Alexandru Marghiloman () a fost un om de stat conservator român care a îndeplinit funcția de cel de-al 25-lea prim-ministru al României în anul 1918 (martie–noiembrie) și a avut un rol decisiv în timpul Primului Război Mondial.
Viața personală Alexandru Marghiloman s-a născut la 4 iulie 1854 în Buzău într-o familie burgheză rurală. După alți autori, Alexandru Marghiloman s-a născut la 27 ianuarie 1854, în Buzău. Tatăl său, Iancu Marghiloman, era un mare arendaș din Țara Românească, iar mama sa, Irina Izvoranu făcea parte dintr-o familie înstărită din Oltenia. Despre Iancu Marghiloman, Duiliu Zamfirescu avea să scrie: „colon californian, arendaș, antreprenor, vânător de Bărăgan, jucător de cărți, prefect – în cele mai bune relații cu lumea din București; miniștri, deputați și senatori, și cu lumea din provincie; alegători, subprefecți, hoți de cai”.
Studiile și cariera Alexandru Marghiloman a urmat Colegiul Sfântul Sava din București, iar apoi se va înscrie la Facultatea de Drept și la Înalta Școală de Științe Politice din Paris. După absolvire, în 1879 Alexandru Marghiloman va fi procuror și mai apoi judecător la Tribunalul Ilfov. În 1881, va demisiona pentru a deveni avocat, pentru ca trei ani mai târziu să fie numit avocat al statului. La 6 noiembrie 1884, Alexandru Marghiloman este ales deputat în Colegiul I Buzău.
În 1890 Alexandru Marghiloman s-a căsătorit cu Elisa Știrbei, nepoata domnitorului Barbu Știrbei și sora Prințului Barbu Stirbey; cei doi au divorțat mai târziu, Elisa căsătorindu-se cu Ion I. C. Brătianu.
În perioada 29 decembrie 1910 - 28 martie 1912, Alexandru Marghiloman a deținut funcția de ministru de interne în cel de-al doilea mandat de prim-ministru al lui Petre P. Carp (1837-1919).
Conservator și germanofil în preajma Primului Război Mondial, Marghiloman a acceptat să devină prim-ministru într-un moment foarte dificil, în primăvara lui 1918, când, abandonată de principalul aliat din zonă, Rusia devenită bolșevică în urma revoluției, România a trebuit să accepte o pace nefavorabilă cu Puterile Centrale. După ce a negociat pacea de la Buftea-București, Marghiloman a trimis trupe române la Chișinău pentru a stabiliza fosta gubernie țaristă devenită atunci Republica Democrată Moldovenească. După ce Sfatul acesteia a votat Unirea Basarabiei cu România, Marghiloman a primit actul unirii și a acționat pentru recunoașterea acesteia.
Diverse
Marghiloman era un împătimit crescător de cai. La conacul său din Buzău, Vila Albatros, a pus bazele unei crescătorii de cai de rasă, iar numele vilei provine de la numele calului preferat al omului politic.
De numele său se leagă marghilomanul, o rețetă de cafea cu rom sau vinars, creată, conform unor legende, cu ocazia unei vânători la care a participat. Conform legendei, Marghiloman era un mare băutor de cafea, și când, în timpul unei vânători, i-a comandat valetului una, valetul nu a mai găsit apă și a făcut cafeaua cu vinars.
Numismatică La 1 iulie 2019, Banca Națională a României a emis un set de monede comemorative cu tema „Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman“, format din trei monede: o monedă de aur, cu valoarea nominală de 100 de lei, având titul de 900‰, o monedă de argint, cu valoarea nominală de 10 lei, având titlul de 999‰ precum și o monedă din aliaj comun (tombac cuprat), cu valoarea nominală de 1 leu. Tirajul acestei emisiuni monetare a fost de 300 de seturi.
Distincții A fost distins cu ordinele „Steaua României” în grad de Mare Ofițer (1 ianuarie 1895) și „Coroana României” în grad de Mare Ofițer (12 aprilie 1890).Anuarul Ordinelor Române: Cuprindend mutuațiunile până la 13 februarie 1898 (1898). Bucuresci: Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, p. 133
Note
Bibliografie Alexandru Marghiloman, Note politice, Volumul I, Editura Scripta, București, 1993 Alexandru Marghiloman, Note politice, Volumul II, Editura Scripta, București, 1994 Alexandru Marghiloman, Note politice, Volumul III, Editura Scripta, București, 1995 I.G. Duca, Memorii, Volumul I, Editura Expres, București, 1992 Titu Maiorescu,România, Războaiele balcanice și Cadrilaterul, Editura Machiavelli, București, 1995 Ioan Slavici, Amintiri. Închisorile mele. Lumea prin care am trecut, Editura Albatros, București, 1998 Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, 1918-1948, Editura Paideia, București, 1999 Mircea Iosa, Traian Lungu, Viața politică în România 1899 – 1910, Editura politică, București, 1977 Titu Maiorescu, Viața politică a României sub domnia lui Carol I, Editura Humanitas, București, 1994 Ion Bulei, Sistemul politic al României moderne. Partidul Conservator, Editura politicâ, București, 1987 Ioan Adam, Panteon Regăsit. O galerie ilustrată a oamenilor politici români. Editura Gramar, București, 2000 Maria Magdalena Ioniță, Casa și familia Capsa în România modernă, Editura Publimpres, București, 200 Stelian Neagoe, Istoria guvernelor României de la începuturi – 1859 până în zilele noastre – 1995, Editura Machiavelli, București, 1995
Lectură suplimentară
Peneș, Nicolae. Alexandru Marghiloman - lordul valah: (o viață cu luminile și umbrele ei). vol. 1. Buzău : Alpha MDN, 2007 Peneș, Nicolae. Alexandru Marghiloman - lordul valah: (o viață cu luminile și umbrele ei). vol. 2. Buzău : Alpha MDN, 2008
Legături externe Alexandru Marghiloman, omul nemtilor sau omul providential? , 13 octombrie 2007, Mircea Dumitriu, România liberă
Categorie:Nașteri în 1854 Categorie:Nașteri pe 4 iulie Categorie:Decese în 1925 Categorie:Decese pe 10 mai Categorie:Absolvenți ai Colegiului Național Sfântul Sava Categorie:Absolvenți ai Facultății de Drept a Universității din București Categorie:Prim-miniștrii României Categorie:Miniștri de externe ai României Categorie:Miniștri de interne ai României Categorie:Miniștri de finanțe ai României Categorie:Miniștri ai agriculturii români Categorie:Membri ai Partidului Conservator (antebelic) Categorie:Deputați români Categorie:Senatori români Categorie:Români ai Primului Război Mondial Categorie:Români pe monede și bancnote românești Categorie:Buzoieni