Psihoză (din "psyche", minte/suflet, și -ωσις "-osis", stare anormală) este un termen medical folosit pentru a descrie starea mentală în care gândirea și percepția sunt grav afectate.
Persoanele care trăiesc un episod psihotic pot avea halucinații, credințe iluzorii de durată (ex: iluzii paranoide sau grandomanii), schimbări în structura de personalitate și manifestări de gândire dezorganizată. Este adesea acompaniată de non-înțelegerea comportamentului propriu (acum cu o natură bizară), dificultăți în interacțiunea socială și dificultăți în executarea activităților cotidiene. Un episod psihotic este adesea descris ca implicând o „pierdere a contactului cu realitatea”. Dicționarul The American Heritage Stedman's Medical Dictionary definește psihoza ca „O tulburare mentală gravă, cu sau fără deteriorări organice, caracterizată prin dezorganizarea personalității, pierderea contactului cu realitatea și care cauzează deteriorarea funcționării normale sociale.”
Clasificare Psihoza este considerată de către majoritatea psihiatrilor un simptom al unei maladii mentale grave, dar nu este un diagnostic în sine. Deși nu este în mod exclusiv legată de o stare fiziologică sau psihologică, este în special asociată cu schizofrenia, tulburarea bipolară (maniaco-depresia) și cu depresia clinică gravă. Există de asemenea patologii fizice detectabile care pot induce o stare psihotică, incluzând leziuni cerebrale sau alte afecțiuni neurologice, intoxicații cu droguri și substanțe post-intoxicații (în special alcool, barbiturice și uneori benzodiazepine), lupus, afecțiuni electrolitice cum ar fi hipocalcemia, hipernatremia, hiponatremia, hipocalemia, hipomagnesemia, hipermagnesemia, hipercalcemia, și hipofosfatemia.
Termenul psihoză ar trebui diferențiat de conceptul de nebunie, termenul legal care denotă că o persoană nu ar trebui să fie responsabilă penal pentru faptele sale. De asemenea, ar trebui să fie diferențiat de psihopatie, o tulburare de personalitate adesea asociată cu violența, lipsa de empatie și comportament social manipulativ. În ciuda faptului că amândouă sunt abreviate în limbajul curent ca "psiho", psihoza seamănă destul de puțin cu caracteristicile centrale ale psihopatiei, în mod particular cu privire la violență, care se întâmplă destul de rar în psihoză, și percepție denaturată a realității, care se întâmplă destul de rar în psihopatie.
De asemenea, psihoza, ar trebui să fie distinsă de starea de delir, în care, un individ psihotic, ar putea fi în stare să execute anumite acțiuni care necesită un nivel ridicat intelectual, dacă ar avea conștiința clară. În ultimul rând, ar trebui să fie distinsă de boala mentală în general. Psihoza poate fi privită ca un simptom al altor tulburări mentale, dar, ca și concept descriptiv, nu este considerată ca o boală în întregul sens al cuvântului. De exemplu, persoane cu schizofrenie pot avea perioade lungi fără psihoze, și persoane cu tulburare bipolară și depresie pot avea simptome de stări fără psihoză. Dimpotrivă, psihoza poate avea loc la persoane fără boli mentale cronice, ca rezultat la o reacție adversă la droguri sau stres extrem.
Cauze Psihoza poate fi o caracteristică a mai multor boli, adesea atunci când creierul sau sistemul nervos este afectat direct. Totuși, faptul că psihoza poate apărea ocazional în paralel cu niște maladii (incluzând boli cum ar fi gripa sau oreionul, de exemplu) sugerează că o varietate de factori de stres ai sistemului nervos pot duce la o reacție psihotică. Psihoza rezultată din condiții non-psihiatrice este uneori cunoscută drept „psihoză secundară”. Mecanismele prin care aceasta se întâmplă nu sunt încă clare, dar non-specificitatea psihozei i-a făcut pe Tsuang și pe colegii săi să argumenteze că „psihoza este 'febra' tulburării mentale — un indicator serios dar nonspecific.” Condițiile non-psihiatrice care sunt în mod special legate de psihoză includ tumoarea cerebrală, demența “Lewy bodies”, hipoglicemia, intoxicațiile, scleroza multiplă, Systemic Lupus Erythematosus, sarcoidoza, oreionul, SIDA, malaria și lepra.
Stresul psihologic este de asemenea cunoscut drept un declanșator al stărilor psihotice. Atât amintirea unor incidente traumatice experimentate pe toată durata vieții, cât și experiența recentă a unui eveniment stresant, pot contribui la dezvoltarea unei psihoze. Psihozele de scurtă durată declanșate de stres sunt cunoscute drept „psihoze reactive scurte”, așa că pacienții își pot reveni în mod spontan la funcționarea normală în mai puțin de două săptămâni. În unele cazuri rare, indivizii pot rămâne într-o stare avansată de psihoză pentru mai mulți ani, sau pot să aibă simptome psihotice atenuate (cum ar fi halucinații de intensitate scăzută) prezente tot timpul.
Intoxicația cu droguri, care are efecte depresante generale asupra sistemului nervos central (în special alcool și barbiturice) tinde să nu cauzeze psihoze în timpul folosirii, și pot de fapt să micșoreze sau să scadă impactul simptomelor la unii oameni. Totuși, stoparea consumului de alcool și barbiturice poate fi periculoasă, conducând la psihoze sau delir și la alte, potențial letale, efecte ale stopării.
Deprivarea de somn poate fi legată de psihoză, deși sunt puține dovezi care sugerează că este un factor de risc major la majoritatea oamenilor. Unii oameni trăiesc halucinații hipnagogice sau hipnopompice, unde trăirile senzoriale neobișnuite sau gândurile apar în timpul trezirii sau în timpul adormirii. Totuși, acestea sunt fenomene normale ale somnului, și nu sunt considerate semne ale psihozelor.
Semne și simptome Un episod psihotic poate fi în mod semnificativ afectat de către starea sufletească. De exemplu, oamenii care trăiesc un episod psihotic în contextul unei depresii pot încerca manii persecutorii sau de auto-învinovățire sau halucinații, în timp ce oamenii care trăiesc un episod psihotic în contextul unei manii își pot forma grandomanii sau pot avea experiențe de semnificație adâncă religioasă.
Halucinații Halucinațiile sunt definite ca percepții senzoriale în absența unor stimuli externi. Se diferă de iluzii, sau distorsiuni perceptuale, care sunt percepții eronate ale stimulilor externi. Halucinațiile pot avea loc în oricare dintre cele 5 simțuri și pot lua aproape orice formă, de la senzații simple (cum ar fi lumini, culori, gusturi, mirosuri) la experiențe mai însemnate cum ar fi vederea și interacțiunea cu animale și oameni, auzirea unor voci și senzații tactile complexe.
Iluzii și paranoia Psihoza poate implica credințe iluzorii sau paranoide. Karl Jaspers a clasificat iluziile psihotice în tipuri primare și secundare. Iluziile primare sunt definite ca apărând pe neașteptate și nefiind comprehensibile în termeni de procese mentale normale, pe când iluziile secundare pot fi înțelese ca fiind influențate de către fondul persoanei sau al situației curente (ex. discriminare etnică or sexuală, credințe religioase, credințe superstițioase).
Tulburări de gândire Tulburările de gândire formale descriu un deranjament general al gândurilor conștiente și sunt clasificate în funcție de efectele pe care le au asupra vorbirii și a scrisului. Persoanele afectate pot arăta presiune în dialog (vorbire neîncetată și rapidă), zbor sau deraiere a ideilor (terminarea subiectului la jumătatea lui sau inadecvat), blocare a gândirii sau pot construi uneori rime sau calambururi.
Anosognozie O caracteristică importantă și enigmatică a psihozei este anosognozia . Chiar și în cazul unei psihoze acute, suferinzii pot fi complet inconștienți că halucinațiile lor vivide și iluziile lor imposibile sunt de fapt nereale. Totuși, acest lucru nu este absolut; acest simptom poate varia în funcție de indivizi și în funcție de durata episodului psihotic.
Tratament Tratamentul psihozei depinde de diagnosticul specific (precum schizofrenia, tulburarea bipolară sau intoxicația cu substanțe). Tratamentul de primă linie pentru multe tulburări psihotice este reprezentat de medicația antipsihotică, care poate reduce simptomele pozitive ale psihozei în aproximativ 7–14 zile. Pentru copii și adolescenți, opțiunile de tratament includ medicația, intervențiile psihologice și intervențiile sociale.
Medicație Alegerea tipului de antipsihotic se bazează pe raportul dintre beneficii, riscuri și costuri. Există dezbateri cu privire la faptul dacă, ca clasă, antipsihoticele tipice sau cele atipice sunt superioare. Dovezile preliminare sugerează că amisulpridul, olanzapina, risperidona și clozapina pot fi mai eficiente pentru simptomele pozitive, dar sunt asociate cu mai multe efecte adverse. Antipsihoticele tipice prezintă rate similare de abandon al tratamentului și de recădere simptomatică comparativ cu cele atipice atunci când sunt utilizate în doze mici până la moderate. Se observă un răspuns terapeutic bun la 40–50% dintre persoane, un răspuns parțial la 30–40% și rezistență la tratament (lipsa unui răspuns satisfăcător al simptomelor după șase săptămâni de tratament cu două sau trei antipsihotice diferite) la aproximativ 20% dintre pacienți. Clozapina este un tratament eficient pentru persoanele care răspund slab la alte medicamente („schizofrenie rezistentă la tratament” sau „refractară”), însă are un efect advers potențial grav, agranulocitoza (scăderea numărului de leucocite), la mai puțin de 4% dintre persoane.
Majoritatea persoanelor tratate cu antipsihotice prezintă efecte adverse. Cei tratați cu antipsihotice tipice tind să aibă o incidență mai mare a efectelor extrapiramidale, în timp ce unele antipsihotice atipice sunt asociate cu creștere ponderală semnificativă, diabet și risc crescut de sindrom metabolic; acest lucru este cel mai pronunțat în cazul olanzapinei, în timp ce risperidona și quetiapina sunt, de asemenea, asociate cu creșterea în greutate. Risperidona are o rată a simptomelor extrapiramidale similară cu cea a haloperidolului.
Psihoterapie Tratamentele psihologice, precum terapie de acceptare și angajament (ACT), pot fi utile în tratamentul psihozei, ajutând persoanele să se concentreze mai mult asupra acțiunilor orientate spre valori personale, în ciuda simptomatologiei dificile. Antrenamentul metacognitiv (MCT) este asociat cu reducerea delirurilor, a halucinațiilor și a simptomelor negative, precum și cu îmbunătățirea stimei de sine și a funcționării la persoanele cu tulburări din spectrul schizofreniei.
Există numeroase intervenții psihosociale destinate tratării simptomelor psihozei, inclusiv tratament adaptat nevoilor, Dialog Deschis, psihanaliza/psihoterapia psihodinamică, terapia orientată pe rol, Soteria, tratamentul psihosocial ambulatoriu și spitalicesc, terapie de mediu și terapie cognitiv-comportamentală (CBT). În ceea ce privește eficacitatea CBT pentru psihoză, un studiu controlat randomizat privind un program online de terapie cognitiv-comportamentală pentru psihoză (CBT-P), denumit Coping With Voices (CWV), sugerează că acesta poate facilita accesul la CBT-P, fiind asociat cu beneficii în gestionarea simptomelor psihotice distresante și cu îmbunătățirea funcționării sociale. Atunci când CBT și alte intervenții psihosocialeGottlieb, J. D., Gidugu, V., Maru, M., Tepper, M. C., Davis, M. J., Greenwold, J., Barron, R. A., Chiko, B. P., & Mueser, K. T. (2017). Randomized controlled trial of an internet cognitive behavioral skills-based program for auditory hallucinations in persons with psychosis. Psychiatric Rehabilitation Journal, 40(3), 283–292. https://doi.org/10.1037/prj0000258 sunt utilizate fără medicație antipsihotică, acestea pot fi într-o anumită măsură eficiente pentru unele persoane, în special CBT, tratamentul adaptat nevoilor și abordarea Soteria.
Intervenție timpurie