Amplasarea utilajelor reprezintă aranjarea fizică a liniilor de fabricație, utilajelor, mașinilor și posturilor de lucru necesare în procesul productiv de conversiune din fabrici, uzine, instalații industriale.Encyclopedia of Business, (2011), 2nd ed. Layout. Amplasarea utilajelor(,) este o aranjare a mijloacelor de producție utilizate pentru a crea produse. Fluxul materialelor și al materiei prime, productivitatea și relațiile umane sunt toate influențate de aranjarea utilajelor pentru conversiune. Problema amplasării utilajelor se pune atât pentru fabrici complet noi sau pentru organizații prestatoare de servicii, cât și pentru modernizarea de fabrici existente prin introducere de noi metode și îmbunătățiri ale proceselor de fabricație sau de prestare a serviciului. Deși amplasarea facilităților pentru servicii poate fi similară cu cea folosită pentru fabricarea produselor, totuși pentru facilitățile prestatoare de servicii există deosebiri, de exemplu pentru birouri, retaileri și depozite. O amplasare eficientă și optimizată poate reduce manipulările inutile ale materialelor, poate ajuta la păstrarea unor costuri scăzute și la menținerea fluxului produsului prin utilaje. Obiectivul principal al amplasării este de a asigura fluxul regulat al lucrărilor, materialelor și informațiilor prin sistem.
Factori care influențează alegerea amplasării
Principalii factori care afectează alegerea tipului de amplasare sunt: materiale; acestea pot fi materii prime sau materiale, materiale în curs de procesare, produse finite, materiale de mentenanță etc.; toate acestea necesită depozitare, de aceea tipul de amplasare trebuie să satisfacă cerințele de depozitare și transport; mașini : dimensiunile mașinilor/utilajelor necesare pentru fabricarea produselor, volumul lor și forța de muncă necesară influențează modul de amplasare; locație : tipul clădirii, structura și arhitectura sa depind de condițiile solului pe care ea se amplasează și de alți factori. Locația are o influență hotărâtoare asupra planului de transport și de amplasare; politici manageriale : managementul de top decide obiectivele care trebuie reținute atunci când se proiectează o amplasare; printre politicile manageriale se pot menționa: extindere viitoare a producției, extindere a automatizării, opțiuni de fabricare sau cumpărare a unor componente etc.; tipul de industrie. Specificul (tipul) industriei determină procesul de fabricație, iar acesta dictează tipul de amplasare. Industriile pot fi clasificate în patru tipuri principale: industrii sintetice, industrii analitice, industrii de condiționare și industria extractivă.
Industriile sintetice realizează combinarea elementelor constituente, pentru a fabrica produsul final, de exemplu industria chimică.
Industriile analitice asigură conversia materiei prime în diferite elemente, de exemplu industria petrolieră.
Industriile de condiționare realizează schimbarea formei sau proprietăților fizice, de exemplu turnătorii, industrii de prelucrare a metalelor.
Industria extractivă implică separarea unui element din celelalte. de exemplu a unui metal din minereul de fier.
Obiectivele amplasării
Unele obiective ale amplasării sunt următoarele: capacitate de producție suficientă; reducerea costurilor de manipulare a materialelor; îmbunătățirea productivității; utilizarea eficientă a forței de muncă; utilizarea eficientă a spațiului fizic disponibil; condiții de muncă sigure, în vederea reducerii accidentelor pentru personal. să asigure flexibilitatea volumelor de producție și a produselor; să permită supravegherea și mentenanța ușoară; să admită o utilizare ridicată a mașinilor.
Principiile amplasării
Cele mai importante principii care trebuie respectate la amplasări industriale sunt următoarele:
٭principiul deplasărilor minime ale angajaților și materialelor între operații;
٭principiul succesiunii: mașinile și operațiile trebuie amplasate în ordinea stabilită de procesul de fabricație;
٭principiul utilizării : spațiul disponibil să fie utilizat eficient;
٭principiul compactității amplasării;
٭principiul siguranței și satisfacției forței de muncă;
٭principiul flexibilității: amplasarea să permită modificarea cu costuri minime la schimbarea produselor;
٭principiul investiției minime de capitaluri fixe.
Tipuri de amplasare
Amplasările se diferențiază după tipurile de fluxuri ale elementelor de procesat care sunt implicate, iar fluxul elementelor este dictat de natura produselor.
Amplasările de bază sunt: amplasarea după proces (sau funcțională); amplasarea în flux, după produs; amplasarea pentru tehnologii de grup; amplasarea cu produsul în poziție fixă; amplasarea hibridă (combinată).
Amplasarea după proces (funcțională) este practicată în ateliere cu producție de unicate sau la firme care produc produse personalizate, în volume de producție mici, varietăți de produse, care necesită diferite cerințe de procesare și succesiuni de operații. Amplasările după proces sunt configurații ale utilajelor în care operații cu funcțiune similară sunt grupate împreună, în aceeași zonă sau secție, indiferent de specificul produsului sau serviciului livrat. De aceea, aceste amplasări sunt denumite funcționale. Obiectivul acestor tipuri de amplasări este de a procesa bunuri sau de a oferi servicii care implică o varietate de cerințe de procesare. De exemplu, în industrii de fabricație secțiile de prelucrări pot fi organizate în sectoare separate în care mașini de producție cu destinație generală sunt grupate în conformitate cu funcțiunea lor de fabricație (de exemplu, grupa mașini de frezat, grupa mașini de rectificat, grupa strunguri, grupa prese hidraulice etc).
Aceste grupe de mașini se grupează într-o ordine prezumtivă a proceselor de fabricație. Acest tip de amplasare constituie o amplasare după principiul specializării tehnologice, adică pe baza procesului de fabricație, respectiv a operațiilor de efectuat. În asamblări, utilizarea amplasării după proces poate implica existența unor zone separate pentru producerea diferitelor subansambluri, pentru asamblarea finală, pentru încercări, ambalare etc. Pentru amplasarea locurilor de muncă după principiul grupelor omogene de mașini se poate aplica metoda verigilor de producție. O verigă de producție reprezintă o legătură, un drum sau un traseu pe care se deplasează materiale sau produse între două locuri de muncă.Jaba, Octavian (2007). Managementul producției și operațiunilor, Ed. Sedcom Libris, Iași, I.S.B.N. 978-973-670-253-2 Cu alte cuvinte, veriga este un cuplu de două utilaje (locuri de muncă) între care se stabilește o relație tehnologică în procesul de fabricație, în sensul că pe acestea se execută două operații tehnologice diferite și succesive în același flux tehnologic. Criteriul pe baza căruia se face amplasarea este frevența legăturilor dintre locurile de muncă.
Serviciile care utilizează amplasări după proces includ spitale, universități, bănci, service de reparații auto etc. Exemple de amplasări „după proces” în spitale sunt secțiile de cardiologie, secții de radiologie etc.
Optimizarea amplasărilor după proces implică minimizarea distanțelor de transport, a costurilor și timpului de transport.
Amplasarea în flux, după produs este utilizată în unități de fabricație în flux: la asamblarea repetitivă precum și la industrii cu flux continuu (producția de proces). Secțiile de fabricație în flux tehnologic produc produse standardizate, în volume de producție mari, aceste produse necesitând procese repetitive: cazul producțiilor de serie mare și de masă. Utilajele sunt aranjate în linii de fabricație, cu configurație liniară, în U , în L sau în S, în ordinea efectuării operațiilor pentru un produs sau o varietate restrânsă de produse. Produsul parcurge întotdeauna același traseu unidirecțional. În acest context, prin produs se înțelege produsul finit, un subansamblu sau o piesă componentă. Amplasarea după produs este selectată atunci când volumul de producție al produsului este atât de mare încât poate fi justificată o linie de fabricație separată pentru acel produs.S.Anil Kumar and N.Suresh (2009). Operations Management.New Age International (P) Ltd., Publishers, New Delhi Volumul producției determină cel mai economic proces iar tehnologia procesului definește succesiunea de operații care sunt efectuate în producție. În final, utilajele sunt plasate în lungul liniei de fabricație în acea succesiune. Exemple pentru industrii cu flux continuu (producții de proces) includ: industria chimică, a hârtiei, rafinării, industria cimentului, industria alimentară etc.
La amplasările după produs sunt utilizate două tipuri de linii de fabricație : cu ritm reglementat și cu ritm liber. Liniile cu ritm reglementat se caracterizează printr-un ritm regulat, egal cu ritmul de lucru al liniei, fiind utilizate conveioare pentru transportul automat al pieselor (produselor) în lungul liniei de utilaje, cu o viteză continuă, astfel încât muncitorii pot efectua operațiile asupra produsului în timp ce acesta este deplasat cu transportorul (de exemplu, în fabricația de automobile).Utilizarea unor instalații speciale de transport de tipul conveioarelor sau benzilor rulante de transport reduce sau elimină, în unele cazuri, intervenția omului. Eliminarea manipulărilor exercitate de operatorii umani are drept consecință, în unele cazuri, reducerea riscurilor de contaminare a produsului, de exemplu în industria farmaceutică sau în industria alimentară.
Pe liniile cu ritm liber (fără ritm impus) se formează „cozi de așteptare” între posturile de lucru, pentru a permite un ritm de lucru variabil. Acest tip de linii nu funcționează bine, din cauza stocurilor mari de producție neterminată, care necesită suprafețe de stocare temporară, intermediară. Se poate utiliza o tehnică de sincronizare a operațiilor pe liniile de asamblare (denumită și echilibrarea liniilor), pentru a grupa lucrările efectuate la posturile de lucru, astfel încât să existe o echilibrare a activităților în timp, între posturile de lucru. Sincronizarea operațiilor pe linie este posibilă prin alocarea activităților la posturile de lucru astfel încât la aceste posturi fiecare operație să necesite timpi aproximativ egali.
Într-o organizație de servicii, cum este de exemplu o spălătorie automată de obiecte de îmbrăcăminte, este adoptată o amplasare după produs cu utilaje dispuse în linie pentru a asigura o funcționare continuă, corespunzător operațiilor procesului. Aceste operații pot fi, de exemplu: 1) clasificarea și marcarea articolelor de îmbrăcăminte; 2) spălarea în mașina de spălare; 3) uscarea în uscător; 4) presarea la presă cu abur; 5) depozitare îmbrăcăminte presată în zona de depozitare; 6) livrare la ghișeu. Fiecare articol trece prin aceeași succesiune de operații și utilizează același flux de lucrări.