Campionatul Mondial de Snooker este principalul turneu din circuitul profesionist atât ca premiile în bani cât și ca punctele obținute de participanți. Prima ediție a avut loc în 1927 iar din 1977 se ține la Teatrul Crucible din Sheffield, Anglia. Recordul de titluri de campion în epoca modernă îl dețin Stephen Hendry și Ronnie O'Sullivan, cu 7 victorii fiecare.
Istorie
Prima ediție a avut loc în 1927 și Joe Davis a ajutat la organizarea acesteia. Meciurile s-au ținut în diferite locuri iar finala s-a disputat la Camkin's Hall, Birmingham. Joe Davis a câștigat învingându-l pe Tom Dennis cu scorul de 20-11 și a primit un premiu de 6 lire și 10 șilingi. Cel mai mare break al ediției, de 60 de puncte, a fost realizat de Albert Cope.
În anii următori, Joe Davis a rămas campion câștigând în fiecare an, până în 1940 inclusiv. În pofida creșterii interesului față de snooker, ediția din 1931 a avut doar doi participanți: Joe Davis și Tom Dennis. Joe Davis a câștigat meciul, chiar daca acesta a avut loc chiar într-un local deținut de adversarul său.
Turneul a fost suspendat din cauza celui de-al doilea război mondial și a revenit în 1946, câstigat de Joe Davis pentru a 15-a oara. După aceasta, nu a mai participat la Campionat și astfel a rămas singurul jucător neînvins din istoria Campionatului Mondial de Snooker.
Walter Donaldson a câștigat în 1947, dar Fred Davis (fratele mai mic al lui Joe Davis) a dominat următorii ani luând titlul în 1948 și 1949 și din 1951 până în 1956.
În 1952, ca rezultat al neînțelegerii dintre unii jucători și forul conducător de atunci (the Billiards Association and Control Council) s-au ținut două turnee. The World Matchplay, organizat de jucători și recunoscut de mulți ca fiind „adevăratul” campionat mondial, a continuat până în 1957. Turneul „oficial” (care a rezistat doar un an) a atras doar doi participanți, Horace Lindrum (Australia) care l-a învins pe Clark McConachy din Noua Zeelandă.
Snookerul a intrat într-o perioadă de declin și niciun turneu nu a mai avut loc între 1958 și 1963. În 1964 a fost revigorat pe baza unui format nou ce a rezistat până în 1968. John Pulman a dominat în această perioadă, îngingându-și toți oponenții într-un total de 7 meciuri.
În 1969 s-a revenit la un turneu eliminatoriu precum înainte de 1957. John Spencer a câștigat în acel an dar Ray Reardon a dominat anii '70, câștigând de 6 ori între 1970 și 1978.
1976 a fost primul an când campionatele au fost sponsorizate de brandul de țigări Embassy. Anul următor, campionatul s-a mutat la Teatrul Crucible din Sheffield și BBC a început să transmită meciurile în direct. Capacitatea Teatrului Crucible nu depășește o mie de locuri însă cele din rândul din față sunt doar la câțiva metri de jucători. Acesta a fost momentul când snookerul a început să atragă foarte mulți telespectatori. Cei mai de succes jucători de la Crucible sunt Steve Davis, care a câștigat de 6 ori în anii '80 și Stephen Hendry, cu 7 finale câștigate în anii '90. În decada 2000-2010 turneul a fost mai deschis având șase campioni diferiți. În finala din 1985, Dennis Taylor l-a învins pe Steve Davis cu 18-17 la ultima bilă a jocului decisiv, într-unul din cele mai disputate meciuri din istorie.
În 2025, Zhao Xintong a devenit primul jucător asiatic care câștigă titlul de campion mondial.
Recorduri și statistici
Cel mai mare număr de victorii ale unui jucător este 15, obținute de Joe Davis. Asta s-a întâmplat într-o eră în care erau puțini jucători profesioniști și mai puține meciuri necesare pentru a câștiga. Primul break maxim al campionatului a fost realizat de Cliff Thorburn în 1983; Ronnie O'Sullivan (1997, 2003, 2008) și Stephen Hendry (1995, 2009,2012) sunt singurii care au obținut o astfel de performanță de mai multe ori; Jimmy White (1992), Mark Williams (2005), Ali Carter (2008), John Higgins (2020), Neil Robertson (2022), Kyren Wilson și Mark Selby (ambii 2023) și Mark Allen (2025) sunt ceilalți jucători care au realizat un break maxim la o ediție a campionatului mondial. Selby este singurul care a făcut breakul maxim în finală. Breakul maxim din 1997 al lui O'Sullivan a fost cel mai rapid înregistrat vreodată la un turneu profesionist (5 minute și 8 secunde). Campionatul din 2008 este primul turneu de puncte care a produs două breakuri de 147 în rundele finale. Ronnie O'Sullivan și Ali Carter au împărțit premiul de £147.000. Fergal O'Brian este singurul care a adunat un break de peste 100 de puncte în primul său joc la Crucible (frame) în 1994. Cel mai lung joc (frame) a fost între Mark Allen și Wu Yize, în 2026, și a durat 100 de minute și 21 de secunde. Cel mai tânăr campion mondial a fost Stephen Hendry care a învins în finala din 1990 la vârsta de 21 de ani. La campionatul din 2009, Stephen Hendry a câștigat cel de al 1000-lea joc (frame) al său la Crucible, împotriva lui Ding Junhui. Au fost doar șapte campioni din afara Regatului Unit: Horace Lindrum din Australia în 1952, Cliff Thorburn din Canada în 1980, Ken Doherty din Irlanda în 1997, Neil Robertson din Australia în 2010, Luca Brecel în 2023, Zhao Xintong în 2025 și Wu Yize în 2026. Titlul lui Lindrum, de multe ori, nu este luat în considerare întrucât niciunul dintre cei mai buni jucători de atunci nu au luat parte. Printre campionii surpriză se numără Joe Johnson și Shaun Murphy care au câștigat în 1986 și respectiv 2005 cu șanse calculate de 1 la 150 fiecare, și Terry Gryffiths a cărui victorie a venit în a doua sa participare la un turneu profesionist Jimmy White a ajuns în finală de 6 ori dar nu a câștigat niciodată. Ken Doherty este singurul care a obținut titlul mondial atât la juniori și amatori cât și la profesioniști. Stephen Hendry deține recordul pentru cea mai lungă perioadă de „domnie” la Crucible. A câștigat cinci ani la rând și a pierdut în cea de-a șasea finală consecutivă. John Parrot și Shaun Murphy sunt singurii jucători care și-au învins adversarii la zero în etapele finale. Parrot l-a bătut pe Eddie Carlton cu 10-0 în prima rundă a campionatului din 1992, iar Muprhy a trecut tot cu 10-0 de Luo Honghao în 2019. De când turneul se ține la Crucible, singurii campioni care și-au apărat titlul cu succes sunt Steve Davis, Stephen Hendry, Ronnie O'Sullivan și Mark Selby. Belgianul Luca Brecel este primul campion din Europa continentală. Niciun campion nu și-a păstrat primul titlu obținut la Crucible. Acest fapt este cunoscut ca „blestemul Crucible”
Palmares
+Palmaresul Campionatului Mondial de snookerAnParticipanțiCampionFinalistScor192710 Joe Davis (1) Tom Dennis20-1119287 Joe Davis (2) Fred Lawrence16-1319295 Joe Davis (3) Tom Dennis19-1419306 Joe Davis (4) Tom Dennis25-1219312 Joe Davis (5) Tom Dennis25-2119323 Joe Davis (6) Clark McConachy30-1919335 Joe Davis (7) Willie Smith25-1819342 Joe Davis (8) Tom Newman25-2319355 Joe Davis (9) Willie Smith25-20193612 Joe Davis (10) Horace Lindrum34-2719379 Joe Davis (11) Horace Lindrum32-2919388 Joe Davis (12) Sidney Smith37-24193912 Joe Davis (13) Sidney Smith43-3019408 Joe Davis (14) Fred Davis37-36între 1941-1945 nu s-a desfășurat19468 Joe Davis (15) Horace Lindrum78-6719478 Walter Donaldson (1) Fred Davis82-6319488 Fred Davis (1) Walter Donaldson81-6419498 Fred Davis (2) Walter Donaldson80-6519508 Walter Donaldson (2) Fred Davis51-4619518 Fred Davis (3) Walter Donaldson58-391952 (martie)2 Horace Lindrum (1) Clark McConachy94-491952 (noiembrie)7 Fred Davis (4) Walter Donaldson38-3519538 Fred Davis (5) Walter Donaldson37-3419545 Fred Davis (6) Walter Donaldson39-2119556 Fred Davis (7) John Pulman37-3419564 Fred Davis (8) John Pulman38-3519574 John Pulman (1) Jackie Rea39-34între 1958-1963 nu s-a disputat1964 (aprilie)2 John Pulman (2) Fred Davis19-161964 (octombrie)2 John Pulman (3) Rex Williams40-331965 (martie)2 John Pulman (4) Fred Davis37-361965 (septembrie-decembrie)2 John Pulman (5) Rex Williams25-22 Victoria a fost decisă după o serie de meciuri directe, nu de frame-uri. 1965 (decembrie)2 John Pulman (6) Fred Van Rensburg39-1219662 John Pulman (7) Fred Davis5-2 19682 John Pulman (8) Eddie Charlton39-3419698 John Spencer (1) Gary Owen37-2419709 Ray Reardon (1) John Pulman37-3319719 John Spencer (2) Warren Simpson37-29197210 Alex Higgins (1) John Spencer37-32197324 Ray Reardon (2) Eddie Charlton38-32197424 Ray Reardon (3) Graham Miles22-12197524 Ray Reardon (4) Eddie Charlton31-30197616 Ray Reardon (5) Alex Higgins27-16197716 John Spencer (3) Cliff Thorburn25-21197816 Ray Reardon (6) Perrie Mans25-18197916 Terry Griffiths (1) Dennis Taylor24-16198024 Cliff Thorburn (1) Alex Higgins18-16198124 Steve Davis (1) Doug Mountjoy18-12198232 Alex Higgins (2) Ray Reardon18-15198332 Steve Davis (2) Cliff Thorburn18-16198432 Steve Davis (3) Jimmy White18-16198532 Dennis Taylor (1) Steve Davis18-17198632 Joe Johnson (1) Steve Davis18-12198732 Steve Davis (4) Joe Johnson18-14198832 Steve Davis (5) Terry Griffiths18-11198932 Steve Davis (6) John Parrott18-3199032 Stephen Hendry (1) Jimmy White18-12199132 John Parrott (1) Jimmy White18-11199232 Stephen Hendry (2) Jimmy White18-14199332 Stephen Hendry (3) Jimmy White18-5199432 Stephen Hendry (4) Jimmy White18-17199532 Stephen Hendry (5) Nigel Bond18-9199632 Stephen Hendry (6) Peter Ebdon18-12199732 Ken Doherty (1) Stephen Hendry18-12199832 John Higgins (1) Ken Doherty18-12199932 Stephen Hendry (7) Mark Williams18-11200032 Mark Williams (1) Matthew Stevens18-16200132 Ronnie O'Sullivan (1) John Higgins18-14200232 Peter Ebdon (1) Stephen Hendry18-17200332 Mark Williams (2) Ken Doherty18-16200432 Ronnie O'Sullivan (2) Graeme Dott18-8200532 Shaun Murphy (1) Matthew Stevens18-16200632 Graeme Dott (1) Peter Ebdon18-14200732 John Higgins (2) Mark Selby18-13200832 Ronnie O'Sullivan (3) Ali Carter18-8200932 John Higgins (3) Shaun Murphy18-9201032 Neil Robertson (1) Graeme Dott18-13201132 John Higgins (4) Judd Trump 18-15201232 Ronnie O'Sullivan (4) Ali Carter 18-11 201332 Ronnie O'Sullivan (5) Barry Hawkins 18-12 201432 Mark Selby (1) Ronnie O'Sullivan 18-14201532 Stuart Bingham (1) Shaun Murphy 18-15201632 Mark Selby (2) Ding Junhui 18-14201732 Mark Selby (3) John Higgins18-15201832 Mark Williams (3) John Higgins18-16201932 Judd Trump (1) John Higgins 18-9202032 Ronnie O'Sullivan (6) Kyren Wilson 18-8202132 Mark Selby (4) Shaun Murphy 18-15202232 Ronnie O'Sullivan (7) Judd Trump18-13202332 Luca Brecel (1) Mark Selby18-15202432 Kyren Wilson (1) Jak Jones18-14202532 Zhao Xintong (1) Mark Williams18-12202632 Wu Yize (1) Shaun Murphy18-17 Între paranteze, numărul de trofee.
Note
Legături externe
Categorie:Snooker Categorie:Campionatul Mondial de Snooker