrivit folclorului muntean, Marghita ar fi fost soția catolică a legendarului întemeietor al Țării Românești, Negru Vodă.Hasan 2013, p. 136 Se spune că ea ar fi ridicat o biserică catolică la Câmpulung și că s-ar fi sinucis după ce biserica a fost distrusă la porunca soțului ei.
În scrisoarea sa referitoare la bătălia de la Velbužd, Ștefan Dușan menționa că Basarab era „socru al țarului Alexandru al Bulgariei”, ceea ce arată că fiica lui Basarab, Teodora,Hasan 2013, p. 140. era soția lui Ioan Alexandru al Bulgariei.Cazacu & Mureșan 2013, p. 31 Istoricul Vásáry consideră că Basarab a căsătorit-o cu Ioan Alexandru în jurul anului 1323 pentru a-și consolida alianța cu Bulgaria.Vásáry 2005, p. 150 Din această căsătorie s-au născut țarii Mihail Asan al IV-lea, Ioan Strațimir și Ioan Asan al IV-lea. În anii 1350, Teodora a fost repudiată de țar, care s-a căsătorit cu Sara-Teodora, o evreică convertită,Fine 1994, p. 366 iar fiica lui Basarab s-a călugărit sub numele de Teofana. Fiul și succesorul lui Basarab, Nicolae Alexandru, a abandonat ulterior alianța cu Bulgaria.Sălăgean 2005, p. 195
Domnia
Începuturile domniei thumb|Harta politică a sud-estului Europei în 1340 Detaliile urcării pe tron a lui Basarab sunt neclare.Andreescu 1998, p. 86Rădvan 2010, p. 130 În lipsa unor elemente documentare certe, începutul domniei sale a fost situat cu aproximație în jurul anului 1310, potrivit tradiției consemnate în cronica lui LuccariGiacomo di Pietro Luccari, Copioso Ristretto degli annali di Ragusa, Veneția, 1605, p. 49 privind întronarea lui Negru Vodă.Constantin C. Giurescu, p. 290Xenopol, p. 69, n. 1Constantin Kogălniceanu, p. 13 Cronicile românești timpurii atribuie întemeierea Țării Românești legendarului Radu Negru,Rădvan 2010, pp. 130–131Djuvara 2014, p. 70 despre care cronicile muntene din secolul al XVII-lea relatează că ar fi ajuns din Făgăraș în Țara Românească în 1290 sau 1292, însoțit de „mulți oameni”.Rădvan 2010, pp. 130, 147 Istoria Țării Românești afirmă că „Basarab” era numele unei familii de boieri olteni care au acceptat suzeranitatea acestuia după „descălecat”.Rădvan 2010, p. 131 Istoricul Neagu Djuvara îl asociază, cu prudență, pe Basarab sau pe tatăl acestuia cu Radu Negru,Djuvara 2014, p. 77 iar Laurențiu Rădvan consideră că Basarab fie l-a detronat, fie i-a succedat pașnic între 1304 și 1324.Rădvan 2010, p. 132 Alți istorici, precum Vlad Georgescu, susțin că Basarab i-a succedat tatălui său, Thocomerius, în jurul anului 1310.Treptow & Popa 1996, pp. xlvii, 38
Un document maghiar atestă că Basarab se afla deja la domnie în 1317,N. Iorga, p. 228, n. 6, unde este indicat și originalul: în Documenta Romaniae Historica, D, I, p. 41 când este implicat într-un conflict local între nobilii din zona cetății Mehadiei.Miron Constantinescu, Constantin Dacoviciu, Ștefan Pascu, Istoria României - Compendiu, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1969, p. 129 Istoricul Constantin Kogălniceanu consideră că, în perioada luptelor pentru tron din Ungaria, până în 1318, Basarab ar fi unit cnezatele din sudul Carpaților, întemeind astfel Țara Românească.Constantin Kogălniceanu, p. 8-9 Constantin C. Giurescu apreciază însă că o bună parte a acțiunilor de unificare fusese realizată până în 1307, anul în care Carol Robert de Anjou a devenit rege al Ungariei. Opiniile rămân împărțite în privința nucleului inițial al statului, fiind formulate două ipoteze principale: fie formarea sa a pornit din stânga Oltului, unde se aflau curțile de la Argeș și Câmpulung, fie din dreapta acestuia, prin extinderea voievodatului lui Litovoi.
Basarab este menționat pentru prima dată într-un act regal emis de Carol Robert la 26 iulie 1324,Vásáry 2005, p. 149 în care este descris ca „voievodul nostru dincolo de Carpați” (Bazarab, woyvodam nostrum Transalpinum),Constantin C. Giurescu, p. 292 ceea ce indică faptul că, la acel moment, era considerat un vasal loial.P. D. Popescu, p. 103 Istoricul István Vásáry apreciază că Basarab a acceptat suzeranitatea regelui abia după restabilirea autorității regale în Banatul de Severin, în 1321.Vásáry 2005, pp. 146, 148–149 În schimbul loialității sale, stăpânirea asupra cetății Severinului i-a fost confirmată, potrivit lui Tudor Sălăgean și Attila Bárány.Bárány 2012, p. 358
În același document maghiar este consemnată și reușita misiunii încredințate comitelui Martin Bogár, apropiat al regelui, care fusese trimis în repetate rânduri pe lângă Basarab, inițial fără rezultat. Regele recunoștea existența politică a noului voievodat în schimbul acceptării suzeranității sale. Cu toate acestea, la scurt timp după, Basarab pare să fi rupt relațiile cu Ungaria, refuzând plata tributului de vasalitate, fapt care a determinat deteriorarea rapidă a raporturilor dintre cele două părți. Un document emis de rege la 18 iunie 1325 îl desemnează pe voievodul muntean drept „Basarab transalpinul, necredincios coroanei maghiare.”Vásáry István, Cumans and Tatars, Cambridge University Press, 2005, p. 150
Legăturile cu bulgarii
În 1323, Mihail Asan al III-lea (unchiul lui Ioan Alexandru) a fost ajutat de o oaste importantă de „ungrovlahi” în bătăliile acestuia cu Imperiul Bizantin. Numele voievodului transalpin (transcarpatin) nu este consemnat, însă istoricii sunt de părere că acesta era Basarab I.Constantin C. Giurescu, p. 299P. D. Popescu, p. 99 Basarab îl va mai sprijini pe țarul bulgar și în 1330, la 28 iunie, când a avut loc bătălia de la Velbužd între forțele țarului și cele sârbe sub comanda lui Ștefan Uroș. Voievodul muntean a trimis un contingent românesc pentru a lupta alături de bulgari, însă sorții bătăliei s-au arătat favorabili sârbilor.
Legăturile cu ungurii
right|200px|thumb|Bătălia din 1330 în Cronica pictată de la Viena