Radu D. Rosetti sau Rossetti (13 Constantin Ciopraga, Literatura română între 1900 și 1918, pp. 296–297. Iași: Editura Junimea, 1970 sau 18 decembrieCălinescu, p. 593 1874 – 1964) a fost poet, dramaturg, epigramist, memorialist, traducător, publicist român, care s-a distins și ca avocat și activist. Fiu al dramaturgului aristocrat Dimitrie Rosetti-Max și nepot al lui Titu Maiorescu, a avut o tinerețe rebelă și zbuciumată, dar a stat în jurul unor personalități literare de vârf, cum ar fi Ion Luca Caragiale. Absolvent al Universității din București la vârsta de 26 de ani, era deja un poet de succes, cu sensibilități neoromantice, un traducător publicat de piese și romane și, de asemenea, renumit pentru căsnicia sa nefericită cu criticul literar Elena Bacaloglu. A trecut la scrierea unor piese cu temă socială și povestiri despre viața sa profesională, câștigând un profil ca apărător al cauzelor de stânga. În jurul anului 1913 a devenit o figură publică a activismului cremaționist, s-a angajat în polemici publice cu Biserica Ortodoxă Română.

Deși era un ofițer de artilerie staționat în Chitila, Rosetti a fost cel mai activ în timpul Primului Război Mondial ca orator și propagandist patriotic, revenind mai târziu la munca sa la asociația baroului din județul Ilfov. În perioada interbelică, el a menținut contactul atât cu socialiștii, cât și cu "cremationiștii", dar a devenit mai conservator și paseist. Această atitudine a consolidat succesul său ca autor de memorii. Uitat de toți când a ajuns la bătrânețe, s-a retras într-o mansardă.

Biografie Primii ani Născut la București în familia Rosetti, el a fost nepotul lui aga Radu Rosetti, care a condus Teatrul Național București în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu. Tatăl său Dimitrie Rosetti-Max, autorul comediilor ușoare care au apărut în Convorbiri Literare, a avut același post, înlocuind pentru o vreme pe dramaturgul Ion Luca Caragiale. El a fost, de asemenea, un colaborator al poetului-satirist Iacob Negruzzi,Iorga, p. 23 care s-a căsătorit cu sora lui, Maria; o altă mătușă paternă a lui Radu, Ana, a fost a doua soție a criticului Titu Maiorescu. Radu D. Rosetti s-a născut când părinții săi nu erau căsătoriți; totuși, Dimitrie și Natalia Gheorghiu s-au căsătorit în timpul copilăriei fiului.

Cuplul a divorțat și, așa cum sugerează istoricul literar George Călinescu, acest eveniment a impus o "viață dură" lui Radu, explicând de ce el, un aristocrat, a menținut obiceiuri și simpatii "cvasi-proletariene". Același lucru a fost remarcat și de prietenul său mai tânăr, Victor Eftimiu: "Băiat de neam, Rosetti n-a rămas în Olimpul disprețuitor al castei, ci s-a dăruit, s-a risipit, truver și proletar, oriunde a fost un elan, o suferință, o întraripare."Eftimiu, p. 225 Rosetti a fost contemporan cu ruda sa omonimă, generalul Radu R. Rosetti (1877-1949). Din moment ce acesta din urmă a fost de asemenea implicat și în scris, Radu D. a glumit cu cititorii săi: "Și acu, dacă micul meu studiu v-a plăcut, să știți că eu mi's [...] Radu D. Rosetti. Dacă nu, - eu n-am fost eu, [...] ci homonimul meu, generalul Radu Rosetti. Luați-l la telefon și ocărîți-l."Simona Vasilache, "Alintări" , in România Literară, Nr. 26/2007 Confundat adesea cu generalul de către critici, cum ar fi George Panu, el a adoptat inițiala "D." ca un semn distinctiv.Roșu, pp. 528–529

Crescut inițial de bunica maternă, Rosetti a fost apoi trimis la diferite școli, iar în 1890 a studiat la Liceul Andrei Șaguna din Brașov, pe atunci aflat sub dominație austro-ungară.Tudor Opriș, Istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul școlii (1820–2000), p. 18. Bucharest: Aramis Print, 2002. Aici s-a întâlnit cu poetul Ștefan Octavian Iosif, împreună cu care a scos revista hectograf Păcăleandru. Încăpățânat și răzvrătit împotriva condițiilor de închisoare din școlile internat, el a fost plasat sub tutelă privată, dar nu a reușit să-și finalizeze studiile. Se spune că în acești ani s-a întâlnit pentru prima oară cu Caragiale, care (în ciuda faptului că oficial era needucat) lucra ca profesor de istorie a României la una dintre școlile pe care le-a urmat tânărul Rosetti.I. Peltz, Amintiri din viața literară, p. 21. Bucharest: Cartea Românească, 1974. Rosetti a fost salutat de Caragiale drept cel de-al doilea mare scriitor al României, după Caragiale însuși. Mai târziu, el a aflat că era o glumă: Caragiale făcea același compliment și altor scriitori din cercul său.Ștefan Cazimir, Caragiale față cu kitschul. Bucharest: Cartea Românească, 1988, pp. 32–33. ; Eftimiu, p. 24

Părăsind liceul Matei Basarab, a fost o vreme corector la cotidianul Adevărul. Prima sa poezie a apărut la Vieața cu sprijinul lui Alexandru Vlahuță, prin care i-a cunoscut pe Nicolae Grigorescu și Barbu Ștefănescu Delavrancea, păstrând totodată contacte cu Caragiale. Acesta din urmă i-a publicat poeziile în revista Vatra, care i-a permis lui Rosetti să păstreze legăturile și cu alte reviste românești publicate în Austro-Ungaria.Iorga, pp. 34–35, 44 Constantin Mille, angajatorul său de la Adevărul, a scris prefața primului său mic volum de poezii, "Foi de toamnă" (1892). Munca sa poetică de-a lungul vieții, descrisă de Călinescu drept neoromantism "provincial și rustic", cuprindea un număr mare de epigrame, madrigale și romanțe; o parte din lucrări au arătat influența lui Traian Demetrescu , și, prin el, pe cea a lui Heinrich Heine.Eftimiu, p. 224

Faima În 1894, Rosetti a debutat și ca epigramist în revista Graiul, editată de Ilarie Chendi. Un volum de astfel de lucrări a ieșit în acel an, sub numele "Epigrame"; alte volume de versuri au urmat într-o rapidă succesiune: "Din inimă" (1895), "Sincere" (1897), "Duioase" (1897).Călinescu, p. 1008 Pentru un timp, împreună cu Ludovic Dauș, a scos revista literară Doina.Iosif E. Naghiu, "Contribuții la biografia lui Ludovic Dauș (1873—1954)", in Hierasus. Anuar '78, Part I, p. 529 În 1898, Rosetti era unul dintre obișnuiții la întâlnirile literare de la Cafeneaua Fialkowski (la care a participat și tatăl său),Potra, p. 227 unde s-a întâlnit cu Alexandru Macedonski, Mircea Demetriade și actorul Ion Livescu. Acesta din urmă și-a reamintit că Rosetti a fost "la fel de blând și moale ca și poezia lui, subțire și suplu ca o trestie, cu părul blond lung și ochii visători".Livescu, p. 25; Potra, p. 229 Macedonski l-a cooptat, de asemenea, să scrie pentru Literatorul.Iorga, p. 13

Deși nu era afiliat la mișcarea simbolistă, Rosetti avea legături ideologice cu diverși exponenți. În 1913, criticul Gheorghe Savul l-a inclus în "decadentism", alături de simboliștii Ștefan Petică și Iuliu Cezar Săvescu. Toți trei au urmat, de asemenea, un "socialism deziluzionist", lăsat izolat în urma prăbușirii Partidului Muncitoresc; dar au fost de asemenea atașați de naționalismul românesc și inspirați de poezia lui Mihai Eminescu.Angelo Mitchievici, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene, p. 119. Bucharest: Editura Curtea Veche, 2011. Din punct de vedere stilistic, Rosetti a fost o influență timpurie și episodică asupra tinerilor simboliști precum Eftimiu și Ion Minulescu. . Acest lucru nu se referea numai la standardul său poetic, ci și la stilul său de viață: așa cum își amintește Eftimiu, ei invidiau frumusețea fizică și aventurile lui sentimentale. Deși Eftimiu crede că Rosetti era total indiferent față de Baudelaire și Verlaine, de fapt, el îl respecta pe acesta din urmă.

Pentru a intra la Universitatea din Bucuresti, Rosetti a obtinut o diplomă de liceu din Bruxelles. S-a căsătorit pentru prima oară cu scriitoarea și criticul literar Elena Bacaloglu, cu care a avut o fiică."Diverse. Din Capitală. Drama din strada Lucacĭ", in Epoca, 18 iunie 1898, p. 2Nicolae Scurtu, "Note despre prozatoarea Elena Bacaloglu" , in România Literară, Nr. 22/2015 S-au logodit la 19 decembrie 1896 și au avut nunta religioasă în ianuarie anul următor; politicianul Nicolae Filipescu le-a fost naș."Ultime informațiuni", in Epoca, 24 decembrie 1896, p. 3 Cu toate acestea, în decursul anului, nemulțumit de starea sa materială, s-a mutat din casa familiei și a dat divorț. Deznădăjduită, soția sa s-a împușcat însă a supraviețuit. Gestul l-a șocat pe Rosetti, Eftimiu notând că Rosetti ca "răzbunător al gintei" arăta că poeții pot fi și seducători, nu doar seduși. Rosetti și Bacaloglu au divorțat în 1899, Elena căsătorindu-se cu istoricul literar Ovid Densusianu în 1902.Lucian Nastasă, Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viața privată a universitarilor "literari" (1864–1948), pp. 51, 134. Cluj-Napoca: Editura Limes, 2010.

În 1900, Rosetti a absolvit Facultatea de Drept din București cu teza "Delictele de presă în legislația noastră". A efectuat serviciul în Forțele Terestre Române, ajungând la rangul de locotenent într-un regiment de artilerie staționat la Fortul Chitila.Radu D. Rosetti, "Amintiri (Mareșal Al. Averescu)", in Cele Trei Crișuri, Nr. 9–10/1938, p. 165 După ce a lucrat în funcții minore pentru tribunalele din Brăila și Constanța, până în 1903 el avansase ca procuror la judecătoria Prahova. Locuind la Ploiești, el s-a căsătorit, apoi a divorțat de Marioara Naumescu. În această perioadă și-a făcut debutul ca autor dramatic, cu piese pe teme sociale. În 1898, în "O lecție", soția unui plagiator își exprimă disprețul față de soțul ei având o aventură și rămânând însărcinată; "Păcate", care a apărut în 1901, dezvăluie triunghiul conjugal care a distrus o familie din clasa de mijloc. Ambele piese au fost preluate de Teatrul Național București,Massoff, pp. 172, 180 cu Livescu într-unul din rolurile principale.Livescu, p. 62

Marginalizarea

Cu timpul, Rosetti s-a concentrat mai mult pe munca de traducător, pe care a început-o cu o versiune a L'Etoile a lui Jean Richepin, preluată de Teatru Național în 1898.Massoff, p. 175 Livescu, care a jucat în ea ca Sir Richard, a numit lucrarea "excelentă".Livescu, p. 48 În 1901, el s-a întors la poezie cu colecția "Cele din urmă", cuprinzând piese d-ale lui și traduceri ale poeților preferați. Redactorul de la revista Familia l-a descris ca fiind "pesimist, dar întotdeauna cochet"."Salon: Literatură. Cele din urmă", in Familia, Nr. 40/1901, p. 477 Rosetti a publicat, de asemenea, versiuni ale lui Robinson Crusoe (1900) și Călătoriile lui Gulliver (1905), urmate în 1908 de selecții din Guy de Maupassant și André Gill.

Fosta lui soție, Marioara, s-a căsătorit cu un alt epigramist, Ion Ionescu-Quintus, care a fost liderul provincial al Partidului Național Liberal; fiul lor, Mircea Ionescu-Quintus, va deveni de asemenea un epigramist și va deveni lider de partid. Rosetti a rămas prieten apropiat cu familia și le-a vizitat căminul.Nelu Quintus, Constantin Tudorache, "O viață printre epigrame", in Lumea Epigramei, Nr. 5/2012, pp. 20–21 La acea vreme el era căsătorit cu Lucreția Cristescu-Coroiu, care și-a petrecut 20 de cei 21 de ani împreună țintuită la pat de boală.Călinescu, pp. 593–594 Rosetti a călătorit în întreaga Europă și în Egipt, vizitele sale devenind note de călătorie. Unele dintre acestea au fost colectate alături de alte schițe, în volumul "Printre Picăturĭ" (1903)."Salon: Literatură. Printre Picăturĭ", in Familia, Nr. 44/1903, pp. 526–527 După cum susține Călinescu, volumul este complet lipsit de "ascuțimea percepției și pregătire artistică."