Cervicalgie este un termen medical folosit pentru a exprima o durere în regiunea gâtului sau a porțiunii cervicale a coloanei vertebraleDicționar de termeni medicali online.
Cervicalgiile pot avea o etiologie variată. Una din cauze poate fi un traumatism, provocat de o lovitură sau căzătură, dar cauza principală o reprezintă activitățile care solicită timp îndelungat musculatura, tendoanele, articulațiile și ligamentele de la nivelul gâtului, și anume:Cervicalgie menținerea capului și gâtului aplecate înainte, lateral sau posterior, o perioadă îndelungată, datorită cititului, privitului la televizor sau lucrului la calculator; adoptarea unei poziții vicioase de odihnă în timpul nopții, în special un pat foarte moale, o pernă necorespunzătoare, care induc poziții incomode ale coloanei vertebrale; stresul, care duce la acumularea tensiunii musculare în zona cefei; efortul fizic, prin activități ce impun menținerea mâinilor deasupra capului, precum vopsitul sau ridicarea de greutăți deasupra capului; lipsa exercițiilor fizice specifice, care duce la apariția artrozelor (spondiloza cervicală) și scăderea forței musculare.
Tratamentul în cervicalgie se bazează, pe kinetoterapie, fizioterapie și masaj.
Anatomie Coloana cervicală (CC) este segmentul cel mai mobil al coloanei vertebrale. Comportă mișcări precum flexie, extensie, rotație și latero-flexie, dar și glisări antero-posterioare ale vertebrelor unele față de altele. Coloana suportă craniul care cântărește aprox. 3 kg.
C1 (atlasul) suportă craniul prin intermediul celor 2 condili occipitali ai craniului ce se articulează cu cele 2 suprafețe articulare concave de pe partea superioară a celor 2 mase laterale. C1 nu are corp vertebral ci 2 arcuri osoase, anterior și posterior.
Articulația C1-C2 este sediul principal al mișcărilor de rotație. Ea împiedică subluxarea anterioară a C1 pe C2 în timpul flexiei coloanei.
C3, C4, C5, C6 și C7 au corp vertebral și arc posterior. Corpurile lor vertebrale sunt separate de discuri vertebrale. Pe fața superioară a corpurilor vertebrale există 2 proeminențe laterale ce se potrivesc unor adâncituri laterale de pe fața inferioară a corpului supraiacent. Apofizele transverse ale vertebrelor cervicale au un șanț orientat dinspre canalul vertebral spre anterior și lateral prin care trece nervul rahidian cu același număr ca și vertebra subiacentă. Prin apofizele transverse ale primelor 6 vertebre cervicale trece artera vertebrală.
Fațetele articulare de pe procesele articulare sunt oblice în jos și înapoi. Ele permit mișcări de flexie-extensie.
C7 are apofiza spinoasă ușor de recunoscut clinic deoarece este cea mai lungă și cea mai proeminentă. Apofizele sale transverse nu sunt traversate de arterele vertebrale.
Vertebrele sunt unite între ele prin ligamente. La nivelul corpurilor vertebrale este marele ligament comun vertebral anterior și marele ligament comun vertebral posterior. Între lamele vertebrale sunt ligamente galbene. Între apofizele spinoase sunt ligamentele interspinoase posterioare și mediane.
Prin gaura de conjugare dintre pediculi iese nervul rahidian format prin reunirea rădăcinii anterioare cu cea posterioară.
Examen clinic Anamneza
Urmărește identificarea următoarelor elemente: localizarea: cervicală înaltă, mijlocie și joasă sau globală posterioară. iradierea: spre baza craniului, spre umăr și membrul superior sau spre regiunea dorsală. circumstanțe de apariție: progresiv sau brutal, cu/fără temperatură, posttraumatic, după lucru îndelungat deasupra capului. caracteristicile durerii: intensitate, prezența nocturnă/diurnă, semne însoțitoare ( vertij, cefalee, parestezii și deficit motor în membrul superior sau în membrul inferior).
Examenul clinic obiectiv
studiul staticii: pentru recunoașterea unei atitudini antalgice în flexie, în rotație sau în rectitudine cervicală. studiul mobilității: activ și pasiv sunt evaluate flexia-extensia, rotațiile și lateroflexiile. căutarea punctelor dureroase: prin palpare suboccipitală, a șanțurilor paravertebrale, presiunea pe apofizele spinoase cervicale, durerea cutanată prin ciupirea-rularea pielii.
Diagnostic radiologic Rămâne examenul de primă intenție și în studiul coloanei cervicale.
Radiografia de profil
Radiografia de profil permite analiza: curburii globale: pierderea lordozei fiziologice indică leziuni discoligamentare în special posttraumatice. Dar nu toate reducerile curburii sunt patologice. corpilor vertebrali: ei trebuie să aibă o formă dreptunghiulară. La nivelul lor, de la C2 la C6, se proiectează masivul apofizei transverse. discurilor intervertebrale: au înălțimea normală medie de 5 mm anterior și 3 mm posterior. arcului posterior: permite identificarea masivelor articulare cu apofizele articulare superioară și inferioară și observarea spațiilor articulare. diametrul antero-posterior al canalului rahidian cervical: are aceeași dimensiune ca și corpul vertebral adiacent. apofizele spinoase: sunt de dimensiuni variabile: C1 are apofiza spinoasă cu un simplu tubercul situat în partea posterioară a arcului posterior. La C2 apofiza spinoasă este scurtă și groasă. La C3, C4 si C5 apofizele sunt identice și de dimensiune medie. C6 și C7 au apofize spinoase mai lungi și tot mai asemănătoare cu cele toracale.
Radiografia antero-posterioară
În cazul coloanei cervicale această incidență aduce mai puține informații. Lordoza fiziologică a coloanei cervicale necesită înclinarea razei Rx în sus și înapoi cu un unghi de aprox. 20° pentru degajarea spațiilor intervertebrale.
Aceasta incidență permite obținerea unor informații prețioase despre uncus și părțile laterale ale corpilor vertebrali. Apofizele spinoase se proiectează pe linia mediană și au un aspect bifid. Masivele articulare se proiectează puțin diferențiat, fără evidențierea interliniei articulare.
Radiografiile oblice
Permit examinarea in special a gaurilor de conjugare. Acestea sunt delimitate în sus și în jos de pediculi, înainte de partea posterioară a discului intervertebral și de uncus și înapoi de partea anterioară a apofizei articulare superioare.
Gaura de conjugare poate fi îngustată anterior de uncartroză, înapoi de artroza interapofizară sau de fractura apofizei articulare.
Pediculii sunt și ei ușor de evaluat pe radiografia oblică: ei reprezintă treptele unei scări, separate de găurile de conjugare.
Dispariția unui pedicul este ușor de remarcat și semnifică liza pediculului, de obicei neoplazică.
Radiografiile dinamice
Sunt realizate din profil și au drept scop căutarea leziunilor discoligamentare după traumatism sau la distanță de el, când contractura posttraumatică imediată a diminuat.
Atenție! Explorarea Rx a coloanei cervicale necesită incidențe realizate foarte corect pentru a nu crea false imagini patologice. Ortopedul trebuie să cunoască și variantele anatomice normale.
Articulația C1-C2
Superpoziția radiologică a spațiului situat între cele 2 incizuri superioare și mediale pe apofiza odontoidă poate realiza un aspect de pseudartroză verticală. Superpoziția arcului posterior al lui C1 pe baza apofizei odontoide poate realiza o claritate orizontală ce sugerează o fractura (efect „Mach”).
Atlasul poate fi sediul unei dehiscențe pe arcul său anterior sau pe cel posterior. Pe radiografie se vede o linie clară verticală cu extremitățile corticalizate. Masele laterale ale atlasului pot fi sediul unor pseudolacune fiziologice sau ale unor mici calcificari ce nu trebuie confundate cu mici fragmente post-traumatice.
Apofiza odontoidă a axisului se poate dezvolta incomplet, cu aspect final hipoplazic. Uneori poate lipsi. Alteori, baza sa poate rămâne separată printr-un traiect clar, regulat, cu extremitățile corticalizate, dând aspectul unui veritabil „os odontoid”.
Coloana cervicală mijlocie și inferioară
Pe radiografia A-P: proiecția fantei glotice pe corpul lui C4 nu trebuie confundată cu o fractură sau cu spina bifida. Simpla rotație a capului poate deplasa claritatea traheală și creează o imagine pseudolacunară.
La acest nivel pot exista deformări congenitale ale corpilor vertebrali de tipul vertebrei cuneiforme și a vertebrei în fluture ce nu trebuie confundate cu leziunile traumatice. Uneori, în timpul creșterii, poate exista un corp vertebral cu aspect cuneiform, de cele mai multe ori unic.
Lipsa de închidere a arcului posterior poate fi întâlnită în special la nivelul C6 și C7 (spina bifida). Ea nu trebuie confundată cu o fractură. Pe radiografia laterală: capul și gâtul trebuie poziționate perfect din profil ca să nu fie alterată poziția diferitelor linii. Poate fi constatată prezența unui bloc cervical congenital. El constă în fuziunea mai mult sau mai puțin completă a doua corpuri vertebrale, uneori cu un reziduu discal, respectând înălțimea corpilor vertebrali, paralelismul platourilor, cu îngustarea găurilor de conjugare și fuziunea arcurilor posterioare. Această anomalie congenitală trebuie deosebită de un bloc dobândit postinfecțios.
La nivelul C6-C7, poate fi prezentă o ancosă pe fațeta articulară superioară, în general simetrică.
Observarea unei osificări incomplete sau supranumerare în vârful apofizei spinoase este mai banală chiar decât calcificarile ligamentului nucal pe linie mediană, între mușchii paravertebrali. Pe radiografiile oblice: permite observarea găurilor de conjugare. Gaura de conjugare poate fi mărita ca urmare a unei hipoplazii pediculare. În cazul unei aplazii complete gaura de conjugare este dublă (este în contact cu trei corpuri vertebrale). Aceste două anomalii congenitale trebuie deosebite de prezența unui neurinom sau a unui angiom.
Diagnosticul CT al modificărilor patologice ale coloanei cervicale Nu se face niciodată de primă intenție, ci completează radiografiile simple. Talia mică a vertebrelor cervicale impune examinarea CT cu secțiuni fine.
Secțiunea orizontală permite evaluarea diferitelor componente anatomice. Măduva este vizualizată bine, înconjurată de lichid cefalorahidian, dar spațiul epidural este mai mic decât cel lombar și foarte bogat în vase.
Ganglionii spinali și rădăcinile se văd foarte bine în găurile de conjugare ca și îngustarea lor printr-o eventuală hernie de disc. Utilizarea unei injecții cu substanță de contrast accentuează structurile anatomice.
Diagnostic RMN Este o investigație de rezerva, ce permite o explorare regională mai largă a coloanei cervicale din profil.
În secțiune sagitală T1, măduva se detașează perfect de LCR care este un hiposemnal. În T2, LCR este un hipersemnal. Proeminențele osteofitice sau discale produc o împingere localizată (ștergere) a spațiului subarahnoidian.
Hernia discală este bine vizibilă.
Degenerescența discală se traduce printr-o pierdere a semnalului discal.
Suferința medulară prin compresie este vazută bine în T2 sub forma unui hipersemnal.
Pe masură ce examinarea RMN a devenit uzuală, s-a constatat că frecvența descoperirii unei cavități siringo-mielice a măduvei cervicale este mai mare.
Cervicalgiile comune Sunt de 3-4 ori mai puțin frecvente decât lombalgiile. Afectează 18% din populație. Frecvența lor crește cu vârsta. Sunt mai frecvente la cei ce fac munci grele.
La cele mai multe cervicalgii comune nu este gasită o atingere organică precisă. Etiologia lor este mai degrabă plurifactorială. Ea constă într-un deranjament intervertebral minor, favorizat de poziții fixe de lungă durată, adesea profesionale sau de microtraumatisme. Mecanismul durerii este iritarea ramurilor posterioare ale nervilor rahidieni cervicali ce inervează apofizele articulare posterioare.
Clinic Cervicalgiile comune evoluează intermitent, mai mult sau mai puțin timp și pot iradia spre coloana toracală înaltă sau suboccipital (nevralgia Arnold, sindromul Atlas).
Episoadele dureroase acute realizează torticolisul banal clasic. Durează câteva zile. Antrenează o poziție antalgică în lateroflexie-rotație, cu redoare și contractură musculară.