miniatura|O scrisoare consulară din 1946, semnată de Haakon al VII-lea pe 10 mai, numindu-l pe omul de afaceri ceh Vladimír Jiří Rott în calitate de consul general al Norvegiei în a Treia Republică Cehoslovacă. În colțul din dreapta sus este adăugată o notă, semnată de ministrul de externe Jan Masaryk la 5 august, care atestă că președintele Edvard Beneš a semnat exequaturul necesar la 13 iulie.Exequatur este un concept specific dreptului internațional privat și se referă la procedura judiciară în cadrul căreia, în urma controlului exercitat asupra hotărârii judecătorești străine de instanțele statului pe teritoriul căreia se cere executarea, hotărârea judecătorească străină este declarată executorie. Recunoașterea și Executarea Hotărârilor Judecătorești (Exequatur)

Exequatur se poate referi și la decizia unei instanțe de autorizare a executării în acea țară a unei sentințe arbitrare, a unui instrument autentic sau a unei tranzacții judiciare pronunțate în străinătate.

Anularea procedurii exequatur între statele membre pentru toate hotărârile judecătorește în materie civilă și comercială este obiectivul fundamental al programului de recunoaștere mutuală adoptat de Comisie și de Consiliu în decembrie 2000.

Note

Legături externe Portalul web al Rețelei judiciare Europene

Categorie:Drept european Categorie:Drept internațional Categorie:Cuvinte și expresii în limba latină Categorie:Termeni juridici