thumb|upright=1.4|Arta portretului, una dintre caracteristicile fabricării monedelor romane din epoca clasică (sesterțiu emis sub Traian, la Roma, în anul 105, oricalc; avers: IMP CAES NERVAE TRAIANO AVG GER DAC P M TR P COS V P P Capul lui Traian laureat, spre dreapta, drapat ușor; revers: S[enatus] P[opulus]Q[ue] R[omanus] OPTIMO PRINCIPI; Traian, în armură, călare pe un cal în galop, spre dreapta, calcă în piciore un războinic dac, cu suliță, căzut la pământ. În exergă: S[enatus] C[onsulte]) Moneda romană este, dintre toate monedele antice, cea care a cunoscut cea mai îndelungată și mai mare expansiune geografică, devenind, pentru mai multe secole, moneda comună a lumii occidentale și mediteraneene. După începuturi fruste bazate pe bronz, imitând greutatea și metoda de batere a monedelor grecești, ea s-a constituit, la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., într-un sistem monetar fondat pe bimetalismulBimetalism este un sistem monetar bazat pe valoarea a două metale-etalon. Vd. Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române argint și bronz. La începutul Imperiului, sub Augustus se adaugă moneda de aur, creându-se un sistem cu trei metale, care rămâne stabil timp de aproape două secole și jumătate. Criza militară și economică din secolul al III-lea, precum și spirala inflaționistă care o însoțește, văd prăbușirea monedelor de argint și de bronz. În secolul al IV-lea, reforma lui Dioclețian, care încearcă să revalorizeze monedele de argint și de bronz, nu va reuși să oprească inflația, însă Constantin I reușește să creeze un sistem monetar dominat pe solidus, stabilizat la 4,5 grame de aur și fără paritate fixă față de celelalte monede care se devalorizau. Solidus-ul cunoaște, în continuare, o excepțională stabilitate în Imperiul Roman de Răsărit, iar din secolul al VI-lea, prin succesoarea sa nomisma, până în secolul al XI-lea.
Descoperiri monetare romane și numismatica Monedele romane sunt unul dintre martorii vieții economice antice cel mai bine cunoscut, în cvasitotalitatea manifestărilor sale.Michel Christol, Daniel Nony, Rome et son empire, des origines aux invasions barbares, p. 167.
Studiul fabricării monedelor romane datează de multe secole. Fiind obiecte a căror difuzare a fost abundentă și care sunt imputrescibile, monedele romane sunt descoperite în mod întâmplător de mult timp. Începând cu secolul al XVIII-lea, colecționarii erudiți au constituit cabinete de medalii, numite așa de la denumirea care li se dădea monedelor antice, în care ei își acumulau și clasau achizițiile. La rândul lor, muzeele naționale își formează și ele colecțiile. Fuzionarea diverselor inventare ale acestor colecții a permis stabilirea unor cataloage numismatice, din ce în ce mai complete, care repertoriază monedele după tipul și după motivul lor. O ilustrare a acestui proces ne este oferită, la sfârșitul secolului al XIX-lea de către Henry Cohen, autor al unui celebru catalogHenry Cohen, Description historiques des monnaies frappées sous l’Empire romain, care cuprindea mai multe zeci de mii de monede imperiale romane: în prefața lucrării, el își descrie studiul dedicat cataloagelor muzeelor din Torino, din Danemarca, de la Viena, ale colecțiilor Muzeului Britanic și cele ale Cabinetului de Medalii al FranțeiCabinetul de Medalii al Franței, în , cunoscut și sub numele de Le département des monnaies, médailles et antiques, este o diviziune a Bibliotecii Naționale a Franței, în , prescurtat: BnF. Este situat în al doilea arrondisment al Parisului, rue de Richelieu.. Acest cabinet a fost îmbogățit prin dispozițiile testamentare ale unor colecționari amatori, precum a fost contele de Caylus, care a urmărit cu pasiune primele descoperiri arheologice de la Herculaneum și de la Pompeii, la începutul secolului al XVIII-lea.Henry Cohen, Monnaies, tome I, préface, p. XI.
Descoperirile din cursul secolului al XX-lea, cu tezaure monetare, uneori spectaculoase, cum a fost cea din 1929, cu tezaurul de la MarcianopolisMarcianopolis (în ) era un vechi oraș roman, în Tracia. Se afla pe teritoriul actualului oraș Devnea, din Bulgaria. (un lot de peste 80.000 de monede de argint a fost descoperit la Devnea, în Bulgaria), tezaurul de la Eauze, descoperit în anul 1985, în Franța ( de argint), tezaurul roman de la Trier, în Germania (1993, de aur), și lucrările britaniceDepeyrot 1987, p. 6., au completat lucrările lui Cohen și au dus la crearea celebrului catalog în zece volume, Roman Imperial Coinage, încheiat în anul 1994.Harold Mattingly, Edward A. Sydenham u.a.: Roman Imperial Coinage, London 1923–1994 Tezaurul roman de la Frome, descoperit în 2010, în Anglia (, în majoritate de bronz), completează lista descoperirilor.
A doua jumătate a secolului al XX-lea vede diversificându-se cercetările numismatice: multiplicarea șantierelor arheologice, folosirea detectoarelor de metaleN.B. Amintim faptul că folosirea detectoarelor de metale fără autorizarea administrativă prealabilă este prohibită! Vd. Art. 5, din Ordonanța Guvernului nr. 43/2000, cu modificările ulterioare aduse de Legea nr. 462/12 noiembrie 2003 și Legea nr. 258/23 iunie 2006. în timpul săpăturilor oficiale și, din nefericire, și clandestine, îmbogățesc masa descoperirilor. Studiul se lărgește cu domenii uneori neglijate, precum sunt numeroasele și diversele emisiuni monetare locale ori fabricarea monedelor din cupru.Depeyrot 2006, p. 122. Informatica oferă puternice mijloace de inventariere, în timp ce tehnicile spectrografice permit o analiză fină a aliajelor.Depeyrot 1987, p. 114.
Moneda în Republica Romană Originile fabricării monedelor romane
200px|right|thumb|Aes grave (cca. 240 - 225 î.Hr.); avers: Ianus, revers: prora unei galere; bronz, 259,53 g, Roma thumb|200px|Uncia de bronz bătută între 215 î.Hr. și 212 î.Hr.; avers: Roma și o globulă; revers: proră, ROMA și globulă. 200px|right|thumb|Titus CarisiusCarisia a fost o familie romană în a doua jumătate a secolului I î.Hr. Unul din membrii acestei familii, Titus Carisius, era unul dintre cei trei magistrați desemnați să supravegheze emiterea monedelor, Tresviri monetales., 46 î.Hr., Denarius (3,72 g). Avers: MONETA, capul Iunonei Moneta, spre dreapta; revers: T CARISIVS, coiful lui Vulcanus deasupra nicovalei, clește și ciocan, de-o parte și de alta, iar toate, încununate cu lauri.
Spre anul 400 î.Hr., romanii au înlocuit troculTrocul este o formă primitivă a schimbului de mărfuri, în care un produs se schimbă direct pe alt produs (fără mijlocirea banilor). Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române bazat pe capete de vite sau folosirea monedelor grecești printr-un sistem monetar relativ arhaic. Era vorba, la început, de « blocuri » de bronz sau de aramă numite aes rude sau aes infectumAes rude sau aes infectum era o bucată de metal (de aramă) brut, neprelucrat, și care era folosit ca mijloc de schimb. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român, p. 51., apoi, la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr. de lingouri1. Lingoul este un bloc obținut prin turnarea unui metal sau a unui aliaj într-o lingotieră, destinat prelucrării ulterioare (laminare, forjare etc.); 2. Lingoul este un bloc de metal monetar pur, cu formă și greutate stabilite de uzanțele internaționale. Vd. Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române de bronz care reprezentau, pe una dintre fețe echivalentul lor în capete de vite.
Sub Republica Romană, în anul 290 î.Hr., apare prima oficină de fabricare a monedelor, pe Capitoliul din Roma, în Templul Iunonei MonetaTemplul Iunonei Moneta a fost distrus în timpul uriașului incendiu pus la cale de Nero, în anul 64. (În : literal, în română, „Iunona care sfătuieșteAlbert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., care avertizează”), de unde derivă, de altfel, cuvântul monedă. Responsabili pentru confecționarea monedelor erau trei magistrați, numiți Tresviri monetales. De-a lungul timpului, atelierul din Roma își va schimba locația, în numeroase rânduri.Depeyrot, 2006, pp. 15-16.
Spre anul 280 î.Hr., erau emise discuri de bronz sau de aramă denumite aes graveAes grave era o veche monedă de aramă cu greutatea de o livră romană, valorând un as. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român, p. 51. (în : „greu”), care cântăreau o Libra romană (cca 324 g) și valorau 1 as. Dubla față a lui Ianus este reprezentată pe avers (fața monedei). Submultipli normalizați au fost emiși pentru folosirea curentă, semis (1/2), triens (1/3), quadrans (1/4), sextans (1/6), uncia (1/12), jumătate de uncie (1/24).
Uncia era un submultiplu al asului și valora a douăsprezecea parte din acesta. Era din bronz și avea greutatea teoretică de circa 27 de grame. Valoarea unciei era dată de câte o globulă aflată atât pe aversul cât și pe reversul monedei.
Greutatea unui as fiind fixată în funcție de valoarea sa, aceasta s-a diminuat în timpul Primului Război Punic (264 – 241), când a ajuns la 290 – 280 de grame, scădere datorată marilor cheltuieli ale Romei pentru constituirea flotei sale. Spre anul 225 î.Hr., apare, pe reversul discului aes grave, o proră drept omagiu adus puternicei flote militare romane constituite câteva decenii mai devreme.
Cu trecerea de la turnarea la baterea monedelor cu ciocanul, asul a devenit o monedă fiduciară, a cărei valoare nu mai era legată de conținutul de metal, de valoarea sa intrinsecă.
În timpul celui de-Al Doilea Război Punic (218 – 201), care a impus Romei cheltuieli considerabile, as-ul s-a prăbușit încât a devenit un disc de bronz de vreo 20 de grame. Are multipli, dintre care cei mai utilizați vor fi sesterțiul, care valora 2 as ½, (apoi 4 as), dupondius, care valora 2 as, precum și submultipli, semis (1/2 as) și quadrans (1/4 as). Toate monedele erau din bronz. În acest moment, argintul apare, cu adevărat, în sistemul monetar roman, prin denar.
Sfârșitul Republicii Romane
left|thumb|Sesterț din argint, emis după 211 î.Hr., avers: Roma cu cască, cu marca IIS; revers: Dioscurii călare; ROMA, în exergă Sistemul monetar este reformat și se sprijină de acum înainte pe denar (monedă din argint). În 211 î.Hr., denarul apare și valorează 10 as de 53 de grame de bronz fiecare. (Adjectivul din : „de zece”).G. Guțu, Dicționar latin - român. Denarul cântărea 4,5 grame de argint, iar 530 g de bronz sunt echivalente cu 4,5 g de argint, în anul 211 î.Hr. Avem deci un raport de 1/120.
Spre anul 170 î.Hr., denarul este devalorizat, iar greutatea sa este adusă la 3,96 g de argint (raportul dintre argint și bronz este atunci de 1/70).
Sesterțul devine, în cursul celui de-al doilea secol înainte de Hristos, unitatea de cont uzuală, înlocuind as-ul libral, cheltuielile, veniturile și averile se evaluează în sesterți. De exemplu, senatorius census, adică averea minimă necesară pentru a fi senator, era de 800.000 de sesterți.G. Guțiu, Dicționar latin - român. Abrevierea denumirii sesterțului, HS, este o amintire a parității sale inițiale față de as (doi as și jumătate, adică IIS, mai precis, IIS, curând transcris prin HS).
Echivalențe între monede romane Denarius Quinarius Sestertius As Metal Denarius (simbol X) 1 2 4 10 16px|Argint Quinarius (simbol V sau Q) 1/2 1 2 5 16px|Argint Sestertius (simbol IIS / HS) 1/4 1/2 1 2,5 16px|Argint As (simbol I) 1/10 1/5 2/5 1 16px|Bronz
În sfârșit, pe la anul 140 î.Hr., valoarea relativă a denarului de argint, în raport cu bronzul este reestimatăMichel Christol, Daniel Nony, Rome et son empire, des origines aux invasions barbares, p. 75.: denarul valorează de acum înainte 16 as de bronz, adică un raport de 1/110. sesterțiul trece la 4 as, dar își păstrează marca de HS.
Moneda în Imperiul Roman antic Sistemul monetar în Epoca lui Augustus
200px|thumb|left|Denar emis sub Commodus, în 180; avers: cap laureat spre dreapta