Literatura gotică este un gen literar caracterizat de estetica fricii, a misterului și a bântuirii. Numele genului provine din utilizarea cuvântului „gotic” în epoca Renașterii, ca termen peiorativ cu sensul de medieval și barbar, derivat din arhitectura gotică, denumire care își are originea în numele goților.

Prima operă etichetată ca gotică a fost romanul lui Horace Walpole din 1764, Castelul din Otranto, care a primit ulterior subtitlul O poveste gotică. Printre contribuitorii ulteriori din secolul al XVIII-lea s-au numărat Clara Reeve, Ann Radcliffe, William Thomas Beckford și Matthew Gregory Lewis. Influența gotică a continuat până la începutul secolului al XIX-lea, cu opere romantice ale unor poeți precum Samuel Taylor Coleridge și Lord Byron. Romancieri precum Mary Shelley, Charles Maturin, Walter Scott și E. T. A. Hoffmann au folosit frecvent motive gotice în operele lor.

Estetica gotică a continuat să fie utilizată în literatura victoriană în romanele lui Charles Dickens și ale surorilor Brontë, precum și în operele scriitorilor americani Edgar Allan Poe și Nathaniel Hawthorne. Mai târziu, ficțiunea gotică a evoluat prin opere cunoscute precum Dracula de Bram Stoker, Straniul caz al doctorului Jekyll și al domnului Hyde de Robert Louis Stevenson și Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde. În secolul al XX-lea, literatura gotică a rămas influentă, cu contribuții ale unor autori precum Daphne du Maurier, Stephen King și Shirley Jackson. Origini Piesele lui William Shakespeare au constituit un punct de referință crucial pentru primii scriitori gotici, în efortul lor de a conferi credibilitate operelor lor, și de a legitima genul emergent ca literatură serioasă în fața publicului. Tragediile sale, precum Hamlet, Macbeth, Regele Lear, Romeo și Julieta și Richard al III-lea, încorporează intrigi care gravitează în jurul supranaturalului, răzbunării, crimei, fantomelor, vrăjitoriei și presimțirilor. Aceste opere, adesea plasate în castele medievale, și scrise într-un stil dramatic, au avut o influență enormă asupra primilor autori gotici. Mulți dintre aceștia citează frecvent și fac aluzii la operele lui Shakespeare.

O altă influență majoră asupra scriitorilor gotici a fost Paradisul pierdut (1667) de John Milton, în special descrierea sa a tragicului antierou Satan. Acest personaj a devenit un model pentru mulți răufăcători carismatici și eroi byronieni. „Versiunea lui Milton a mitului căderii și răscumpărării, creației și decreației este, așa cum relevă din nou Frankenstein, un model important pentru intrigile gotice.”

Alexander Pope a avut, de asemenea, un rol semnificativ în modelarea ficțiunii gotice. Pope a fost primul poet important al secolului al XVIII-lea care a scris o poezie în stil gotic autentic. Poemul său, Eloisa către Abelard (1717), este o poveste despre doi îndrăgostiți nefericiți, unul condamnat la o viață de izolare într-o mănăstire de maici, iar celălalt într-una de călugări, plină de imagini sumbre, teroare religioasă și pasiune reprimată. Influența poemului lui Pope se regăsește în întreaga literatură gotică a secolului al XVIII-lea, inclusiv în romanele lui Walpole, Radcliffe și Lewis.

Caracteristici

Literatura gotică se caracterizează printr-un ambient al fricii, al amenințării supranaturalului, și al intruziunii trecutului în prezent. Cadrul include de obicei reminiscențe fizice ale trecutului, în special prin clădiri în ruină care stau ca dovadă a caracterului trecător al oamenilor și al operelor lor, precum și a naturii schimbătoare și nestatornice a istoriei. Cadrele gotice caracteristice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea includ castele și edificii religioase, precum mănăstiri, schituri și cripte. Atmosfera este de obicei claustrofobică, iar elementele comune ale intrigii includ persecuția, întemnițarea, răzbunarea și crima. Descrierea evenimentelor îngrozitoare în literatura gotică servește adesea ca expresie metaforică a conflictelor psihologice sau sociale. Forma unei opere gotice este de obicei discontinuă și complicată, incorporând adesea povestiri în ramă, schimbând naratorii și folosind dispozitive de încadrare, cum ar fi manuscrise descoperite sau istorii interpolate.

Alte caracteristici, indiferent de relevanța pentru intriga principală, pot include stări asemănătoare somnului și morții, înmormântări în viață, sosii, descoperirea unor legături familiale ascunse, scrieri de neînțeles, peisaje nocturne, locații îndepărtate și vise. La sfârșitul secolului al XIX-lea, literatura gotică implica adesea demoni, posedări demonice, fantome și alte tipuri de spirite malefice. Rolul arhitecturii

Literatura gotică este puternic asociată cu arhitectura neogotică din aceeași epocă. Scriitorii gotici englezi asociau adesea clădirile medievale cu ceea ce considerau o perioadă întunecată și terifiantă, marcată de legi dure aplicate prin tortură și de ritualuri misterioase și superstițioase. Goticul literar întruchipează aprecierea emoțiilor extreme, a fiorilor fricii și a uimirii inerente sublimului, similară cu respingerea de către renascentistii gotici a clarității și raționalismului stilului neoclasic al Iluminismului. Ruinele gotice invocă multiple emoții legate între ele, reprezentând prăbușirea creațiilor umane și decăderea inevitabilă – de aici și dorința de a adăuga ruine false ca elemente de atracție în parcurile peisagistice englezești.

Includerea unei clădiri gotice într-o poveste servește mai multor scopuri. Ea sugerează că povestea se petrece în trecut, transmite un sentiment de izolare sau disociere de restul lumii, și indică apropieri religioase. Arhitectura servea adesea ca oglindă pentru personajele și evenimentele din poveste.Bayer-Berenbaum, L. 1982. The Gothic Imagination: Expansion in Gothic Literature and Art. Rutherford: Fairleigh_Dickinson_University_Press.

Exemple notabile

Castelul din Otranto (1764) de Horace Walpole Misterele din Udolpho (1794) de Ann Radcliffe Călugărul (1796) de Matthew Gregory Lewis Frankenstein sau un Prometheus modern (1818) de Mary Shelley „Vampirul” (1819) de John Polidori Mireasa din Lammermoor (1819) de Walter Scott Notre-Dame de Paris (1831) de Victor Hugo „Prăbușirea Casei Usher” (1839) de Edgar Allan Poe Jane Eyre (1847) de Charlotte Brontë La răscruce de vânturi (1847) de Emily Brontë Casa Umbrelor (1853) de Charles Dickens Straniul caz al doctorului Jekyll și al domnului Hyde (1886) de Robert Louis Stevenson Portretul lui Dorian Gray (1890) de Oscar Wilde Dracula (1897) de Bram Stoker O coardă prea întinsă (1898) de Henry James Fantoma de la operă (1910) de Gaston Leroux Rebecca (1938) de Daphne du Maurier Casa bântuită (1959) de Shirley Jackson

Note

Vezi și

Decadentism Estetism Fantezie întunecată Ficțiune ciudată Gothic rock Gotic sudist Literatură de groază Steampunk Subcultura goth Transilvania în ficțiune

Legături externe

CALIGARI - German Journal of Horror Studies Gothic Poets and Writers Literary Club The Gothic Literature Page by Zittaw Press Gothic Fiction Bookshelf at Project Gutenberg Irish Journal of Gothic and Horror Studies Literary Gothic: A Web Guide to Gothic Literature "Typical Elements of American Gothic Fiction" House of Pain E-Zine Archives: Modern Gothic Fiction Gothic Author Biographies The Sickly Taper: A Gothic bibliography on the web

Categorie:Fantezie întunecată Categorie:Gotic Gotică

Categorie:Romantism