Enea Hodoș (n. 31 decembrie 1858, Roșia Montană – d. 25 iulie 1945, Sibiu) a fost un folclorist român, membru corespondent al Academiei Române din 1904. Prin activitatea sa de cercetător și culegător al creațiilor populare, Enea Hodoș a adus o însemnată contribuție la dezvoltarea folcloristicii române, urmând cultul înaintașilor pentru literatura populară. A fost interesat cu precădere de creațiile populare din Banat, deși în unele povești se întrevăd ocupațiile locuitorilor din localitatea sa de baștină.
Genealogie Enea Hodoș a făcut parte dintr-o familie de intelectuali greco-catolici cu vederi progresiste. Preotul Simion Balint, bunicul lui Enea Hodoș pe linie maternă, a fost unul din luptătorii care, în 1848, a participat activ în calitate de tribun la revoluția condusă de Avram Iancu. A urmat studiile teologice și a fost numit preot capelan în parohia greco-catolică din Roșia Montană. A avut o fiică, Ana Balint, mama lui Enea Hodoș. Locuitorii din Roșia Montană vorbeau cu însuflețire despre faptele Părintelui Simion Balint și-i cântau cântecul: thumb|right|350 px|Casa din Roșia Montană în care s-a născut Enea Hodoș. Pe unul din pereți este înscris: S-a ridicatu aceste case parochiale prin stăruința și intervenția parochului și protopopului Simeon cav. de Balint. Ne sin posteritas ingrata.
Folcloristul s-a putut mândri și cu rudele din partea tatălui, fiindcă străbunicul său, Ioan Popovici poreclit „Hodoș”, a fost și el preot. Interesant este faptul că numele folcloristului derivă dintr-o poreclă, „hod” în limba maghiară însemnând pastor. Vasile, unul din fiii lui Ioan Popovici, de asemenea preot, a fost bunicul lui Enea Hodoș și tatăl lui Iosif Hodoș. Spre deosebire de înaintașii săi ce se dedicaseră preoției, Iosif Hodoș, tatăl folcloristului, a ales o altă cale devenind om politic și scriitor. Iosif Hodoș, împreună cu Alexandru Papiu-Ilarian și cu Simion Bărnuțiu, a studiat Dreptul în Italia, la Padova, unde cei trei au obținut doctoratul, spre bucuria și mândria părintelui Balint, care îi sprijinise financiar în aceasta perioadă.
Iosif Hodoș se numără printre primii membri ai Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). Este membru fondator al Academiei Române și secretar general al ei până la moarte.
Anii de studiu Din însemnările autobiografice ale lui Enea Hodoș, aflăm că a făcut clasa I la Roșia, continuând apoi învățătura la școala ungurească din Brad, unde tatăl său, care era vice comite în Baia de Criș, a hotărât să-l dea. Despre cartea pe care o făcea, Enea Hodoș va scrie mai târziu:
thumb|right|350 px|Absolvenții Liceului din Blaj în 1877 (10 din 15).Rândul de sus: Micu, Muntenescu, Enea Hodoș, Florian, Valeanu, Brânzeu.Rândul de jos: Folea, Buzdug, profesorul Gherman, Iosof, Marian.
Urmează gimnaziul inferior la Brad, iar clasele superioare ale gimnaziului la Brașov și Blaj, unde îl are ca profesor pe Ioan Micu Moldovan, a cărui influență va fi determinantă în activitatea sa ulterioară de culegător de folclor.Carmen Solomon - Preocupările celor dintâi profesori și elevi blăjeni pentru folclor și valorificarea lui, Sesiunea științifică de comunicări „Țara Bârsei” – 7-8 mai 2009, „Învățământ și educație în secolele XIX-XX”, Țara Bârsei, serie nouă, numărul 8, 2009, pp. 282-287 În anul 1877, a trecut examenul de bacalaureat cu nota „laudabiliter”. S-a înscris la Universitatea din Viena, unde urmează ca bursier al Societății „Transilvania” cursurile de medicină timp de 4 ani. În anul 1880, după ce mor atât Simion Balint cât și Iosif Hodoș, părăsește facultatea de medicină și trece la cea de litere și filozofie, pe care o urmează la Budapesta și Viena, întreținându-se din modestele mijloace rămase de la părinții săi.
În anul 1885, în cadrul unui concurs organizat de Universitatea din Budapesta, obține un premiu cu o lucrare ce trata influența limbii maghiare asupra limbii române. Facultatea de filozofie a absolvit-o la Viena. Acest oraș a fost un focar de răspândire a junimismului în Ardeal, prin Societatea „România jună”, una dintre cele mai bine organizate societăți de studenți până la Unire. La acțiunile studențești organizate de această societate a luat parte și Enea Hodoș printre alți tineri veniți la Viena, de la Brașov, Blaj, Năsăud și Arad.
Prezența în diferite domenii de activitate La întoarcerea în țară, Enea Hodoș este profesor la Școala de fete din Sibiu. În 1889, vine la Caransebeș ca profesor de limba română și limba maghiară la Institutul teologic-pedagogic unde stă până în toamna anului 1905.
Trăia într-un cerc de prieteni nu prea numeroși. Îți făcea impresia, la prima vedere, că e posomorât, dar era plin de umor și când era cazul, te pișca nemilos cu ironia sa usturătoare. A fost un dascăl de o neîntrecută măiestrie pedagogică.
Datorită persecuției protopopului, din cauza unor schițe în care criticase preoțimea, este nevoit să plece în 1905 din Caransebeș la Sibiu, unde va lucra la Telegraful român, cu o mică întrerupere, pentru că în 1919, i s-a încredințat organizarea școlii normale din Sighetul Marmației, până în februarie 1920. Romul Ciorogariu, profesor la Arad și mai târziu la Roman, episcop al Oradei, îi scrie lui Hodoș:
thumb|right|300 px|Mormântul lui Enea Hodoș Se întoarce la Sibiu, unde va rămâne până în anul 1945, când se stinge din viață, în 25 iulie. În cimitirul central din acest oraș, se află mormântul său, a cărui înfățișare nu dezminte modestia de o viață de om a folcloristului.
Enea Hodoș a contribuit la dezvoltarea învățământului nu numai prin activitatea de profesor, ci și prin editarea de manuale școlare. Manualul de istoria literaturii are o valoare documentar-științifică aparte.
susține cercetătorul timișorean Ion Iliescu într-una din cărțile sale dedicate istoriei culturale a Banatului în raport cu cultura română.I. Iliescu - V. Alecsandri, Pagini bănățene la a 75-a comemorare, Timișoara, 1965, p. 48 Alte manuale au fost: Noțiuni de stilistică și poetică și carte de citire pentru scoale normale și clase inferioare secundare, Manualul de gramatică și cetire pentru preparandii, școale medii și civile, Elemente de istoria literaturii pentru școlile normale și cele minoritare. A editat Mic dicționar (către cititori), cu scopul de a contribui, după cum însuși folcloristul mărturisește, „la înfăptuirea unității naționale culturale și la unificarea limbii”. Comparând cuvintele din Micul dicționar cu cele din dicționarele de azi, observăm că unele și-au schimbat sensul, iar altele au dispărut din vorbirea curentă, devenind arhaisme. Pe unele dintre acestea, chiar E. Hodoș le-a considerat cuvinte vechi: brașoveancă - trăsură cu coviltir prestolnic - pecete apăsată pe corn de prescuri bogzăr - viză
Altele se mai păstreză doar în operele literare: boi - înfațișare, făptură, fel condur - pantof, plantă de podoabă
Din preocuparea ligvistică a lui E. Hodoș de a face înțeleasă limba noastră, face parte și obiceiul său de a explica, în culegerile de folclor, diferite provincialisme folosite în Banat, precum și trăsăturile caracteristice ale limbii din această parte a țării.
Originea limbii române În manualele școlare și în alte lucrări, s-a preocupat de limba și literatura poporului nostru. Hodoș susține formarea limbii române din latina populară vorbită de coloniștii aduși din Hispania, Galia, Asia Mică și Siria. „Limba dacilor și geților nu o cunoaștem. Din limba lor ni s-a păstrat, la diferiți autori greci și latini, mai multe nume de persoane, de cetăți, de râuri și munți.” Enea Hodoș, Elemente de istoria literaturii, Nagyszeben, 1912, p. 116 El admite că românii veniți în atingere cu alte popoare au împrumutat de la unele dintre ele elemente gramaticale, îndeosebi elemente lexicale. În legătură cu aportul elementului slav la formarea limbii române, părerea lui Hodoș este următoarea: „Formarea ei ca limbă românească, aceasta n-a putut să se întâmple decât după venirea slavilor, cu trei sau patru sute de ani în urmă; va să zică în secolul al VIII - IX-lea.” Enea Hodoș, Elemente de istoria literaturii, Nagyszeben, 1912, p. 117 Această influență însă n-a schimbat caracterul romanic al limbii române. Structura gramaticală, fondul principal de cuvinte sunt de origine latină, iar elementele slave n-au participat la cele mai importante transformări ale limbii române care o deosebesc atât de limba latină, cât și de alte limbi romanice.
În legătură cu dialectele Hodoș afirmă: „Presupunem că limba noastră și dialectele au format odată o singură limbă. După ce numărul lor s-a înmulțit, s-au despărtit în mai multe grupe: unii au rămas pe loc, alții au apucat spre Balcani, în Macedonia și țările vecine, alții spre Istria.” Enea Hodoș, Elemente de istoria literaturii, Nagyszeben, 1912, p. 119 Formarea dialectelor limbii române a stârnit adesea controverse. Nu știm de ce Hodoș amintește numai dialectele macedoromân, istroromân și dacoromân ("vorbirea noastră"), neglijând dialectul meglenoromân.
Ortografia cu alfabetul latin O problemă tot atât de importantă care nu i-a rămas străină lui E. Hodoș este ortografia cu litere latine a limbii. Ca și alți lingviști, a susținut că, până în secolul al XIX-lea, s-a folosit alfabetul chirilic care avea 43 de slove. Alfabetul chirilic este un „vechi alfabet slav creat de frații Chiril și Metodiu în sec. al IX-lea și întrebuințat la noi (oficial) până în 1860, care a servit drept bază pentru alfabetele folosite de popoarele slave ortodoxe”.Dicționarul explicativ al limbii române, ed. a II-a, București, 1998, p. 171 Acest alfabet a fost redus de Ion Heliade-Rădulescu. După 1850, s-a mai folosit un alfabet latin amestecat cu chirilice. E. Hodoș amintește că cea mai veche încercare de folosire a literelor latineDe fapt cel mai vechi text în limba română scris cu caractere latine care a ajuns până la noi este o „Carte de cântece” (1570-1573), cunoscută și sub numele de „Fragmentul Todorescu”, cuprinzând o culegere de imnuri calvine traduse din limba maghiară. Textul, descoperit în 1911, cu un an înainte de publicarea cărții lui Enea Hodoș, este păstrat la Biblioteca Națională Szécheny din Budapesta - Pantaleoni, 2007, p. 40 a fost făcută de Luca Stroici, mare logofăt al Moldovei. Acesta, pe când se afla în exil în Polonia (1593), a scris cu litere latine rugăciunea Tatăl nostruMisterski, H., Le "Pater noster" roumain dans la transcription latine, Studia Romanica Posnaniensia, Poznan, 1983, vol. 10, pp. 13-17 pentru a-i arăta unui învățat polon un exemplu de limbă română.