Cancerul pulmonar reprezintă o afecțiune malignă caracterizată printr-o multiplicare necontrolată a celulelor epiteliale ale țesutului pulmonar, la nivelul unui plămân sau al ambilor plămâni, la nivelul bronhilor sau al alveolelor pulmonare.
Netratată, această multiplicare poate evolua cu dezvoltarea unei mase tumorale (neoplazie) cu formarea propriei rețele de vase de sânge și limfatice, putând disemina pe cale hematogenă sau limfatică în țesuturile din apropiere (regionale: la nivelul ganglionilor limfatici) sau al altor organe din corp, la distanță, proces denumit metastazare. Majoritatea tipurilor de cancer care pornesc din plămân sunt carcinoamele derivate din celulele epiteliale. Principalele tipuri de cancer pulmonar sunt carcinomul cu celule mici (cancerul bronho-pulmonar microcelular sau CBPM), supranumit și cancer cu celule „în bob de ovăz”, și carcinomul pulmonar fără celule mici (cancerul bronho-pulmonar non-microcelular sau CBPNM). Cele mai frecvente simptome sunt tusea (inclusiv tusea cu sânge), pierderea în greutate și dificultățile de respirație (dispneea).
Cel mai important factor de risc în apariția cancerului pulmonar este expunerea îndelungată la fumul de țigară, 80–90 % din cazurile de cancer pulmonar fiind diagnosticate la persoanele fumătoare. Restul de 10–15 % sunt diagnosticate la persoane nefumătoare, aceste cazuri fiind adesea atribuite unei combinații dintre factori genetici, gaz radioactiv radon, azbest, și poluarea aerului, inclusiv fumatul pasiv. Cancerul pulmonar se poate depista în urma unei radiografii toracice și a unei tomografii computerizate (tomografie CT). Diagnosticul este confirmat cu ajutorul unei biopsii, realizată, de obicei, printr-o bronhoscopie sau biopsie ghidată CT. Tratamentul și rezultatele pe termen lung depind de tipul de cancer, de stadiu (gradul de diseminare), precum și de starea de sănătate generală a persoanei (prezența sau absența comorbidităților).
Tratamentele standard includ chirurgia, chimioterapia, radioterapia și imunoterapia. CBPNM este uneori tratat chirurgical, în timp ce CBPM răspunde, de obicei, mai bine la chimioterapie și radioterapie. Per ansamblu, 15 % dintre persoanele din Statele Unite diagnosticate cu cancer pulmonar supraviețuiesc o perioadă de cinci ani de la data diagnosticării. La nivel global, cancerul pulmonar este cea mai răspândită cauză a deceselor provocate de cancer la femei și bărbați, fiind responsabil de 1,38 milioane de decese anual, conform datelor din anul 2008.
Semne și simptome Semnele și simptomele care pot sugera prezența cancerului pulmonar includ: simptome respiratorii: tuse, tuse cu sânge, respirație șuierătoare sau dificultăți de respirație manifestări sistemice: scădere în greutate, febră, hipocratism la unghiile de la mâini, sau oboseală simptome cauzate de compresia locală: dureri în piept, dureri ale oaselor, obstrucționarea venei cave superioare, dificultăți de înghițire
În funcție de tipul de neoplazie, este posibil ca așa-numitul fenomen paraneoplazic să atragă inițial atenția asupra bolii. În cazul cancerului pulmonar, aceste fenomene pot include sindromul miastenic Lambert–Eaton (slăbiciune musculară cauzată de o autoanticorpi), hipercalcemie, sau de sindromul de secreție inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH). Tumorile situate în vârful plămânului, cunoscute drept tumori Pancoast, pot invada partea locală a sistemului nervos simpatic, ducând astfel la apariția sindromului Horner (caracterizat prin căderea pleoapei și micșorarea pupilei pe partea respectivă), precum și la afectarea plexului brahial.
Majoritatea simptomelor cancerului pulmonar (apetit scăzut, scăderea în greutate, febră, oboseală) nu sunt specifice. În cele mai multe dintre cazuri, cancerul este deja răspândit în organism în momentul în care se manifestă simptomele și se solicită îngrijire medicală. Zonele frecvente de diseminare sunt creierul, oasele, glandele suprarenale, plămânul contralateral, ficatul, pericardul și rinichii. Aproximativ 10 % dintre persoanele cu cancer pulmonar nu prezintă niciun simptom în momentul diagnosticării; aceste tipuri de cancere sunt descoperite întâmplător în timpul unei radiografii toracice de rutină.
Factori de risc Cancerul se dezvoltă ca urmare a afectării genetice a ADN-ului. Aceasta afectează funcțiile normale ale celulei, inclusiv proliferarea celulară, moartea programată a celulelor (apoptoză) și repararea ADN-ului. Pe măsură ce afecțiunile se acumulează, riscul de cancer crește.
Fumatul thumb|Graficul prezintă o creștere generală a vânzărilor de produse din tutun în SUA în primele patru decenii ale secolului al XX-lea (număr de țigări per persoană pe an), care a condus la o creștere rapidă direct proporțională a ratei de cancer pulmonar începând cu anii ’30, ’40 și ’50 (decesele provocate de cancer pulmonar la 100 000 de bărbați în fiecare an) thumb|Secțiune transversală a unui plămân: zona albă din lobul superior este cancer; zonele negre sunt decolorări provocate de fumat. Fumatul, în special al țigărilor, este, de departe, principalul factor care contribuie la cancerul pulmonar. Fumul de țigară conține peste 60 de substanțe cancerige necunoscute, inclusiv radioizotopi din lanțul de dezintegrare a radonului, nitrozamină și benzpiren. De asemenea, nicotina pare să slăbească sistemul imunitar, reducând răspunsul acestuia la masele canceroase din țesutul expus. La nivelul țărilor dezvoltate, 90 % din decesele provocate de cancerul pulmonar la bărbați în 2000 au fost atribuite fumatului (70 % în cazul femeilor). Fumatul provoacă 80-90 % dintre cazurile de cancer pulmonar.
Fumatul pasiv (inhalarea fumului de țigară produs de fumători activi) reprezintă o cauză a cancerului pulmonar la nefumători. Fumător pasiv poate fi considerată orice persoană care locuiește sau lucrează împreună cu un fumător. Studiile din SUA,* Europa, Regatul Unit și Australia au demonstrat cu consecvență prezența unui risc semnificativ crescut în rândul persoanelor expuse la fumatul pasiv. Persoanele care locuiesc cu un fumător activ prezintă un risc cu 20–30 % mai mare, în timp ce persoanele care lucrează într-un mediu în care se fumează prezintă un risc cu 16–19 % mai mare. Investigațiile efectuate în cazul fumatului secundar sugerează că acesta este mai periculos decât fumatul direct. Fumatul pasiv este responsabil de aproximativ 3 400 dintre decesele provocate de cancerul pulmonar în fiecare an în SUA.
Radonul Radonul este un gaz radioactiv incolor și inodor, produs de descompunerea radiului, care, la rândul său, este un produs de dezintegrare al uraniului, aflat în scoarța terestră. Produșii de dezintegrare radioactivi ionizează materialul genetic, provocând mutații care uneori pot deveni canceroase. După fumat, radonul este a doua cauză frecventă responsabilă de cancerul pulmonar în SUA. Riscul crește cu 8–16 % la fiecare creștere de 100 Bq/m³ a concentrației de radon. Nivelurile de gaz de radon variază în funcție de localitate și de compoziția solului și a terenului. De exemplu, în regiuni precum Cornwall din Regatul Unit (care are granit în substrat), gazul de radon este o problemă importantă, clădirile trebuind să fie aerisite mecanic cu ventilatoare pentru a reduce concentrațiile de radon. Agenția pentru protecția mediului din SUA (EPA) estimează că una din 15 case din SUA are niveluri de radon peste limita recomandată de 4 picocurie pe litru (pCi/l) (148 Bq/m³).
Azbestul Azbestul poate provoca o varietate de boli pulmonare, inclusiv cancer pulmonar. Tabagismul și azbestul au un efect sinergetic asupra formării cancerului pulmonar. Azbestul poate, de asemenea, cauza cancerul pleurei, denumit mezoteliom (care este diferit de cancerul pulmonar).
Poluarea aerului Poluarea aerului are un efect redus asupra creșterii riscului de cancer pulmonar. particulele în suspensie (PM2,5) fine și aerosolii de sulf, care pot fi eliberați în gazele de eșapament, sunt asociați cu un risc ușor crescut. În ceea ce privește dioxidul de azot, se observă o creștere incrementală de 10 părți la miliard a riscului de cancer pulmonar cu 14 %. Se estimează că poluarea aerului atmosferic este responsabilă de 1-2 % din numărul de cancere pulmonare.
Probele empirice confirmă o creștere a riscului de cancer pulmonar provocat de poluarea aerului din interior asociată cu arderea lemnului, mangalului, tizicului sau resturilor vegetale, pentru gătit și încălzire. Femeile care sunt expuse fumului de cărbune din interior prezintă un risc de două ori mai ridicat, iar un număr de produse derivate din arderea biomasei sunt cunoscute sau suspectate a fi cancerigene. Acest risc afectează aproximativ 2,4 miliarde de persoane la nivel mondial, fiind considerat responsabil de 1,5 % din decesele provocate de cancerul pulmonar.
Genetică Se estimează că 8 până la 14 % din cancerul pulmonar se datorează unor factori moșteniți. La rudele persoanelor cu cancer pulmonar, riscul crește de 2,4 ori, lucru care se datorează probabil combinării genelor.
Alți factori de risc S-a stabilit o legătură între o serie de alte substanțe, profesii și expuneri la mediu și cancerul pulmonar. Agenția Internațională de Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC) precizează că există „probe suficiente” pentru a indica efectul carcinogen al următoarelor substanțe asupra plămânului: Unele metale (producția de aluminiu, cadmiul și compușii din cadmiu, compuși ai cromului hexavalent, beriliul și compușii din beriliu, procesul de turnare a fierului și oțelului, compușii din nichel, arsenul și compușii anorganici ai arsenului, extragerea subterană a hematitului) Unele produse de combustie [combustie incompletă, cărbuni (emisii interioare din arderea cărbunelui în locuințe), gazificarea cărbunelui, gudron de huilă] producția de cocs, funingine, gaze de eșapament ale motoarelor diesel) Radiații ionizante (radiații X, radon-222 și produșii săi de descompunere, radiații gamma, plutoniu) Unele gaze toxice [eter metil (de uz tehnic), bis(clormetil) eter, iperită, MOPP (amestec de vincristină-prednison-mustargen-procarbazină), gaze din vopseluri] Producția de cauciuc și cristalele prafului de siliciu
Patogeneză
Similar majorității celorlalte tipuri de cancer, cancerul pulmonar este inițiat de activarea oncogenelor sau inactivarea genelor supresoare de tumori. Se consideră că oncogenele îi fac pe oameni mai sensibili la dezvoltarea unei forme de cancer. Se crede că proto-oncogenele se transformă în oncogene în momentul în care sunt expuse unor anumiți agenți carcinogeni. Mutațiile produse la nivelul proto-oncogenei K-ras sunt responsabile de 10-30 % din adenocarcinoamele pulmonare. Receptorul pentru factorul de creștere epidermică (EGFR) reglează proliferarea celulară, apoptoza, angiogeneza și invazia tumorală. Mutațiile și amplificarea receptorului EGFR sunt comune în cazul cancerelor pulmonare fără celule mici și stau la baza tratamentului cu inhibitori EGFR. Proto-oncogena Her2/neu este afectată mai puțin frecvent. Modificările cromozomiale pot conduce la pierderea heterozigoției. Acest lucru poate provoca inactivarea genelor supresoare de tumori. Modificarea cromozomilor 3p, 5q, 13q și 17p este foarte frecventă în cazul carcinoamelor pulmonare cu celule mici. Gena supresoare de tumori p53, localizată pe cromozomul 17p, este afectată în 60-75 % din cazuri. Printre alte gene care sunt în general afectate de mutații sau amplificări se numără c-MET, NKX2-1,LKB1, PIK3CA, și BRAF.
Diagnostic thumb|tomografie computerizată cu o tumoare canceroasă în plămânul stâng