Relațiile personale cu minorul introduse prin Convenția de la Strasbourg din 2006 asupra asupra relațiilor personale care privesc copiii Convenția a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 257 din 17/04/2007. Actul a intrat în vigoare la data de 17 aprilie 2007 prin adoptarea legii 87/2007 și poate fi descărcat de aici (termenul echivalent în limba engleză este cel de contactA se vedea, prin comparație textul convenției în limba română și cel în limba engleză) reprezintă o noțiune mai cuprinzătoare care a înlocuit noțiunea de "drept de vizită privind copiii" folosită în trecut cu o expresie mai elaborată care pune accent pe dreptul copilului separat de unul sau de ambii părinți de a întreține relații personale și contacte directe regulate cu ambii părinți. Convenția a extins, de asemenea, numărul persoanelor cu care copilul are dreptul de păstra legături personale, incluzând în această listă nu doar părinții, ci și alte persoane (bunici, frați, alte persoane semnificative din viața copilului).

În literatura de specialitate, mai veche, dreptul părintelui necustodian de a menține legături personale cu copilul și respectiv dreptul copilului de a menține legături personale cu un părinte sau o altă persoană semnificativă din viața sa este numit și drept de acces care, însă, în viziunea modernă adusă de către Legea 272/2004 este doar o componentă a dreptului la relații personale.A se vedea graficul de aici. Există mai multe forme de realizare a legăturilor personale, ca de pildă dreptul de acces, dreptul de vizită, dreptul de găzduire, dreptul de corespondență, accesul părintelui la informații privitoare la minor și dreptul copilului de a fi informat despre persoanele semnificative din viața sa. Toate acestea sunt reglementate de art. 15 din Legea 272/2004. Acestor drepturi ale părintelui necustodian le corespund drepturi similare ale copilului. Copilul ai căror părinți sunt divorțați are dreptul de a menține relații personale cu aceștia, iar statul îl protejează pe minor de abuzuri referitor la încălcarea dreptului acestuia la legături personale prin art. 307 Cod Penal.

Suportul legal

Dispozițiile art. 14 din Legea 272/2004 consacră dreptul fundamental al minorului de a "menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament”. Dispozițiile art. 4 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, ratificată de România prin Legea nr. 87/2007 consacră dreptul fundamental atât al copilului, cât și al părintelui, de a obține și întreține relații personale în mod constant și nerestrictiv: "Copilul și părinții săi au dreptul de a obține și de a întreține relații personale constant. Aceste relații personale nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului." Potrivit dispozițiilor art. 97 din Codul Familiei, ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori. Ei exercită drepturile lor părintești numai în interesul copiilor, iar potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea 272/2004 "Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor. (2) Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său", dispoziții legale ce se coroborează cu dispozițiile art. 43 alin. 3 din Codul Familiei care spune: "părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională." În acest sens este relevantă interpretarea dată art. 31 de către ANPDC (Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului) prin manualul Rolul și responsabilitățile personalului didactic în protecția și promovarea drepturilor copilului (Editura Trei, București, 2006). În acest manual se recunoaște rolul important pe care trebuie să îl joace tatăl în creșterea și educarea copiilor care provin din familii divorțate. Cităm: "Legea nr. 272/2004 subliniază importanța rolului tatălui în creșterea și educarea copiilor, precizând că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor (art. 31.1). Această responsabilitate trebuie văzută sub forma unei implicări active în toate aspectele vieții copilului. Tatăl trebuie să joace un rol activ în viața copilului – să comunice, să se joace, să se implice în activități comune, să stabilească și să explice reguli – , implicarea ambilor părinți având beneficii incontestabile pentru dezvoltarea psihosocială a copilului. Este cunoscut faptul că familiile monoparentale se numără printre grupurile sociale cele mai vulnerabile. Un copil crescut și educat cu dragoste și responsabilitate de ambii părinți, chiar și atunci când aceștia nu locuiesc împreună, are șanse mult mai mari de integrare și reușită socială"Titlul complet al manualulului este "Rolul și responsabilitățile personalului didactic în protecția și promovarea drepturilor copilului". Pagina cea mai relevantă este pagina 20 care poate fi descărcată de aici. Manualul integral se poate descărca de pe site-ul ANPDC . Dispozițiile art. 9 din Convenția cu privire la drepturile copilului ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 impun statelor părți obligația de a "veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinții săi împotriva voinței acestora, exceptând situațiile în care autoritățile competente decid și cu respectarea legilor și a procedurilor aplicabile că această separare este în interesul suprem al copilului". Principiul neseparării copilului de părinți reiese și din dispozițiile art. 33 din Legea nr. 272/2004 care spune: "Copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de către unul dintre ei, împotriva voinței acestora, cu excepția cazurilor expres și limitative prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare și numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului". În acest sens s-a exprimat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arătând în cauza Monory vs. România și Ungaria că "posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile naționale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul la viața de familie protejat de art.8, statele având obligația de a asigura reunirea copilului cu părintele său." Totodată în cauza Ignaccolo-Zenide vs. România Curtea a reținut că statul trebuie să dispună de măsuri pozitive pentru asigurarea legăturii copilului cu părintele său, ca și în cauza Keegan vs. Irlanda, (hotărârea din 6 mai 1994) prin care se recunoaște dreptul la vizitare al părintelui căruia nu i s-a încredințat minorul și obligația pozitivă a statelor pentru a lua măsuri pentru exercitarea efectivă a acestui drept, iar în cauza Pini și Bertini, Manera și Atripaldi vs. România Curtea a arătat că: "interesul superior al copilului impune găsirea unei familii pentru minor, și nu a unui copil pentru o familie sau părinte". Art. 5 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România la 01.09.1994, spune că "soții se bucură de egalitate în drepturi și în responsabilități cu caracter civil, între ei și în relațiile cu copiii lor în ceea ce privește căsătoria, pe durata căsătoriei și cu prilejul desfacerii acesteia, iar dreptul la viața de familie este garantat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului." Cauza Nistor vs. România (14565/05), din 2 noiembrie 2010, reclamanții sunt Olimpia Doina Nistor, Doina Nistor și Romulus Vasile Nistor, resortisanți români născuți în 1973, 1949 și 1949 și care locuiesc în Crucișor, România. Aceștia sunt mama, respectiv bunicii din partea mamei, a unui copil născut în 1998. Părinții copilului au plecat în Italia în 2000, și bunica din partea tatălui a fost numită tutore în absența acestora. După ce părinții au divorțat, copilul a fost încredințat tatălui pe motiv că ar ține legătura cu copilul, spre deosebire de mamă. Bazându-se pe art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), reclamanții s-au plâns de refuzul de a renunța la limitările impuse în a interacționa cu copilul și despre imposibilitatea de a-și exercita dreptul din cauza inactivității autoritarilor. Curtea a găsit o violare a art. 8 și a obligat statul român la plata sumei de 5000 euro mamei copilului și 5000 euro bunicilor, cu titlu de daune morale, respectiv 2500 euro cu titlu de cheltuieli acordate mamei. Citarea se regăsește aici iar sentința integrală poate fi descărcată de aici

Modalitățile de realizare a relațiilor personale Conform legii, legăturile personale se pot realiza printr-o multitudine de metode, indicate prin art. 15 din Legea 272/2004 și respectiv prin art. 2 din Convenția de la Strasbourg din 2006 asupra asupra relațiilor personale care privesc copiii:

Nerespectarea programului de legături personale stabilit de către instanță Pentru mai multe detalii se poate vedea și articolul Sindromul alienării părintești Refuzul repetat al persoanei la care copilul are locuință, de a permite punerea în aplicare a programului de legături personale, reprezintă o gravă formă de abuz emoțional asupra copilului, care se pedepsește conform codului penal.A se vedea proiectul legii 272/2004 promovat de DGPC și ARPCC, proiect care poate fi consultat aici. În teorie, nerespectarea hotărârilor judecătorești privitoare la programul de legături personale ale minorului este o infracțiune ce se pedepsește conform art. 307 Cod Penal. În practică aceasta se întâmplă foarte rar, din cauza delăsării parchetelor. Sub 1% din plângerile penale care se depun cu privire la art. 307 C.P. sunt finalizate de către parchete cu rezoluții de trimitere în judecată. A se vedea documentul atașat (răspunsul Parchetului General) . De asemenea, dintre cauzele trimise în judecată raportul de condamnări este foarte mic. În anul 2010 doar 60% din cauze (7 cauze din 12) s-au finalizat cu condamnări pentru persoanele trimise în judecată. În anul 2009 doar în 25% din cazuri s-au înregistrat condamnări (3 cauze din 12) A se vedea documentul atașat (răspunsul CSM). La acest moment (decembrie 2011) există o inițiativă a DGPC care își propune să facă mai eficiente mecanismele pe care statul le are la dispoziție în a lupta împotriva alienării copilului prin nerespectarea programelor de legături personale .

Decizii ale Curții Constituționale a României cu privire la stabilirea programelor de legături personale