Anna Anderson (n. 16 decembrie 1896 — d. 12 februarie 1984) a fost cea mai cunoscută impostoare ce s-a dat drept Marea Ducesă Anastasia a Rusiei. Anastasia, cea mai tânără fiică a țarului rus Nicolae al II-lea, a fost ucisă împreună cu toată familia ei de către revoluționarii bolșevici, la data de 17 iulie 1918 la Ekaterinburg; trupul ei nu a fost găsit până în 1991.
În 1920, Anderson a fost internată într-un spital de boli mintale după o încercare de sinucidere pe când trăia la Berlin. La început, i s-a dat numele de Fräulein Unbekannt (germ. pentru Dra Necunoscută), ea refuzând să-și divulge identitatea. Mai târziu, a folosit numele Ceaikovski, iar apoi Anderson. În martie 1922, Anderson începe să susțină că este o mare ducesă a Rusiei, astfel atrăgând pentru prima oară atenția publicului. Majoritatea rudelor și a cunoștințelor Romanovilor au susținut că Anderson este o impostoare, însă alții s-au lăsat convinși că este Anastasia. În 1927, în urma unor cercetări făcute la comanda fratelui țarinei Alexandra, Ernest Louis, Mare Duce de Hesse, s-a descoperit că Anderson este de fapt Franziska Schanzkowska, o muncitoare poloneză ce suferea de boli mintale. După un proces ce a durat mulți ani, justiția germană a hotărât că Anderson nu deține suficiente probe pentru a demonstra că este Anastasia, dar cu ajutorul mass media, înșelăciunea ei i-a conferit faimă.Klier and Mingay, p. 109; Kurth, Anastasia, pp. 10, 53
Între anii 1922 și 1968, susținută financiar de diverse cunoștințe, Anderson a trăit în diverse țări, trecând prin mai multe sanatorii și azile de boli mintale. S-a stabilit definitiv în Statele Unite în 1968, când s-a căsătorit cu Jack Manahan, un profesor de istorie din Virginia, despre care se spunea că este „probabil cel mai iubit excentric din Charlottesville”. După moartea ei, în 1984, trupul i-a fost incinerat, iar cenușa ei a fost îngropată în cimitirul castelului Seeon din Germania.
După căderea comunismului în Uniunea Sovietică, au fost găsite rămășițele țarului, ale țarinei și ale tuturor celor 5 copii ai lor, iar mai multe laboratore din diverse țări le-au confirmat identitatea după testele ADN. În schimb, testele ADN efectuate pe un fir de păr al Annei Anderson și pe o mostră de țesut rămasă de la ea au demonstrat că ADN-ul lui Anderson nu corespunde cu cel al rămășițelor Romanovilor și nici cu cel al rudelor încă în viață ale Romanovilor.Van der Kiste and Hall, p. 174 Pe de altă parte, ADN-ul mitocondrial al Annei se potrivea cu cel al lui Karl Maucher, un nepot al Franziskăi Schanzkowska. Prin urmare, majoritatea cercetătorilor, a istoricilor și a jurnaliștilor au tras concluzia că Anderson și Schanzkowska au fost una și aceeași persoană.Massie, p. 249
Biografie Azilul Dalldorf (1920-1922) Pe 27 februarie 1920, o tânără a încercat să-și ia viața la Berlin, sărind de pe podul Bendlerbrücke în Landwehrkanal, dar a fost salvată de un ofițer de poliție. Cum nu avea acte și a refuzat să se identifice, a fost internată sub numele de Fräulein Unbekannt (Dra Necunoscută) la un azil de boli mintale din Dalldorf (acum Wittenau, în Reinickendorf), unde a rămas timp de 2 ani. Avea cicatrici pe cap și pe corp și vorbea germana cu un accent descris ca fiind „rusesc”. La începutul lui 1922, Clara Peuthert, pacientă a azilului, a susținut că femeia necunoscută ar fi Marea Ducesă Tatiana a Rusiei, una dintre fiicele țarului Nicolae al II-lea. Ieșită din azil, Peuthert i-a povestit căpitanului rus Nicolas von Schwabe că ar fi văzut-o pe Tatiana la Dalldorf. Schwabe a vizitat azilul și a devenit convins că femeia este Tatiana. El i-a convins și pe alți nobili ruși să o viziteze pe femeia necunoscută. Printre aceștia s-a numărat Zinaida Tolstoi, o prietenă a țarinei Alexandra, care a venit la azil împreună cu baroneasa Sophie Buxhoeveden, o fostă doamnă de onoare a țarinei. Văzând-o pe femeie, Buxhoeveden a declarat că este prea scundă pentru a fi Tatiana și a plecat convinsă că femeia nu este marea ducesă a Rusiei. Câteva zile mai târziu, femeia necunoscută zicea: „eu n-am spus că sunt Tatiana”.
O infirmieră de la azil, Thea Malinovsky, avea să declare mai târziu că în toamna anului 1921 femeia i-ar fi spus că este de fapt o altă fiică a țarului, Anastasia. Cu toate acestea, pacienta însăși nu își mai amintea incidentul.
Germania și Elveția (1922-1927) Din mai 1922, Peuthert, Schwabe și Tolstoi au devenit convinși că femeia este Anastasia, chiar dacă baroneasa Buxhoeveden susținea că nu seamănă. Femeia a fost scoasă din azil și găzduită la Berlin de baronul Arthur von Kleist, emigrant rus care fusese șef al poliției în partea rusească a Poloniei înaintea căderii țarului. Tânăra a început atunci să se prezinte drept Anna Ceaikovski, spunând că Anna vine de la Anastasia. Ceaikovski a locuit pe la diverse cunoștințe, printre care Kleist, Peuthert, o familie de muncitori săraci numită Bachmann și inspectorul Grünberg, care a găzduit-o la Funkenmühle, aproape de Zossen. Acolo, Grünberg a aranjat o întâlnire între Anna și sora țarinei, prințesa Irene de Hesse și Rin, dar Irene nu a recunoscut-o pe Anna. Grünberg a aranjat de asemenea o vizită din partea prințesei Cecilia a Prusiei, dar Ceaikovski a refuzat să vorbească cu ea, iar Cecilia a plecat confuză de la întâlnire. Mai târziu, în anii 1950, Cecilia a semnat o declarație cum că Ceaikovski este Anastasia, însă familia Ceciliei a contestat declarația ei, susținând că aceasta suferă de demență.
În 1925, Ceaikovski s-a îmbolnăvit de o infecție tuberculoasă la nivelul brațului, fiind internată succesiv în mai multe spitale pentru tratament. Bolnavă și aproape muribundă, a suferit o scădere semnificativă în greutate. A fost vizitată de un reprezentant al țarinei, Alexei Volkov; de tutorele copiilor țarului, Pierrre Gilliard; de soția acestuia, Șura, care a fost moașa Anastasiei; și de sora țarului, Marea Ducesă Olga Alexandrovna a Rusiei. Deși și-au arătat compasiunea pentru Ceaikovski, în final toți au dezmințit ideea că ar fi Anastasia. În martie 1926, Anna și-a petrecut convalescența la Lugano pe cheltuiala unchiului Marii Ducese Anastasia, Prințul Valdemar al Danemarcei. Valdemar a fost dispus să-i ofere lui Ceaikovski asistență materială în timp ce se făceau cercetări privind identitatea ei. Pentru a-i permite să călătorească, Biroul pentru Străini din Berlin i-a eliberat un certificat temporar de identitate pe numele Anastasia Ceaikovski, cu datele personale ale Marii Ducese Anastasia. În iulie 1926, Ceaikovski a fost mutată la sanatoriul Stillachhaus din Oberstdorf, în Alpii Bavarezi.
La Oberstdorf, a fost vizitată de Tatiana Melnik, născută Botkin. Melnik era nepoata lui Serghei Botkin, șeful Biroului pentru refugiați ruși din Berlin, și fiica medicului personal al familiei țariste, dr. Evgheni Botkin, care a fost ucis de bolșevici alături de familia țarului, în 1918. Tatiana Melnik o cunoscuse pe Marea Ducesă Anastasia în copilărie și o văzuse pentru ultima oară în februarie 1917. Lui Melnik, Ceaikovski îi părea să fie Anastasia, deși „gura s-a schimbat și s-a îngroșat, iar pentru că fața ei e atât de subțiată, nasul pare mai mare decât înainte”. Într-o scrisoare, Melnik spunea: „atitudinea ei e copilăroasă, nu poate fi considerată un adult responsabil, ci trebuie supravegheată și îndrumată ca un copil. Nu doar că a uitat limbile, dar și-a pierdut și coerența vorbirii. Chiar și cele mai simple întâmplări pe care le povestește sunt incorecte și incoerente; sunt de fapt doar cuvinte înșirate într-o germană imposibilă și agramată. Are evident o problemă de memorie și de vedere”. Melnik a declarat că Ceaikovski este Anastasia și a presupus că incapacitatea ei de a-și aminti întâmplări și de a vorbi rusă au fost provocate de traumele fizice și psihologice. Fie din dorința sinceră de a o ajuta pe Anna să-și recapete memoria, fie pentru că i-a devenit complice la înșelăciune, Melnik a învățat-o pe Ceaikovski diverse amănunte legate de viața în familia imperială.
Castelul Seeon (1927) right|200px|thumb|Franziska Schanzkowska În 1927, sub presiunea familiei, Valdemar a încetat să o mai sprijine financiar pe Ceaikovski. Ducele George de Leuchtenberg, o rudă îndepărtată a țarului, s-a oferit să o găzduiască la Castelul Seeon.
Între timp, fratele țarinei, Ernest Louis, Mare Duce de Hesse, a angajat un detectiv particular, Martin Knopf, să facă cercetări cu privire la identitatea femeii. Knopf a descoperit că Ceaikovski era de fapt o muncitoare poloneză pe nume Franziska Schanzkowska. În timpul Primului Război Mondial, aceasta muncea într-o fabrică de muniție când logodnicul ei a fost ucis pe front, iar la scurt timp după aceea, ei i-a scăpat o grenadă din mână și a explodat. Ea s-a rănit la cap, iar supraveghetorul a murit în explozie sub ochii ei. După aceea, Franziska a devenit apatică și depresivă și a fost declarată bolnavă psihic la 19 septembrie 1916, după care a stat prin diverse azile de nebuni. La începutul anilor 1920, a fost dată dispărută din locuința sa din Berlin, iar de atunci familia nu mai știa nimic de ea.
În mai 1927, fratele Franziskăi, Felix Schanzkowski, a fost adus să o vadă pe Ceaikovski. Se pare că inițial Felix a spus că femeia este sora lui, Franziska, dar în declarația lui scrisă a menționat doar că „seamănă foarte bine”, a insistat că există totuși deosebiri fizice și a susținut că Ceaikovski nu l-a recunoscut. Mulți ani mai târziu, familia lui Felix avea să dezvăluie că el știa că femeia era sora lui, dar a ales să o lase să trăiască sub noua ei identitate, care îi asigura o viață mult mai confortabilă.
Printre vizitatorii de la Seeon a fost și prințul Felix Iusupov, soțul prințesei Irina Alexandrovna a Rusiei, care a scris: „declar categoric că ea nu este Anastasia Nikolaevna, ci doar o aventurieră bolnavă, isterică și care joacă un teatru foarte prost. Pur și simplu nu înteleg cum poate cineva să aibă dubii în privința asta. Dacă ați vedea-o, sunt convins că ați fi scârbit la gândul că această creatură groaznică ar fi fiica țarului nostru.” Totuși, alți vizitatori, cum ar fi Felix Dussel, un ofițer pe care Anastasia l-a vizitat în spital în 1916, și Gleb Botkin, care o cunoscuse pe Anastasia în copilărie și era frate cu Tatiana Melnik, erau convinși că Ceaikovski spune adevărul.
Statele Unite ale Americii (1928-1931) Din 1928, povestea lui Ceaikovski a ajuns să fie cunoscută și în Statele Unite, unde Gleb Botkin a publicat articole susținâdu-i cauza. Articolele lui Botkin i-au atras atenția unei prietene din copilărie a Anastasiei, Xenia Leeds, o fostă prințesă rusoaică, măritată cu un industriaș american. Cu ajutorul lui Botkin, Leeds a adus-o pe Ceaikovski în Statele Unite. În drum spre State, Ceaikovski s-a oprit la Paris, unde l-a întâlnit pe Marele Duce Andrei Vladimirovici al Rusiei, vărul țarului, care a crezut-o că este Anastasia. Apoi, timp de 6 luni, Ceaikovski a trăit la New York, la familia Leeds. left|200px|thumb|Serghei Rahmaninov