Paolo Borsellino () a fost un magistrat italian anti-Mafia, asasinat în Palermo cu o mașină-capcană, la mai puțin de două luni după colegul său Giovanni Falcone.
Biografia Fiul lui Diego Borsellino și al Mariei Lepanto, Paolo s-a născut la Palermo în cartierul La Kalsa al clasei medii, în care au locuit printre alții și Giovanni Falcone și Tommaso Buscetta. Familia lui Paolo era formată din sora sa mai mare Adele (1938-2011), fratele mai mic Salvatore (1942) și mezina Rita (1945).
După ce a frecventat școala elementară, Borsellino s-a înscris la liceul clasic „Giovanni Meli” din Palermo. În anii de liceu, a de venit director al ziarului școlar Agorà.
La 11 septembrie 1958, s-a înscris la Facultatea de Drept din Palermo cu numărul matricol 2301. După un conflict între studenții „negri” și cei „roșii”, a ajuns și el în fața magistratului Cesare Terranova, care l-a achitat de orice fapte. Judecătorul a decis că Borsellino nu a fost implicat în acel episod. Provenit dintr-o familie cu simpatii politice către dreapta, în 1959 s-a înscris în Fronte Universitario d'Azione Nazionale, organizație afiliată cu Movimento Sociale Italiano din partea căruia a devenit membru al executivului provincial și a fost ales ca reprezentant studențesc pe listele Fronte Universitario d'Azione Nazionale "Fanalino" din Palermo"Paolo Borsellino" - Umberto Lucentini - 2003 - Edizioni San Paolo.
La 27 iunie 1962, la douăzeci și doi de ani, Borsellino a absolvit cu 110 puncte și magna cum laude cu o teză despre „Scopurile urmăririi penale” avându-l ca îndrumător pe profesorul Giovanni Musotto. După câteva zile, din cauza unei boli, tatăl său a murit la cincizeci și doi de ani. Borsellino s-a implicat astfel în gestionarea farmaciei tatălui său până la absolvirea facultății de farmacie de către sora sa Rita. În această perioadă, farmacia a fost dată un gestiome pentru o sumă modică, 120.000 lire pe lunăIl valore di una vita, pag. 35 iar familia Borsellino a fost obligată să facă mari sacrificii financiare. Paolo a fost scutit de serviciul militar ca fiind „unic susținător al familiei”.
În 1967 Rita a absolvit facultatea de farmacia și primul salariu de magistrat al lui Paolo a folosit la plata taxelor.
La 23 decembrie 1968 s-a căsătorit Agnese Piraino Leto, fiica lui Angelo Piraino Leto, la acea vreme magistrat, președinte al tribunalului din Palermo. Soția sa Agnese i-a născut trei copii: Lucia, Manfredi e Fiammetta.
Cariera de procuror
În 1963, Borsellino a participat la concursul de admitere în magistratură; a obținut al douăzeci și cincilea din 171 din locuri puse în concurs, cu 57 de puncte, devenind cel mai tânăr magistrat din Italia. A început pregătirea de uditore giudiziario, pe care a terminat-o în 14 septembrie 1965 când a fost numit la tribunalul civil din Enna. În 1967 a fost numit pretor la Mazara del Vallo. În 1969 s-a transferat tot ca pretor la Monreale, unde a lucrat împreună cu Emanuele Basile, căpitan de Carabinieri. Aici a avut primul contact cu mafia incipientă a corleonesilor.
La 21 martie 1975, a fost transferat la Palermo și la 14 iulie a intrat la biroul de pregătiri pentru drept penal sub îndrumarea lui Rocco Chinnici. Cu Chinnici a început o relație descrisă mai târziu de sora sa Rita Borsellino și de Caterina Chinnici, fiica șefului biroului, ca o „adopție” nu doar profesională. Apropierea dintre cei doi și dintre familiile acestora a fost una foarte mare, și lui Paolo i-a încredințat-o Chinnici pe fiica sa pentru pregătire, și ea îmbrățișând aceeași carierăLa Storia siamo noi - Paolo Borsellino. În februarie 1980, Borsellino a obținut arestarea primilor mafioți anchetați de el, printre care Giulio Di Carlo și Andrea Di Carlo aflați în legătură Leoluca Bagarella. Datorită anchetei efectuată de Basile și Borsellino asupra contractelor trucate la Palermo în favoarea exponenților Cosa Nostra a descoperit logodna între Leoluca Bagarella și Vincenza Marchese, sora lui Antonino Marchese, un alt Boss important. La 4 mai 1980 Emanuele Basile a fost asasinat iar familia Borsellino a fost pusă sub protecția poliției.
Poolul antimafie În acel an s-a constituìt „poolul” antimafie în care, sub îndrumarea lui Chinnici au lucrat mai mulți magistrați (printre alții, Falcone, Borsellino, Giuseppe Di Lello, Leonardo Guarnotta, Giovanni Barrile) și funcționari ai poliției (Cassarà și Montana).
Conform declarațiilor aceluiași Borsellino, poolul a luat naștere cu scopul de a rezolva problema procurorilor care lucrau independent, separat, fiecare pentru el, fără a se putea realiza un schimb de informații între cei care se ocupau de chestiuni legate între ele, ceea ce ar fi fost mult mai eficient în cazul unei urmăriri penale coordonate care să poată înfrunta fenomenul mafiot în ansamblul său. Unul dintre primele exemple concrete de coordonare operativă a fost colaborarea între Borsellino și „proaspăta achiziție” Di Lello, pe care Chinnici îl dorise și îl ceruse în echipă: Di Lello lua zilnic documente furnizate de Borsellino și pe care i le înapoia a doua zi dimineață, după ce le studia; a fost cazul majorității notițelor necesare în lupta antimafie. În scurt timp, fără disensiuni din rațiuni politice (Borsellino era de dreapta, Di Lello se autodefinea drept „social-comunist”) care pentru ei erau cel mult subiect de bancuri, chiar și între cei doi, relația profesională a devenit și prietenie în viața personală. Formarea unei baze de cunoștințe comune a fost unul dintre efectele, dar mai ales unul din scopurile formării poolului: așa cum spunea Guarnotta, am pornit să explorăm o lume care pentru noi până atunci era necunoscută în esența ei.
În cadrul poolului s-a format o „ierarhie de facto”, după cum spunea Di Lello: fondată pe calitățile personale ale lui Falcone și Borsellino - conform aceluiași coleg - de „mare inteligență, o memorie deosebită și mare capacitate de muncă”; iar colegii mai noi nu disputau această supremație, fie și din teama de a fi înlocuiți.
Toți componenții poolului cereau expres intervenția statului, care nu a sosit. În 1982, după uciderea deputatului comunist Pio La Torre, ministrul de interne Virginio Rognoni l-a trimis la Palermo ca prefect pe generalul de Carabinieri Carlo Alberto Dalla Chiesa, care chiar împotriva mafiei din Sicilia își începuse cariera oficială. Când și acesta a fost ucis, după doar 100 de zile, în masacrul din via Carini, parlamentul italian a reușit să adopte așa-zisa „lege Rognoni-La Torre” prin care se instituia delictul de „asociere mafiotă” (articolul 416 bis din codul penal) prin care poolul avea să-l exploateze pentru a extinde investigațiile în domeniul bancar, și a cercetării spălărilor de bani; aceasta era calea pe care Giovanni Falcone și colegii săi din pool doreau cel mai mult să o urmeze, o cale a anchetelor financiare deschisă cu ani în urmă de către Boris Giuliano (a cărui ucidere era anchetată de căpitanul Basile când a fost și el la rândul său asasinat) cu ocazia cercetării legăturilor dintre capul mafiot Leoluca Bagarella și dubiosul finanțator Michele Sindona.
La 29 iulie 1983 Rocco Chinnici a fost ucis cu un automobil-capcană, și după câteva zile a sosit la Palermo de la Florența Antonino Caponnetto. Poolul a cerut o mobilizare generală împotriva mafiei. În 1984 a fost arestat Vito Ciancimino, iar Tommaso Buscetta (denumit în mediul mafiot „Don Masino”), prins la São Paulo și extrădat în Italia, a început să colaboreze cu justiția.
Buscetta a descris detaliat structura mafiei, despre care până atunci se știau prea puține. În 1985 au fost uciși de către Cosa Nostra, la câteva zile distanță unul de altul, comisarul Giuseppe Montana și vicechestorul Ninni Cassarà (împreună cu agentul Roberto Antiochia). Falcone și Borsellino au fost transferați, pentru siguranța lor, la închisoarea Asinara, unde au început să scrie rechizitoriul pentru așa-numitul „maxiproces”, în care au fost trimiși în judecată 475 de inculpați. S-a aflat mai târziu că administrația penitenciarului a trimis celor doi magistrați o factură pentru cazare.Figure di una battaglia: documenti e riflessioni sulla mafia dopo l'assassinio di G. Falcone e P. Borsellino, pag. 121
Borsellino la Marsala Borsellino a cerut și a obținut (la 19 decembrie 1986) să fie numit procuror republican în Marsala. Numirea a făcut abstracție de limitele de vechime în serviciu care ar fi fost altfel necesare.„Notiziario straordinario” nr. 17 din 10 septembrie 1986 al Consiliului Superior al Magistraturii:
„Observăm, în plus, că în ceea ce privește candidații care îl preced pe listă pe domnul Borsellino, se impun evaluări obiective care, luând în calcul specificul postului ce trebuie ocupat care impune o expertiză profesională superioară în domeniul criminalității organizate în general și al mafiei în special, conduc la concluzia că aceia nu sunt, mai mult sau mai puțin, în posesia acestor calități necesare și, în consecință, în ciuda unei cariere mai îndelungate, ni se impune ca mai tânărul aspirant „treacă în față”.}}
Conform colegului Giacomo Conte,Giacomo Conte (procuror la Gela), Lo sdegno e la speranza: la lezione di Giovanni Falcone e Paolo Borsellino [Furie și speranță: lecțiile lui Giovanni Falcone și Paolo Borsellino], ediție îngrijită de Franco Occhiogrosso, Ragazzi della mafia: storie di criminalità e contesti minorili, voci dal carcere, le reazioni e i sentimenti, i ruoli e le proposte [Băieții mafiei: povește despre criminalitate și procese de minori, voci din închisoare, reacții și sentimente, roluri și propuneri], FrancoAngeli, 1993 - ISBN 88-204-7972-9 hotărârea de descentralizare și de asumare a unui rol autonom răspundea unei intuiții a lui conform căreia centralizarea anchetelor sub îndrumarea unei singure persoane o expunea pe aceasta nu doar riscului de dezordine generalizată în acțiunile contra mafiei, ci și a aceluia ca anchetele să fie cu ușurință compromise de un singur magistrat care ar putea să nu păstreze secretul; această locație, „doar aparent periferică”, a fost, conform aceluiași autor, exemplu al eficienței acestei colaborări la distanță.
Umberto Lucentini, unul dintre biografii săi, a afirmat că Borsellino a observat în schimb importanța crescândă a grupărilor trapaneze, și a lui Totò Riina și Bernardo Provenzano, în cadrul rețelei criminale Cosa Nostra, care, de exemplu în jurul orașului Mazara del Vallo și în Belice, avea interese notabile ce trebuia să fie urmărite îndeaproape.
De altă părere a fost însă Leonardo Sciascia, scriitor sicilian, care în articolul publicat în Corriere della Sera din 10 ianuarie 1987, a criticat această numire, invitând cititorul să ia la cunoștință că „în Sicilia nimic nu valorează mai mult pentru a face carieră în magistratură, decât a lua parte la procesele mafiei”.Text online al articolului lui Sciascia (2 pagini) Este vorba despre cunoscuta controversă a așa-numiților „profesioniști anti-mafia”. Borsellino a comentat abia după moartea lui Falcone, vorbind la 25 iunie 1992 la o dezbatere organizată de La Rete și de revista MicroMega, despre starea lupte antimafia după masacrul de la Capaci: „Totul a început cu acel articol despre profesioniștii anti-mafia”.
Către sfârșit În 1987, când maxiprocesul se îndrepta spre final, cu prezentarea rezultatelor anchetei poolului și pronunțarea a 19 condamnări la închisoare de viață și a altor pedepse privative de libertate totalizând 2.665 de ani de închisoare,Sentința Tribunalului (prezidat de Alfonso Giordano) confirmată ulterior după cinci ani în Curtea de Casație. Caponnetto a părăsit poolul din motive de sănătate și cu toții (inclusiv Borsellino) se așteptau ca în locul său să fie nominalizat Falcone, dar Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost de acord și în 19 ianuarie 1988 l-a numit pe Antonino Meli; au apărut temeri că poolul ar urma să fie desființat.