Degradarea mediului este o problemă globală complexă, manifestată prin poluarea aerului, apei și a solului, precum și prin defrișări, eroziune și pierderea biodiversității.

Cauze În căutarea unor condiții de viață din ce în ce mai confortabile, omul s-a făcut vinovat, în ultimele decenii, de o exploatare excesivă și greșită a resurselor naturale. Înrăutățirea calității solului, a apei și a aerului este cauzată în principal de poluarea industrială. În afara deșeurilor industriale, obiectele și substanțele de uz larg, odată utilizate, sunt aruncate la gunoi. Apele curgătoare devin gropi de gunoi, dioxidul de carbon și oxizii de azot sunt purtați de vânturi la sute de kilometri depărtare de coșurile care le emit în atmosferă și se întorc pe sol sub formă de ploi acide. Poluării industriale i se adaugă cea a marilor zone urbane, dată de încălzirea locuințelor și de folosirea pe scară largă a autovehiculelor. Problema poluării este foarte acută în țările dezvoltate, dar, paradoxal, și în țările în curs de dezvoltare care, adoptând o politică neecologică, urmăresc profitul imediat decât beneficiile pe termen lung. De abia în ultimii ani oamenii au înțeles ca mediul este strict necesar pentru supraviețuirea speciei umane și trebuie conservat prin politici ecologice stabilite și respectate la nivel mondial. Noul concept de dezvoltare durabilă, compatibilă cu mediul, a născut numeroase mișcări ecologiste.

Etapele

1. În centrele urbane și industriale, pulberile emise în aer însoțesc dioxizii de carbon și de sulf și reziduurile de plumb și de hidrocarburi. Este prezentă și poluarea acustică.

2. Principalele substanțe poluante, transportate de apele curgătoare în mări, sunt produsele chimice folosite în agricultură și industrie, metalele grele toxice și îngrășămintele. Acestea din urmă determină dezvoltarea exagerată a microflorei (eutrofizare), în detrimentul celorlalte microorganisme acvatice care nu vor mai avea suficient oxigen. Și poluarea termică a apei produce daune mari.

3. Pământul, încălzit de Soare, emite radiații care sunt absorbite în troposferă de dioxidul de carbon și de vaporii de apă. Aceștia rețin căldura în apropierea suprafeței terestre, provocând încălzirea treptată a atmosferei (efectul de seră), produsă de creșterea graduala a concentrației dioxidului de carbon în aer.

4. Radiațiile solare ce ajung pe Pământ sunt reflectate de atmosfera (26%) și de suprafața terestră (4%). O parte din radiația nereflectată este difuzată în toate direcțiile de către gazele atmosferice. Radiațiile solare, fie difuzate, die reflectate, sunt absorbite în atmosferă.

5. Containerele de oțel sau beton armat cu deșeuri radioactive și corozive sunt deseori aruncate în mare fără a se cunoaște dacă acestea rezistă la acțiunea mediului marin până la descompunerea conținutului lor.

6. Coșurile centralelor termoelectrice (pe cărbune sau păcură) produc, pe lângă foarte mult fum, și poluare termică prin căldura emisă în aer de către turnurile de răcire.

7. Lichidele, cum este petrolul, deversate în mare (prin accidentele petrolierelor, prin spălarea tancurilor petroliere su prin scurgerile din puțurile petroliere submarine) ajung să fie împrăștiate în tot oceanul de către curenții marini.

8. Centralele nucleare sunt o sursă potențială de contaminare radioactivă. Apele curgătoare folosite la răcirea instalațiilor se încălzesc atât de mult încât distrug flora și fauna locală.

9. Stratul de ozon din atmosferă protejează Pământul de radiațiile ultraviolete ce provin de la Soare. în ultimii ani s-a observat că o parte din stratul de ozon a fost distrus de substanțe chimice folosite în industrie (CFC = clorfluorcarburi).

10. Exploatarea nisipului și pietrișului din albia râurilor îi modifică profilul longitudinal, accelerând eroziunea, cu consecințe grave asupra peisajului.

11. Rampă de deșeuri menajere

12. Despădurirea necontrolată produce degradarea mediului natural și reducerea înalta și chiar stratosfera.

13. Aeronavele poluează, cu gazele de combustie pe care le elimină, troposfera înaltă și chiar stratosfera.

14. Ploile se combină cu fumul emis de uzine și de centralele pe cărbune, producând acid sulfuric diluat, responsabil de acidularea apelor și de îmbolnăvirea pădurilor.

15. Îngrășămintele și pesticidele folosite în exces sunt duse de apele râurilor în mare, modificând echilibrul ecologic. O parte pătrund în pământ, contaminând apele subterane.

Starea mediului în România În România, poluarea este cauzată, în principal, din surse urbane, industriale, energetice. Există 14 zone de poluare gravă și de degradare a mediului: Copșa Mică, Baia Mare, Zlatna, Borzești-Onești, Bacău, Suceava, Pitești, Ploiești, Tg. Mureș, Turnu Măgurele, Tulcea, Ișalnița, Brașov, Govora. Industria românească contribuie la poluarea mediului prin prezența unor noxe care afectează flora și vegetația. Dintre principalele surse de poluare se remarcă combustibilii solizi și lichizi, industria metalurgică feroasă și neferoasă, industria chimică, industria celulozei și hârtiei, transporturile și altele.

România a ratificat în 2017 Acordul de la Paris (2015) privind schimbările climatice prin care s-a convenit menținerea creșterii temperaturii medii la nivel mondial mult sub 2°C peste nivelurile preindustriale și continuarea eforturilor de a o limita la 1,5°C. În ultimii ani, s-a înregistrat un oarecare progres, însă există în continuare probleme privind defrișările ilegale, poluarea aerului, managementul deșeurilor, calitatea apei. Oprirea defrișării ilegale a pădurilor reprezintă cea mai urgentă problemă, din cauza degradării rapide a mediului forestier din România. Pentru combaterea poluării aerului,este esențial să se înregistreze îmbunătățiri în ceea ce privește monitorizarea calității aerului, precum și gestionarea surselor de poluare a aerului. Gestionarea siturilor Natura 2000 și dezvoltarea capacității de administrare a naturii sunt esențiale.

În perioada 2022-2025, statisticile arată că România a continuat să depășească angajamentul de reducere a emisiilor de PM2,5 aplicabil pentru perioada 2020-2029. În plus, Programul Național de Control al Poluării Atmosferice (PNCPA) al României, adoptat în februarie 2023, nu conține suficiente măsuri pentru a asigura respectarea reducerilor de emisii necesare. În consecință, Comisia a decis să trimită un aviz motivat României, pentru a răspunde și a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Not

Categorie:Poluare Categorie:Prejudicii Categorie:Gospodărirea mediului înconjurător Categorie:Poluarea apei Categorie:Poluarea aerului Categorie:Poluarea solului