Channing Matthew Tatum () este un actor, dansator, model și producător de film american.

Biografie Și-a început cariera ca model și dansator. Pasiunea pentru actorie și-a descoperit-o atunci când a jucat în filmele She's the Man (2006), Step Up (2006), Fighting (2009), Public Enemies (2009), G.I. Joe: The Rise of Cobra (2009) și Dear John (2010). S-a născut în Alabama. Tatăl său, Kay, este un lucrător al liniilor aeriene, iar mama sa, Glenn Tatum, lucrează în construcții. În familia sa se află rude irlandeze, franceze și nativi americani. La vârsta de șase ani familia sa s-a mutat în Mississippi, acolo unde s-a obișnuit și a iubit să trăiască la casă. Este o fire atletică și a practicat în copilărie fotbal, fotbal american și arte marțiale. Când era în școală, cea mai mare atracție pentru el erau fetele, după cum însuși actorul a mărturisit. Și-a petrecut adolescența în Florida și a avut parte de educația catolică de la Liceul Catolic Tampa. A absolvit în 1998 și a fost declarat cel mai atletic licean. Bursa pe care a obținut-o la Glenville State College, din Virginia nu l-a încântat și a refuzat-o. S-a întors acasă și a avut cele mai bizare slujbe. A început ca stripper, sub numele "Chan Crawford". În anul 2010 a declarat unui ziar australian că i-ar plăcea să se facă un film bazat pe experiența sa ca stripper: "Deja am și regizorul care se va ocupa de această idee. Este vorba de Nicolas Refn, căruia îi place la nebunie ideea", a declarat actorul. Mai târziu s-a mutat la Miami și și-a început cariera de model, având prezentări pentru Armani și Abercrombie & Fitch. Pentru că s-a înscris la mai multe agenții de modele, a avut chiar un contract pentru a apărea pe coperta revistei Vogue. A fost ales de o revistă celebră pentru adolescenți în primii 50 Cei mai frumoși bărbați. A avut prezentări la Milano și New York. În același timp a început să joace în primele sale lungmetraje. A început cu un rol de dansator în videoclipul lui Ricky Martin "She Bangs", iar această colaborare i-a deschis seria colaborărilor pe partea de film.

Filmografie Film

An Titlu RolNote2005 Coach Carter Jason Lyle Havoc Nick Supercross Rowdy Sparks Războiul lumilor Băiat în biserică Nemenționat2006 Iubesc pe cine nu trebuie Ducele Orsino Dansul dragostei Tyler Gage Cum să-ți recunoști sfinții Young Antonio2007 The Trap Greg Scurtmetraj Haos în Seattle Johnson 2008 Dansul dragostei 2 Tyler Gage Cameo Pierderea libertății Steve Shriver2009 Hai! Ne Batem! Shawn MacArthur Inamicii publici Pretty Boy Floyd G.I. Joe: Ascensiunea Cobrei Conrad S. Hauser / Duke 2010 Dear John John Tyree 2011 The Dilemma Zip The Son of No One Jonathan "Milk" White The Eagle Marcus Flavius Aquila 10 Years Jake Bills De asemenea, producător Haywire Aaron 2012 The Vow Leo Collins 21 Jump Street Greg Jenko De asemenea, producător executiv Magic Mike Michael "Magic Mike" Lane De asemenea, producător2013 Side Effects Martin Taylor G.I. Joe: Retaliation Conrad S. Hauser / Duke This Is the End Rolul său Cameo White House Down John Cale De asemenea, producător executiv Don Jon Connor Verreaux Cameo 2014 Marea Aventură Lego Superman Rol de voceFoxcatcher Mark Schultz 22 Jump Street Greg Jenko De asemenea, producător The Book of Life Joaquin Mondragon Jr. Rol de voce2015 Jupiter Ascending Caine Wise Magic Mike XXL Michael "Magic Mike" Lane De asemenea, producător The Hateful Eight Jody Domergue 2016 Hail, Caesar! Burt Gurney2017 The Lego Batman MovieSuperman Rol de voce Dark Hoser Rol de voce, scurtmetraj Logan Lucky Jimmy Logan De asemenea, producător Kingsman: Cercul de Aur Tequila 2018 Smallfoot MigoRol de voce 2019 Marea Aventură Lego 2 Superman2021 America: The Motion Picture George WashingtonRol de voce, de asemenea producător Eliberează-l pe Guy Revenjamin Buttons Cameo2022 Dog Army Ranger Jackson Briggs De asemenea, regizor și producător Orașul pierdut Alan Caprison / Dash McMahon

Televiziune An Titlu RolNote 2004 CSI: Miami Bob Davenport Episodul: "Pro Per" 2012 Saturday Night Live El însuși (gazdă) Episodul: "Channing Tatum/Bon Iver" 2014Familia Simpson El însuși (voce) Episodul: "Steal This Episode" 2016 Lip Sync Battle El însuși Episodul: "Channing Tatum vs. Jenna Dewan-Tatum" 2017 Comrade Detective Gregor Anghel (voce) 6 episoade; de asemenea, producător executiv

Note

Vezi și Listă de actori americani Legături externe

Categorie:Nașteri în 1980 Categorie:Nașteri pe 26 aprilie Categorie:Actori americani din secolul al XXI-lea Categorie:Actori de televiziune americani Categorie:Actori de film americani Categorie:Actori din statul Alabama Categorie:Actori din statul Florida Categorie:Actori din statul Mississippi Categorie:Americani în viață