The Cat and the Canary ()Deoarece filmul nu a fost niciodată lansat în România, titlul folosit în română reprezintă doar traducerea cuvintelor englezești și nu un titlu original. este un film horror mut american din 1927, adaptare a comediei negre scrise de dramaturgul John Willard. Filmul a fost realizat de regizorul Paul Leni, adept al expresionismului german și îi are în rolurile principale pe Laura Le Plante, Forrest Stanley și Creighton Hale. Povestea se desfășoară în jurul citirii testamentului unui bogătaș, la 20 de ani de la moartea sa. Annabelle West (Laura Le Plante) este declarată moștenitoarea averii la ora 12 noaptea, spre dezamăgirea celorlalte rude; din acel moment, lucruri neobișnuite încep să se întâmple în casă, spre neliniștea musafirilor. În același timp, află de evadarea unui bolnav psihic de la un azil din apropiere, poreclit „the Cat” () după modul în care își ucide victimele.

The Cat and the Canary face parte dintr-un gen de comedii horror inspirate de piesele de teatru din Broadway-ul anilor 1920. Adaptarea lui Paul Leni după piesa lui Willard a amestecat expresionismul cu umorul, un stil ce l-a făcut pe acesta cunoscut, fiind recunoscut de critici ca fiind unic. Acesta a influențat puternic mai multe filme horror realizate între anii 1930 - 1950. The Cat and the Canary a fost de asemenea una din primele producții horror create de Universal Pictures, fiind considerată „piatra de temelie a școlii de horror Universal”.Carlos Clarens, An Illustrated History of Horror and Science-Fiction Films: The Classic Era, 1895–1967 (New York: Da Capo Press, 1997), p. 56, ISBN 0-306-80800-5.

Acțiunea filmului

Într-un conac din apropierea râului Hudson, milionarul Cyrus West se află pe patul de moarte. Rudele sale lacome se poartă de parcă ar fi „pisici înconjurând un canar”, lucru ce l-a adus pe West în pragul nebuniei. West ordonă ca testamentul său să fie închis într-un seif și deschis abia la 20 de ani după deces. Momentul respectiv apropiindu-se, avocatul lui West, Roger Crosby (Tully Marshall), descoperă două testamente în seif, deși doar unul singur fusese închis; descoperă că cel de-al doilea avea să fie citit doar dacă termenii primului nu aveau să fie respectați. Îngrijitoarea conacului, Mammy Pleasant (Martha Mattox) consideră că cel de-al doilea testament a fost introdus în seif de fantoma lui Cyrus West, lucru luat în râs și negat de avocat.The Cat and the Canary (1927; DVD, Image Entertainment, 2007).

Miezul nopții apropiindu-se, rudele lui West ajung la conac: nepoții Harry Blythe (Arthur Edmund Carewe), Charles „Charlie” Wilder (Forrest Stanley), Paul Jones (Creighton Hale), sora Susan Sillsby (Flora Finch) și fiica ei, Cecily Young (Gertrude Astor), și nepoata Annabelle West (Laura La Plante). La dorința lui Cyrus West, averea este lăsată celei mai îndepărtate rude, Annabelle. Testamentul stipulează totuși că pentru a intra în posesia moștenirii, trebuie să treacă un test psihologic, realizat de doctorul Ira Lazar (Lucien Littlefield). Dacă se dovedește că are probleme psihice, averea îi este lăsată persoanei numite în al doilea testament. Averea includea și diamantele West, pe care unchiul ei le ascunsese cu mulți ani în urmă. Annabelle realizează că se află, precum unchiul ei, „într-o cușcă înconjurată de pisici”.

În timp ce familia se pregătește de cină, un gardian (George Siegmann), intră și îi anunță că un bolnav psihic, numit „pisica”, a evadat de la un azil din apropiere și se află în grădina casei sau chiar în casă. Gardianul le povestește că nebunul și-a primit numele deoarece „se crede pisică și își sfâșie victimele, parcă ar fi canari!” Crosby crede că cineva din familie ar putea s-o rănească pe Annabelle și decide să-i spună cine îi este succesor. Înainte să rostească numele, o mână păroasă cu unghii lungi apare dintr-un pasaj secret din bibliotecă și-l trage pe avocat, speriind-o pe Annabelle. Când le explică celorlalți ce s-a întâmplat cu Crosby, familia trage concluzia că e nebună. left|thumb|O mână misterioasă apare din perete, încercând să fure colierul purtat de Annabelle West. În timp ce Annabelle doarme, aceeași mână misterioasă iese din peretele din spatele patului și fură colierul cu diamante, pe care aceasta îl găsise ascuns în camera unchiului. Trezindu-se speriată, își cheamă rudele, care sunt tot mai convinse că a înnebunit, însă când Harry și Annabelle verifică pereții camerei, descoperă un loc secret, din care cade cadavrul lui Roger Crosby. Mammy Pleasant pleacă pentru a chema poliția, în timp ce Harry caută gardianul; Susan devine isterică și fuge din casă, găsindu-l pe lăptar (Joe Murphy), pe care îl convinge s-o ia cu el. Paul și Annabelle se întorc în cameră pentru a căuta al doilea testament, ce se afla asupra lui Crosby, dar descoperă că avocatul dispăruse. Paul intră în pasajul secret, unde este atacat de Pisică, care-l lasă inconștient. Când își revine, fuge înapoi, ajungând la timp pentru a o salva pe Annabelle. Poliția sosește și arestează Pisica, care se dovedește a fi Charlie Wilder deghizat, iar gardianul este complicele. Wilder era persoana numită în cel de-al doilea testament, și dorea s-o înnebunească pe Annabelle pentru a moșteni el averea. Annabelle și Paul rămân împreună.

Producția The Cat and the Canary este produsul expresionismului german de la începutul secolului XX. Potrivit istoricului de artă, Joan Weinstein, expresionismul este un termin definit vag, care include stilurile cuprinse de Die Brücke și Der Blaue Reiter, cubism, futurism, și abstract. Elementul cheie care leagă aceste stiluri este dorința de exprimare a sentimentelor interioare în favoarea verosimilitudinii naturii.Joan Weinstein, The End of Expressionism: Art and the November Revolution in Germany, 1918–1919 (Chicago: University of Chicago Press, 1990), p. 3, ISBN 0-226-89059-7. Istoricul de film Richard Peterson a declarat că „Cinematografia germană a devenit cunoscută pentru poveștile horror psihologice și pentru emoții stranii, generate prin lumi, amenajarea decorului și unghiul camerei de filmat.” Aceste tehnici de filmare a atras teme expresioniste. Exemple influente ale expresionismului german includ Cabinetului doctorului Caligari (1920) de Robert Wiene, ce prezintă un doctor bolnav psihic și Das Wachsfigurenkabinett (1925) de Paul Leni, despre o expoziție de figuri de ceară la un bâlci.Richard Peterson, The Cat and the Canary (DVD, Image Entertainment, 2005).

Das Wachsfigurenkabinett l-a impresionat pe Carl Laemmle, originar din Germania, președintele Universal Pictures. A mai fost impresionat de îndepărtarea lui Leni de expresionism prin folosirea umorului în timpul scenelor grotești. În Statele Unite, One Exciting Night (1922) de D. W. Griffith a început o modă a horror-ului gotic, de care Laemmle a vrut să profite; următoarele filme ale genului, precum filmul lui Frank Tuttle, Puritan Passions (1923), filmele The Monster (1925) și The Bat (1926) ale lui Roland West și The Gorilla (1927) a lui Alfred Santell — toate comedii horror adaptate după producții de pe Broadway — s-au dovedit a fi de succes.Steve Neale, Genre and Hollywood (London: Routledge, 2000), p. 95, ISBN 0-415-02606-7.Ian Conrich, „Before Sound: Universal, Silent Cinema, and the Last of the Horror Spectaculars,” în The Horror Film, ed. Stephen Price, (New Brunswick, N.J.: Rutgers University Press, 2004), p. 47, ISBN 0-8135-3363-5.

Laemmle și-a îndreptat atenția către piesa de succes a lui John Willard, The Cat and the Canary, ce spune povestea unei moștenitoare a cărei familii încearcă s-o înnebunească pentru a-i fura moștenirea. Willard a fost inițial reticent să-l lase pe Laemmle să folosească piesa, deoarece, precum a explicat istoricul Douglas Brode, „ar fi expus practic tuturor sfârșitul, … distrugând potențialul piesei de a mai realiza bani.” Willard s-a lăsat convins într-un final, iar piesa de teatru a fost adaptată într-un scenariu de film, de către Alfred A. Cohn și Robert F. Hill.Douglas Brode, Edge of Your Seat: The 100 Greatest Movie Thrillers (New York: Citadel Press, 2003), p. 32, ISBN 0-8065-2382-4.

Distribuția

Distribuția filmului The Cat and the Canary include veterani precum Laura La Plante, Creighton Hale și Forrest Stanley. La Plante apăruse în mai multe de 50 de producții înainte să joace în The Cat and the Canary.Laura La Plante la Internet Movie Database; Accesat pe 5 aprilie 2011. Potrivit istoricului de film Gary Don Rhoder, rolul ei în film a fost unul tipic pentru femei în filmele de groază și de suspans: „Femeia în filmul horror ... devine cea bântuită. Nu are multe de făcut, așa că apare întrebarea: «Ce se va întâmpla cu ea?»”. Rhodes adaugă: „Eroinele sunt tinere și frumoase, dar reprezintă mai mult un premiu posedat — «furat» de ticălos sau «avut» de eroul filmului la final”.Gary Don Rhodes, White Zombie: Anatomy of a Horror Film (Jefferson, N.C.: McFarland, 2001), p. 19, ISBN 0-7864-0988-6. După The Cat and the Canary, La Plante și-a menținut cariera la Universal, dar a fost descrisă ca fiind o „victimă a filmelor vorbite”. Hans J. Wollstein, Laura La Plante - biografie la Allmovie; Accesat pe 5 aprilie 2011. A primit o stea pe Hollywood Walk of Fame în 1996. Accesat pe 5 aprilie 2011

Universal l-a ales pe actorul irlandez Creighton Hale pentru a-l interpreta pe erou, Paul Jones, vărul lui Annabelle. Hale a apărut în 64 de filme mute înainte de acest rol, notabil în serialul din 1914 The Exploits of Elaine și filmele lui D. W. Griffith, Way Down East (1920) și Orphans of the Storm (1921). Hal Erickson, Creighton Hale - biografie la Allmovie; Accesat pe 5 aprilie 2011. Rolul lui Hale în această producție a fost unul comic. Potrivit criticului John Howard Reid, acesta „se izbește mereu în mobilă sau se află într-o poziție riscantă sub un pat sau luptându-se cu obiecte răzlețe precum cărți căzând sau cearceafuri uriașe.”John Howard Reid, These Movies Won No Hollywood Awards (Lulu Press, 2005), p. 39, ISBN 1-4116-5846-9. Hale a avut probleme să-și continue cariera, odată cu introducerea filmelor cu sonor, majoritatea rolurilor sale devenind mici.Joseph M. Curran, Hibernian Green on the Silver Screen: The Irish and American Movies (Westport, Conn: Greenwood Press, 1989), p. 27, ISBN 0-313-26491-0.

Charles Wilder a fost jucat de Forrest Stanley, ce apăruse în filme ca Bavu (1923), Through the Dark (1924) și Shadow of the Law (1926). După The Cat and the Canary, Stanley a jucat roluri mai mic, în filme precum Show Boat (1936) și Curse of the Undead (1959), apărând și în serialele Alfred Hitchcock Presents, Studio 57 sau Gunsmoke. Hans J. Wollstein, Forrest Stanley - biografie la Allmovie; Accesat pe 5 aprilie 2011.

Actorii care au jucat personajele secundare au fost considerați de istoricul de film Thomas Schatz ca fiind de mâna a doua,Thomas Schatz, The Genius of the System: Hollywood Filmmaking in the Studio Era (New York: Owl Books, 1996), p. 89, ISBN 0-8050-4666-6. deși alți critici i-au descris ca fiind „excelenți”. Tully Marshall a interpretat rolul avocatului Roger Crosby, Martha Mattox a fost distribuită în rolul menajerei sinistre și superstițioase Mammy Pleasant, iar Gertrude Astor și Flora Finch au jucat rolurile lui Cecily Young și respectiv, Aunt Susan Sillsby, ahtiate după moștenire. Lucien Littlefield a fost distribuit în rolul doctorului psihiatru Ira Lazar, personaj sinistru, asemănător personajului principal din Cabinetul doctorului Caligari.

Regizarea