Războiul Civil Sirian (de asemenea Criza sirianăCriza siriană în fața unui dezastru de proporții Accesat la 2 ianuarie 2014.; în prima fază Revolta din Siria) a fost o serie de demonstrații antiguvernamentale ce au început la 26 ianuarie 2011. Ca parte a valurilor de demonstrații antiguvernamentale și revoluții din țările arabe, protestatarii din Siria cer libertate politică, manifestează împotriva sistemului dictatorial uni-partinic perpetuat în timpul conducerii țării de către președinții Hafez și dr. Bashar al-Assad, împotriva hegemoniei membrilor sectei alawite, apropiați de familia Assad, în guvern și conducerea armatei și a organelor de securitate, împotriva șomajului, a corupției și a încălcării drepturilor omului în țară. Războiul civil a durat 13 ani și jumătate.
Manifestațiile de masă, împotriva cărora regimul a reacționat, fără prea multe reticențe, cu focuri de arme, arestări și bombardamente focalizate pe cartierele și localitățile rebele, s-au transformat cu timpul într-un adevărat război civil, la care au început să ia parte tancuri și avioane.
Manifestațiile și actele de răscoală s-au extins în întreaga țară, la ele participând musulmani suniți (care reprezintă circa 73% din populația Siriei) religioși și laici, și membri ai minorităților, mai ales kurzi (și ei, musulmani suniți, dar nu arabi).
Războiul e întreținut de diverse facțiuni: Regimul Sirian și aliații internaționali ca Iran, Rusia și Hezbollah, Rebelii, respectiv Armata Siriană Liberă și Forțele Siriene Democratice Kurde susținute de SUA și statele membre NATO, Grupările jihadiste salafide precum Frontul al-Nusra și Statul Islamic al Irakului și Siriei (Daesh), precum și alte grupări susținute de Turcia și Arabia Saudită. Din septembrie 2015, Iran, Rusia și Hezbbolah sprijină regimul sirian împotriva grupărilor rebele și teroriste. SUA conduc o coaliție împotriva teroriștilor și forțelor guvernamentale siriene. Turcia e implicată din 2016 sprijinind opoziția siriană, ocupând nordul Siriei luptând împotriva kurzilor.
Organizațiile internaționale au acuzat regimul sirian, ISIS și rebelii risieni de încălcarea drepturilor omului și comiterea unor masacre. Au fost inițiate multe tentative pentru încheierea armistițiului, dar fără succes. Atacurile chimice atribuite guvernului sirian au stârnit reacții internaționale precum și intervenția militară americană asupra țintelor regimului sirian, escaladând tensiunile diplomatice dintre Statele Unite ale Americii și Federația Rusă.
Context Regimul lui Assad
Siria a devenit o republică independentă în 1946, fiind eliberată de sub protectoratul francez în urmă celui de-al doilea război mondial. Regimul democratic s-a încheiat în martie 1949 în urma loviturilor de stat, fiind instaurată dictatură militară. În 1954, un protest popular împotriva regimului militar a transferat puterea de la armată la civili. Între 1958-1961, sistemul parlamentar a fost înlocuit cu guvernul prezidențial executiv și centralizat.
Dar guvernarea seculară regională Ba'ath a venit la putere printr-o lovitură de stat în 1963. Pentru următorii ani Siria a fost un teatru de lovituri de stat și schimbări de guverne. În martie 1971, Hafez al Assad, un alawit, s-a declarat pe el însuși drept președinte până la moartea sa din anul 2000. Din 1970, branșa regională siriană seculară a fost autoritatea politică dominantă, fiind unicul partid politic de stat până la primul Consiliu Popular al Siriei în 2012, permițând alegeri libere și multipartidism. Pe 31 ianuarie 1973, Hafez al-Assad a implementat o nouă constituție care a dus la o criză națională. Constituția elimina obligativitatea ca liderul de stat să fie de religie musulmană, ceea ce a dus la demonstrații masive în Hama, Homs și Aleppo organizate de Frăția Musulmană și de ulama. Assad era considerat drept " inamicul lui Allah" . Dar guvernarea sa a supraviețuit revoltelor frăției musulmane.
Hafez al-Assad a murit în 2000, fiind succedat la președinție de fiul său Bashar al-Assad. Bashar al-Assad și soția sa Asma de religie musulmană sunnită s-au născut și au fost educați în Marea Britanie în spiritul democrației. În iulie 2000-august 2001 s-a desfășurat Primăvara de la Damasc, o perioadă de dezbateri politice și sociale privind reformele democratice sub conducerea lui Bashar al-Assad. Dar tentativa de democratizare s-a încheiat în august 2001, 10 activiști care militau pentru alegeri democratice și nonconformism civil fiind arestați. Bashar al-Assad a eșuat în a oferi reformele promise și a menținut dictatură, susținând că nu există " opoziție moderată" și că toată opoziția alcătuită din forțe jihadiste ce vor să-i distrugă conducerea seculară. În aprilie 2017, într-un interviu susținut la ziarul ceh Vecernji, susținea că teroriștii și rebelii jihadiști care operează în Siria sunt legați cu agendele statelor străine care îl vor înlăturat.
Demografie și fundalul socioeconomic
Arabii sirieni, împreună cu alți 600 000 de arabi palestinieni, alcătuiesc 74% din populație. Din toată populația musulmană, 74% sunt suniți și sufiți, și 13% sunt șiiți, 8-12% fiind alawiti , 2% fiind mershdisi, 3% druzi și 10% sunt creștini. Liderul regimului, Bashar al Assad, este afiliat (că și tatăl sau) sectei alawite. Alawiții controlează securitatea Siriei. Alawites control Syria's security apparatus.Syria's Alawites: The People Behind Assad The Wall Street Journal, 25 June 2015. Majoritatea sirienilor creștini aparțin bisericilor creștine estice, precum cea catolică, siriacă ortodoxă, greco-ortodoxă, bisericii de la Antioh, bisericii asiriene și bisericii ortodoxe armene care există pe acest teritoriu încă din secolul I.
Sirienii kurzi alcătuiesc 9% din populație, îndurând cele mai multe discriminări și persecuții, fiindu-le negate drepturile culturale și lingvistice, precum și cele cetățenești. Turcmenii alcătuiesc 3-5% din populație. Asirienii, un popor indigen est aramaic sunt în număr de 400.000 și populează nord-estul Siriei. Alte minorități etnice includ armenii, circasienii, turcmenii, grecii, mhallamii, kawlya, yezidi, shabakii și mandenii.
Societatea siriană a fost afectată de inegalitate după politicile de liberalizare inițiate de Hafez al-Assad. În ce privește sectorul terțiar al serviciilor, de acesta a beneficiat doar o minoritate, doar cetățenii care aveau relații guvernamentale și membrii al clasei sunnite comerciale din Damasc și Aleppo. În 2010, PIB-ul nominal al Siriei pe cap de locuitor era de 2.834 $, comparabil cu Nigeria și sub statelor învecinate ca Liban, având o creștere anuală de 3,39%.
Multe orașe au îndurat o rată uriașă de sărăcie, precum Daraa și Homs, precum și alte districte sărace ale orașelor mari. Șomajul era foarte ridicat în rândul tinerilor. Phillips, David J. (1 January 2001). Peoples on the Move: Introducing the Nomads of the World. William Carey Library. p. 301. . Retrieved 12 November 2012^ "A Country Study: Syria". Library of Congress. Retrieved 30 January 2013.
Seceta Printr-o coincidență, violențele din Siria au izbucnit chiar în timpul unei secete intense. Seceta a durat din 2006 până în 2011, multe recolte fiind eșuate, multe prețuri ale alimentelor suferind scumpiri și multe familii de fermieri fiind nevoite să emigreze în orașe. Migrația, mai ales cea provenită din Irak în urmă războiului, a încordat infrastructură. Kelley, C. P., Mohtadi, S., Cane, M. A., Seager, R., & Kushnir, Y. (2015). Syria had also received in the same period around 1.5 million refugees from Iraq. By 2011, Syria was facing steep rises in the prices of commodities and a clear deterioration in the national standard of living. Distribuția apei la populație a continuat să fie o problema majoră pe durata războiului civil.
Drepturile Omului
Situația drepturilor omului în Siria a fost un aspect criticat de organizațiile globale. Drepturi precum liberă exprimare, la asociere și de adunare au fost sever controlate și reprimate de regimul sirian. Statul s-a aflat sub stare de urgență din 1963 până în 2011, astfel adunările publice la care participau mai mulți de 5 oameni au fost interzise. Forțele de securitate își exercitau puterea prin arestări și detenție. "World Report 2010 Human Rights Watch World Report 2010", p. 555.
Autoritățile au hărțuit și arestat activiști care militau pentru drepturile omului și criticau guvernarea. Mulți prizonieri au fost supuși unor metode de tortură. Femeile și minoritățile etnice au fost supuse discriminării în sectorul public. Miilor de kurzi le-au fost negate drepturile de a dobândi cetățenia în 1962, iar descendenții lor sunt în continuare catalogați drept străini. În 2004 au izbucnit proteste și tensiuni în regiunea siriană Kurdistan, precum și ciocniri între protestatarii kurzi și forțele de securitate de atunci. Security forces had sweeping powers of arrest and detention.
Assad a eșuat în tentativa de a democratiza Siria. Din 2011 Siria este considerat un stat eșuat, cuprins de anarhie și război civil.
Cronologia evenimentelor războiului Proteste civile (martie-iulie 2011)
Protestele au început pe 15 martie 2011, când protestatarii au mărșăluit în capitala statului sirian, Damasc, cerând reforme democratice și eliberarea prizonierilor politici. Forțele de securitate au tras focuri de armă spre protestatari conform BBC. Protestele au fost înăbușite brutal cu arestarea unui băiat și al prietenilor săi de către forțele guvernamentale pentru că a scris cu graffiti „Poporul cere înlăturarea guvernului” în orașul Daraa. Un băiat de 13 ani, Hamza al-Khateeb, a fost torturat și ucis.Guvernul a susținut că băieții n-au fost atacați și că statul Qatar a incitat majoritatea populației la protest. Dar Siria era una dintre țările aflate în plină revoluție pe fundalul Primăverii Arabe. Pe 20 martie, protestatarii au incendiat sediile partidului Ba'ath și alte clădiri. Ciocniri violente au avut loc între șapte ofițeri de poliție și 15 protestatari. Zece zile mai târziu, președintele Bashar al-Assad învinuia "conspiratorii străini" pentru că au împrăștiat propagandă israeliană printre protestatari. Colonelul și primul locotenent al FSA (Armata Siriană Liberă) au anunțat formarea Brigăzii de Cucerire, parte al FSA în Tell Rifaat, la nord de Aleppo, pe 31 iulie 2012.
Până pe 7 aprilie, protestatarii au cerut reforme democratice, eliberarea prizonierilor politici și întărirea libertăților individuale, precum și abolirea stării de urgență și încheierea corupției. Pe 8 aprilie, sloganurile demonstrațiilor se axau doar pe un singur scop: înlăturarea regimului Assad. Protestele s-au răspândit simultan în zece orașe. Pe 22 aprilie, protestele ajungeau în 12 orașe. În mai 2011, 1000 de civili și 150 de soldați și polițiști au fost uciși în ciocniri violente. Mulți studenți, activiști liberali și ai drepturilor omului au fost arestați. and 150 soldiers and policemen had been killed and thousands detained; among the arrested were many students, liberal activists and human rights advocates.
Rezistență a luat o întorsătură armata împotriva securității de pe 4 iunie 2011 în Jisr al-Shugur. Rapoarte neverificate evidențiază că multe forțe de securitate au dezertat după ce poliția secretă și ofițerii spioni au executat soldați care au refuzat să împuște civili. Tot mai mulți protestatari au început să se înarmeze și tot mai mulți soldați au dezertat alăturându-se cauzei acestora. (page 21)
Începutul Insurgenței (iulie 2011-aprilie 2012)