Căpușele sau ixodidele (Ixodida) sunt un ordin de acarieni ectoparaziți ai reptilelor, păsărilor și mamiferelor, cu mod de hrănire obligatoriu hematofag și intermitent, și cu o importanță deosebită din punct de vedere medical și veterinarDumitrache Mirabela Oana. Cercetări privind ecobiologia și epidemiologia atacului cu căpușe ixodidae – vectori ai bolii Lyme în România. Rezumat al tezei de doctorat. Cluj-Napoca 2012. Înțepătura căpușelor poate determina leziuni grave ale tegumentului, unele specii pot provoca paralizii, iar alte specii servesc ca vectori pentru diverse microorganisme transmițând tifosul, boala Lyme, febra recurentă etc. Ordinul ixodidelor cuprinde 896 de specii clasificate în trei familii: argasidele sau căpușele moi (Argasidae), ixodidele sau căpușe tari (Ixodidae) și nutalielidele (Nuttalliellidae).
În România au fost identificate 27 specii de căpușe, Ixodes ricinus fiind cea mai frecventă specie.
Căpușele au un corp acarian tipic, turtit dorso-ventral, dar care a fost adaptat la viața ectoparazitară. Spre deosebire de insecte, căpușele nu au cap, antene, torace sau abdomen Vincent H. Resh, Ring T. Cardé. Encyclopedia of Insects. 2003Daniel E. Sonenshine. Biology of ticks - Volume 1. 1991. Corpul este împărțit într-o regiune anterioară, capitulul sau gnatosoma, și o regiune posterioară, idiosoma, care constituie restul corpului. Capitulul sau gnatosoma, se compune dintr-o regiune posterioară, baza capitulului, și o regiune anterioară, piesele bucale care sunt formate de palpi, chelicere și hipostom. Idiosoma este compusă din plăci numite scuturi. Idiosoma este împărțită în podosomă care poartă 4 perechi de picioare la adulți (trei la larve) și orificiile genitale și opistosomă, care se află posterior de picioarele IV și poartă placa spiraculară și orificiu anal. Partea superioară a idiosomei este acoperită de scutul dorsal. La unele specii de ixodide, pe marginea scutului dorsal se găsesc câte o pereche de ochi.
Căpușele sunt cei mai mari acarieni, având o lungime de 2–30 mm, în funcție de specie și stadiu de viață. Dimorfismul sexual este bine dezvoltat la căpușele tari, masculii fiind de obicei mai mici decât femelele.John L. Capinera. Encyclopedia of Entomology. (4 Volume Set). Second Edition. Springer 2008
Dușmani naturali thumb|555px|Anatomia femelei de căpușă Printre dușmanii naturali ai căpușelor se numără: iernile extrem de reci (cu temperaturi sub −20 °C); unele specii de fungi (cum ar fi Metarhizium anisopliae); anumite nematode (viermi cilindrici), care pot afecta fatal căpușele; păsări care se hrănesc cu insecte. Bibilica poate consuma cantități uriașe de căpușe, doar două păsări putând curăța un teren de aproximativ 8000 m² în decursul unui an;David Cameron Duffy, The effectiveness of Helmeted Guineafowl in the control of the deer tick, the vector of Lyme disease , Wilson Bull., 104(2), 1992, pp. 342-345 anumite viespi parazite mici, ca de exemplu viespile din suprafamilia Ichneumonoidea. Aceste viespi își depun ouăle în corpul căpușelor, iar larvele își consumă gazda dinspre interior, omorând-o.
Sistematică Căpușele se împart în 3 familii și există peste 850 de specii înregistrate.G. W. Krantz, D. E. Walter (Hrsg.): A Manual of Acarology. Third edition, Texas Tech University Press, 2009, pp. 111-117
Argasidae Argas Argas reflexus Ornithodorus Nothoaspis Otobius Otobius megnini ( Ixodidae căpușe cu carapace, circa 80 % dintre căpușșe Ixodes Ixodes ricinus ((Această specie depune la suprafața pământului ouă din care ies larvele parazitare pe diferite animale mici din pădure(șopârle, păsări, mamifere). După metamorfoză, se urcă pe plante și atacă animalele mari și oamenii. Ixodes scapularis Ixodes hexagonus Ixodes canisuga Ixodes persulcatus Rhipicephalus Rhipicephalus sanguineus Dermacentor (Dermacentor) Dermacentor marginatus Dermacentor reticulatus Dermacentor variabilis Haemaphysalis Haemaphysalis concinna Hyalomma Amblyomma Amblyomma americanum Margaropus Nuttalliellidae Nuttalliella Nuttalliella namaqua
Înrudiți cu căpușele sunt și reprezentanții ordinului Holothyrida din subclasa Acari.J. S. H. Klompen, W. C. IV Black, J. E. Keirans, D. E. Norris (2000): Systematics and biogeography of hard ticks, a total evidence approach. In: Cladistics 16, pp. 79–102, Aceștia se hrănesc din cadavrele de animale.
Căpușele din România În România sunt răspândite 27 specii de căpușe (25 specii aparțin familiei Ixodidae și 2 specii familiei Argasidae) Elena Claudia Coipan, Alexandru Filip Vladimirescu, Octavian Ciolpan, Irina Teodorescu. Tick species (acari: ixodoidea) distribution, seasonality and host associations in Romania. Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa». Vol. LIV (2). 2011
În România, bolile transmise prin căpușe au fost documentate încă de la sfârșitul secolului al 19-lea. Au fost raportate în România cazuri de infecție la om cu virusul encefalitei de căpușă, virusul febrei hemoragice de Crimeea-Congo, Francisella tularensis (Tularemia), Rickettsia conorii (Febra butunoasă), Coxiella burnetti (Febră Q), Borrelia burgdorferi (Borrelioza Lyme). Unii dintre acești patogeni au fost identificate și la căpușe: Borrelia burgdorferi și Francisella tularensis.
La om au fost identificate 4 specii de căpușe: Ixodes ricinus (cea mai frecventă), Dermacentor marginatus, Hyalomma marginatum marginatum și Rhipicephalus sanguineus.
Vitele sunt gazdele a 13 căpușe: Dermacentor marginatus, Dermacentor reticulatus, Haemaphysalis concinna, Haemaphysalis inermis, Haemaphysalis parva, Haemaphysalis punctata, Haemaphysalis sulcata, Hyalomma detritum scupense, Hyalomma marginatum marginatum, Ixodes ricinus, Rhipicephalus annulatus, Rhipicephalus bursa, Rhipicephalus sanguineus. Dintre vite oile sunt cele mai comune gazde, urmate de vaci și capre.
Căpușele din România și gazdele lor: familia Ixodidae Dermacentor marginatus (Sulzer, 1776) - om, animale de companie, vite, rozătoare, păsări Dermacentor reticulatus (Fabricius, 1794) - vite, carnivore Haemaphysalis concinna (Koch, 1844) - animale de companie, vite, rozătoare, mustelide Haemaphysalis inermis (Birula, 1895) - vite, rozătoare, carnivore, cervide, reptile Haemaphysalis parva (Neumann, 1897) - vite, lagomorfe, păsări, reptile Haemaphysalis punctata (Canestrini & Fanzago, 1878) - animale de companie, vite, rozătoare Haemaphysalis sulcata (Canestrini & Fanzago, 1878) - vite, reptile Hyalomma aegyptium (Linnaeus, 1758) - insectivore, reptile Hyalomma detritum scupense (Schulze, 1918) - vite, cervide Hyalomma marginatum marginatum (Koch, 1844) - om, vite, rozătoare, lagomorfe, păsări Ixodes apronophorus (Schulze, 1924) - rozătoare Ixodes arboricola (Schulze & Schlottke, 1930) - păsări Ixodes crenulatus (Koch, 1844) - mustelide Ixodes hexagonus (Leach, 1815) - mustelide, carnivore Ixodes laguri (Olenev, 1931) - rozătoare Ixodes redikorzevi (Olenev, 1927) - rozătoare, insectivore, carnivore, păsări, reptile Ixodes ricinus (Linnaeus, 1758) - om, animale de companie, vite, rozătoare, insectivore, lagomorfe, mustelide, carnivore, cervide, păsări, reptile Ixodes rugicollis (Schulze & Schlottke, 1930) - mustelide Ixodes simplex (Neumann, 1906) - chiroptere Ixodes trianguliceps (Birula, 1895) - rozătoare, insectivore Ixodes vespertilionis (Koch, 1844) - chiroptere Rhipicephalus annulatus (Say, 1821) - vite Rhipicephalus bursa (Canestrini & Fanzago, 1878) - animale de companie, vite, insectivore, mustelide Rhipicephalus rossicus (Yakimov & Kol-Yakimova, 1911) - rozătoare, insectivore Rhipicephalus sanguineus (Latreille, 1806) - om, animale de companie, vite, rozătoare familia Argasidae Argas persicus (Oken, 1818) - păsări Argas reflexus (Fabricius, 1794. - păsări
Imagini
Note
Bibliografie Fauna Republicii Române. Vol. 5. : Arachnida. Fasc. 2 : Acaromorpha. Suprafamilia Ixodoidea (Căpușe). Editura Academiei Republicii Socialiste România. 1965 Elena Claudia Coipan, Alexandru Filip Vladimirescu, Octavian Ciolpan, Irina Teodorescu. Tick species (acari: ixodoidea) distribution, seasonality and host associations in Romania. Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa». Vol. LIV (2). 2011 Chițimia, Lidia. Căpușele Ixodide. Ed. Myrton, Timișoara. 2007 Gerald W. Krantz, D. E. Walter. A manual of acarology, third edition. Texas Tech University Press, 2009. Wall, R., Shearer, D., Veterinary ectoparasites: biology, pathology and control. Blacwell Science, Oxford, 2001. Coons LB, Alberti G. The Acari-ticks. In: Harrison FW, Foelix R (eds) Microscopic anatomy of invertebrates. Chelicerate Arthropoda, vol. 8B. Wiley-Liss, New York, 1999 Sonenshine DE. Biology of ticks. Oxford University Press, New York, vol. 1 1993, vol. 2 1994 Parasitology and vector biology, 2nd edn. Harcourt, New York, 702 pp Mike Service. Medical Entomology for Students. 4th Edition Cambridge University Press. 2008 Richard Wall, David Shearer. Veterinary Ectoparasites: Biology, Pathology and Control. 2001 Hans-Peter Wirtz: Zecken als Krankheitsüberträger: Was tun bei einem Stich? In: Biologie in unserer Zeit 31 (4), 2001, , S. 229 - 238. Johannes Eckert, Karl Th. Friedhoff, Horst Zahner: Lehrbuch der Parasitologie für die Tiermedizin. Enke, Stuttgart 2008, ISBN 3-8304-1032-8. Socolovschi C., Doudier B., Pages F., Parola P. Tiques et maladies transmises à l’homme en Afrique. Médecine Tropicale, 2008, 68, 2
Legături externe
Les tiques (ixodidae). Maladies liées à la morsure des tiques en France Charles Haiech. Tiques et maladie de Lyme. Mycologie et Lichénologie en Catalogne Nord
Vezi și Boala Lyme
Categorie:Căpușe